ICCJ. Decizia nr. 1435/2015. Civil

Decizii civile ICCJ 2015


R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 1435 /2015

Dosar nr. 4517/2/2014

Şedinţa publică din 28 mai 2015

Deliberând, în condiţiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 24 septembrie 2008, reclamantul C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primarul General, S.C.M. A.S. şi I.S. Băneasa SRL, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că, nesoluţionând notificarea din 6 martie 2001, adresată Primăriei Municipiului Bucureşti privind restituirea, în natură sau echivalent, a terenului în suprafaţă de 1200 m.p. situat în Bucureşti, str. F., pârâtele au înţeles să-i respingă cererea conţinută în notificare şi, în consecinţă, calificând prezenta cerere ca o contestaţie, să se stabilească calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la a formula pretenţii asupra imobilului identificat mai sus şi, întrucât acesta este ocupat de construcţii, să se stabilească, în baza unei expertize evaluatorii, întinderea despăgubirilor ce i se cuvin sau, dacă o parte din teren poate fi restituit în natură; să se dispună obligarea pârâtului I.S. Băneasa SRL, deţinătorul terenului, să îl lase în deplină proprietate şi liberă folosinţă reclamantului.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 25 alin. (1), art. 22 alin. (4), art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi deciziile nr. IX din 2006, nr. XX din 2007 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite.

Pârâta A. S.C.M. a formulat întâmpinare prin care a arătat că denumirea corectă a sa este S.C.M. A. Bucureşti, fără menţiunea S. şi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat raportat la Dosarul nr. 1478/2002, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 894 din 3 noiembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, definitivă prin decizia civilă nr. 1842 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi irevocabilă prin decizia nr. 1650 din 12 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

De asemenea, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, având în vedere că, în prezent, situaţia juridică a Cooperativei A. s-a modificat, în sensul că aceasta nu mai ocupă ori deţine terenul în cauză, fapt dovedit cu hotărâri judecătoreşti. Astfel, prin sentinţa nr. 133/2004, Curtea de Arbitraj a admis cererea de ieşire din indiviziune cu coindivizara S. I. Băneasa (SCM), pârâta 3 în cauză.

Pârâta a mai arătat că A. S.C.M. Bucureşti nu are legătură cu S.C.M. I. Băneasa, ci sunt persoane juridice distincte, fiecare având sediul social separat, conducere proprie şi fiind înregistrate separat la Registrul Comerţului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 05 decembrie 2008, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru şi a dispus unirea cu fondul a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. S.C.M.

Prin sentinţa civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2010 Tribunalul Bucureştim secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a S.C.M. A. SA, a admis cererea formulată de reclamant, aşa cum a fost precizată, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, potrivit Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în Bucureşti, str. F., teren în suprafaţă de 1.200 m.p., a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General să acorde măsuri reparatorii prin echivalent, în cuantum de 2.040.000 euro, în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua acordării acestora, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 şi a omologat raportul de expertiză întocmit de expert dipl. ing. V.E.

Prin decizia civilă nr. 772 din 06 octombrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a respins apelul declarat de reclamantul C.M., s-au admis apelurile declarate de către pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi S.C.M. I. Băneasa (fostă S.), a fost schimbată în parte sentinţa în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul Bucureşti prin Primar General şi S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) şi s-a respins cererea în contradictoriu cu aceşti pârâţi ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi s-a trimis spre rejudecare pe fond de către aceeaşi instanţă, acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M., în calitate de unitate deţinătoare a terenului de 1200 m.p. situat în strada F., ce face obiectul notificării din 06 martie 2001, au fost menţinute dispoziţiile sentinţei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesule pasive a pârâtei A. S.C.M. şi de constatare a calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut următoarele:

Litigiul are ca obiect soluţionarea pe fond a notificării reclamantului din 6 martie 2001 referitoare la terenul în suprafaţă de 1200 m.p. situat actualmente în strada F.

Terenul ce face obiectul notificării a aparţinut numitului C.Ş. în baza contractului de vânzare cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov, secţia notariat sub nr. 30360 din 24 octombrie 1934, aflat în copie conformă cu originalul.

Fostul proprietar este autorul reclamantului, în urma unor moşteniri succesive, conform certificatelor de moştenitor nr. 51/1963, nr. 7/1996, şi nr. 117/2007.

