ICCJ. Decizia nr. 191/2015. Civil. Excepţie de neconstituţionalitate. Pretentii, obligaţie de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI .JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 191/2015
Dosar nr. 16406/3/2013
Şedinţa din camera de consiliu din 21 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. 16406/3/2013 la data de 24 aprilie 2013, contestatoral L.D.C. a formulat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, contestaţie împotriva Deciziei de pensie pentru limită de vârstă nr. 242236 care prevedea un stagiu complet de cotizare de 32 ani și 8 luni, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea acesteia pentru netemeînicie si nelegalitate şi obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin care să se recalculeze punctajul mediu anual utilizând la calcul stagiul complet de cotizare de 32 ani și 6 luni la care are dreptul, în loc de 32 ani și 8 luni conform Deciziei nr. 242236; obligarea intimatei la plata drepturilor băneşti restante cuvenite si neîncasate de la 01 martie 2010, la zi.
Prin sentinţa civilă nr. 4209 dlin 07 aprilie 2014, Tribunalul Bucureşti, a respins cererea formulată de. reclamantul L.D.C. împotriva pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, apreciind a fi îndeplinite condiţiile autorităţii de lucru judecat în raport de litigiul anterior purtat între reclamant şi pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 9259 din 02 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 23047/3/2012, a fost admisă în parte acţiunea formulată de L.D.C. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, având ca obiect obligarea pârâtei laa emiterea unei noi decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 32 ani şi 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, cu plata drepturilor băneşti cuvenite de la data pensionării la zi.
în ceea ce priveşte identitatea de părţi, instanţa a reţinut că ambele acţiuni au fost intentate de către L.D.C. în contradictoriu cu Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, având aceiaşi obiect, respectiv obligarea casei de pensii la emiterea unei noi decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 32 ani şi 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, cu plata drepturilor băneşti cuvenite, şi aceeaşi cauză, respectiv neutiiizarea stagiului complet de cotizare prevăzut de anexa 3 a Legii nr. 19/2000.
Prin urmare, instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 9259 din 02 noiembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 23047/3/2012.
Împotriva acestei sentinţe reclamantul a declarat recurs, recalificat de instanţă în apel criticând, în principal, decizia din perspectiva în care în mod greşit a fost admisa excepţia autorităţii de lucru, solicitând admiterea acestuia şi schimbarea soluţiei primei instanţe în sensul admiterii cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensie utilizând la calculul punctajului mediu anual un stagiu complet de cotizare de 32 ani şi 6 luni, potrivit anexei nr. 3 a Legii nr. 19/2000, cu plata drepturilor băneşti cuvenite de la data pensionării la zi.
În cuprinsul concluziilor scrise depuse la data de 08 septembrie 2014, contestatorul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 83 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1352 din 07 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamant privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, cu motivarea că textele invocate ca neconstituţionale, nu au legătură cu soluţia pronunţată în cauză, acestea vizând reprezentarea părţilor în faza recursului, or, în temeiul dispoziţiilor art. 22 alin. (4) şi art. 24 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., calea de atac a fost recalificată de către instanţă, în apel
Împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, contestatorul a declarat prezentul recurs,
În raport de dispoziţiile art. 248 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., Înalta Curte, în complet de filtru, la termenul acordat din data de 21 ianuarie 2015, a rămas în pronunţare asupra excepţiei tardivităţii recursului pe care a invocat-o din oficiu şi pe care urmează să o admită pentru următoarele considerente;
Art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale prevede că "Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii Înalta Curţii Constituţionale".
Potrivit art, 180 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., termenele procedurale sunt stabilite prin lege şi reprezintă intervalul de timp în care poate fi îndeplinit un act de procedură. De asemenea în conformitate cu art. 181 alin. (1) pct. 1 din acelaşi act normativ, când termenul se socoteşte pe ore, acesta începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.
Art. 183 din C. proc. civ.,a astfel cum a fost aprobat prin Legea nr. 134/2010, stabileşte următoarele: "(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen", iar conform alin. (3) cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), recipisa oficiului poştal, precum şi înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administraţia locului de deţinere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată".
În situaţia nerespectării unui termen procesual, devin aplicabile dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 care prevăd următoarele: "Când din drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea, din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Legea procesual civilă reglementează şi situaţia în care, partea, dinîr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, a fost în imposibilitate de exercitare în termenul legal a unui act procedural, caz în care devin aplicabile dispoziţiile art. 186 potrivit cărora "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) în acest scop, partea va îndeplini actul de procedura în cel mult 15 sile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa m termen. în cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."
