ICCJ. Decizia nr. 1784/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 1784/2015
Dosar nr. 5081/2/2014
Şedinţa publică de la 30 iunie 2015
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamanta SC B. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.V.A.S. şi SC C. Govora SA să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei C. Govora asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute fată de SC U.S. Govora SA, ca urmare a stingerii dreptului în termen de 5 zile de la data realizării conversiei şi obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 675.440 RON şi contravaloarea în RON a sumei de 5.428.223,08 euro.
Prin sentinţa civilă nr 1396 din 26 ianuarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în cererea de despăgubiri şi pe cale de consecinţă a respins cererea de chemare în judecată.
Prin decizia comercială nr. 19 din 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, a admis apelul formulat de reclamantă, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în esenţă că acţiunea în constatare este admisibilă, că temeiul acţiunii este reprezentat de răspunderea civilă delictuală, astfel că excepţia lipsei calităţii procesuale active trebuie analizată odată cu fondul.
Recursurile formulate împotriva acestei decizii au fost respinse ca nefondate prin decizia nr 2186 din 9 iunie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Prin sentinţa nr. 694 din 17 februarie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins cererea de reexaminare a amenzii aplicate apărătorului pârâtei B.M.; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC B.T. SA invocată de pârâta SC C. Govora SA; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. Govora SA invocată de aceasta; a respins capătul de cerere privind constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei SC C. Govora SA asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute faţă de SC U.S. Govora SA ca neîntemeiat; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte suma de 5.428.223,08 euro invocată de pârâta SC C. Govora SA şi a respins această cerere ca urmare a prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins cererea de chemare în judecată pentru rest ca neîntemeiată; a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei SC C. Govora SA formulată de intervenientul Judeţul Vâlcea; a respins cererea pârâtei SC C. Govora SA de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut în esenţă următoarele:
La 23 decembrie 2002, reclamanta SC B.T. SA în calitate de cumpărător şi pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului au încheiat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni potrivit căruia, vânzătorul vinde şi cumpărătorul cumpără un număr de 12.255.141 de acţiuni nominative, libere de orice sarcini având valoare nominală de 25.000 ROL fiecare pe care vânzătorul le deţine la societatea U.S. Govora SA, preţul total fiind de 67.544.000.000 ROL.
Contractul a fost încheiat sub condiţia suspensivă a îndeplinirii de către părţi a următoarelor: depunerea de către vânzător a tuturor diligentelor pe lângă Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Industriei şi Resurselor pentru acordarea Societăţii a facilităţilor prevăzute de art. 19 din Legea nr 137/2002 cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit art I din Actul adiţional nr. 4 din 24 aprilie 2003 părţile au renunţat la realizarea condiţiilor suspensive.
Astfel, contractul avea următorul conţinut: „art 2.1 - Prezentul contract se va desfiinţa de plin drept dacă: a) nu se va realiza conversia totală sau parţială (în proporţie de minim 90%) în acţiuni a creanţelor tuturor furnizorilor de utilităţi reprezentând contravaloarea facturilor, inclusiv majorări de tarif, datorate şi neachitate până la data de 30 noiembrie 2002 de către SC U.S. Govora SA şi nu se vor anula majorările de întârziere şi penalităţile de întârziere aferente, calculate şi neachitate furnizorilor de utilităţi; b) acţiunile rezultate în urma conversiei prevăzute la lit. a) nu vor fi transferate în termen de la aprobarea conversiei, pe bază de protocol, APAPS în vederea vânzării acestora într-un pachet comun şi la acelaşi preţ pe acţiune cu vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de APAPS şi SC U.S. Govoraa SA la data semnării contractului; art. 2.2 -Termenul convenit de părţi pentru îndeplinirea condiţiei rezolutorii prevăzute la art. 2.1. nu va fi mai târziu de 23 iulie 2003."
Prin acte adiţionale, părţile au prelungit în mod succesiv acest termen până la începutul anului 2007. Niciunul dintre cocontractanţi nu a invocat desfiinţarea de plin drept a contractului în temeiul prevederilor de mai sus.
Prin Actul adiţional nr. 17 din 26 octombrie 2006, părţile contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 decembrie 2002 şi C.S.A. au convenit novarea contractului prin schimbare de debitor, noul debitor C.S.A. substituind vechiul debitor SC B.T. SA.
Plata sumei de 675.440 RON trebuia efectuată în contul pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
Prin hotărârea AGEA nr. 79 din 12 iunie 2004 a SC C. Govora SA şi Hotărârea AGEA nr. 2 din 11 mai 2004 a SC U.S. Govora SA s-a realizat conversia în acţiuni a creanţelor pe care pârâta le avea împotriva acestei ultime societăţi.
Aceste acţiuni au fost transferate către pârâta APAPS la 23 noiembrie 2006 printr-un protocol de transfer.
Prin Actul adiţional nr. 18 din 30 noiembrie 2006 acţiunile au fost vândute către C.S.A., noul debitor în urma novaţiei realizate prin Actul adiţional nr. 17 din 26 octombrie 2006.
Tribunalul a reţinut că atunci când soluţionează o cauză privind răspunderea civilă delictuală, instanţa trebuie să analizeze, raportat la reclamantă, toate aspectele privind fondul cauzei, neputând soluţiona cauza prin admiterea lipsei calităţii procesuale active a acesteia.
