ICCJ. Decizia nr. 1829/2015. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1829/2015
Dosar nr. 3910/290/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 2 august 2013, reclamantul Ţ.C., în contradictoriu cu pârâţii SC C.P.S. SRL, C.L.M., C.N.C.F.C.F.R. SA - Regionala C.F. Timişoara, Unitatea Administrativ Teritorială a Oraşului Bocşa şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate:
- exproprierea, în fapt sau cu documente justificative, cu privire la suprafaţa de teren 417,03 mp pe care a fost edificată în anul 1878 locuinţa de serviciu C.F.R., situată în Bocşa, strada T.V., pavilion nr. 2, Caraş Severin;
- să se constate că proprietar al locuinţei de serviciu anterior menţionate este Statul Român;
- să se constate nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C.L.M. şi SC C.P.S. SRL cu privire la suprafaţa de 417,03 mp pe care a fost construită locuinţa de serviciu C.F.R. situată în Bocşa, strada T.V., pavilion 2, judeţul Caraş Severin pentru lipsa obiectului şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Învestită cu soluţionarea litigiului în primă instanţă, Judecătoria Reşiţa, prin Sentinţa civilă nr. 479 din 13 martie 2014 a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată prin întâmpinare de către pârâta SC C.P.S. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
Pentru a se pronunţa astfel, judecătoria a reţinut că reclamantul a înţeles să învestească instanţa de judecată cu o cerere principală în materie de expropriere, de soluţia căreia depinde dezlegarea juridică a celorlalte capete de cerere, accesorii, şi că, atât prin raportare la art. 2 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 cât şi la art. 21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, tribunalul este competent să judece în primă instanţă cererile de expropriere în condiţiile legii.
Astfel învestit prin declinare, Tribunal Caraş-Severin, secţia I civilă, prin Sentinţa civilă nr. 962 din 18 septembrie 2014 a admis în parte excepţiile invocate în cauză, respectiv a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinându-se că petitul principal este o cerere în materie de expropriere, că imobilul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea Statului Român şi nu a făcut obiectul vreunei exproprieri.
Cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul C.L.M., tribunalul a reţinut că reclamantul nu justifică calitate procesuală activă deoarece nu este proprietarul imobilului în cauză şi nu justifică niciun interes. Totodată, a reţinut că imobilul nu a fost niciodată proprietatea Statului Român şi nu a făcut obiectul vreunei exproprieri. Din actele cauzei a rezultat că imobilul în litigiu a aparţinut pârâtului C.L.M., dobândit de acesta prin succesiune. Tribunalul a avut în vedere şi faptul că prin Sentinţa civilă nr. 637 din 5 martie 2003 a Tribunalului Caraş-Severin, definitivă şi irevocabilă, s-a constatat că terenul este proprietatea firmei SC C.P.S. SRL şi că nu a făcut obiectul vreunei exproprieri.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, tribunalul a reţinut că reclamantul a invocat o cauză de nulitate relativă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâţii C.L.M. şi C.N.C.F.C.F.R. SA - Regionala CF Timişoara, ce poate fi invocată în termenul de prescripţie de 3 ani şi numai de către părţile contractante, situaţie ce nu se regăseşte în speţă.
Tribunalul a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de lege în privinţa excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul Ţ.C., iar prin Decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2015 Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, l-a respins, ca nefondat.
Instanţa de apel a respins ca nefondată critica privitoare la nemenţionarea în dispozitivul sentinţei apelate a menţiunilor privind care sunt excepţiile ce au fost admise. Curtea a reţinut că în cauză minuta a fost întocmită conform art. 401 alin. (1) C. proc. civ., iar în considerentele deciziei au fost arătate motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat soluţia.
Instanţa de apel a reţinut ca nefondată şi critica privind necercetarea fondului de către prima instanţă, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond ce fac inutilă în tot sau în parte administrarea de probe sau cercetarea în fond a cauzei, iar tribunalul a soluţionat cu prioritate excepţiile ce au făcut inutilă cercetarea fondului pricinii.
Curtea de apel a reţinut faptul că reclamantul nu justifică, aşa cum a invocat în apel, existenţa calităţii sale procesuale active de a formula cereri privind terenul în litigiu, nici în baza unor drepturi proprii asupra imobilului şi nici în calitate de creditor al pârâtei C.N.C.F.C.F.R. SA - Regionala C.F. Timişoara. Totodată, a constatat că se aplică prioritar excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte petitul de constatare a nulităţii parţiale a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâţii SC C.P.S. SRL şi C.L.M.
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamantul Ţ.C., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 mai 2015. Au fost comunicate părţilor motivele de recurs.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 10 iunie 2015 , la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru CF4, la data de 11 iunie 2015, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit dovezilor aflate la filele 47-53 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Prin întâmpinarea, înregistrată la data de 17 iunie 2015, intimata SC C.P.S. SRL a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil.
La data de 25 iunie 2015, a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere formulat de recurentul Ţ.C., care a arătat că Decizia nr. 36 din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, este supusă recursului.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.
S-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 24 septembrie 2015, în temeiul art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind Cod de procedură civilă, fără citarea părţilor.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunţate în materie de expropriere, nu sunt supuse recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
În speţă, obiectul principal, astfel cum a fost calificat de instanţa de fond, îl reprezintă o cerere în materie de expropriere, de soluţia căreia depinde soluţionarea celorlalte capete de cerere formulate. Astfel, hotărârea atacată cu recurs respectiv Decizia civilă nr. 36 din 26 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea apelului declarat de reclamantul Ţ.C. împotriva Sentinţei civile nr. 962 din 18 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Caraş - Severin, secţia I civilă, prin care s-au admis în parte excepţiile invocate în cauză, respectiv s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a respins acţiunea formulată de reclamant, reţinându-se că petitul principal este o cerere în materie de expropriere şi că imobilul în litigiu nu a fost niciodată proprietatea Statului Român, nefăcând obiectul vreunei exproprieri.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Faţă de natura pretenţiei dedusă judecăţii, cauza se circumscrie dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materie de expropriere.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate sentința civilă nr. 36 din 26 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ţ.C. împotriva Deciziei nr. 36/ A din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul Ţ.C. împotriva Deciziei nr. 36/ A din 26 februarie 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2015.
← ICCJ. Decizia nr. 1831/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1821/2015. Civil → |
---|