Din adresa din 04 mai 2011 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti, a rezultat că respectiva instituţie nu deţine date în legătură cu modalitatea de trecere în proprietatea statului a imobilului teren ce face obiectul cauzei de faţă (acesta nefiind preluat prin Decretul Consiliului de Stat nr. 378 din 20 noiembrie 1986, care a avut în vedere doar fondurile fixe subterane). Cert este că, potrivit aceleaşi adrese, la nivelul anului 1986, imobilul înscris cu adresa B-dul F., cu suprafaţă totală de 4676 m.p. (în care este inclusă şi suprafaţa de 1200 m.p. teren solicitată de reclamant) figura în proprietatea statului, categoria de folosinţă servicii, cu posesor parcelă la data întocmirii evidenţelor Cooperativa Meşteşugărească A.

Curtea a constatat că potrivit adresei din 11 septembrie 1964 aflată la dosar apel, două terenuri în suprafaţă de 600 respectiv 1782 m.p., situate în Bulevardul R. (actualul F., inclus în Bulevardul A. conform adresei de la dosar apel), au fost expropriate în favoarea Cooperativei M.C. în baza H.C.M. nr. 494 din 6 august 1964 de la numitul F.E. Din contractul de vânzare, aflat în copie conformă cu originalul la dosar apel, a rezultat că F.E.F. a cumpărat terenurile respective de la aceiaşi vânzători de la care a cumpărat şi fostul proprietar C.Ş. în anul 1934.

Terenul în suprafaţă de 1200 m.p. a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 şi actualmente este situat la adresa din Bucureşti, str. F.

Curtea a constatat că deţinătorul actual al terenului ce face obiectul prezentei cauze este pârâta A. S.C.M. În acest sens, a reţinut că acest lucru rezultă fără nici un dubiu din raportul de expertiză şi suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., din copia certificată a CF nr. xx şi încheierea nr. 210049 şi din adresa O.C.P.I. aflată la dosar apel. Potrivit ultimei adrese menţionate, imobilul teren, în suprafaţă de 1200 m.p. situat în Bucureşti, B-dul F. face parte din imobilul situat în Bucureşti, B-dul A., fiind identificat cu nr. cadastral C1, având deschisă CF nr. xx, cu proprietar tabular Societatea Cooperativa Meşteşugărească A. S.C.M..

Situaţia de fapt descrisă mai sus a determinat Curtea să reţină că, în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, unitatea deţinătoare a imobilului ce formează obiectul notificării, este o organizaţie cooperatistă şi anume Societatea Cooperativa Meşteşugărească A. S.C.M. (certificat de înregistrare la ORC aflat la dosar apel).

Concluzia de mai sus are două consecinţe care dovedesc temeinicia apelurilor declarate de către pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi S.C.M. I. Băneasa.

Prima consecinţă este aceea că Municipiul Bucureşti nu este unitate deţinătoare astfel că, neavând calitate procesuală pasivă, în mod greşit, a fost obligat să emită dispoziţie cu propunere de acordare de despăgubiri prin echivalent. Sub acest aspect, trebuie observat că în speţă nu se pune problema acordării de despăgubiri pentru construcţii demolate (art. 32 din Legea nr. 10/2001, republicată) sau problema necunoaşterii deţinătorului actual al bunului imobil solicitat (art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001).

A doua consecinţă este aceea că pârâta S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) nu are calitate procesuală pasivă deoarece nu deţine în patrimoniu imobilul ce face obiectul prezentei cauze.

Raportat la aspectele formale ale dispozitivului sentinţei apelate, Curtea a reţinut că acesta este contradictoriu, deoarece, pe de o parte reţine că pârâtele S.C.M. I. Băneasa (fostă S.) şi A. S.C.M. au calitate procesuală pasivă (greşit în cazul primei pârâte, dar corect în cazul celei de-a doua), iar pe de altă parte nu stabileşte nici o obligaţie în sarcina acestora atunci când se pronunţă pe fondul notificării. Or, este unanim acceptat că pârâtul care are calitate procesuală pasivă trebuie să fie titular de drepturi şi obligaţii în raportul juridic civil dedus judecăţii iar acest lucru trebuie să se reflecte în modul de tranşare a fondului litigiului.

Raportat la considerentele sentinţei, Curtea a reţinut că prima instanţă nu a judecat şi nu a analizat raporturile juridice dintre unitatea deţinătoare a terenului A. S.C.M. (conform art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată) şi reclamantul care este succesorul fostului proprietar.

În speţă, prima instanţă a tranşat fondului litigiului în contradictoriu cu un pârât care nu are calitate procesuală pasivă (Municipiul Bucureşti) şi prin urmare a stabilit, în mod nelegal, obligaţii în sarcina acestuia.

Având în vedere că, în lumina deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XX din 2007, prima instanţă trebuia să soluţioneze pe fond litigiul în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M. (ceea ce nu a făcut), Curtea a reţinut că din perspectiva acestei pârâte prima instanţă, în mod greşit, nu a intrat în cercetarea fondului, astfel că sub acest aspect, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.