Acţiunile rezultate din convertirea creanţelor unui furnizor de utilităţi trebuiau transferate în termen de 5 zile de la aprobarea conversiei, pe bază de protocol Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului. Scopul acestui transfer era vânzarea acestora într-un pachet comun şi la acelaşi preţ pe acţiune cu vânzarea pachetului de acţiuni deţinut de APAPS.
Deşi în termen de 5 zile de la aprobarea conversiei creanţelor în acţiuni pe bază de protocol acestea trebuiau transferate de către pârâta SC C. Govora SA către pârâta APAPS, O.U.G. nr. 8/2003 nu prevede nicio sancţiune în cazul nerespectării acestui termen legal.
Din reglementarea acestui termen legal nu se poate reţine că nerespectarea lui duce la pierderea dreptului de proprietate asupra acţiunilor dobândite ca urmare a conversiei creanţelor.
SC C. Govora SA nu a invocat vreun drept de proprietate al său asupra acţiunilor deţinute la SC U.S. Govora SA, atâta timp cât Ie-a transferat către pârâta APAPS, care la rândul ei Ie-a vândut către C.S.A.
Pentru aceste considerente, tribunalul a respins capătul de cerere privind constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei SC C. Govora SA asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute faţă de SC U.S. Govora SA ca urmare a stingerii dreptului în termen de 5 zile de la data realizării conversiei.
Termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune este termenul de 3 ani conform prevederile art 3 alin. (1) teza I din Decretul nr. 167/1958.
În cauză sunt incidente prevederile art 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, potrivit căruia prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Pentru suma de 5.428.223,08 euro, termenul de prescripţie al dreptului material a început să curgă la data expirării termenului de 5 zile prevăzut de art 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, fapta ilicită invocată de către reclamantă constând în aceea că pârâta SC C. Govora SA nu şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de a transfera pachetul de acţiuni deţinut la SC U.S. Govora SA rezultat în urma conversiei creanţelor sale, către pârâta APAPS.
Termenul de 5 zile a expirat în data de 18 iunie 2004. Cum prezenta acţiune a fost introdusă la data de 23 mai 2008, tribunalul reţine că aceasta a fost exercitată peste termenul prevăzut de lege, fiind prescrisă.
Nu are nicio relevanţă juridică faptul că prejudiciul pe care reclamanta susţine că l-a suferit a fost cuantificat abia în anul 2006, întrucât, la momentul în care începe să curgă prescripţia extinctivă, păgubitul nu trebuia să cunoască întinderea prejudiciului, ci numai existenţa acestuia, întrucât întinderea urma a fi stabilită prin învoiala părţilor sau prin hotărâre judecătorească.
Pentru suma de 675.440 RON pe care reclamanta o solicită de la pârâtă întrucât aceasta ar fi fost suportată de reclamantă pentru neîndeplinirea obligaţiei de mediu, termenul de prescripţie al dreptului material a început să curgă la data de 26 octombrie 2006, atunci când a fost încheiat Actul adiţional nr. 17 din 26 octombrie 2006, având în vedere că prin acest act adiţional, noul debitor, C.S.A. se obliga ca în termen de 20 zile de la data semnării să achite suma de 675.440 RON.
Cum prezenta acţiune a fost introdusă la 23 mai 2008, aceasta a fost exercitată în cadrul termenului prevăzut de lege.
În cauză sunt incidente prevederile art. 998 - 999 C. civ.
Fapta ilicită invocată de reclamantă constă în aceea că pârâta SC C. Govora SA nu şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de a transfera pachetul de acţiuni deţinut la SC U.S. Govora SA rezultat în urma conversiei creanţelor sale către pârâta APAPS.
Pârâta SC C. Govora SA nu a realizat transferul în termenul prevăzut de lege, aşadar a săvârşit fapta ilicită ce i se impută.
Suma de 675.440 RON a fost pusă în sarcina C.S.A., iar nu în sarcina reclamantei.
C.S.A. şi SC B.T. SA au convenit ca această sumă să fie dedusă din preţul de cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut la SC U.S. Govora SA.
Aşa fiind, nu s-a probat nici prejudiciul, nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, iar tribunalul a respins cererea de chemare în judecată pentru rest, ca neîntemeiată.
Cu privire la cererea de intervenţie în interesul pârâtei SC C. Govora SA, formulată de intervenientul Judeţul Vâlcea, tribunalul, având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă a fost respinsă, apreciind că apărarea intervenientului Judeţul Vâlcea a dus la respingerea acţiunii, a constatat temeinicia acestei cereri.
Pârâta nu a depus niciun înscris din care să rezulte care este cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul prezentului litigiu, astfel că cererea privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată a fost respinsă.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâta SC C. Govora SA şi reclamanta SC B.T. SA.
Prin apelul formulat, pârâta SC C. Govora SA a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul înlăturării unor aspecte din considerentele reţinute de prima instanţă.
Prin apelul formulat, reclamanta SC B.T. SA a solicitat schimbarea în parte a sentinţei apelate în sensul admiterii capătului de cerere privind constatarea inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei SC C. Govora SA asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute faţă de SC U.S. Govora SA ca urmare a stingerii dreptului în termen de 5 zile de la data realizării conversiei; respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte suma de 5.428.223,08 euro invocată de pârâta SC C.G. SA şi admiterii cererii de chemare în judecată în ceea ce priveşte suma de 5.428.223,08 euro; admiterii cererii de chemare în judecată pentru rest - suma de 675.440 RON; cu obligarea la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.
