ICCJ. Decizia nr. 971/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 971/2015
Dosar nr. 13080/3/2012
Şedinţa publică din 27 martie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 29 iulie 2011 pe rolul Judecătoriei Sectorului V Bucureşti sub nr. 14452/302/2011, reclamantul G.M. i-a chemat în judecată pe pârâţii M.T., L.D., C.D.B., G.R., G.L., G.V. şi Statul Roman - prin M.F.P., solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 500. 000 euro cu titlu de despăgubiri.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat, în esenţă, că solicită obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri pentru modul în care au fost soluţionate Dosarele civile nr. 18150/302/2010 şi nr. 7697/302/2010 ale Judecătoriei Sectorului V Bucureşti.
În drept, a invocat dispoziţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004.
La 01 septembrie 2011, reclamantul a depus la dosar cerere modificatoare a cadrului procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză şi a numiţilor C.L., I.N., L.O., V.N., iar la 29 septembrie 2011, printr-o nouă cerere, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a doamnei judecător C.I.
Prin cererea precizatoare depusă la 28 martie 2012, reclamantul a indicat cuantumul pretenţiilor solicitate cu titlu de despăgubiri ca fiind în sumă de 300.000 euro.
Prin Sentinţa civilă nr. 2771 din 28 martie 2012, Judecătoria Sectorului V Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, ca şi consecinţă a precizării valorii pretenţiilor deduse judecăţii şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 13080/3/2012, iar la termenul din 21 septembrie 2012, reclamantul şi-a precizat din nou cererea introductivă, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale şi materiale.
Prin Încheierea din 24 septembrie 2012, tribunalul a respins ca nefondată cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina reclamantului în această fază procesuală.
Totodată, prin încheierea din 07 ianuarie 2013 a fost respinsă cererea de reexaminare formulată de reclamantul G.M. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2012, prin care i-a fost respinsă ca nefondată cererea de ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru pentru nedepunerea înscrisurilor doveditoare prevăzute de art. 14 din O.U.G. nr. 51/2008.
Prin Sentinţa civilă nr. 709 din 29 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia insuficientei timbrări, invocată din oficiu şi a anulat cererea precizată formulată de reclamantul G.M. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin M.F.P., ca insuficient timbrată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, deşi reclamantul a fost legal citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar în cuantumul stabilit în sarcina sa, după soluţionarea irevocabilă a cererilor de reexaminare taxă judiciară de timbru şi de acordare a ajutorului public judiciar, acesta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, motiv pentru care a făcut aplicarea sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
Împotriva acestei sentinţe şi a încheierilor pronunţate la 24 septembrie 2012 şi la 07 ianuarie 2013 a declarat apel reclamantul G.M.
Prin decizia civilă nr. 332/ A din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins calea ordinară de atac ca fiind tardiv formulată.
Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că sentinţa apelată i-a fost comunicată apelantului la 03 iulie 2013 (astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila 64 dosar fond), iar apelul a fost formulat la 03 august 2013, potrivit dovezii de primire a apelului, aflată la fila 3 dosar apel, cu depăşirea termenului legal procedural de 15 zile de la comunicarea hotărârii apelate, prevăzut de art. 284 alin. (1), coroborat cu art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ.
De asemenea, curtea a notat că, potrivit prevederilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ., apelul împotriva încheierilor premergătoare poate fi exercitat doar o dată cu atacarea hotărârii date asupra fondul, cu excepţia situaţiilor când prin ele a fost întrerupt cursul judecăţii, (situaţie care nu se regăseşte în speţă) şi, în consecinţă, a respins apelul împotriva Sentinţei civile nr. 709 din 29 martie 2013 şi a încheierilor de şedinţă de la 24 septembrie 2012 şi 07 ianuarie 2013 ca tardiv formulat.
Împotriva Deciziei civile nr. 332/ A din 22 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamantul G.M., solicitând admiterea căii extraordinare de atac şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii acţiunii.
În memoriul de recurs, recurentul a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora recursul este admisibil dacă, prin hotărârea atacată, instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, respectiv atunci când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În dezvoltarea criticilor formulate, autorul căii de atac a susţinut că prima instanţă, respingând acţiunea ca netimbrată, l-a lipsit de o judecată efectivă, nu a acordat ceea ce a cerut, a dedus greşit obiectul acţiunii, pronunţând astfel o hotărâre netemeinică.
În dovedirea acestor afirmaţii, a invocat calificarea căii de atac ca fiind apel, iar nu recurs. în acest sens, a susţinut că instanţa trebuia să pună excepţia în discuţia tuturor părţilor şi că, prin neacordarea unui termen care să-i permită intimatului-pârât să formuleze întâmpinare, a încălcat principiul contradictorialităţii.
În continuare, recurentul a arătat că cererea sa de acordare a ajutorului public judiciar a fost respinsă în mod netemeinic, întrucât a depus toate actele doveditoare şi îndeplinea condiţiile impuse de O.U.G. nr. 50/20008.
În finalul memoriului de recurs, autorul căii de atac a specificat că va detalia criticile formulate printr-un memoriu distinct pe care urma să-l depună ulterior.
Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepţia nulităţii recursului, asupra căreia, în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., reţine următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În cauză, recurentul a indicat pur formal cazurile de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., afirmaţiile sale din memoriul depus la dosar neputând fi subsumate niciunuia dintre motivele de recurs menţionate.
Susţinerile autorului căii de atac, anterior expuse, nu vizează soluţia şi considerentele deciziei pronunţate de instanţa de apel, prin care calea ordinară de atac a fost respinsă ca fiind tardiv formulată, ci constituie o înşiruire de afirmaţii, făcute în mod lapidar şi neclar, referitoare la hotărârea primei instanţe, astfel că nu permit circumscrierea lor niciunuia dintre cazurile de nelegalitate anterior evocate.
Astfel, simpla afirmare a aspectelor expuse de recurentul G.M. nu răspunde exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii atacate.
De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurentul nu a formulat nicio critică susceptibilă a fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În alţi termeni, faţă de considerentele ce preced, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
În considerarea celor arătate, având în vedere că susţinerile recurentului din motivarea caii de atac nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de modificare ori casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. şi, nefiind identificate motive de ordine publică care să poată fi invocate de instanţă din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) din acelaşi cod, Înalta Curte, în baza art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., va constata nul recursul declarat de recurentul-reclamant G.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant G.M. împotriva Deciziei civile nr. 332/ A din 22 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 27 martie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1887/2015. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 826/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond → |
|---|