Cât priveşte soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a apelantelor pârâte Curtea a schimbat sentinţa în sensul admiterii excepţiei conform dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost criticate aspectele ce ţin de soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesule pasive a pârâtei A. S.C.M. şi de constatarea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001. Oricum, relativ la ultimul aspect Curtea a reţinut că în cauză sunt incidente şi dispoziţiile cap. 1, pct. 1, lit. e) teza a 2-a din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 5690 din 25 septembrie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a I-a civilă, s-a admis recursul declarat de pârâta S.C.M. Au. Bucureşti împotriva deciziei nr. 772 A din 06 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost casată decizia atacată şi a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, reţinându-se următoarele:

Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, republicată, persoana îndreptăţită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deţinătoare, solicitând restituirea în natură a bunului.

Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007 definesc unitatea deţinătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituţia prefectului sau orice altă instituţie publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital de stat, organizaţii cooperatiste);

Instanţa de apel a concluzionat că S.C.M. A. are, în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, calitatea de unitate deţinătoare a terenului în suprafaţă de 1200 m.p. ce face obiectul notificării din 06 martie 2001.

Concluzia instanţei de apel a fost fundamentată, aşa cum a rezultat din considerentele deciziei recurate, pe raportul de expertiză şi suplimentul la acesta, întocmite de expertul V.E., pe copia CF nr. xx şi încheierea nr. 210049 şi pe adresa OCPI aflată la dosar apel.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, expertul V.E. a identificat terenul în litigiu ca fiind situat în Bucureşti, str. F. Răspunzând obiecţiunilor la raportul de expertiză formulate de S.C.M. A., expertul a arătat că: „Terenul în litigiu (…) se învecinează (…) cu S.C.M. I. Băneasa şi cu S.C.M. A. ce deţine clădirea C2 care ocupă o suprafaţă de 71,33 m.p. din teren”.

Prin urmare, expertul nu a concluzionat în sensul că terenul în litigiu ar fi deţinut de S.C.M. A., aşa cum a reţinut instanţa de apel. Dimpotrivă, din conţinutul raportului de expertiză şi din schiţa anexă nr. 5 la raportul de expertiză a rezultat că numai clădirea C2, ce ocupă o suprafaţă de 71,33 m.p. de teren, este deţinută de S.C.M. A., iar clădirea C3 aflată pe o suprafaţă de teren de 1200 m.p., este deţinută de S.C.M. I. Băneasa.

Între părţi a existat un litigiu, finalizat prin sentinţa nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Asociaţia Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - UCECOM, prin care s-a dispus ieşirea din indiviziune a părţilor, conform unui raport de expertiză, întocmit în acel litigiu, de expert Ş.E.

În copia CF nr. xx, sub nr. top. C1, S.C.M. A. este înscrisă, în baza sentinţei nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunţată de Curtea de Arbitraj cu o suprafaţă de teren de 726 m.p. şi cu următoarele corpuri de clădire: „C1 conform planului de amplasament (C2 conform sentinţei) de 47,55 m.p. suprafaţă din măsurători (53,77 m.p. conform sentinţei) şi C2 conform planului de amplasament (C3 conform sentinţei) de 507, 61 m.p., suprafaţa din măsurători (604,36 m.p. conform sentinţei)“.

Or, corpul de clădire menţionat în raportul de expertiză prin C2, despre care expertul afirmă că ocupă o suprafaţă de 71,33 m.p. din teren şi că este deţinut de S.C.M. A., nu se identifică, în privinţa suprafeței, cu niciunul din corpurile de clădire menţionate în CF, nici prin raportare la planul de amplasament la care se face referire în CF şi nici prin raportare la sentinţa nr. 133 din 16 iulie 2004 pronunţată de Curtea de Arbitraj, menţionată, de asemenea, ca temei al înscrierii în CF.

Adresa O.C.P.I. din 13 aprilie 2011, aflată la dosar apel, nu cuprinde date noi referitoare la deţinătorul imobilului aflat în litigiu, ci face numai referiri la înscrierile de carte funciară menţionate.

În aceste condiţii, Înalta Curte a constatat că situaţia de fapt, în legătură cu terenul în suprafaţă de 1200 m.p. ce a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 nu a fost pe deplin lămurită.