Apelanta reclamantă a precizat că nu înţelege să atace soluţiile pronunţate de instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi excepţia prescripţiei cu privire la cererea de obligare la plata sumei de 675.440 RON din capătul al doilea de cerere, pe care le consideră temeinice şi legale.
Prin decizia civilă nr 135 din 2 februarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins apelul formulat de apelanta-reclamantă SC B.T. SA.
Prin încheierea de la 26 ianuarie 2015, aceeaşi instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de apelanta pârâtă SC C. Govora SA şi l-a respins ca inadmisibil.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă următoarele:
În cauză, SC B. SA a solicitat să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei C. Govora SA asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute faţă de SC U.S. Govora SA şi obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 675.440 RON şi contravaloarea în RON a sumei de 5.428.223,08 euro.
În ce priveşte suma de 5.428.223,08 euro, reclamanta a arătat că reprezintă diferenţa dintre preţul cu care ar fi dobândit pachetul de acţiuni, dacă pârâtele SC C. Govora SA şi-ar fi îndeplinit obligaţia legală de transfer al acţiunilor şi preţul cu care le-ar fi putut valorifica prin vânzarea către societatea poloneză C.S.A. Varşovia la data de 19 iulie 2006.
Având în vedere conţinutul acestei obligaţii, respectiv de transfer a pachetului de acţiuni deţinut de pârâta SC C. Govora SA la SC U.S. Govora SA, în termen de 5 zile de la realizarea conversiei creanţei deţinute de prima societate, Curtea a apreciat că acesta este momentul de la care curge termenul de prescripţie.
La momentul la care a expirat acest termen, reclamanta cunoştea atât persoanele care erau vizate de această dispoziţie legală, cât şi faptul că este prejudiciată în dreptul său prevăzut de contractul de privatizare încheiat între aceasta şi APAPS de a achiziţiona pachetul de acţiuni la preţul de 5511,48 ROL pe acţiune.
Împrejurarea invocată de apelanta reclamantă, în sensul că la încheierea contractului cu societatea poloneză C.S.A. în 2006, ar fi avut posibilitatea de a înstrăina şi acest pachet de acţiuni cu un preţ superior nu are nicio implicaţie cu privire la începutul cursului termenului de prescripţie. Această împrejurare poate reprezenta doar un aspect ce ţine de proba întinderii prejudiciului, iar nu în ce priveşte paguba la care se referă art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Prin sentinţa comercială nr. 6917 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, în Dosarul nr. 26701/3/2004 s-a luat act de renunţarea reclamantei SC B. SA la dreptul subiectiv pretins prin acţiune, drept constând în obligarea pârâtelor în cauza de faţă, respectiv SC C. Govora SA şi AAAS să efectueze transferul a 176.059.281 acţiuni deţinute de prima pârâtă către cea de-a doua, sub sancţiunea daunelor cominatorii.
În cauza de faţă, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu aceleaşi pârâte, să se constate inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei C. Govora SA asupra pachetului de acţiuni rezultat în urma conversiei creanţelor deţinute faţă de SC U.S. Govora SA şi obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei de 675.440 RON.
Reclamanta şi-a întemeiat solicitările pe răspunderea civilă delictuală invocând ca faptă ilicită, încălcarea de către pârâta SC C. Govora SA a obligaţiei legale prevăzute de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003.
Acelaşi temei de drept a fost invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii ce a reprezentat obiectul Dosarului nr. 26701/3/2004.
Sentinţa pronunţată în acest dosar se bucură de putere de lucru judecat în prezenta cauză.
Soluţia de respingere a excepţiei autorităţii de lucru judecat a rămas irevocabilă.
Prezumţia absolută a puterii de lucru judecat produce un efect pozitiv, respectiv dovedeşte modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazis, el impunându-se într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică.
Puterea de lucru judecat a sentinţei prin care s-a luat act de renunţarea la dreptul subiectiv se opune ca reclamanta să mai poată solicita executarea obligaţiei legale prevăzută de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2013. Altfel spus, faţă de reclamanta în cauză, pârâtele nu mai au obligaţia izvorâtă din această prevedere legală, neputând fi reţinută fapta ilicită invocată.
Nemaiexistând dreptul subiectiv al reclamantei, corelativ acestei obligaţii legale, reclamanta nu mai poate solicita constatarea sau realizarea nici unuia din efectele ce ar izvorî din raportul juridic rezultat din această prevedere legală, respectiv să invoce încălcarea acesteia în susţinerea acţiunii de faţă.
Analizarea condiţiilor răspunderii civile delictuale se limitează la constatarea faptului că nu există o faptă ilicită în sarcina pârâtelor, care să conducă la răspunderea civilă delictuală.
Faţă de această concluzie la care a ajuns instanţa de apel, se constată că analiza făcută de prima instanţă cu privire la condiţiile răspunderii civile delictuale nu este utilă cauzei, astfel că şi criticile aduse de apelantă în această privinţă trebuie înlăturate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA), criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:
Decizia conţine motive străine de natura pricinii în ceea ce priveşte soluţia referitoare la excepţia prescripţiei dreptului la acţiune cu privire la pretenţiile în cuantum de 5.428.223,08 euro formulate de reclamantă în cadrul capătului al doilea de cerere - motiv de recurs prevăzut de disp. art 304 pct. 7 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că termenul de prescripţie a dreptului material a început să curgă la data expirării termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003 adică la 18 iunie 2004. Se reţine de asemenea că la momentul în care începe să curgă prescripţia, păgubitul nu trebuia să cunoască întinderea prejudiciului, ci numai existenţa acestuia.
Instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei raportat la motive străine de obiectul cererii de chemare în judecată. Reclamanta a cunoscut paguba la momentul la care C.S.A. şi-a asumat obligaţia de a cumpăra pachetul de acţiuni deţinut la U.S. Govora.
Prejudiciul constă în profitul nerealizat ca urmare a imposibilităţii de a înstrăina către C.S.A. întreaga participaţie pe care B. ar fi avut-o la U.S. Govora în ipoteza în care, în conformitate cu contractul de privatizare, i-ar fi fost transmise acţiunile rezultate în urma conversiei.
Raportat la condiţiile art 8 din Decretul nr. 167/1958, B. a cunoscut de existenţa pagubei la momentul încheierii înţelegerii cu C.S.A. cu privire la achiziţionarea pachetului de acţiune deţinut la U.S. Govora, acesta fiind momentul naşterii prejudiciului şi cel al cuantificării sale.
Până la momentul la care nu exista certitudinea vânzării pachetului de acţiuni la un anumit preţ ferm asumat şi superior preţului pe care l-ar fi achitat reclamanta către AVAS, nu exista profit nerealizat ca urmare a imposibilităţii de a vinde şi acţiunile pe care nu Ie-a dobândit urmare a faptei ilicite a C. Govora.
La 17 iunie 2004 reclamanta nici nu cunoştea şi nici nu putea cunoaşte, cu toate diligenţele posibile, prejudiciul constând în profitul nerealizat în urma vânzării acţiunilor către C.S.A. doi ani mai târziu, în anul 2006.
Având în vedere că dreptul la acţiune al reclamantei s-a născut în cursul anului 2006, prezenta acţiune a fost formulată cu respectarea termenului general de prescripţie.
Decizia a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, încălcarea principiului non reformatio in peius şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte celelalte două capete de cerere - motivele de recurs prevăzute de disp. art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu depăşirea limitelor învestirii sale, înrăutăţind astfel situaţia reclamantei în propria cale de atac, contrar prevederilor art. 296 C. proc. civ. Instanţa nu era învestită cu nicio apărare/critică întemeiată pe puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în Dosarul nr. 26701/3/2004.
Instanţa a respins ca inadmisibil apelul declarat de pârâta C. Govora. Printre criticile acestei apelante se regăseau şi cele referitoare la renunţarea SC B.T. SA la dreptul de a achiziţiona pachetul de acţiuni în litigiu.
Respingând apelul ca inadmisibil nu mai puteau fi analizate aceste critici de către instanţă.
Niciuna dintre cele două întâmpinări formulate de reprezentanţii aleşi ai C. Govora nu conţine vreo apărare întemeiată pe pretinsa putere de lucru judecat.
Prin soluţia pronunţată peste limitele învestirii sale instanţa de apel a înrăutăţit situaţia reclamantei în propria cale de atac.
Renunţarea la dreptul de a cere obligarea C. Govora la transferarea acţiunilor către AVAS nu a produs niciun efect în ceea ce priveşte dreptul reclamantei de a formula cererea de despăgubiri pentru profitul nerealizat (diferenţa de preţ).
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care încalcă limitele efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat.
Renunţarea la drept nu reprezintă o modalitate de stingere a raportului juridic obligaţional şi nu este inclusă ca atare în cadrul clasificărilor făcute de doctrina de specialitate cu privire la modalităţile de stingere a raportului obligaţional.
În ceea ce priveşte efectul renunţării la drept, singurul efect confirmat de doctrina şi practica în materie este împiedicarea formulării unei cereri identice pe viitor, având în vedere că renunţarea nu stinge raportul de drept substanţial.
Renunţarea depusă în Dosarul nr 12169/2004 al Tribunalului Bucureşti în temeiul art. 247 C. proc. civ. nu a avut niciun efect asupra dreptului reclamantei de a formula cererea de despăgubiri pentru profitul nerealizat (diferenţa de preţ), drept născut în temeiul răspunderii civile delictuale.
Acţiunea având ca obiect obligaţia de a face avea natura juridică a unei acţiuni oblice în condiţiile în care dreptul invocat de a obţine transferul acţiunilor aparţinea AVAS, reclamanta având doar un raport contractual cu AVAS care conferea calitatea de beneficiar al obligaţiei legale ce incumba C. Govora.
În prezenta cauză reclamanta a dedus judecăţii un raport juridic obligaţional distinct - drept de creanţă rezultat din răspunderea civilă delictuală - drept care este grefat pe existenţa dreptului contractual de a cumpăra acţiunile de la AVAS care a fost încălcat de C. Govora, terţ faţă de contract şi care nu a făcut obiectul niciunei renunţări.
În măsura în care s-ar fi stins dreptul subiectiv, reclamanta nu ar fi fost în măsură să-l transmită către C.S.A. prin novaţie - împrejurare acceptată şi chiar susţinută de către pârâta C. Govora.
Se solicită înlăturarea argumentelor reţinute de instanţa de apel întemeiate pe efectul pozitiv al puterii de lucru judecat, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Intimatele SC C. Govora SA şi Judeţul Vâlcea au formulat întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază recursul ca nefondat şi acesta urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct 7 C. proc. civ.:
Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerinţele acestui text de lege neexistând contradicţii sau motive străine de natura pricinii în cuprinsul deciziei recurate.
Decizia răspunde exigenţelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În cauză este aplicabil termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958. Acest termen a început să curgă de la data expirării termenului legal de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, respectiv 18 iunie 2004. De la această dată recurenta reclamantă a cunoscut existenţa prejudiciului şi pe cel care răspunde de el.
