ICCJ. Decizia nr. 1603/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1603/2015
Dosar nr. 2729/299/2015
Ședința publică de la 11 iunie 2015
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 4 noiembrie 2014, sub nr. 37167/212/2014, petentul D.D.M. J. X.X. A.G. a formulat plângere împotriva încheierii din 15 octombrie 2014, dată de B.E.J., B.G. în dosarul de fond, prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire, fiind refuzată deschiderea procedurii de executare silită. Cererea a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile O.G. nr. 99/2006.
Prin sentinţa civilă nr. 13121 din 4 decembrie 201.4, pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă, în dosarul de fond, a fost admisă excepţia necompetertţeî teritoriale a Judecătoriei Constanţa, invocată din oficiu, fiind declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei sectorului 1.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 56 alin. (2) din .Legea nr. 188/2000 cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc."
Raportat la textul de lege menţionat, precum şi la dispoziţiile art. 132 C. proc. civ. şi având în vedere că sediul executorului judecătoresc este în sectorul 1 Bucureşti, instanţa a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Constanţa şi a declinat cauza spre competentă soluţionare Judecătoriei sectorului 1.
Prin sentinţa civilă nr. 4421 din 6 martie 2015, pronunţată în dosarul de fond, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei "in favoarea Judecătoriei Constanţa şi, constatând ivit conflictul de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 664 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării executorului, judecătoresc prevăd că "(1) De îndată ce primeşte cererea de executare, executorul, judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare, sau, după caz, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare, sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare; (2) încheierea prevăzută la alin. (1) se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (1), la instanţa de executare".
S-a mai reţinut că, faţă de Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, prin care a fost admisă excepţia de neeonstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C.procciv., "în temeiul art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, prevederile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele. A mai motivat instanţa că, prin ieşirea din vigoare a normei speciale de competenţă aplicabilă cererilor de încuviinţare a executării silite, contestaţiilor la executare şi oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite (art. 650 alin. (2) Noul C. proc. civ.), s-a creat un vid de reglementare care trebuie complinit prin aplicarea normei generale de competenţă teritorială, reglementată în prezent de art. 107 Noul C. proc. civ.
Prin transpunerea, în plan execuţional, a competenţei teritoriale de drept comun, reglementate de art. 107 Noul C. proc. civ., instanţa a apreciat ca instanţa de executare se stabileşte prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului, aflat în Municipiul Constanţa.
Instanţa a mai apreciat că prezenta cerere nu este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 188/2000, respectiv plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc de a îndeplini un act, ci pe dispoziţiile speciale ale art. 664 C. proc. civ., care prevăd competenţa instanţei de executare, în cazul plângerii împotriva încheierii executorului judecătoresc prin care se refuză deschiderea procedurii de executare silită.
Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Înalta Curte constată că obiectul cererii de chemare în judecată este plângere îndreptată împotriva încheierii din 15 octombrie 2014, dată de B.E.J., B.G. în dosarul de fond, prin care a fost respinsă cererea de executare silită prin poprire, fiind refuzată deschiderea procedurii de executare.
În consecinţă. în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 664 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. (ulterior devenit art. 666 alin. (6) teza a II-a C. proc. civ., în urma republicării C. proc., civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015) potrivit cărora: În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditând poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării prevăzute la alin. (1), la instanţa de executare", iar nu cele ale art. 56 din Legea nr. 188/2000 ce reglementează ipoteza plângerii împotriva actelor efectuate de executor, prevăzute limitativ la art. 7 lit. b) - i) din Legea specială nr. 188/2000.
În ceea ce priveşte instanţa de executare, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, Curtea Constituţională a constatat neconstinaţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., în forma în care prevedeau că instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, iar de la data publicării deciziei în M. O. nr. 529 din 16 iulie 2014, dispoziţiile antemenţionate au fost suspendate de drept, urmând ca efectele lor juridice să înceteze la expirarea termenului de 45 de zile de la data publicării în M. Of.
Se constată că cererea de executare silită a fost formulată la data de 14 octombrie 2014, ulterior publicării Deciziei nr. 348 din 17 iunie 2014 în M. Of., astfel ca, sub aspectul competenţei teritoriale nu îşi mai găseau aplicare prevederile art. 650 C. proc. civ. (Judecătoria in circumscripţia căreia se afla biroul executorului judecătoresc care face executarea) ci, faţă de inexistenţa reglementării speciale în raport cu data începerii executării silite, dispoziţiile de drept comun, prin aplicarea corespunzătoare a normei generale de competenţă teritorială: instanţa de la sediul/domiciliul pârâtului/debitorului conform art. 107 alin. (1) C. proc. civ.
De altfel, se constată şi faptul că, în temeiul art. 1 pct. 21 din Legea nr. 138/2014, în vigoare, ia data de 19 octombrie 2014, ulterior începerii executării silite, dar anterior promovării plângerii la instanţa de judecată, la data de 4 noiembrie 2014, art. 650 alin. (1) teza I C. proc. civ., (renumerotat ca art. 651 alin. (1) C. proc. civ., în urma republicării C. proc. civ. în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015), are următorul conţinut: Jnstanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", normă specială ce este coerentă cu norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (3) C. proc. civ.
În consecinţă, în raport de cele arătate şi având în vedere faptul că debitoarea împotriva căreia se îndreaptă executarea silită, respectiv intimata R.E.R., are domiciliul în Municipiul Constanţa, concluzionează că revine Judecătoriei Constanţa, ca instanţă de executare, competenţa de soluţionarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1602/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1605/2015. Civil → |
|---|