Nu s-a putut stabili, pe baza probelor administrate şi care sunt insuficiente, cine este deţinătorul imobilului, obligat în sensul art. 22 din Legea nr. 10/2001, la restituirea bunului în litigiu, astfel încât, cu ocazia rejudecării, instanţa de apel va administra proba cu o nouă expertiză tehnică prin care se va identifica imobilul - teren în litigiu şi deţinătorul acestuia, urmând ca expertul să aibă în vedere atât înscrierile din CF nr. xx şi încheierea nr. 210049, cât şi varianta 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ş.E., care a stat la baza pronunţării sentinţei nr. 133 din 16 iulie 2004 a Curţii de Arbitraj, precum şi planul de amplasament şi delimitare a imobilului. În măsura în care, din dezbateri, se va dovedi a fi necesar pentru justa soluţionare a cauzei, în rejudecare, instanţa poate dispune completarea obiectivelor raportului de expertiză precum şi administrarea altor probe concludente.

Prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi a trimis spre rejudecare pe fond cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta S.C.M. A. Bucureşti, în calitate de unitate deţinătoare a terenului în suprafaţă de 149 m.p. situat în Bucureşti, str. F., identificat în raportul de expertiză întocmit de expert P.I. şi cu pârâta S.C.M. I. Băneasa, în calitate de unitate deţinătoare a terenului în suprafaţă de 1051 m.p., identificat prin acelaşi raport de expertiză, a respins apelul declarat de reclamant şi apelul declarat de S.C.M. I. Băneasa şi a menţinut dispoziţiile din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C.M. A. SA.

Pentru a decide astfel, instanţa a expus următoarele considerente:

În rejudecare, prin încheierea din data de 15 noiembrie 2012, având în vedere dispoziţiile deciziei de casare şi art. 315 C. proc. civ., Curtea a încuviinţat proba cu o nouă expertiză tehnică imobiliară, având ca obiective, identificarea imobilului şi a deţinătorului actual al acestuia, urmând ca expertul să aibă în vedere atât înscrierile din CF nr. xx şi încheierea nr. 210049, cât şi varianta 1 a raportului de expertiză întocmit de expert Ş.E., care a stat la baza pronunţării sentinţei nr. 133 din 16 iulie 2004 a Curţii de Arbitraj, precum şi planul de amplasament şi delimitare a imobilului.

Raportul de expertiză întocmit de expert ing. P.I. a fost depus la dosar la data de 17 aprilie 2013, fiind comunicat tuturor părţilor din proces, care nu au formulat obiecţiuni.

Prin sentinţa apelată, prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C.M. A. SA, a admis acţiunea formulată de reclamant, a constatat calitatea acestuia de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001 pentru imobilul teren situat în Bucureşti, str. F., în suprafaţă de 1200 m.p. şi a obligat pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să acorde măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 2.040.000 euro în echivalent RON la cursul Băncii Naţionale a României din ziua acordării acestora, în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Potrivit raportului de expertiză efectuat în această fază procesuală, ţinând seama de cele menţionate în decizia de casare, raport necontestat de părţile din cauză, expertul a stabilit că din suprafaţa revendicată, 149 m.p. aparţin S.C.M. A., iar restul suprafeţei de 1051 m.p. cu construcţiile C4 - parţial (C3 parţial - raport Ş.E.), C5 şi C6 sunt ocupate de S.C.M. I. Băneasa.

Pârâtele S.C.M. A. şi S.C.M. I. Băneasa sunt organizaţii cooperatiste, având calitate de unitate deţinătoare, în sensul definit de Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (capitolul II).

În consecinţă, Curtea a constatat că în mod greşit prima instanţă a reţinut în cauză, calitatea Municipiului Bucureşti prin Primarul General de unitate deţinătoare şi constatând calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită a obligat pe acesta să acorde măsuri reparatorii prin echivalent.

De asemenea, reţinând că în cauză calitatea de unitate deţinătoare o au pârâţii S.C.M. A. şi S.C.M. I. Băneasa şi constatând că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului cererii în contradictoriu cu aceşti pârâţi, în temeiul art. 297 C. proc. civ., Curtea a precizat că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare faţă de cadrul procesual stabilit în apel.

În ceea ce priveşte dispoziţia referitoare la constatarea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii pentru imobil, Curtea a constatat că acest aspect este unul care ţine de soluţionarea pe fond a cererii.

Întrucât cauza a fost soluţionată în contradictoriu cu o persoană care nu are calitate de unitate deţinătoare, a apreciat că se impune ca rejudecarea să se facă în contradictoriu cu pârâţii care au această calitate, în legătură cu toate aspectele care privesc soluţionarea pe fond a notificării, deci inclusiv calitatea de persoană îndreptăţită.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, cauza a fost reînregistrată sub nr. 35429/3/2008*.