Potrivit disp. art 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958:
„Prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea".
Aşadar, potrivit acestei dispoziţii legale, prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei nu începe să curgă de la data când s-a produs paguba, ci de la data la care cel păgubit a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
Pentru a ocroti drepturile victimei, legiuitorul a detaşat momentul începerii curgerii prescripţiei de momentul naşterii dreptului subiectiv la repararea prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită şi implicit, al naşterii dreptului la acţiune, luând în considerare momentul subiectiv al cunoaşterii pagubei şi a celui răspunzător de repararea lui.
Dacă prescripţia ar începe să curgă de la data producerii pagubei, s-ar putea ca dreptul la acţiune să se stingă prin împlinirea prescripţiei chiar înainte ca titularul său, cel păgubit, să fi avut posibilitatea de a-şi exercita acest drept căci atâta timp cât păgubitul nu cunoaşte existenţa pagubei şi pe cel chemat să răspundă, el nu poate acţiona.
În acest mod s-ar ajunge ca prescripţia extinctivă să fie deturnată de la finalitatea sa, respectiv mobilizarea titularilor drepturilor subiective la valorificarea lor rapidă.
Pe de altă parte, soluţia începerii cursului prescripţiei dreptului la acţiune în reparaţie a prejudiciilor cauzate prin fapte ilicite de la data când cel păgubit a cunoscut paguba şi pe cel care răspunde de ea prezintă neajunsul de a amâna, în unele cazuri, data începerii cursului prescripţiei un timp prea îndelungat. Pentru a înlătura acest inconvenient, legiuitorul s-a văzut nevoit să stabilească şi un al doilea moment - obiectiv - de la care începe să curgă prescripţia dreptului la acţiune pentru repararea pagubei pricinuite printr-o faptă ilicită. Aceasta este data când păgubitul trebuia să cunoască atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea.
Stabilirea momentului obiectiv de la care începe să curgă prescripţia se întemeiază şi pe ideea culpei prezumate a victimei de a nu fi depus toate diligentele necesare pentru descoperirea pagubei şi a celui chemat să răspundă de ea.
În felul acesta titularul dreptului la acţiune căruia i s-a cauzat un prejudiciu este îndemnat să stăruie în aflarea elementelor care să-i permită să intenteze acţiunea în răspundere civilă.
În speţă, pentru suma de 5.428.223,09 euro, termenul de prescripţie a dreptului material a început să curgă la data expirării termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr 8/2003.
Recurenta reclamantă invocă fapta ilicită constând în aceea că pârâta SC C. Govora SA nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a transfera pachetul de acţiuni deţinut la SC U.S. Govora SA rezultat în urma conversiei creanţelor sale, către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.
SC C. Govora SA a aprobat conversia creanţei sale în acţiuni la 12 iunie 2004 - data hotărârii AGEA, iar termenul de 5 zile a expirat la 18 iunie 2004. La acest moment, recurenta reclamantă cunoştea atât persoanele care erau vizate de această dispoziţie legală, cât şi faptul că este prejudiciată în dreptul său.
Împrejurarea invocată de recurenta reclamantă în sensul că la încheierea contractului cu societatea poloneză C.S.A. în 2006 ar fi avut posibilitatea de a înstrăina şi acest pachet de acţiuni cu un preţ superior nu are nicio relevanţă cu privire la începutul cursului termenului de prescripţie.
Societatea recurentă a avut intenţia de vânzare a pachetului de acţiuni încă de la nivelul anului 2004, purtând în acest sens negocieri efective.
Este de menţionat că potrivit Acordului acţionarilor (Memorandum of understanding) încheiat între C.S.A. Polonia şi SC B.T. SA, recurenta reclamantă nu a vândut decât acţiunile sale exclusive provenite din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 decembrie 2002 (respectiv 12.256.141 acţiuni), precum şi cele 1.198.988 acţiuni rezultate din majorarea capitalului social al societăţii potrivit prevederilor art 13.1. din acelaşi contract.
La 29 iunie 2006, recurenta a cunoscut cuantumul aşa-zisului prejudiciu şi întinderea acestuia iar nu existenţa lui.
În realitate, recurenta la 12 iunie 2004 avea cunoştinţă despre obligaţia C. Govora de a transfera pachetul de acţiuni deţinut la U.S. Govora rezultat în urma conversiei creanţelor sale către A.V.A.S.
Calculul termenului de prescripţie prevăzut de art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 nu depinde de momentul cunoaşterii cuantumului, ci doar a existenţei prejudiciului. Determinarea valorii efective a prejudiciului nu este o condiţie pentru curgerea prescripţiei.
Aşa fiind, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că acţiunea formulată de recurenta reclamantă în ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 5.428.223,09 euro este prescrisă.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.:
Recurenta susţine că prin modalitatea de aplicare în speţă a principiului puterii de lucru judecat, instanţa de apel a încălcat disp. art. 296 C. proc. civ. şi i-a înrăutăţit situaţia în propria cale de atac.
Înalta Curte apreciază că în cauză nu a fost încălcat principiul non reformatio in peius întrucât Curtea de Apel a respins apelul formulat de reclamantă şi, în acest mod, a menţinut sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
Menţinerea soluţiei pronunţate de tribunal cu o motivare diferită faţă de considerentele reţinute de instanţa de fond nu înseamnă că reclamantei i s-a înrăutăţit situaţia.
