ICCJ. Decizia nr. 1703/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1703/2015
Dosar nr. 886/1/2015
Şedinţa publică clin 19 iunie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04 martie 2015, sub nr. 886/1/2015, petenţii U.I. şi U.F. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Botoşani, prin primar, revizuirea Deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunţată de această instanţă în Dosarul nr. 801/39/2010
În susţinerea cererii de revizuire petenţii au invocat existenţa înscrisurilor noi, reprezentate de adresele nr. 28497 din 07 aprilie 2015 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, nr. 1 din 15 aprilie 2015 eliberată de Arhivele Naţionale, nr. 5839 din 05 mai 2015 a Consiliului Judeţean Botoşani şi nr. 5738 din 25 martie 2015 a Municipiului Botoşani - Direcţia Patrimoniu, prin care li s-a adus la cunoştinţă că aceste instituţii nu au în evidenţă situaţia despăgubirilor prevăzute de Legea nr. 58/1974.
Demersurile în vederea obţinerii adreselor mai sus menţionate au fost efectuate de către revizuenţi în scopul combaterii aspectului reţinut de instanţa de recurs cu privire la faptul că, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 2.884 mp, aferent construcţiilor, dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparţine vânzătorului, care a avut calitatea de proprietar la momentul trecerii acestuia în proprietatea statului, prin Decizia de casare nr. 2384 din 21 aprilie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, fiind tranşată irevocabil, îndreptăţirea revizuenţilor la despăgubiri, exclusiv pentru construcţiile ce se găseau pe teren, ca efect al exproprierii. Or, în opinia petenţilor, dacă situaţia reală ar fi fost cea reţinută de instanţa de recurs, ar fi trebuit ca proprietarii să primească despăgubirile aferente terenului, ceea ce nu s-a întâmplat, fiind mai mult decât evident că acesta a fost preluat de la ei, aşa după cum rezultă din adresa nr. 0473 din 30 aprilie 1993 emisă de Prefectura Judeţului Botoşani.
Petenţii au arătat, de asemenea, că în contractul translativ de proprietate s-a menţionat că aceştia au achiziţionat doar construcţiile edificate pe terenul de 2.884 mp, care a fost trecut în proprietatea statului, întrucât vânzarea acestuia s-a făcut sub imperiul dispoziţiilor Legii nr. 58/1974, care nu permiteau, la acel moment, înstrăinarea terenurilor prin acte autentice.
În ceea ce priveşte preţul achitat în urma perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 3652 din 31 mai 1986, petenţii au precizat că acesta a inclus şi contravaloarea terenului în suprafaţă de 2.884 mp, asupra căruia au exercitat un drept de folosinţă. Mai mult decât atât, aşa după cum rezultă din certificatul nr. 5231/1990 emis de Primăria Municipiului Botoşani, revizuenţii au achitat impozitele aferente clădirilor şi lotului în suprafaţă de 2.884 mp, până la momentul exproprierii.
Referitor la măsurile reparatorii în echivalent solicitate sub forma atribuirii în compensare a imobilelor situate în str. P.Ş. nr. 39 (19) şi str. S. nr. 6 din municipiul Botoşani, prin raportare la înscrisurile noi de care se prevalează în prezenta cerere de revizuire, petenţii se consideră îndreptăţiţi la acordarea acestor măsuri, care este posibilă, în opinia lor, datorită valorii mari a terenului.
În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Prin Decizia nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 801/39/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii U.F. şi U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a interpretat în mod just dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., ale art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, precum şi pe cele ale art. 1 alin. (1) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013.
Astfel, în ceea ce priveşte imobilul teren în suprafaţă de 2.884 mp, s-a constatat că, în mod corect, instanţa de apel a reţinut, cu respectarea prevederilor art. 315 C. proc. civ., că prin decizia de casare nr. 2384 din 21 aprilie 2011, Înalta Curte a statuat că dreptul la acordarea măsurilor reparatorii aparţine vânzătorului, care avea calitatea de proprietar la momentul trecerii terenurilor în proprietatea statului, care se aflau sub incidenţa Legii nr. 58/1974, fiind tranşată irevocabil îndreptăţirea recurenţilor-reclamanţi exclusiv pentru construcţiile ce erau edificate pe teren, ca efect al exproprierii şi care ulterior au fost demolate.