Prin sentința civilă nr. 2131 din 06 decembrie 2013 Tribunalul București, secția IV-a civilă, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtele SC A. Bucureşti SA şi S.C.M. I. Băneasa, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri compensatorii, conform dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, pentru imobilul teren situat în Bucureşti, str. F. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta SC A. Bucureşti SA, pentru suprafaţa de 149 m.p. din terenul menţionat, şi pârâta S.C.M. I. Băneasa, pentru suprafaţa de 1051 m.p. din acelaşi teren, să emită dispoziţie prin care să propună măsuri compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte, în condiţiile Legii nr. 165/2013, pentru imobilele deţinute şi identificate conform raportului de expertiză întocmit de expert P.I. Celelalte capete de cerere au fost respinse, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a avut în vedere următoarele considerente:

În privinţa calităţii de persoană îndreptăţită a reclamantului, tribunalul a apreciat că aceasta a fost pe deplin dovedită.

Astfel, terenul ce face obiectul notificării a aparţinut autorului reclamantului, C.Ş., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat de Tribunalul Ilfov Secţia Notariat sub nr. 30360 din 24 octombrie 1934, aflat în copie conformă cu originalul. Conform certificatelor de moştenitor nr. 51/1963, nr. 7/1996 şi nr. 117/2007, reclamantul este moştenitorul lui C.Ş.

Potrivit adresei din 11 septembrie 1964 aflată la dosar apel, două terenuri în suprafaţă de 600, respectiv 1782 m.p., situate în Bulevardul R. (actualul F., inclus în Bulevardul A. conform adresei de la dosar apel), au fost expropriate în favoarea Cooperativei M.C. în baza HCM nr. 494 din 6 august 1964 de la numitul F.E. Din contractul de vânzare, aflat în copie conformă cu originalul la dosar apel, a rezultat că F.E.F. a cumpărat terenurile respective de la aceiaşi vânzători de la care a cumpărat şi fostul proprietar C.Ş. în anul 1934.

Terenul în suprafaţă de 1200 m.p. a făcut obiectul notificării din 06 martie 2001 şi actualmente este situat la adresa din str. F.

Tribunalul a constatat că reclamantul a făcut dovada că este persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii constând în restituire în natură, respectiv prin echivalent, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 10/2001.

Cum prin deciziile de casare s-a stabilit că pârâtele SC A. Bucureşti SA şi S.C.M. I. Băneasa au calitate procesuală în prezenta cauză, prin prisma concluziilor raportului de expertiză tehnică specialitatea topografie-cadastru efectuat în faza procesuală a apelului, tribunalul a constatat că terenul în cauză este ocupat de construcţii ale celor două pârâte.

Faţă de această situaţie, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 („În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”), rezultă că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent. Dar, măsurile reparatorii se vor stabili în condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, singura măsură reparatorie în echivalent care se acordă este compensarea prin puncte”. Tribunalul a subliniat, legat de o posibilă argumentaţie în sensul încălcării principiului neretroactivităţii legii civile, că, prin prisma prevederilor art. 4 şi 50 din Legea nr. 165/2013, rezultă, cu evidenţă, că singura măsură ce ar putea fi dispusă la acest moment, ar fi măsurile compensatorii prin echivalent, sub formă de puncte.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâtele A. S.C.M. Bucureşti şi S.C.M. I. Băneasa.

Prin apelul declarat, pârâta S.C.M. I. Băneasa a susţinut că, în ipoteza din speţă, în care retrocedarea în natură a terenului nu mai este posibilă, devenind incidentă acordarea de măsuri reparatorii pentru acesta, partea adversă trebuia să se îndrepte asupra autorităţii competente sub acest aspect, respectiv Municipiul București prin Primarul General. De altfel, arată apelanta, intimatul - reclamant s-a şi adresat cu notificarea prevăzută de Legea nr. 10/2001 către Primăria municipiului București, însă, neobţinând câştig de cauză a sesizat tribunalul cu o cerere împotriva celor două apelante.

În concluzie, apelanta pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză, aspect care a mai fost abordat pe parcursul judecării cauzei, dar nu a fost elucidat pe deplin până în momentul formulării căii de atac.

Apelanta-pârâtă arată că este persoană juridică de drept privat român, fiind organizată şi funcţionând ca societate cooperatistă şi, astfel, în opinia sa, în obiectul de activitate şi în atributele unor asemenea societăţi nu intră soluţionarea într-o manieră sau alta a notificărilor formulate de persoane fizice foşti proprietari sau urmaşi ai foştilor proprietari ai unor imobile trecute în proprietatea statului în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

La data de 30 septembrie 2014 apelanta - pârâtă SC A. S.C.M. Bucureşti a formulat cerere de renunţare la apelul declarat la data de 10 iunie 2014 împotriva sentinței civile care face obiectul controlului judiciar, astfel că instanţa de apel urmează a aplica dispozițiile art. 246 C. proc. civ. şi, prin urmare, să acorde valenţă juridică actului de dispoziție manifestat de această parte.

