ICCJ. Decizia nr. 1606/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1606/2015
Dosar nr. 42352/3/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 11 iunie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04 decembrie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, reclamanta A.A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.I. și A.N.R.P., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei de invalidare cu nr. 1838 din 16 septembrie 2014 emisă de C.N.C.I. și să fie obligată această pârâtă la emiterea deciziei de despăgubire în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005, în valoare de 182.100 euro plus T.V.A., pentru imobilele ce fac obiectul Deciziei nr. 146 din 20 octombrie 2008 emisă de SC A. SA Craiova; obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea titlului de plată în valoare de 182.000 euro plus T.V.A. și în subsidiar, obligarea pârâtelor la restituirea în natură a imobilului sau la plata bunurilor în compensare.
Prin sentinţa nr. 293 din 3 martie 2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Dolj, secţia civilă.
În motivare, instanţa a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta a formulat contestaţie împotriva Deciziei de invalidare cu nr. 1838 din 16 septembrie 2014 emisă de C.N.C.I.
Potrivit actelor dosarului, reclamanta a formulat cerere de restituire a imobilului conac și dependințe și teren aferent de 5 ha situat în jud. Dolj, com. Desa, la entitatea deținătoare, respectiv SC A. SA Craiova, care, prin Decizia nr. 146 din 24 martie 2010, a propus acordarea măsurilor reparatorii. Ulterior emiterii acestei dispoziții, dosarul a fost înaintat A.N.R.P., iar la data de 16 septembrie 2014, C.N.C.I. a emis Decizia de invalidare nr. 1838/2014 ce face obiectul prezentei contestații.
Prin sentința civilă nr. 194/209 martie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. 125/46/2011, C.C.S.D. a fost obligată să emită decizia pentru imobilele ce fac obiectul Deciziei nr. 146 din 24 martie 2010.
Tribunalul a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
În raport de art. 34 alin. (1) şi alin. (2) tribunalul a constatat că acest text de lege nu tranşează cu claritate noţiunea de „entitate”, în raport de care se stabileşte competenţa de soluţionare a cererii, această noţiune fiind definită de art. 3 pct. 4 din Legea nr. 165/2013, respectiv unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale menţionate în precedent, tribunalul a reţinut competenţa de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de C.N.C.I. în favoarea secţiei civile a Tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite cu soluţionarea cererii, în speţa de faţă Tribunalul Dolj.
Tribunalul a apreciat că această instanţă este cea mai în măsură a analiza contestaţia, în raport de locul situării imobilului, având în vedere că obiectul contestaţiei îl constituie decizia de invalidare a unor dispoziții emise de primărie pentru un imobilul aflat în județul Dolj, administrarea de probatorii fiind mai facilă de către această instanţă.
Învestit prin declinare, Tribunalul Dolj a pronunţat sentinţa civilă nr. 253 din data de 08 mai 2015, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dolj, secţia I civilă, invocată de către pârâta C.N.C.I., a declinat competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. A constat ivit conflict negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa superioară comună instanţelor aflate în conflict, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivare, tribunalul a reţinut că temeiul de drept al cererii îl reprezintă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
În opinia Tribunalului Dolj, entitatea la care se referă art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea care a emis decizia contestată în cauză, respectiv C.N.C.I., şi nu unitatea deţinătoare, SC A. SA Craiova, cum în mod greşit a apreciat Tribunalul Bucureşti, întrucât prin cererea de chemare în judecată nu se atacă decizia unităţii deţinătoare.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Norma de competenţă incidentă raportului juridic litigios este cea invocată de cele două instanţe, respectiv dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165 din 16 mai 2013.
Astfel, potrivit acestui text de lege „Deciziile emise cu respectarea prevederile art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
Dispoziţiile legale sus-menţionate instituie o normă de competenţă teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii învestite de lege competenţa de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva deciziilor emise de aceasta.
Noţiunea de entitate învestită de lege este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificaţie următoarele structuri cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deţinătoare, în înţelesul H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările şi completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al O.U.G. nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluţionarea notificării, în înţelesul H.G. nr. 250/2007, cu modificările şi completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; d) comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România; f) A.N.R.P., organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică; g) C.N.C.I., înfiinţată potrivit legii.
Întrucât în cauză decizia de invalidare nr. 1838/16 septembrie 2014, contestată de reclamantă, a fost emisă de C.N.C.I., potrivit art. 3 pct. 4 lit. g) din Legea nr. 165/2013, această instituţie are calitatea de entitate învestită de lege, astfel încât, conform art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ, competenţa de soluţionare a cauzei revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul acestei entităţi.
Având în vedere că sediul C.N.C.I. se află în circumscripţia Tribunalului Bucureşti, aceasta este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii.
În consecinţă, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea tribunalului în circumscripţia căreia se află sediul C.N.C.I., respectiv Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1605/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1607/2015. Civil → |
|---|
