ICCJ. Decizia nr. 1594/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1594/2015
Dosar nr. 1940/1/2015
Şedinţa publică din 11 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 mai 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamantul C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, să fie obligată pârâtei să valorifice veniturile sale, obţinute în acord, pentru stabilirea drepturilor de pensie.
Prin sentinţa civilă nr. 5307 din data de 6 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2207/3/2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a Conflicte de munca şi asigurări sociale, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 46 din 8 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Prin decizia civilă nr. 1087 din 23 aprilie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2207/3/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva deciziei instanţei de apel.
Înalta Curte a reţinut că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., „sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs", iar în temeiul art. 483 alin. (2) C. proc. civ, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.
La data de 15 mai 2015, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie contestaţie în anulare împotriva Deciziei civile nr. 1087 din 23 aprilie 2015, întemeiată de dispoziţiile art. 503 şi urm. C. proc. civ., formulată de contestatorul C.T. prin care invocă, în sinteză, că prin decizia atacată, nu au fost valorificate drepturile rezultate din activitatea prestată în perioada 1974-1989, în care a lucrat în acord global, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 57/1974.
Arată că aceleaşi încălcări s-au produs şi prin hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel, respectiv prin sentinţa civilă nr. 5307 din data de 6 mai 2014 şi prin Decizia civilă nr. 46 din 8 ianuarie 2015, pronunţate în Dosarul nr. 2207/3/2014.
Totodată, invocă făptui că, prin hotărârea atacată, au fost scăpate din vedere aspecte esenţiale, iar în legătură cu demersul său judiciar s-a realizat o stare de discriminare, motivat de faptul că alţi colegi de serviciu au beneficiat de calculul acestor drepturi.
Mai arată că intimata nu a prezentat nici un punct de vedere, nici la recurs, nici în şedinţa din Camera de Consiliu.
De asemenea, instanţa trebuia, conform solicitării sale, să-şi decline competenţa în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a VIII-a, de unde au plecat erorile, preluate şi de instanţele superioare.
Mai arată ca a înaintat Casei de Pensii o cerere de calculare a drepturilor sale, însă nici până la această dată nu a primit răspuns, iar drepturile ce s-ar cuveni nu se pot determina decât printr-o expertiză de specialitate.
Pentru acest motiv, dar şi pentru că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă pentru litigii având valoarea mai mică de 500.000 lei, cauza trebuia declinată la tribunal.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, în temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ„ Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte constată că motivele invocate de contestator nu pot fi încadrate în dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 C. proc. civ.
Căile de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre definitivă) şi ale art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanţei de recurs).
în temeiul art. 503 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare obişnuită poate fi promovată numai pentru situaţia în care contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.
Contestaţia în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în următoarele ipoteze: când hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; când instanţa, respingând recursul ori admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare; când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.
Prin urmare, pe calea contestaţiei în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanţă fondului raportului juridic dedus judecăţii, ceea ce nu este cazul în speţă.
În consecinţă, având în vedere susţinerile dezvoltate de contestator cu titlu de motive ale căii extraordinare de atac, se constată ca acestea nu pot fi încadrate în dispoziţiile legale anterior enumerate, astfel că Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorui C.T. împotriva Deciziei civile nr. 1087 din 23 aprilie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1591/2015. Civil. Fond funciar. Contestaţie... | ICCJ. Decizia nr. 1602/2015. Civil → |
|---|
