ICCJ. Decizia nr. 1602/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1602/2015
Dosar nr. 10274/197/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la data de 11 iunie 2015
Asupra conflictului de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de suspendare a executării silite înregistrată pe sub nr. 1027/197 din 16 ianuarie 2015, la Judecătoria Braşov, contestatorii B.D., B.F. şi J.A. au solicitat, în contradictoriu cu intimata SC B.C.R. SA, suspendarea obligatorie a executării silite, fără plata cauţiunii, în baza art. 718 alin. (4) C. proc. civ., iar, în subsidiar, suspendarea executării silite cu plata cauţiunii, în baza art. 718 alin. (1) şi (6) C. proc. civ., a executării silite începute în Dosarul execuţional nr. 800/2014 al B.E.J., C.A.A., până la soluţionarea contestaţiei la executarea silită.
Prin sentinţa civilă nr. 2508 din 9 martie 2015, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritoriala invocată de intimată şi a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Târgu-Mureş, apreciind ca întemeiate susţinerile intimatei cu privire la necesitatea interpretării extensive a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a reţinut ca, deşi textul de lege face vorbire despre instanţa la care (judecătorul n.n.) îşi desfăşoară activitatea, întreaga reglementare a competenţei vizând această situaţie specială trebuie interpretată în sensul dorit de legiuitor, potrivit scopului pentru care a fost edictat textul legii, în sensul în care să producă efectele scontate de legiuitor, iar nu în sensul în care scopul reglementarii acestui tip de competenţă specială să fie înfrânt.
Instanţa a avut în vedere şi maniera în care este reglementată posibilitatea invocării excepţiei de necompetenţă teritorială a instanţei, respectiv, potrivit art, 130 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., numai în faţa primei instanţe şi numai la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în fata instanţei.
Instanţa a mai observat că prezenta cauză poate ajunge în calea de atac ce ar ti de competenţa Tribunalului Braşov, respectiv instanţa la care contestatoarea B.D. este judecător.
Prin sentinţa civilă nr. 1924 din 22 aprilie 2015, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a judecătoriei Tîrgu-Mureş, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat, din oficiu, judecarea cauzei şî a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Instanţa a reţinut că, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare.
De asemenea, conform art. 719 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată."
Totodată, potrivit art. 651 alin. (1) şi (3) C. proc. civ." (1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, ia data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. (3) Instanţa de executare soluţionează contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
Instanţa a reţinut că instanţa de executare are plenitudine de jurisdicţie în privinţa oricăror incidente privitoare la executare, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.
Din analiza alin. (6) al art. 719 C. proc. civ., potrivit căruia instanţa se va pronunţa prin încheiere chiar înaintea termenului stabilit pentru judecarea contestaţiei, reiese că cererea de suspendare a executării silite se soluţionează de completul învestit (şi implicit de instanţa învestită) cu soluţionarea contestaţiei la executare.
Instanţa a mai constatat că Judecătoria Braşov are calitatea de instanţă de executare în raport de normele reţinute. De asemenea, potrivit art. 961 alin. (1) din Hotărârea C.S.M. nr. 387/2005, cererile accesorii se soluţionează de completul învestit cu cererea principală.
Totodată, instanţa a reţinut că art. 127 alin. (1) C. proc. civ., reprezintă o norma cu caracter special, derogatoriu de la dreptul comun. Fiind o norma de excepţie, nu poate fi interpretata extensiv prin argumentul că, într-o eventuală cale de atac, cauza ar ajunge la Tribunalul Braşov. De asemenea, în procesul civil guvernat de principiul disponibilităţii, nu există certitudinea formulării unei cai de atac, partea care a pierdut având opţiunea inclusiv de a renunţa la calea de atac, în temeiul art. 404 C. proc. civ., de a achiesa la hotărâre, precum şi de a realiza alte acte procesuale de dispoziţie.
Analizând conflictul de competenţă dedus prezentei judecăţi, cu a când judecată a fost legal sesizată în baza art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
În cauză, aşa cum au dezlegat judecătoriile în conflict, cererea de suspendare a executării silite este, în temeiul dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborat cu art. 719 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., de competenţa instanţei îndrituită să soluţioneze contestaţia, la executarea silită, respectiv de competenţa instanţei de executare, ce se determină potrivit dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., ca instanţa de la domiciliul sau sediul debitorului.
Având în vedere domiciliul debitorilor, respectiv com. Cristian, judeţul Braşov şi prevederile H.G. nr. 337/1993 pentrii stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, din care rezultă că localitatea Cristian este în circumscripţia Judecătoriei Braşov, instanţa de executare este Judecătoria Braşov.
Problema pe care o ridică conflictul de competenţă este dacă norma generală, cuprinsă în textele legale mai sus-menţionate şi competenţa care derivă din acestea, este înlăturată sau nu, în cauză, de norma de competenţă facultativă reglementată de dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul cărora;
Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea
În cazul în care cererea se introduce împotriva unui judecător care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivii legii.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. reglementează, o normă specială ce se aplică în situaţia în care una dintre părţi, fie reclamant, fie pârât, este judecător la instanţa competentă să judece cauza.
Fiind vorba despre o normă cu caracter special, ea este de strictă interpretare şi nu poate ti supusă, prin urmare, unei interpretări extensive.
În cauză, se reţine că B.D., contestatoare în cauză, este judecător la Tribunalul Braşov, iar nu la Judecătoria Braşov, respectiv instanţa competentă sa soluţioneze cererea de suspendare a executării silite, în calitate de instanţă de executare, motiv pentru care, într-o asemenea situaţie nu este incidenţă ipoteza normei cuprinsă în art 127 C. proc. civ.
Faptul că recursul s-ar putea judeca la Tribunalul Braşov nu este un argument suficient de natură a înlătura competenţa cu caracter general menţionată de art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 714 şi art. 719 C. proc. civ.
De altfel, potrivit alin. (1) ai art. 127 C. proc. civ., numai în situaţia în care judecătorul este reclamant, norma juridică îi impune să introducă cererea la o altă instanţă, din raza unei curţi de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa ia care îşi desfăşoară activitatea, dar nu şi în cazul în care judecătorul are calitatea de pârât, în temeiul art. 127 alin. (2) C. proc. civ., reclamantul având facultatea de a sesiza o instanţă din raza unei curţi de apel învecinate curţii de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul.
Or, în lipsa unei soluţii asupra fondului litigiului, nu se poate specula asupra eventualităţii promovării unei căî de atac, precum şi asupra părţii care are calitatea procesuală activă în calea de atac.
Înalta Curte mai observă că legea de procedură reglementează, prin dispoziţiile art. 140 şi unu. C. proc. civ., instituţia juridică a strămutării la care părţile au posibilitatea de a recurge în caz de bănuială asupra imparţialităţii judecătorilor pentru motive legate de calitatea părţilor.
Prin urmare, faţă de prevederile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 714 alin. (1) şi art. 719 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de executare, respectiv Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzij.i iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1594/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1603/2015. Civil → |
|---|
