ICCJ. Decizia nr. 1687/2015. Civil
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1687/2015
Dosar nr. 737/1/2015
Şedinţa publică de la 18 iunie 2015
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr 25248 din 20 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC Hc. SA ca neîntemeiată, a admis în parte cererea formulată de reclamantul M.V. în contradictoriu cu pârâţii SC He. SA şi SC Hc. SA; a dispus evacuarea pârâtelor din imobilul teren situat în localitatea S.O. nr cds. C1, judeţul Hunedoara (în suprafaţă de 9400 mp); a obligat pârâtele la plata sumei de 9713,33 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 1 octombrie 2009; a obligat pârâtele la plata sumei de 0,29 euro/mp/lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 1 octombrie 2009 şi până la data eliberării imobilului teren; a obligat pârâtele să ridice construcţiile provizorii situate pe terenul reclamantului din localitatea S.O., judeţul Hunedoara şi să aducă terenul la starea iniţială, iar în caz de refuz, a fost autorizat reclamantul să execute aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtelor; a obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 2043,79 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
Reclamantul este proprietarul terenului în suprafaţă de 9400 mp situat în intravilanul localităţii S.O., judeţul Hunedoara, intabulat în C.F. nr. XX, nr. cadastral C1.
În baza contractului de închiriere din 12 noiembrie 2008, încheiat între reclamant în calitate de locator şi pârâta He. SA în calitate de locatar, a fost transmis dreptul de folosinţă asupra terenului până la 31 decembrie 2008.
Începând cu 1 ianuarie 2009, cele două pârâte au folosit şi au deţinut posesia imobilului proprietatea reclamantului fără a avea un titlu care să le confere acest drept şi fără a-l despăgubi pe proprietar.
Pârâta Hc. SA a cazat personalul (colonia muncitorească) în imobilele ridicate pe suprafaţa terenului, pentru aceasta percepând o chirie drept contravaloare a folosinţei locuinţelor.
Hc. SA recunoaşte că foloseşte spaţiul întrucât „în calitate de constructor din anul 1975, continuă lucrările şi la amenajarea Râului Strei pe sectorul Subcetate - Simeria din judeţul Hunedoara, astfel cum rezultă din contractul nr. BB/1989; în execuţia acestui contract încheiat cu întreprinderea E. actuala He. SA în calitate de beneficiară a lucrărilor (...) Societăţii He. revenindu-i obligaţia menţinerii dreptului de folosinţă asupra terenului pus la dispoziţia constructorului în baza contractului de execuţie lucrări (...)".
Sumele la plata cărora au fost obligate pârâtele au fost stabilite prin expertizele tehnice efectuate în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâtele.
Prin decizia civilă nr. 519/A/2014 din 1 iulie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant; a admis apelurile declarate de pârâte; a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta Hc. SA să plătească reclamantului suma de 8742 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 1 octombrie 2009; a obligat pârâta Hc. SA să plătească reclamantului suma de 0,29 euro/mp/an, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului pentru perioada 1 octombrie 2009 şi până la data eliberării terenului; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, privind pretenţiile în contradictoriu cu pârâta Hc. SA şi capetele de cerere având ca obiect evacuarea şi ridicarea construcţiilor; în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, s-a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti, formulate împotriva SC He. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut în esenţă următoarele:
În ceea ce priveşte apelul reclamantului M.V.:
Judecătoria Haţeg, ca instanţă solicitată prin comisie rogatorie, nu şi-a depăşit atribuţiile. raportul de expertiză, obiecţiunile reclamantului şi răspunsul expertului au fost comunicate instanţei solicitante pentru a fi evaluate în soluţionarea cauzei. Tribunalul Bucureşti este instanţa care a validat expertiza împreună cu răspunsul la obiecţiuni.
În ceea ce priveşte evaluarea lipsei de folosinţă a terenului, expertiza nu se putea în mod rezonabil şi obiectiv raporta la valoarea de închiriere a imobilelor din zonă, deoarece terenul era încadrat în categoria de folosinţă fâneţe, iar nu curţi şi construcţii.
Expertul a folosit metoda comparaţiei de piaţă pentru estimarea valorii terenului. În lipsa informaţiilor privind chiria terenurilor în zona Sântămărie-Orlea, expertul a avut în vedere valoarea de concesionare, ajungând la suma de 0,29 euro/mp/an, echivalentul a 1,24 RON/mp/an. Această evaluare este reală întrucât se coroborează cu chiria acceptată de proprietarii terenurilor adiacente celui al reclamantului.
De altfel, dacă susţine că expertiza trebuie să se raporteze la valoarea de închiriere a imobilelor din zonă, apelantul trebuie să accepte că singura şi cea mai relevantă valoare este chiar cea cu care au fost de acord proprietarii terenurilor aflate în aceeaşi situaţie, anume ocupate de barăcile coloniei muncitoreşti.