Prin decizia civilă nr. 86A din 23 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a luat act de renunţarea apelantei SC A. S.C.M. Bucureşti la judecata apelului şi a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta pârâtă S.C.M. I. Băneasa, împotriva sentinţei civile nr. 2131 din 06 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35429/3/2008*, în contradictoriu cu apelanta pârâtă SC A. S.C.M. Bucureşti şi cu intimatul reclamant C.M.

În privinţa apelului declarat de pârâta S.C.M. I. Băneasa, având în vedere actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:

Aşa cum însăşi apelanta - pârâtă a afirmat în dezvoltarea motivelor de apel, excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Municipiului Bucureşti prin Primarul General a format obiect de dispută şi în primul ciclu procesual, iar excepţia în discuţie a fost soluţionată şi cu privire la cele două pârâte.

Având în vedere soluţiile pronunţate de instanţele anterioare, Curtea a observat că prin decizia civilă nr. 772A din 06 octombrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a schimbat în parte sentința civilă nr. 1271 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul București, secția IV-a civilă, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Municipiul București prin Primarul General şi S.C.M. I. Băneasa, sentinţa fiind desfiinţată în parte, şi trimisă spre rejudecare pe fond către aceeaşi instanţă acţiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta A. S.C.M., urmând a fi soluţionată relativ la terenul de 1200 m.p.; au fost menţinute dispozițiile sentinţei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A. S.C.M. şi de constatare a calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în sensul Legii nr. 10/2001.

Prin decizia civilă nr. 5690 din 25 septembrie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâta S.C.M. A. Bucureşti împotriva deciziei mai sus menţionate, cauza fiind trimisă instanţei de apel spre rejudecare, pentru argumentul că, din coroborarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză şi reţinut de instanţa de apel, cu copiile cărţii funciare rezultă că situaţia juridică a terenului în suprafaţă de 1200 m.p. ce a format obiectul notificării nu a fost pe deplin lămurită; mai arată instanţa supremă că din schiţa anexă la raportul de expertiză rezultă că numai clădirea C2, ce ocupă o suprafaţă de 71,33 m.p. teren este deţinută de S.C.M. A., iar clădirea C3 aflată pe o suprafaţă de teren de 1200 m.p. este deţinută de S.C.M. I. Băneasa.

În al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 1271 din 24 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul București, secția IV-a civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în parte în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul General. Instanţa de apel a desfiinţat în parte sentinţa, cauza fiind trimisă spre rejudecare în fond în contradictoriu cu pârâta S.C.M. A. Bucureşti în calitate de unitate deţinătoare a terenului în suprafaţă de 149 m.p. situat în Bucureşti, str. F., identificată în raportul de expertiză întocmit de expert P.I. şi cu pârâta S.C.M. I. Băneasa în calitate de unitate deţinătoare a terenului în suprafaţă de 1051 m.p. identificat prin acelaşi raport. A fost menţinută, de asemenea, dispoziția de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C.M. A. SA.

Prin urmare, având în vedere soluţiile pronunţate de instanţele de control judiciar, Curtea a constatat că instanţa de fond a aplicat corect dispozițiile art. 315 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de apel a stabilit cu putere de lucru judecat (soluţia de desfiinţare nefiind atacată cu recurs) pentru instanţa de trimitere, cadrul procesual al litigiului, iar chestiunea calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul București prin Primarul General a fost, de asemenea, tranşată în mod definitiv.

În mod definitiv a stabilit instanţa de apel şi faptul că în cauza pendinte calitatea de unităţi deţinătoare incumbă celor două pârâte, respectiv S.C.M. A. Bucureşti şi S.C.M. I. Băneasa.

Nici cea de-a doua critică formulată de apelanta S.C.M. I. Băneasa nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, instanţa de apel a stabilit cu ocazia pronunţării soluţiei de desfiinţare a hotărârii pronunţată de tribunal că S.C.M. I. Băneasa are calitatea de unitate deţinătoare a terenului în suprafaţă de 1051 m.p. identificat prin raportul de expertiză întocmit de expertul P.I., soluţie pe care pârâta nu a criticat-o pe calea recursului, iar pe de altă parte, potrivit cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 165/2013, organizaţiile cooperatiste sunt îndrituite la rezolvarea notificărilor formulate în termenul legal de persoanele îndreptăţite la restituire.

