ICCJ. Decizia nr. 1731/2015. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1731/2015
Dosar nr. 1489/30/2014
Şedinţa publică de la 30 iunie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă constată următoarele:
La data de 28 ianuarie 2015 a fost înregistrat, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recursul declarat de reclamantul A.E. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1489/30/2014.
În baza raportului întocmit la data de 4 mai 2015, prin încheierea din data de 22 iunie 2015 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A.E. împotriva încheierii din 13 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, fixând termen de judecată la data de 30 iunie 2015, cu citarea părţilor.
În cauză, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26 februarie 2014 la Tribunalul Timiş, reclamantul A.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimatele Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale şi Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii nr. 19686 din 23 ianuarie 2014 a Comisiei de contestaţii din cadrul Casei de Pensii Sectoriale - M.Ap.N., anularea deciziei de respingere nr. 126294 din 2 septembrie 2013 a Casei de Pensii Sectoriale - M.Ap.N., anularea deciziei de respingere nr. 126294 din 31 ianuarie 2014 a Casei de Pensii Sectoriale - M.Ap.N, ca act subsecvent Hotărârii nr. 19686 din 23 ianuarie 2014, admiterea cererii de pensionare pentru limită de vârstă, obligarea pârâtei la plata drepturilor băneşti cu titlu de pensie pentru limita de vârstă de la data formulării cererii de pensionare, penalităţi de întârziere reprezentând dobânda legală calculată pentru suma datorată cu titlu de pensie la data introducerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile Legii nr. 263/2010.
Prin Sentinţa civilă nr. 1852/PI din 3 iulie 2014, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins acţiunea.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a sentinţei apelate, iar, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată, conform capetelor de cerere expuse.
La termenul din 13 ianuarie 2015, reclamantul a susţinut excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 raportat la anexa nr. 6 din această lege, vizând persoanele născute în luna ianuarie 1958, pe care a formulat-o prin "notele de şedinţă" depuse la data de 2 decembrie 2014.
Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu această excepţie a fost respinsă, ca inadmisibilă, de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 1489/30/2014.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că admiterea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale presupune verificarea condiţiilor de admisibilitate, astfel cum acestea sunt prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992. Partea care pretinde încălcarea Constituţiei trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispoziţiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenţei acestei legături neconstituţionalitatea ar determina soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa de judecată.
S-a mai reţinut că reclamantul s-a limitat la indicarea neconstituţionalităţii art. 55 alin. (2) coroborat cu anexa nr. 6 din Legea nr. 263/2010, fără a indica prevederile constituţionale cu care dispoziţiile în cauză sunt contrare, chestiunea de drept invocată fiind în realitate o problemă de interpretare şi aplicare a legii în speţă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, cu respectarea dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, reclamantul a formulat recurs, indicând ca temei juridic art. 16 din Constituţie şi art. 483 şi urm. coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, reţinând că nu s-a făcut dovada legăturii excepţiei invocate raportat la cauza dedusă judecăţii.
În realitate, în timpul judecăţii reclamantul a susţinut atât în scris, cât şi verbal care este legătura excepţiei de neconstituţionalitate de mai sus raportat la pricină, constând în refuzul pârâtelor de a-i deschide dreptul la pensie pentru limita de vârstă pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la stagiul minim de cotizare în specialitate, condiţie cuprinsă în anexa 6 din Legea nr. 263/2010, pentru persoanele născute în luna ianuarie 1958.
Legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate şi pricina supusă judecăţii, a precizat recurentul, rezultă cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a respins cererea de chemare în judecată pentru neîndeplinirea condiţiei referitoare la stagiul minim de cotizare. În condiţiile în care reclamantului i s-ar fi aplicat aceeaşi unitate de măsură ca şi în cazul civililor, a căror situaţie este reglementată în anexa 5 a legii, cuantificând şi perioadele asimilate, ar fi atins şi în opinia pârâtelor acel cuantum al stagiului minim de cotizare de 15 ani.
Reclamantul a menţionat că motivarea instanţei de apel, cum că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, este nefondată, singura condiţie de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale fiind impusă de alin. (3) al acestui articol. Ca atare, trebuie a se observa că, în fapt, nu există o motivare propriu-zisă a instanţei de apel pentru respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
A mai susţinut reclamantul că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că acesta a invocat neconstituţionalitatea art. 55 alin. (2) coroborat cu anexa 6 din Legea nr. 263/2010, fără a menţiona prevederile constituţionale încălcate.
Or, în speţă, prin aplicarea dispoziţiilor cuprinse în anexa nr. 6 la care fac trimitere art. 54 alin. (2) şi art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 se determină încălcarea art. 16 din Constituţie, care instituie principiul egalităţii între cetăţeni, statuând că cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări şi că nimeni nu este mai presus de lege. Prin aplicarea cuantumului diferenţiat al stagiului minim de cotizare, în mod defavorabil pentru persoanele care se încadrează la prevederile art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, se determină discriminarea acestora din urmă faţă de persoanele civile a căror situaţie este reglementată de anexa nr. 5 la lege.