Tribunalul Bucureşti a constatat existenţa unei fapte ilicite a SC C. Govora SA, iar Curtea de Apel a statuat că nu poate fi reţinută nicio faptă ilicită în sarcina acestei pârâte.
În virtutea efectului devolutiv al apelului, Curtea de Apel Bucureşti avea posibilitatea să analizeze cauza sub toate aspectele şi să aibă o altă interpretare asupra situaţiei de fapt dedusă judecăţii.
În cauză nu a existat o încălcare a limitelor învestirii, iar Curtea de Apel a menţinut soluţia pronunţată de instanţa de fond cu o motivare diferită cu privire la anumite aspecte.
Aşa fiind, instanţa de apel nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Recurenta reclamantă invocă drept faptă ilicită a SC C. Govora SA neîndeplinirea de către aceasta a obligaţiei de a transfera către A.V.A.S. pachetul de acţiuni emise de U.S. Govora în termen de 5 zile de la aprobarea conversiei, obligaţie prevăzută de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003.
Prin sentinţa comercială nr. 6917 din 14 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a luat act de declaraţiile de renunţare la însuşi dreptul dedus judecăţii, respectiv dreptul de a cere obligarea C. Govora să transfere către A.V.A.S. pachetul de acţiuni deţinut de U.S. Govora şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea formulată de SC B.T. SA şi U.S. Govora ca nefondată.
Această sentinţă se bucură de putere de lucru judecat.
Curtea de Apel a reţinut în mod corect că puterea de lucru judecat a sentinţei prin care s-a luat act de renunţarea la dreptul subiectiv se opune ca reclamanta să mai poată solicita executarea obligaţiei legale prevăzute de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003. Faţă de reclamanta în cauză, pârâtele nu mai au obligaţia izvorâtă din această prevedere legală, neputând fi reţinută fapta ilicită invocată.
Recurenta reclamantă susţine că, reţinând puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în Dosarul nr 26701/3/2004, Curtea de Apel a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii.
Consideră recurenta că, în situaţia în care Tribunalul Bucureşti prin încheierea din 23 mai 2011 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, nu poate fi opusă în cauză puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţate în Dosarul nr. 26701/3/2004.
În esenţă, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, (res judicata pro veritate habetur).
Stricto sensu, efectul de „lucru judecat" semnifică autoritatea de lucru judecat, care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză.
Lato sensu semnifică puterea de lucru judecat, care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.
Autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.
Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie, deoarece, în caz contrar s-ar ajunge la situaţia componentei res judicata a puterii de lucru judecat.
Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.
Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.
Curtea de Apel a făcut o corectă aplicare a principiului puterii de lucru judecat, cu referire la sentinţa civilă nr. 6917 din 14 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.
Recurenta consideră că prin efectul renunţării la drept s-a stins doar litigiul care a existat la momentul respectiv pe rolul instanţelor de judecată, iar nu dreptul subiectiv dedus judecăţii.
În realitate, potrivit disp. art. 247 alin. (1) C. proc. civ.: „în caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor".
Prin renunţarea la dreptul subiectiv pretins împotriva pârâtului, reclamantul pierde posibilitatea de a se mai adresa instanţei cu o nouă cerere de chemare în judecată prin care să urmărească valorificarea respectivului drept.
Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei în sensul că renunţarea la drept nu ar fi produs efecte întrucât acelaşi drept ar fi fost transmis ulterior prin novaţie către societatea C.S.A. Aceasta deoarece către C.S.A. au fost transmise prin novaţie, prin Actul adiţional nr. 17 din 26 octombrie 2006 la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 decembrie 2002 toate drepturile şi obligaţiile ce reveneau B.T. în temeiul acestui contract.
Curtea de Apel a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei comerciale nr. 6917 din 14 septembrie 2006 cu referire la renunţarea la un drept izvorând din disp. art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, respectiv dreptul de a cere obligarea C. Govora la transferul pachetului de acţiuni deţinut la U.S. Govora către A.V.A.S.
S-a reţinut în mod corect de către instanţa de apel că solicitările reclamantei se întemeiază pe aceeaşi prevedere legală de la art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, astfel că apelanta-reclamantă nu poate pretinde niciun drept legat de încălcarea de către pârâte a acestei dispoziţii legale.
Este de remarcat contradicţia cu privire la existenţa sau inexistenţa dreptului în patrimoniul recurentei ce reiese din chiar motivele de recurs în care se arată: „subscrisa B. aveam dreptul de a dobândi de la A.V.A.S., în baza dispoziţiilor contractului de privatizare, pachetul de acţiuni rezultate în urma conversiei în acţiuni a creanţelor furnizorilor de utilităţi împotriva societăţii privatizate U.S. Govora".
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea sau modificarea deciziei recurate şi, pe cale de consecinţă, potrivit disp. art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu opinie majoritară:
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA) Timişoara împotriva deciziei civile nr. 135/2015 din 2 februarie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2015
Cu opinia separată a doamnei judecător C T.T., în sensul că:
Admite recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA) Timişoara împotriva deciziei civile nr. 135/2015 din 2 februarie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.
Modifică decizia recurată în sensul admiterii apelului formulat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA) împotriva sentinţei civile nr. 694 din 17 februarie 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în Dosarul nr. 19883/3/2008, pe care o anulează în parte în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta SC C. Govora SA şi, pe cale de consecinţă, trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea pe fond a capătului de cerere din acţiune ce priveşte suma de 5.428.223,08 euro, reprezentând profitul nerealizat de către reclamantă.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Opinie separată
În dezacord cu opinia majoritară consider că recursul declarat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA) trebuia admis sub aspectul soluţiei referitoare la excepţia prescripţiei dreptului reclamantei de a formula cererea având ca obiect despăgubiri, în cuantum de 5.428.223,08 euro pentru profitul nerealizat, drept născut în temeiul răspunderii civile delictuale.