Din moment ce acţiunea a fost admisă în parte, în mod corect cheltuielile de judecată au fost acordate corespunzător pretenţiilor admise.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei He. SA:
Potrivit art 16 alin. (10) din Legea nr 13/2007 (în vigoare la data pronunţării sentinţei), dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrângerea sau încetarea unor activităţi se stabileşte şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectări a acestuia.
Art. 19 alin. (1) lit. d) din acelaşi act normativ prevede că dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizării de capacităţi energetice se întinde pe durata necesară executării lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizaţiei de înfiinţare, cu respectarea prevederilor legale, poate să instaleze utilaje şi să lucreze cu acestea, să amplaseze birouri şi locuinţe de şantier, cu acordul prealabil al proprietarului.
Locuinţele de şantier amplasate pe terenul proprietatea reclamantului nu fac obiectul unui drept de uz sau servitute legală întrucât pe de o parte nu există acordul proprietarului pentru acestea, iar pe de altă parte, pârâtele nu au demonstrat că menţinerea locuinţelor de şantier (barăci provizorii) pe acelaşi amplasament este singura soluţie posibilă pentru executarea lucrărilor necesare realizării capacităţii energetice.
În prezent pe terenul reclamantului nu mai există clădirile muncitoreşti, acestea fiind desfiinţate.
Sunt întemeiate motivele de apel privind calculul valorii despăgubirii pentru lipsa de folosinţă.
Raportat la valoarea de 0,29 euro/mp/an reţinută în raportul de expertiză, pentru perioada 1 ianuarie 2009 - 1 octombrie 2009, contravaloarea lipsei de folosinţă a suprafeţei de 9400 mp este de 8742 RON.
În ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 1 octombrie 2009, în realitate, conform raportului de expertiză, valoarea corectă era de 0,29 euro/mp/an.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei Hc. SA:
Din raportul de expertiză topografică rezultă că terenul reclamantului este ocupat în întregime de pârâte, fiind în folosinţa acestora.
Din raportul de expertiză topografică rezultă că terenul reclamantului este ocupat în întregime de pârâte, fiind în folosinţa acestora.
Reclamantului nu îi sunt opozabile raporturile contractuale dintre cele două pârâte şi nici obligaţiile ce îi revin beneficiarului lucrărilor efectuate de Hc. SA.
Relevant este faptul ocupării de către pârâta Hc. SA a terenului reclamantului prin organizarea de şantier, în interesul beneficiarului He. SA.
Fapta ilicită a pârâtelor, săvârşită cu vinovăţie, de a ocupa fără titlu terenul după încetarea contractului de închiriere, a produs reclamantului un prejudiciu, constând în lipsa de folosinţă a imobilului, ceea ce reprezintă un câştig nerealizat, fiind întrunite cerinţele legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale în temeiul art. 998 - 999 C. civ.
În cauză sunt aplicabile prevederile art. 1003 C. civ. referitoare la solidaritatea pasivă. Chiar dacă pârâta Hc. SA este ţinută să răspundă faţă de reclamant, aceasta poate justifica un drept de regres împotriva celeilalte pârâte în temeiul raporturilor juridice născute din contractul de antrepriză nr. BB/1989.
Faţă de faptul că procedura insolvenţei societăţii He. SA este încă în curs, în temeiul art. 36 din Legea nr 85/2006 s-a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti, formulate împotriva SC Hc. SA.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M.V. şi pârâta SC Hc. SA Bucureşti.
Reclamantul M.V. critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Prin decizia recurată s-au aplicat greşit dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 50/1991 şi implicit a Hotărârii Consiliului Local.
Instanţa a avut în vedere valoarea de concesionare a terenului şi nu valoarea reală de închiriere a acestuia.
Deşi în mod expres s-a dispus ca expertiza să fie realizată în raport de valoarea de închiriere, expertul a încălcat dispoziţia instanţei.
Nelegală este şi metoda prin care expertul determină valoarea unei chirii lunare.
Expertiza solicitată în faţa instanţei de apel se impunea a fi dispusă, în condiţiile în care la fondul cauzei deşi existau o serie de factori prin care chiria lunară ar fi putut fi determinată, aceştia nu au fost avuţi în vedere de expert.
Nelegală este opinia instanţei raportat la valoarea de închiriere a terenului în condiţiile în care se schimbă destinaţia acestuia la data efectuării expertizei - apreciind că terenul este fâneaţă.
Sub aspectul evaluării chiriei lunare pe care pârâtele trebuie să o achite, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a legii, în sensul că s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 50/1991, respectiv la valoarea unor redevenţe achitate pentru concesionarea unor terenuri, în loc să aibă în vedere preţurile de închiriere ale unor terenuri, astfel cum această menţiune fusese dispusă de către instanţa de fond.