Raportat la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 55 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 şi potrivit dispoziţiilor cuprinse în anexele 5 şi 6 din aceeaşi lege, regimul juridic aplicabil persoanelor civile şi celor din domeniul apărării naţionale născute în anul 1958, luna ianuarie, este diferit, discriminatoriu pentru acestea din urmă din punct de vedere al stagiului minim de cotizare, recurentul fiind prejudiciat.
În fine, recurentul a mai arătat că în timp ce persoanele civile sunt obligate să îndeplinească un stagiu minim de cotizare în cuantum de 15 ani, cadrele militare sunt ţinute la efectuarea unui stagiu minim de cotizare de 15 ani şi 8 luni, în ciuda expunerii la riscurile majore ale profesiei de cadru militar. Această chestiune este cu atât mai important de lămurit cu cât recurentul a executat o perioadă de 11 ani, 3 luni şi 15 zile în condiţii speciale de muncă în sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, iar în condiţii deosebite de muncă o perioadă de 6 luni şi 2 zile, în acelaşi sistem.
Or, aplicând anexa 6 la lege, vizând persoanele născute în luna ianuarie a anului 1958, la care cuantumul stagiului minim de cotizare în specialitate este de 15 ani şi 8 luni, iar, faţă de anexa 5 la lege, care reglementează situaţia civililor, unde stagiul minim este de 15 ani, legiuitorul îl îndepărtează pe recurent în mod discriminatoriu de la acordarea dreptului de pensie pentru limită de vârstă.
Recursul va fi admis pentru următoarele considerente:
În speţă, se impune a se reţine că instanţa de judecată era competentă să verifice exclusiv îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ în art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi anume dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Pentru aceasta, instanţa de apel era obligată să reţină că atât din cuprinsul cererii formulate, cât şi din concluziile orale prezentate de avocatul părţii reclamante la termenul de judecată din 13 ianuarie 2015 reiese că reclamantul A.E. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor cuprinse în anexa nr. 6, la care fac trimitere art. 54 alin. (2) şi 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, în considerarea existenţei unei discriminări a persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică cu reclamantul în raport cu persoanele cărora li se aplică dispoziţiile cuprinse în anexa 5 a Legii nr. 263/2010, ceea ce înseamnă că s-au avut în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, care reglementează principiul egalităţii în faţa legii, respectiv principiul nediscriminării, statuând că "cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări" şi că "nimeni nu este mai presus de lege". S-a arătat astfel de către reclamant că există o discriminare între persoanele civile şi cele care au desfăşurat activitate în domeniul apărării naţionale, raportat la anul de referinţă, în sensul că stagiul minim de cotizare pe care persoanele civile sunt ţinute să-l îndeplinească este de 15 ani, iar cadrele militare trebuie să efectueze un stagiu minim de cotizare de 15 ani şi 8 luni.
Or, observă Înalta Curte, în cauză, instanţa învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, printr-o motivare confuză şi sumară, nu a făcut decât să constate că "reclamantul-apelant s-a rezumat să indice neconstituţionalitatea art. 55 alin. (2) coroborat cu anexa nr. 6 din Legea nr. 263/2010, fără a menţiona că acestea sunt pretins contrare unor prevederi constituţionale, chestiunea de drept invocată fiind o problemă de interpretare şi aplicare a legii la cazul concret al speţei", fără a verifica dacă sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, astfel cum impuneau dispoziţiile legale citate.
În speţă, se constată incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de textul indicat anterior se referă la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.Fundamentul acestui motiv de recurs rezidă în nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
În accepţiunea acestei norme juridice, motivarea unei hotărâri trebuie să fie clară, precisă, să răspundă în fapt şi în drept la pretenţiile formulate de părţi, să conducă în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, numai o astfel de motivare constituind pentru părţi o garanţie împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.
În speţă, este de observat că încheierea din 13 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 raportat la anexa nr. 6 din această lege, nu întruneşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce face operant cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Cum absenţa motivelor avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei recurate face practic imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii acestei soluţii, nemotivarea încheierii atacate echivalând în fapt cu o necercetare a fondului cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, se impune soluţia casării cu trimitere, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.
În consecinţă, recursul va fi admis, iar cauza va fi trimisă la aceeaşi instanţă, pentru a se analiza îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale relativ la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 55 alin. (2) coroborat cu anexa nr. 6 din Legea nr. 263/2010 în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul A.E., domiciliat în Timişoara, jud.Timiş şi cu domiciliul ales la SCPA T.A., în Timişoara, Str. P.C., nr. 7, ap. 1, jud.Timiş, împotriva încheierii din 13 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1489/30/2014, în contradictoriu cu pârâtele Comisia de contestaţii din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul în Bucureşti, Str. Drumul Taberei, nr. 7 - 9, sector 6 şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, cu sediul în Bucureşti, Str. Drumul Taberei, nr. 7 - 9, sector 6.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 831/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1832/2015. Civil → |
|---|