Potrivit dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri şi construcţii - preluate în mod abuziv, indiferent de destinaţie, care sunt deţinute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, de o organizaţie cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată a organelor de conducere ale unităţii deţinătoare. Aceste prevederi sunt aplicabile şi în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizaţie cooperatistă este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C.M. I. Băneasa , criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând, pe cale de consecinţă, admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat de această pârâtă.

Se susţine, prin motivele de recurs, că decizia Curţii de Apel Bucureşti (atacată) a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, fiind incident cazul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, se arată că legislaţia retrocedărilor imobiliare defineşte foarte clar calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil naţionalizat ori la acordarea de măsuri reparatorii pentru el. Ori, intimatul reclamant nu se încadrează în condiţiile prevăzute de lege.

Din actele dosarului nu rezultă că C.M. ar fi moştenitorul fostului proprietar al terenului în litigiu. Însăşi instanţa de apel reţine că imobilul teren revendicat a fost expropriat în anul 1964 de la fostul lui proprietar, pe nume F.E., iar nu de la C.Ş., antecesorul intimatului.

Rezultă cu claritate că partea adversă nu este persoană îndreptăţită, potrivit legii şi, deci, nu poate emite vreo pretenţie asupra imobilului.

O a doua critică de recurs vizează faptul că, societăţii recurente i-a fost conferită calitatea de unitate obligată la stabilirea şi propunerea de măsuri reparatorii, deşi S.C.M. I. Băneasă nu îndeplineşte cerinţele legii în această privinţă.

Această calitate a fost atribuită de instanţe abia în al doilea ciclu procesual al cauzei, după ce, atât procedura administrativă, cât şi cea judiciară, fuseseră exercitate împotriva Municipiului Bucureşti, ca unitate administrativ - teritorială în a cărei competenţă intră gestionarea fondului imobiliar aflat în proprietatea statului şi pe teritoriul său. Notificarea a fost adresată de M.C. Primăriei Municipiului Bucureşti, care a şi fost acţionată în judecată de către acesta.

De altfel, întregul teren aflat în litigiu a fost expropriat de la numitul F.E., în favoarea fostei Cooperative M.C. Aceasta, urmare schimbărilor politice şi legislative din România, a fost succedată de mai multe societăţi cooperatiste, între care şi pârâta. Ori, potrivit legii, terenurile deţinute de către societăţile cooperatiste nu se află în proprietatea acestora, ele având un simplu drept de folosinţă, pe care îl avea şi fosta Cooperativă M.C.

Consecinţa juridică este că nu S.C.M. I. Baneasa trebuie şi poate să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.

O altă eroare în care s-au aflat instanţele inferioare şi care reprezintă încă o încălcare a prevederilor legale este aceea că terenul cu privire la care a emis pretenţii intimatul reclamant nu a fost, în realitate, identificat fără dubiu şi, drept rezultat, nu este dovedit că suprafaţa în litigiu ar fi deţinută de către recurenta pârâtă. Pe parcursul ciclurilor procesuale anterioare au fost efectuate două expertize topografice, cu concluzii contradictorii şi care sunt în contradicţie cu actele de proprietate depuse la dosar. La aceste elemente se adaugă şi incertitudinea privitoare la nomenclatura stradală din zonă şi, deci, la amplasamentul efectiv al imobilului.

În situaţia descrisă, obligarea recurentei pârâte la îndeplinirea unei proceduri de acordare de măsuri compensatorii, pentru un imobil ai cărui foşti proprietari nu au fost identificaţi şi al cărui amplasament a rămas incert, este nelegală.

În consecinţă, consideră că soluţia care trebuia să fie pronunţată în cauză era aceea de respingere a cererii de chemare în judecată.

Intimatul-reclamant C.M. a invocat nulitatea recursului declarat de recurenta-pârâtă S.C.M. I. Baneasa , excepţie întemeiată pe dispoziţiile art. 3021 alin. (1) C. proc. civ., urmare a faptului că motivele de recurs nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se arată că, deşi recurenta-pârâtă a invocat greşita aplicare a legii, în realitate critică modul în care instanţa de apel a apreciat probele şi nu în ce constă greşita aplicare a legii.