Un alt motiv de nelegalitate este acela că în ceea ce privesc capetele de cerere neevaluabile în bani, acestea nu au fost pronunţate şi în contradictoriu cu pârâta SC He. SA. Este vorba despre evacuare, ridicarea construcţiilor şi aducerea terenului în starea iniţială.
În drept sunt invocate disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pârâta SC Hc. SA critică decizia sub următoarele motive de nelegalitate:
Hotărârea este nelegală sub aspectul obligării Hc. la plata contravalorii lipsei de folosinţă a terenului.
Potrivit contractului încheiat între pârâte, He. în calitate de beneficiar al lucrărilor se obliga la predarea amplasamentelor libere de orice sarcini pentru platformele tehnologice şi sociale.
Hc., în calitate de constructor avea obligaţia să execute numai lucrările ordonate de He. pe terenurile care îi erau puse la dispoziţie de către aceasta din urmă.
Societăţii He., în calitate de beneficiar al lucrării îi revenea obligaţia de a asigura menţinerea dreptului de folosinţă al terenului pus la dispoziţia constructorului.
Din hotărârea recurată lipseşte menţionarea datei la care terenul a fost eliberat de Hc., fapt ce poate da naştere la abuzuri cu ocazia executării silite.
Se solicită modificarea deciziei în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant împotriva Hc. SA.
În subsidiar, se solicită stabilirea datei până la care este datorat prejudiciul, respectiv 27 noiembrie 2012.
Pârâta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale He. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului declarat de reclamantul M.V. ca nefondat.
Reclamantul M.V. a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC Hc. SA.
Analizând recursurile prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate şi urmează a fi respinse pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantul M.V.:
Deşi reclamantul invocă drept motiv de recurs greşita aplicare a disp. art. 17 din Legea nr. 50/1991 şi Hotărârea Consiliului Local nu menţionează în ce mod s-a aplicat greşit această dispoziţie legală şi nici nu precizează despre care Hotărâre a Consiliului Local este vorba.
În realitate, nemulţumirea reclamantului vizează în esenţă valoarea reţinută de instanţa de apel cu titlu de valoare a chiriei, respectiv lipsa de folosinţă a terenului în litigiu.
Această valoare a fost stabilită printr-un raport de expertiză tehnică, iar criticile vizând aprecierea probelor administrate vizează netemeinicia deciziei atacate şi nicidecum nelegalitatea acesteia.
Cu privire la critica în sensul că soluţia nu a fost pronunţată şi în contradictoriu cu He., aceasta este nefondată.
Din dispozitivul deciziei recurate reiese că „Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei, privind pretenţiile formulate în contradictoriu cu pârâta Hc. şi capetele de cerere având ca obiect evacuarea şi ridicarea construcţiilor".
Prin sentinţa tribunalului s-a dispus evacuarea pârâtelor şi au fost obligate acestea să ridice construcţiile provizorii situate pe terenul reclamantului.
Prin menţinerea „şi capetele de cerere privind evacuarea şi ridicarea construcţiilor", Curtea de Apel a reţinut aceste dispoziţii şi în contradictoriu cu SC He.
În acelaşi sens sunt şi considerentele deciziei recurate în care se menţionează că „nu sunt fondate motivele de apel invocate de He. privitoare la evacuarea şi ridicarea construcţiilor".
Instanţa de apel a constatat suspendată de drept judecarea apelurilor în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect pretenţii băneşti, formulate împotriva SC He. SA, celelalte dispoziţii având ca obiect evacuarea şi ridicarea construcţiilor fiind menţinute şi în contradictoriu cu această pârâtă.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Hc. SA:
Pârâta Hc. SA foloseşte indirect terenul în litigiu, beneficiară fiind He. Niciuna dintre acestea nu deţine însă un titlu valabil pentru folosinţa imobilului.
Folosinţa directă este realizată de către He., aceasta acordând la rândul său folosinţa terenului către Hc.
Cu privire la critica potrivit căreia instanţa de apel a aplicat în mod greşit prevederile anexei nr. 3 din contractul încheiat între pârâte, Înalta Curte reţine că valabilitatea respectivului contract nu face obiectul prezentului litigiu.
În realitate, pârâtele prin folosirea fără titlu a terenului proprietatea reclamantului au adus acestuia un prejudiciu, fiind întrunite cerinţele legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, precum şi cele privind solidaritatea pasivă.
În ceea ce priveşte stabilirea datei de 27 noiembrie 2012 ca fiind data până la care să fie obligată Hc. SA la plata despăgubirilor, Înalta Curte reţine că prin decizia recurată s-a stabilit obligarea la plata despăgubirilor până la data eliberării terenului fără a se stabili o dată calendaristică în acest sens.
Aşa fiind, solicitarea pârâtei îmbracă forma unei cereri de lămurire a dispozitivului şi nu este o critică de nelegalitate a deciziei recurate.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp. art 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamantul M.V. şi de pârâta SC Hc. SA Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 519/A din 1 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1686/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1690/2015. Civil → |
|---|
