ICCJ. Decizia nr. 1436/2015. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1436/2015
Dosar nr. 7925/63/2013
Şedinţa din 22 mai 2015
Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1090 din 16 octombrie 2013, Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, a admis acţiunea formulată de SC P.I. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC A. SA şi UNIVERSITATEA din Craiova. A constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune a contractului de lucrări din 08 februarie 2009, încheiat la 17 noiembrie 2010 şi a obligat-o pe pârâta SC A. SA la plata către reclamantă a sumei de 21.411 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin decizia nr. 223 din 21 mai 2014, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a respins ca lipsit de interes apelul declarat de pârâta Universitatea din Craiova împotriva sentinţei nr. 1090 din 16 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, şi ca nefundat apelul formulat de pârâta SC A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu reclamanta SC P.I. SRL şi cu intimatul M.I.S.P.R.L. - Filiala Argeş, în calitate de administrator judiciar al SC A. SA şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă SC A. SA la plata către intimata-reclamantă SC P.I. SRL a sumei de 3.905,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele recurente-pârâte, Universitatea din Craiova indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 N.C.P.C., iar SC A. SA, reprezentată de administrator judiciar C.I.T. - Filiala Bucureşti S.P.R.L. motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 3 N.C.P.C, cu referire la art. 129 alin. (2) pct. 3 din acelaşi cod şi la art. 6 din Legea nr. 85/2006.
Ambele recurente au formulat întâmpinări, solicitând fiecare respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea adversă, iar la 20 noiembrie 2014 recurenta-pârâtă SC A. SA, reprezentată de administrator judiciar Casa de insolvenţă Transilvania - Filiala Bucureşti S.P.R.L., a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-pârâtă Universitatea din Craiova şi admiterea propriului recurs.
Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) N.C.P.C, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor, soluţia preconizată fiind aceea de respingere a ambelor căi extraordinare de atac ca inadmisibile.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 27 martie 2015 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) N.C.P.C.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la filele 109-114 ale dosarului de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor la 02 aprilie 2015, respectiv la 03 aprilie 2015.
Prin punctul de vedere depus, recurenta-pârâtă SC A. SA, reprezentată de administrator judiciar Casa de Insolvenţă Transilvania Filiala Bucureşti S.P.R.L., a arătat că decizia atacată este susceptibilă de recurs, iar instanţa competentă a judeca pretenţia dedusă judecăţii este Tribunalul Specializat Argeş şi a solicitat admiterea propriului recurs, casarea în tot a deciziei nr. 223 din 21 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, şi a sentinţei nr. 1090 din 16 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei competente.
Analizând recursurile prin prisma normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile, pentru următoarele considerente:
Recursurile pendinte au ca obiect Decizia nr. 223 din 21 mai 2014, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, a respins ca lipsit de interes apelul declarat de pârâta Universitatea din Craiova împotriva sentinţei nr. 1090 din 16 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, şi ca nefondat apelul formulat de pârâta SC A. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu reclamanta SC P.I. SRL şi cu intimatul M.I.S.P.R.L. Filiala Argeş, în calitate de administrator judiciar al SC A. SA şi a obligat-o pe apelanta-pârâtă SC A. SA la plata către intimata-reclamantă SC P.I. SRL a sumei de 3.905,57 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prealabil analizei fondului recursurilor, Înalta Curte va verifica admisibilitatea căii extraordinare de atac prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, care în speţă vizează constatarea nulităţii absolute a unui contract de cesiune a unui contract de achiziţie de lucrări, al cărui obiect are o valoare de 2.145.200 lei.
Având în vedere că achiziţiile publice sunt reglementate de O.U.G nr. 34/2006 care cuprinde şi norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, Înalta Curte, în considerarea dispoziţiilor art. 286 din O.U.G nr. 34/2006, reţine că actul normativ evocat guvernează prezentul litigiu.
Potrivit primului alineat al acestui articol, competenţa materială de soluţionare a proceselor şi cererilor privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică aparţine în primă instanţă secţiei de contencios administrativ si fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.
Alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că în faţa instanţei de judecată, litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul procedurilor de atribuire care intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor evocatei ordonanţe de urgenţă se soluţionează de urgenţă şi cu precădere.
Astfel, având în vedere pe de o parte că cesiunea contractului de achiziţie publică are ca efect transmiterea de drepturi şi obligaţii contractate în cadrul procedurilor de atribuire, iar pe de altă parte că actul a cărui nulitate se solicită a fost încheiat în cadrul executării contractului de achiziţie publică, ţinând aşadar de aceasta, Înalta Curte reţine că litigiul trebuie soluţionat cu respectarea procedurii derogatorii instituite de O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.
De aceea, decizia atacată a şi fost pronunţată în calea de atac a apelului, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 28716 din O.U.G nr. 34/2006, care prevăd că hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată doar cu apel, în termen de 5 zile de la comunicare.
În atare situaţie, în analiza admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 483 alin. (2) teza finală N.C.P.C, potrivit cărora nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.
Pentru argumentele anterior expuse, decizia ce formează obiectul prezentului recurs având caracter definitiv de la pronunţarea sa, înalta Curte impune concluzia că nu este susceptibilă de a fi de a fi cenzurată în calea de atac a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced Înalta Curte va respinge recursurile ca inadmisibile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibile recursurile declarate de recurentele-pârâte Universitatea din Craiova şi SC A. SA - reprezentată de administrator judiciar C.I.T. - Filiala Bucureşti S.P.R.L. împotriva Deciziei nr. 223/2014 din 21 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 mai 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 147/2015. Civil. Conflict de competenţă.... | ICCJ. Decizia nr. 14/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
