ICCJ. Decizia nr. 1681/2015. Civil. Contestaţie decizie de pensionare. Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1681/2015
Dosar nr. 1327/46/2013
Şedinţa publica din 18 iunie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Obiectul, dosarului îl reprezintă cererea de revizuire a Deciziei nr. 2042 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, formulată, de revizuentul C.R.C., în temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., ca fiind contrară Deciziilor nr. 2043 din 25 aprilie 2013 şi nr. 2127 din 30 aprilie 2013, pronunţate de aceeaşi instanţă.
Prin încheierea din şedinţa publică de la 8 mai 2014, s-a dispus suspendarea judecării cererii de revizuire, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor, iar la 2 iunie 2015, prin rezoluţie cauza a fost repusă pe rol pentru discutarea excepţiei de perimare, primind termen de judecată la 18 iunie 2015.
Revizuirea se va constata perimată pentru următoarele considerente:
Conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.
Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuala în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an şi această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţii.
Astfel spus, perimarea operează cu condiţia ca timp de un an să nu se fi săvârşit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situaţie datorată lipsei de diligentă a părţii, care nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este şi situaţia în speţă unde, după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 8 mai 2014, părţile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârşit vreun act de procedură în vederea reluării judecăţii cererii de recurs.
Din verificarea actelor dosarului reiese că până la data de 8 mai 2015, când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părţi nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecăţii.
Reţinând, aşadar, întrunirea în cauză a condiţiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând, totodată, că potrivit aceluiaşi text de lege perimarea operează de drept şi că potrivit art. 252 alin. (1) teza 1 C. proc. civ. ea se poate constata şi din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul C.R.C. împotriva Deciziei nr. 2042 din 25 aprilie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1680/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1690/2015. Civil → |
---|