Recurenta-reclamanta a criticat decizia atacată, sub aspectul aplicării şi interpretării greşite a prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 raportat la obiectul cererii în despăgubiri pentru profitul nerealizat.
În motivare recurenta-reclamanta, a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat repararea prejudiciului suferit urmare a faptei ilicite a C. Govora, prejudiciu constând în profitul nerealizat ca urmare a imposibilităţii de a înstrăina către societatea C.S.A. întreaga participaţie pe care B. ar fi avut-o la U.S. Govora, în ipoteza în care, în conformitate cu contractul de privatizare, i-ar fi fost transmise acţiunile rezultate în urma conversiei. Acest profit nerealizat se raportează la pachetul de acţiuni la U.S. Govora care nu a fost niciodată dobândit şi reprezintă diferenţa dintre preţul care s-ar fi încasat de la C.S.A. şi preţul plătit pentru dobândirea lor.
Recurenta a referit că a cunoscut acest prejudiciu la momentul la care a ajuns la o înţelegere cu societatea C.S.A., cu privire la vânzarea-cumpărarea acţiunilor deţinute de recurentă la U.S. Govora, acest moment fiind marcat de încheierea Acordului acţionarilor („Memorandum of understanding") între C.S.A. şi recurenta B., în data de 29 iunie 2006; acest document confirmă, pe de o parte, intenţia neechivocă a C.S.A. de a cumpăra acţiunile deţinute de recurenta-reclamanta la un preţ superior celui pe care ar fi trebuit să îl achite recurenta-reclamantă către A.V.A.S., pentru acţiunile rezultate din conversie şi, pe de altă parte, caracterul cert al prejudiciului suferit de recurenta-reclamanta ca urmare a refuzului de predare a acţiunilor; simpla săvârşire a faptei ilicite nu a atras naşterea dreptului la acţiune pentru motivul că la acea dată nu se născuse încă prejudiciul solicitat pe calea prezentei acţiuni; până la momentul la care nu exista certitudinea vânzării pachetului de acţiuni la un anumit preţ ferm asumat şi superior preţului achitat către A.V.A.S., nu exista profit nerealizat ca urmare a imposibilităţii de a vinde şi acţiunile pe care nu Ie-a mai dobândit urmare a faptei ilicite a C.; nu este obiectul acţiunii reclamantei şi nu are nicio legătură cu cauza teza pur teoretică reţinută de prima instanţă potrivit căreia reclamanta ar fi putut să cuantifice prejudiciul, profit nerealizat, raportat la preţul de vânzare al acţiunilor pe piaţă/bursă care s-ar fi putut obţine dacă se vindeau aceste acţiuni altcuiva decât C.S.A. atâta timp cât reclamanta nu a solicitat un astfel de prejudiciu; că până la momentul la care s-a semnat Acordul acţionarilor („Memorandum of understanding") - act juridic prin care C.S.A. îşi asumă obligaţia să cumpere acţiunile la un anumit preţ ferm - nu se putea pune problema în nici un fel a existenţei vreunui prejudiciu care să dea naştere la dreptul la acţiune pentru repararea lui, nici măcar a unui prejudiciu eventual; cât timp reclamanta intenţiona să vândă însă nu era nimeni interesat să cumpere - interes manifestat într-o formă aptă să conducă la certitudinea vânzării - reclamanta se afla în prezenţa unei simple intenţii de a vinde/cumpăra care nu naşte dreptul la acţiune; acceptând raţionamentul instanţei potrivit căruia prescripţia curge din anul 2004, rezultă că recurenta ar fi trebuit să formuleze acţiunea în reparaţia prejudiciului încă din anul 2005, doar că la acel moment nu exista niciun prejudiciu, atâta vreme cât discuţiile cu C.S.A. existau doar la nivelul de intenţie şi nu exista nicio certitudine cu privire la intenţia de cumpărare; este evident şi logic că la data de 17 iunie 2004 reclamanta nici nu cunoştea şi nici nu putea cunoaşte, cu toate diligentele posibile, prejudiciul constând în profitul nerealizat în urma vânzării acţiunilor către C.S.A., doi ani mai târziu, în anul 2006; la nivelul anului 2004 nu era exprimată nici măcar intenţia C.S.A. de a achiziţiona pachetul de acţiuni deţinut de reclamantă, nu exista o înţelegere cu privire la preţul oferit pentru cumpărarea acestui pachet, care să conducă la naşterea prejudiciului şi posibilitatea de a determinare a întinderii sale; nu exista posibilitatea apelării la învoiala părţilor sau la instanţa judecătorească care să cuantifice ceva ce nu exista, simpla cunoaştere a autorului faptei ilicite, în persoana C. Govora, nefiind suficientă pentru a cunoaşte şi existenţa şi întinderea prejudiciului imputat pe calea prezentei acţiuni.
În ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului reclamantei de a formula capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sumei de 5.428,223,08 euro, instanţa de apel a apreciat, în acord cu tribunalul, că sunt incidente dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, că termenul de prescripţiei al dreptului material a început să curgă de la data expirării termenului de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2003, adică 18 iunie 2004 şi că împrejurarea invocată de apelantă, nu are nicio implicaţie cu privire la începutul cursului termenului de prescripţie, ci poate reprezenta doar un aspect ce ţine de proba întinderii prejudiciului, iar nu în ceea ce priveşte paguba la care se referă art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Consider că modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, mai exact - modul în care instanţa de apel (similar instanţa de fond) a procedat la stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului reclamantei-recurente de a formula cererea de despăgubiri în cuantum de 5.428.223,08 euro, drept născut în temeiul răspunderii delictuale (art. 998-999 C. civ.) este greşit, şi se circumscrie făcând aplicarea prevederilor art. 306 C. proc. civ. motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este incontestabil că potrivit art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune, în cazul acţiunilor patrimoniale, se stinge dacă nu a fost exercitat într-un termen de 3 ani de la data la care s-a născut dreptul.
Raportat la cauza dedusă judecăţii, problema ce a suscitat discuţii şi a făcut obiectul de analiză atât la instanţa de fond, cât şi în etapa procesuală a apelului, a fost acela a stabilirii momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani.
În sistemul Decretului nr. 167/1958 începutul prescripţiei extinctive este guvernat de reguli care stabilesc data la care începe să curgă termenul de prescripţie, regula generală fiind edictată prin art. 7 alin. (1).
Sunt anumite situaţii, cum este şi cazul în speţă, în care, prin derogare de la regula generală, termenul de prescripţie este amânat din raţiuni legate de faptul că nu se pune întotdeauna semnul egalităţii între data naşterii dreptului subiectiv material, dreptul de creanţă şi data la care dreptul este încălcat.
Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în cazul acţiunii în răspundere pentru paguba cauzată prin fapta ilicită, prescripţia începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel care răspunde de ea.
Dispoziţiile art. 8 din Decretul nr. 167/1958 reglementează două elemente cumulative necesare a fi cunoscute pentru începerea cursului prescripţiei, respectiv atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea, fiind alternative doar momentele, subiectiv, relativ obiectiv la care păgubitul a cunoscut, sau trebuia ori putea să cunoască, paguba şi pe cel care răspunde de ea.
Prejudiciul solicitat l-a reprezentat profitul nerealizat - ca urmare a imposibilităţii de a înstrăina către C.S.A. întreaga participaţie pe care reclamanta ar fi avut-o la U.S. Govora în ipoteza în care, în conformitate cu contractul de privatizare, i-ar fi fost transmise acţiunile rezultate în urma conversiei - constând în diferenţa dintre preţul care s-ar încasa de la C.S.A. pe acţiuni şi preţul plătit de reclamantă pentru dobândirea lor.
Conform regulii expuse dreptul reclamantei la recuperarea pagubei, întemeiat pe art. 998 - 999 C. civ. s-a desăvârşit la data de 26 iunie 2006 când aceasta a avut posibilitate reală de a cunoaşte paguba.
Acest prejudiciu a fost cunoscut la momentul la care reclamanta a ajuns la o înţelegere cu societatea C.S.A. cu privire la vânzarea-cumpărarea acţiunilor, care pe de o parte confirmă intenţia fermă a C.S.A. de a cumpăra acţiunile la un preţ superior celui pe care ar fi trebuit să îl achite reclamanta către A.V.A.S. pentru acţiunile rezultate din conversie şi pe de altă parte, caracterul cert al prejudiciului suferit de recurentă ca urmare a refuzului de predare a acţiunilor.
Certitudinea prejudiciului este de esenţa acţiunii în răspundere civilă delictuală nefiind admisibilă solicitarea reparaţiei unui prejudiciu eventual.
Concluzionând, raportat la art. 8 din Decretul nr. 167/1958 recurenta a cunoscut de existenţa pagubei la momentul încheierii Memorandumului, acesta fiind momentul naşterii prejudiciului şi nu cel al cuantificării sale, încât dreptul reclamantei la repararea pagubei nu este prescris.
Instanţa de apel a analizat în realitate momentul la care a început să curgă termenul general de prescripţie aplicabil acţiunilor personale prin raportare la răspunderea civilă contractuală, şi nu prin raportare la răspunderea civilă delictuală, pronunţând o hotărâre nelegală.
Dacă s-ar considera că momentul de la care curge termenul de prescripţie ar fi de la expirarea termenului de 5 zile de la realizarea conversiei creanţei deţinute de prima societate, ar însemna că reclamanta trebuia să formuleze acţiunea la instanţa civilă şi să aştepte achiziţionarea pachetului de acţiuni deţinut de aceasta, vânzarea-cumpărarea acţiunilor la un preţ superior, care să conducă la naşterea prejudiciului şi posibilitatea de determinare a întinderii sale.
Prin urmare obligarea unei părţi de a formula o acţiune, pentru a nu interveni prescripţia ar constitui un formalism excesiv şi ar conduce la consecinţe inechitabile, echivalând cu solicitarea unei diligente maxime a unei persoane care nu are toate cunoştinţele necesare pentru a acţiona de această manieră.
Pentru aceste argumente, consider că recursul ar fi trebuit admis în raport de prevederile art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar faţă de faptul că instanţa de apel a soluţionat capătul de cerere în despăgubiri în cuantum de 5.428.223,08 euro, pentru profitul nerealizat de către reclamantă, pe cale de excepţie, se impune modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului formulat de reclamanta SC B.T. SA (fostă SC B. SA), anulării în parte a sentinţei în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâta SC C. Govora SA şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionare pe fond, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 32/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1778/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
