ICCJ. Decizia nr. 1714/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1714/2015
Dosar nr. 2266/241/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 19 iunie 2015
După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Horezu, sub nr,2266124112014, reclamanta P.E., domiciliată în comuna S., sat S., jud. Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.M., domiciliată în comuna S.Ţ., sat C., jud. Gorj, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafaţă de 2.758 mp., situat în punctul "La Bloc", comuna S., sat S., jud. Vâlcea.
În motivare, a arătat că a dobândit imobilul mai sus menţionat de la pârâtă în baza unui înscris sub semnătură privată intitulat "act de vânzare-cumpărare", încheiat la data de 10 ianuarie 1996 la Primăria comunei S., jud. Vâlcea.
În drept acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35, art. 117 şi art. 125 C. proc. civ.
Prin Sentinţa civilă nr. 321 din 9 martie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2266/241/2014, Judecătoria Horezu a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti.
Pentru a dispune astfel, această instanţă a reţinut că prin Decizia nr. 8/2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii referitor la calificarea acţiunii prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil. Astfel, prin hotărârea menţionată, s-a stabilit că aceasta este o acţiune personală imobiliară, deoarece nu au caracter real, ci personal acţiunile care au ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract sau rezoluţiunea unui antecontract ce priveşte un bun imobil, restituirea contravalorii achitate sau plata sumelor datorate ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate.
Pentru acţiunile personale, C. proc. civ. stabileşte o competenţă teritorială relativă fără a face vreo deosebire după cum cererea personală ar avea ca obiect un bun mobil sau imobil, iar în astfel de cauze determinarea competenţei teritoriale a instanţei se face în raport de dispoziţiile art. 107 şi art. 113 pct. 3 C. proc. civ., ţinându-se cont de domiciliul pârâtului şi de natura litigiului.
Pentru alte categorii de pricini, legea stabileşte competenţa teritorială în favoarea unei anumite instanţe, fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni ca litigiul să fie soluţionat de o altă instanţă, ceea ce înseamnă că instanţa determinată de lege are o competenţă teritorială exclusivă, aşa după cum aceasta este prevăzută de dispoziţiile art. 13 alin. (1) C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 10 pct. 1 din acest act normativ, acţiunea în constatarea dreptului de proprietate se soluţionează de judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul pârâtul.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că pârâta are domiciliul în localitatea S.Ţ., jud. Gorj, care este arondată Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti, instanţă căreia îi revine competenţa de a soluţiona cauza.
Prin Sentinţa nr. 1534 din 29 mai 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2266/241/2014, Judecătoria Târgu-Cărbuneşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
În motivare, această instanţă a reţinut că, prin raportare la obiectul litigiului dedus judecăţii, competenţa teritorială a instanţei privind soluţionarea acestuia se stabileşte potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ.
Având în vedere că acţiunea ce constă în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare este una personală, competenţa, în acest caz, este de ordine privată, motiv pentru care Judecătoria Horezu nu putea să invoce din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.
Dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. stipulează că, în cazul acţiunilor personale, competenţa aparţine instanţei în circumscripţia căreia domiciliază pârâtul, astfel că, în cauză, suntem în prezenţa unei competenţe teritoriale de ordine privată, conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, motiv pentru care a apreciat că excepţia nu putea fi invocată de către instanţă, din oficiu,
În aplicarea dispoziţiilor art. 131 C. proc. civ., instanţa a reţinut că, dacă pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (3) din acelaşi act normativ, Judecătoria Horezu trebuia să constate că este competentă să judece pricina, tocmai pentru că, prin lege, s-a urmărit ca excepţia necompetenţei teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu şi la aprecierea instanţei.
Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Horezu şi Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, Înalta Curte va reţine că, în speţă, competenţa soluţionării cauzei în prima instanţă, revine Judecătoriei Horezu, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 noiembrie 2014 pe rolul Judecătoriei Horezu, sub nr. 2266/241/2014, reclamanta P.E., domiciliată în comuna S., sat S., jud. Vâlcea, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.M., domiciliată în comuna S.Ţ., sat C., jud. Gorj, pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a terenului în suprafaţă de 2.758 mp., situat în punctul "La Bloc" comuna S., sat S., jud. Vâlcea.
Prin Decizia nr. 8 din 10 iunie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, eu privire la caracterul acţiunii în pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare a unui imobil şi la determinarea instanţei competente teritorial să o soluţioneze, s-a stabilit că această acţiune are natura unei acţiuni personale imobiliare. În această situaţie, competenţa teritorială este alternativă, reclamantul având posibilitatea să aleagă între instanţele deopotrivă competente, respectiv cea de la domiciliul pârâtului şi instanţa locului executării obligaţiei, numai dacă în actul juridic încheiat de părţi a fost prevăzut locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei.
În raport de această calificare, se constată că Judecătoria Horezu a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni imobiliare cu caracter personal.
Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa locului imobilului, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.
În cauză, faţă de natura şi obiectul dreptului exercitat pe calea acţiunii deduse judecăţii, care este o acţiune personală imobiliară, competenţa în soluţionarea acesteia se stabileşte potrivit dispoziţiilor dreptului comun înscrise în art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa unde domiciliază pârâtul, normă ce are caracter relativ, întrucât este de ordine privată.
Fiind vorba însă despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârâtă prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.
Prin urmare, nu are nicio relevanţă în cauză împrejurarea că instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv Judecătoria Horezu, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece atât timp cât pârâta, singura care putea ridica excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu a invocat-o, această instanţă a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială relativă.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Horezu.
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare cauzei în favoarea Judecătoriei Horezu.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1707/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1715/2015. Civil → |
|---|