Cât priveşte despăgubirile aferente construcţiilor expropriate, Înalta Curte a apreciat că instanţa de apel a aplicat în mod just dispoziţiile art. 11 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 raportate la cele ale art. 11.4 din Normele aprobate prin H.G. nr. 250/2007, conform cărora modul de calcul al despăgubirilor de rambursat se face prin raportare la coeficientul de actualizare precizat în art. 1 alin. (1) al Titlului II din O.U.G. nr. 184/2002. Pe cale de consecinţă, a reţinut că instanţa de apel a statuat că, pentru actualizarea despăgubirilor ce se deduc din valoarea construcţiei expropriate, în vederea stabilirii întinderii măsurilor reparatorii, indicatorul de referinţă este cursul leu/dolar din anul soluţionării cauzei, motiv pentru care a apreciat că se impune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent pentru imobilul expropriat, în limita sumei de 14.200,46 lei.
De asemenea, Înalta Curte a constatat că instanţa de apel a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 24 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, considerând că singura măsură reparatorie care se impune în cauză, faţă de imposibilitatea restituirii în natură şi a compensării cu alte imobile, o constituie compensarea prin puncte prevăzută de Legea nr. 165/2013, motiv pentru care a dispus obligarea Primarului municipiului Botoşani la emiterea deciziei cu propunere de acordare a măsurii compensatorii pentru clădirile situate în Botoşani, str. S.J. nr. 2, la nivelul sumei de 14.200,46 lei.
Referitor la măsurile reparatorii la care sunt îndreptăţiţi revizuenţii, al căror cuantum se situează la nivelul pragului valoric de 14.200,46 lei, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, instanţa de apel nu a dispus validarea atribuirii în natură, în compensare, a imobilului situat în str. P.Ş. nr. 39 (19), cu o valoare superioară sumei menţionate, în timp ce situaţia juridică actuală a imobilului din str. S. nr. 6, demolat şi urmat de edificarea unei noi clădiri, ce nu se încadrează în sfera de incidenţă a art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nu a mai impus şi realizarea operaţiunii de comparare a celor două valori (măsuri reparatorii în echivalent şi valoarea imobilului).
Examinând, cu prioritate, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, Înalta Curte constată următoarele:
Dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. stipulează că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs, atunci când evoca fondul, se poate cere dacă instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Prin urmare, revizuirea unei decizii întemeiate pe dispoziţiile legale mai sus menţionate este condiţionată de evocarea fondului litigiului dedus judecăţii.
Pentru ca hotărârea atacată cu revizuire să îndeplinească condiţia de a evoca fondul, este necesar ca instanţa care a pronunţat această hotărâre să stabilească o altă situaţie de fapt decât cea reţinută în etapele procesuale anterioare sau să aplice alte dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce au fost deja determinate, şi, în oricare dintre aceste ipoteze, să dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecăţii. în acest context, s-a statuat că nu pot forma obiect al revizuirii, hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a respins recursul ori, deşi acesta a fost admis, s-a dispus casarea cu trimitere, spre rejudecare, a cauzei, şi nici hotărârile instanţelor de recurs prin care s-a soluţionat o excepţie, fără a se evoca fondul.
În cauză, prin Decizia nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 801/39/2010, supusă revizuirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii U.F. şi U.I. împotriva Deciziei nr. 395 din 18 iunie 2014 a Curţii de Apel Suceava, secţia I civilă.
În considerentele hotărârii, Înalta Curte a arătat că nu poate examina aspectele de netemeinicie ale deciziei atacate, întrucât acestea nu pot fi supuse controlului de nelegalitate pe calea recursului, ele constituind nemulţumiri legate de modul de calcul al cuantumului despăgubirilor la care recurenţii se consideră îndreptăţiţi. Prin urmare, situaţia de fapt stabilită în cauză de instanţa de apel a fost menţinută, recursul fiind respins fără evocarea fondului.
Astfel, prin raportare la aspectele mai sus menţionate, precum şi la dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., care stipulează că la judecarea cererii de revizuire dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea acestei căi de atac şi la faptele pe care se întemeiază, se reţine că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care recursul a fost respins, ca nefondat, nu poate forma obiceiul acestei căi extraordinare de atac, întrucât nu evocă fondul.
Prin urmare, neîndeplinind condiţiile edictate de dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea ce face obiectul analizei în cauză nu este susceptibilă de revizuire.
În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii U.I. şi U.F.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii U.I. şi U.F. împotriva Deciziei nr. 544 din 20 februarie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publica, astăzi, 19 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1702/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1706/2015. Civil → |
|---|
