ICCJ. Decizia nr. 32/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 32/2015
Dosar nr. 4209/221/2008***
Şedinţa publică de la 14 ianuarie 2015
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, a constatat următoarele:
În rejudecare, dosarul s-a reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub Dosar nr. 4209/221/2008***.
Intimatul SC C.E. Hunedoara a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal anularea ca netimbrat a apelului, iar în subsidiar respingerea apelului ca nefondat.
La termenul de judecată din 24 ianuarie 2014, apelanta a precizat cuantumul despăgubirilor solicitate, iar cererea de ajutor public judiciar s-a soluţionat prin încheierea din Camera de Consiliu din 06 februarie 2014.
În rejudecare nu s-a solicitat încuviinţarea şi administrarea de probe noi.
Prin Decizia civilă nr. 22/2014 din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I Civilă a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reţinut că reclamanta, Asociaţia de proprietari nr. x1 Deva a învestit instanţa de judecată cu o acţiune, astfel cum a fost precizată, având două capete de cerere, şi anume: să fie obligaţi pârâţii să-şi reamplaseze conductele magistrale pentru transportului agentului termic, respectiv să fie obligată pârâta la plata echivalentului în lei a 14.400 euro pentru lipsa de folosinţă a subsolului de la data notificării 09 iunie 2008 până la 09 iunie 2011.
În mod corect acţiunea astfel formulată a fost respinsă de către instanţa de fond, criticile apelantei vizând capătul doi de cerere neputând fi primite.
Instanţa de apel nu s-a mai pronunţat asupra criticilor vizând primul capăt de cerere, cum a reţinut instanţa de casare, faţă de împrejurarea că la termenul de judecată din 21 martie 2013, în primul ciclu procesual, apelanta reclamantă a învederat instanţei că nu mai susţine aceste critici.
Starea de fapt nu a fost contestată de către apelantă şi astfel nu se impune a se relua pe larg.
Este de necontestat că subsolul tehnic al blocului 11 este proprietate comună, aspect ce rezultă din cartea funciară nr. y1, top. y2; 9 - 37/x.
De asemenea, este real că boxele situate în subsolul tehnic al blocului nu pot fi folosite întrucât accesul este obturat de conductele magistralei pentru transportul termic ce ocupă o suprafaţă de 72 m din acest subsol, aşa cum rezultă din declaraţia martorului I.M., audiat în faţa instanţei de fond în Dosar nr. 4209/221/2008* al Tribunalului Hunedoara.
Apelanta recunoaşte că s-a dobândit dreptul de proprietate comună asupra subsolului ulterior edificării acestei construcţii şi în condiţiile în care conductele erau amplasate în această modalitate, chiar de la momentul proiectării şi edificării blocului, cum corect reţine instanţa de fond.
Instanţa de fond nu a dat o interpretare greşită proprietăţii de stat, reţinând corect că bunurile în litigiu, respectiv conductele magistrale sunt bunuri aparţinând domeniului public, conform art. 3 din Legea nr. 213/1998, deci inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, fiind înscrise ca atare în lista de inventar al proprietăţii publice.
Reclamanta solicită obligarea proprietarului conductelor, mun. Deva, la plata despăgubirilor pentru lipsa folosinţei subsolului, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 480 C. civ.
Pentru antrenarea răspunderii pârâtului şi obligarea acestuia la plata unor despăgubiri civile este imperios a se întruni condiţiile răspunderii civile delictuale.
Or, aplicarea efectelor juridice în cazul răspunderii civile delictuale presupune, în prealabil, dovedirea condiţiilor generale ale acesteia, aşa cum sunt reglementate de art. 998 - 999 C. civ., şi anume existenţa unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între primele condiţii şi a vinovăţiei aceluia care a pricinuit prejudiciu, în oricare din formele prevăzute de lege.
În speţă nu sunt întrunite cerinţele acestei răspunderi pentru a fi obligat proprietarul conductelor magistrale la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a subsolului tehnic de către proprietarii comuni.
În primul rând, reclamanta îşi justifică cererea pe dreptul de proprietate comună înscris în cartea funciară.
Dar, dreptul de proprietate comună nu aparţine reclamantei care este doar un administrator ai proprietarilor persoane fizice.
În al doilea rând, fapta ilicită săvârşită de proprietarul conductelor, cu evidenţă nu există, atâta timp cât chiar reclamanta arată că aceste conducte existau chiar dinainte de dobândirea proprietăţii asupra imobilelor în cauză.
Blocul de locuinţe a fost proiectat şi edificat având prevăzute conductele magistrale de agent termic.
Pe de altă parte, potrivit anexei din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, lista domeniului public al comunei, oraşului şi municipiului, pct. 4 cuprinde următoarele bunuri: reţele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile cu trotuare şi expropriere a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente.
Prin urmare acest text legal este fără echivoc că şi terenul aferent reţelelor de termoficare aparţine domeniului public.
În concluzie, în cauză reclamanta, în temeiul dreptului de proprietate comună a membrilor săi, nu poate obţine despăgubiri civile pentru lipsa folosinţei subsolului tehnic, nefiind întrunite cerinţele arătate.
Mai mult, în cauză nu s-a făcut nici dovada cuantumului prejudiciului solicitat, contrar dispoziţiilor art. 1191 C. civ.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, reclamanta a declarat recurs.
