ICCJ. Decizia nr. 1427/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1427/2015
Dosar nr. 2257/254/2013
Şedinţa publică de la 28 mai 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 451 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Constanţa a fost respins, pe temeiul art. 480 alin. (1) C. proc. civ., apelul declarat de reclamantul M.G. împotriva sentinţei nr. 1878 din 01 octombrie 2013 a Judecătoriei Mangalia.
Instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că Legea nr. 18/1991 şi Regulamentul său de aplicare prevăd că le revin organelor abilitate obligaţia punerii în posesie asupra unui teren şi emiterii titlului de proprietate, numai dacă se dovedeşte îndeplinită situaţia premisă, anume existenţa unei dispoziţii sau hotărâri, administrative sau judecătoreşti, de reconstituire a dreptului de proprietate în natură, şi nu prin echivalent.
Or, în condiţiile în care reclamantul nu a uzat de procedura plângerii împotriva hotărârii Comisiei judeţene de fond funciar prin care s-au stabilit despăgubiri şi nu a obţinut o hotărâre favorabilă, fără să epuizeze căile de atac împotriva acestei hotărâri în măsura în care era nemulţumit de soluţie, nu îşi poate valorifica pretenţiile de restituire în natură printr-o acţiune de drept comun.
Împotriva acestei hotărâri definitive a formulat recurs reclamantul M.G., dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Constanţa.
La termenul din 8 decembrie 2014 Curtea a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, însă la termenul din 16 februarie 2015 s-a ridicat chestiunea prealabilă a competenţei materiale în soluţionarea recursului.
Prin decizia civilă nr. 68C din 30 martie 2015 Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, cu opinie majoritară, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut următoarele considerente:
Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Alin. (4) dispune în sensul că în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Prin urmare, în noua reglementare legiuitorul a stabilit că, pentru asigurarea rolului instanţei supreme, de for abilitat să asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, aceasta are plenitudinea de competenţă în ce priveşte judecata recursului - şi doar în cazurile expres reglementate (renunţarea la judecată conform art. 406 alin. (6), suspendarea judecăţii potrivit art. 414 alin. (1) C. proc. civ.) competenţa revine instanţei ierarhic superioare celei care a pronunţat hotărârea atacată.
Astfel fiind, întrucât chestiunea competenţei materiale primează în relaţionarea cu excepţia inadmisibilităţii căii de atac, instanţa a stabilit - în opinie majoritară - că se impune declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 6 mai 2015.
În şedinţa publică din 28 mai 2015, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului.
Excepţia este întemeiată şi va fi admisă în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit dispoziţiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă: „recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege (…)”.
Art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară stabileşte competenţa secţiilor I civilă, II civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursul împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel.
Din aceste dispoziţii legale, dar şi din ansamblul prevederilor noului C. proc. civ. rezultă că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanţelor de judecată, învestirea instanţelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă, fără a se trece peste o instanţă de la un nivel intermediar.
Contrar celor reţinute de Curtea de apel în motivarea soluţiei sale de declinare a cauzei, prevederea din art. 483 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că „în cazurile anume prevăzute de lege” recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată, nu trebuie analizată exclusiv din sensul literal al termenilor, ci raportat la intenţia legiuitorului, ce reiese din interpretarea sistematică şi logică a textelor legale şi a principiilor dreptului procesual civil şi ale organizării judiciare.
Astfel, organizarea ierarhică a instanţelor într-un sistem piramidal rezultă în mod evident atât din dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, dar şi din cele ale art. 94-97 C. proc. civ. şi presupune că instanţele superioare învestite cu soluţionarea unei căi de atac pot infirma soluţiile pronunţate, realizând astfel controlul judiciar.
În speţă, faţă de considerentele menţionate, este evident că recursul declarat împotriva unei hotărâri pronunţate de tribunal într-o materie unde hotărârea primei instanţe este supusă „numai apelului”, conform art. 7 din Legea nr. 76/2012, nu poate fi analizat decât de instanţa ierarhic superioară celei care a judecat apelul, respectiv curtea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competenţa de soluţionare a recursului declarat de reclamantul M.G. împotriva deciziei nr. 451 din 6 iunie 2014 a Tribunalului Constanţa, în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1421/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1435/2015. Civil → |
|---|