Luând în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul reclamant, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, formulate în termenul legal, recurenta pârâtă nu arată, în concret, în ce constă încălcarea/aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, pentru a putea fi, astfel, încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., precizat ca temei de drept al recursului declarat. Din dezvoltarea acestora, însă, Înalta Curte constată că se află în strânsă legătură cu hotărârea atacată, constituindu-se într-o critică totală a acesteia şi tinzând la a afirma nelegalitatea ei, de unde rezultă că permit încadrarea lor în sfera de aplicabilitate a motivului de recurs invocat şi, drept consecinţă, instanţa supremă va respinge excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a constatat că nu este fondat, pentru considerentele ce succed:

O primă critică de recurs vizează calitatea intimatului reclamant de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a unui imobil naţionalizat ori la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru acesta, recurenta pârâtă susţinând că nu rezultă din actele dosarului, faptul că intimatul C.M. ar fi moştenitorul fostului proprietar al terenului în litigiu şi, prin urmare, acesta nu este persoană îndreptăţită, potrivit legii şi, deci, nu poate emite vreo pretenţie asupra imobilului litigios.

Verificând această critică prin prisma deciziei recurate, Înalta Curte constată că nu se regăseşte în considerentele acesteia, deoarece nu a fost formulată şi ca motiv de apel împotriva sentinţei civile nr. 2131 din 06 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. 35429/3/2008*.

Astfel, în privinţa calităţii de persoană îndreptăţită în sensul Legii nr. 10/2001 a intimatului reclamant, tribunalul a constatat că aceasta a fost pe deplin dovedită în speţă. Apelanta pârâtă S.C.M. I. Băneasa, prin motivele de apel depuse la dosar apel, nu a criticat acest aspect, astfel încât criticile pe care aceasta nu le-a formulat în apel, la adresa sentinţei primei instanţe, nu mai pot fi formulate pentru prima dată în recurs.

În conformitate cu art. 299 C. proc. civ., obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel, iar această instanţă nu s-a pronunţat asupra aspectelor mai sus-invocate, aşa încât nu pot forma obiectul controlului judiciar pendinte, fiind critici omisso medio, inadmisibile.

O altă critică de recurs vizează faptul că, societăţii recurente i-a fost conferită calitatea de unitate obligată la stabilirea şi propunerea de măsuri reparatorii, deşi S.C.M. I. Baneasa nu îndeplineşte cerinţele legii în această privinţă. Nu S.C.M. I. Baneasa trebuie şi poate să procedeze la punerea în aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată, susţine în continuare recurenta, criticând astfel calitatea de unitate deţinătoare a acesteia.

Critica nu poate fi primită, deoarece verificând decizia atacată cu recurs, Înalta Curte constată că în cel de-al doilea ciclu procesual, prin decizia civilă nr. 228A din 20 iunie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a stabilit cu putere de lucru judecat (soluţia de desfiinţare nefiind atacată cu recurs) pentru instanţa de trimitere, cadrul procesual al litigiului, statuând în mod definitiv şi irevocabil, că în cauza pendinte calitatea de unităţi deţinătoare incumbă celor două pârâte, respectiv S.C.M. A. Bucureşti şi S.C.M. I. Băneasa.

Aşadar, în privinţa calităţii de unitate deţinătoare a recurentei pârâte operează principiul puterii de lucru judecat ce impune consecvenţa în judecată, şi anume: ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, nu trebuie contrazis printr-o altă posterioară.

Prin urmare, decizia civilă mai sus - menţionată se impune cu puterea lucrului judecat actualei judecăţi, astfel încât, critica formulată urmează să fie respinsă, ca nefondată.

Referitor la ultima critică formulată prin motivele de recurs, aceea că terenul cu privire la care a emis pretenţii intimatul reclamant nu a fost, în realitate, identificat fără dubiu şi, drept rezultat, nu este dovedit că suprafaţa în litigiu ar fi deţinută de către recurenta pârâtă, Înalta Curte constată, pe de o parte, că aceasta nu a constituit şi o critică de apel la adresa hotărârii pronunţată în primă instanţă de tribunal, neputând fi formulată în aceste condiţii pentru prima dată în recurs, fiind inadmisibilă.

Pe de altă parte, este o critică ce priveşte exclusiv modul în care instanţa a stabilit situaţia de fapt în funcţie de probele administrate. Ceea ce se cere practic, este reanalizarea situaţiei de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie a hotărârii ce excede limitelor presupuse de art. 304 C. proc. civ. şi nu intră în atribuţiile instanţei de recurs.

În consecinţă, se constată că nu este incident în recurs motivul de nelegalitate invocat, reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi, în general, motive de modificare sau de casare a hotărârii atacate, situaţie în care Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C.M. I. Băneasa împotriva deciziei civile nr. 86A din 23 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 1427/2015. Civil  ICCJ. Decizia nr. 1439/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1435/2015. Civil