Recurenta arată că motivarea instanţei de apel în sensul că terenul aferent reţelelor de termoficare aparţin domeniului public sunt contrare dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 şi art. 44 din Constituţia României, deoarece din actele dosarului rezultă că terenul este proprietatea recurentei. Dreptul recurentei asupra subsolului, respectiv a părţilor comune este un atribut al dreptului de proprietate garantat nu numai de Constituţia României şi Codul civil art. 480 dar şi Legea specială nr. 230/2007 la art. 39. Mai invocă şi dispoziţiile art. 3 lit., c) din Legea nr. 114/1996.
Recurenta mai arată că în cauză s-a dovedit că la subsolul scării b al blocului 11 se află amplasate conductele magistrale pentru transportul agentului termic fără ca între recurentă şi proprietarul sau/administratorul acestor conducte să existe un contract de închiriere, concesiune, etc.
În opinia recurentei, nu le mai sunt utile aceste conducte, în condiţiile în care membrii asociaţiei sunt debranşaţi de la agentul termic şi dispun de centrale proprii, aşa încât prezenţa acestor construcţii în subsolul blocului afectează chiar buna utilizare a subsolului. În aceste condiţii, recurenta arată că este admisibil capătul de cerere privind plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a subsolului în considerarea textelor de lege invocate, precum şi faptul, că amplasarea acestor conducte îi împiedică să amenajeze boxe sau să închirieze spaţiul cu titlu de depozit, ceea ce le-ar permite obţinerea unor venituri care să fie folosite pentru întreţinerea spaţiilor comune sau în alte scopuri benefice proprietarilor.
Fapta pârâtului Municipiul Deva de a menţine construcţiile magistrale pe teren proprietatea asociaţiei reprezintă un abuz pentru care că duce la lipsa de folosinţă a spaţiului şi evident o prejudiciază.
Prin urmare, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor art. 998 şi urm. ale C. civ., fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale. Că este aşa, a rezultat şi din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză şi a dovedit că prin fapta sa asociaţia a fost prejudiciată.
Hotărârea este pronunţată şi cu încălcarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 230/2007 faţă de faptul că spaţiul comun nu poate fi folosit decât cu acordul proprietarilor în temeiul unui contract, ceea ce nu s-a dovedit în cauză.
Recurenta, în final, arată că în cauză nu ne aflăm în situaţia unui act juridic în sensul art. 1191 C. civ., aşa încât apreciază că, în mod greşit, instanţa de apel a aplicat acest text de lege, susţinând că nu a făcut dovada cuantumului prejudiciului. În cauza de faţă, prejudiciul rezultă dintr-o stare de fapt care poate fi dovedită cu orice mijloc de probă, aşa cum a arătat în motivarea recursului.
Recurenta invocă ca temei de drept art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În cauză, în mod corect instanţele anterioare au apreciat că conductele respective care asigură transportul agentului termic aparţin domeniului public potrivit art. 3 Anexa I pct. 4 din Legea nr. 213/1998. Potrivit acestui text de lege, reţelele de termoficare sunt incluse domeniului public al comunelor, oraşelor, municipiilor, în cauză conductele aparţin Municipiul Deva conform Anexei la H.G. nr. 1352/2001.
Aşa fiind, potrivit anexei din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică, lista domeniului public al comunei, oraşului şi municipiului, pct. 4 cuprinde următoarele bunuri: reţele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile cu trotuare şi expropriere a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente.
Instanţa de apel în mod corect a constatat că dreptul de proprietate comună nu aparţine reclamantei, care este doar un administrator ai proprietarilor persoane fizice.
Aşa fiind, în mod judicios şi corect instanţa de apel a statuat că în cauză nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală - neîntrunirea condiţiile cerute de dispoziţiile art. 998 şi urm. - pentru a fi obligat proprietarul conductelor magistrale la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a subsolului tehnic de către proprietarii comuni.
Concluzionând, dreptul de proprietate comună nu aparţine reclamantei care este doar un administrator ai proprietarilor persoane fizice, presupusele îndepliniri ale condiţiilor răspunderii civile delictuale, Înalta Curte urmează să le înlăture ca nefondate, mai ales că reclamanta a arătat că aceste conducte existau chiar dinainte de dobândirea proprietăţii asupra imobilelor în cauză, iar blocul de locuinţe a fost proiectat şi edificat având prevăzute conductele magistrale de agent termic.
Faţă de considerentele anterior expuse, se constată că în cauză nu au fost încălcate drepturile de proprietate al reclamantei şi nici dispoziţiile constituţionale evocate. Mai mult decât atât, după cum se poate observa, instanţa anterioară a aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză.
Susţinerile recurentei referitoare la despăgubirile solicitate, sunt de asemenea nefondate, în condiţiile în care nu sunt întrunite dispoziţiile art. 998 şi urm. C. civ., iar bunurile în litigiu, respectiv conductele magistrale sunt bunuri aparţinând domeniului public, conform art. 3 din Legea nr. 213/1998, deci inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile, fiind înscrise ca atare în lista de inventar al proprietăţii publice.
Aşa fiind, contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a dat o corectă rezolvare a bunurilor din litigiu în spiritul şi rigurozitatea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să înlăture şi celelalte critici ale recurentei referitoare la sumele pe care le-ar fi încasat în cazul închirierii boxelor şi chestiunile ce ţin de administrarea probelor, dat fiind că, în recurs, controlul judiciar al deciziei atacate se face numai din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ ale pct. 1 - 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta asociaţia de proprietari nr. x1 Deva împotriva Deciziei civile nr. 22 din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta asociaţia de proprietari nr. x1 Deva împotriva Deciziei civile nr. 22 din 28 martie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 34/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1784/2015. Civil → |
|---|