Coroborând dispoziţiile legale amintite, din interpretarea lor sistematică, rezultă că termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale reprezintă un termen procesual de 48 de ore, care începe să curgă de la pronunţare.
Din verificarea lucrărilor Dosarului nr. 16406/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a constatat că prin decizia recurată pronunţată la data 07 octombrie 2014, cererea contestatoraluî de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, ca inadmisibilă.
În aplicarea prevederilor legale redate, reiese că termenul pentru exercitarea recursului împotriva soluţiei Curţii de Apel Bucureşti în ceea ce priveşte cererea de sesizare la Curţii Constituţionale cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi art. 83 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. curge de la data pronunţării deciziei, termenul împlinindu-se la data de 09 octombrie 2014.
Din ştampila aplicată pe plicul care a însoţit cererea de recurs şi aflată la fîla 11 a dosarului de recurs, reiese că acesta a fost exercitat şi motivat la data de 17 octombrie 2014.
Prin urmare, se reţine că recursul contestatorului L.D.C. împotriva soluţiei prin care a tpst respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (2) şi art. 83 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost declarat cu încălcarea termenului legal, imperativ şi de decădere prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv în termen de 48 de ore de la pronunţare, partea neinvocând nicio împrejurarea mai presus de voinţa sa care să îl fi împiedicat în exercitarea căii de atac.
Susţinerea contestatorului potrivit căreia recursul este declarat în termenul legal care începe să curgă de la comunicare, respectiv de la data de 16 octombrie 2014, este în contradicţie cu dispoziţiile legale care prevăd în mod invariabil şi expres momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce priveşte recursul declarat de contestatorul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată în Dosarul nr. 16406/3/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Înalta Curte urmează să admită excepţia inadmisibilităţii căii de atac, pentru considerentele care succed;
Cererea de recurs este formulată împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în materie de conflicte de muncă şi asigurări sociale, care potrivit art. 18 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., nu este supusă recursului.
Din conţinutul cererii de recurs reiese că recurentul critică decizia curţii de apel din perspectiva în care în mod greşit instanţa a reţinut îndeplinită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, şi a păstrat soluţia tribunalului de respingere a cererii de chemare în judecată ca urmare a admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Se constată că principalele critici ale recurentului privesc motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material, invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor C. civ., în speţă a art. 1201 C. civ. privind excepţia autorităţii de lucru judecat.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă contestaţie împotriva deciziei de pensie pentru limită de vârstă, respectiv anularea acesteia pentru netemeinicia și nelegalitatea ei şi obligarea pârâtei Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti la emiterea unei noi decizii prin care sa recalculeze punctajul mediu anual utilizând la calcul stagiul complet de cotizare, cu obligarea aceştia la plata drepturilor băneşti restante cuvenite si neîncasate.
Temeiul de drept al cererii introductive de instanţă este art. 87 şi art. 89 din Legea nr. 19/2000, aşa cum reiese din fila nr. 4 a dosarului tribunalului.
Prioritar, Înalta Curte reţine că temeiul de drept indicat de către contesîator este reprezentat de dispoziţiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, abrogate la data sesizării instanţei de judecată, 24 aprilie 2014, prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, motiv pentru care se va avea în vedere dispoziţiile acestei din urmă legi, în vigoarfe la data introducerii acţiunii.
Prin urmare, potrivit dispoziţiilor art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cererile având ca modul de stabilire şt de plată a pensiilor şi a altor drepturi de asigurări sociale, sunt de competenţa tribunalului, iar conform art. 155 ale aceluiaşi act normativ, "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competenta".
În conformitate cu dispoziţiile art. 156 din acelaşi-aci normativ, "Prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicţia asigurărilor sociale, se completează cu dispoziţiile C. proc. civ."
În conformitate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele, neatacate cu recurs.
Art. 18 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ., stabileşte că hotărârile pronunţate în cererile privitoare ia conflictele de muncă şi de asigurări sociale, nu sunt supuse recursului.
Din interpretarea sistematică şi literală a prevederilor legale evocate rezultă că deciziile curţilor de apel pronunţate în materia asigurărilor sociale nu mai pot fi supuse controlului judecătoresc, prin exercitarea vreunei căi de atac ordinare sau extraordinare.
Faţa de cele sus menţionate, Decizia civilă nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, nu este supusă căii de atac a recursului.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlI-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamantul L.D.C. împotriva Deciziei civile nr. 1352 din 07 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale,
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 190/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 196/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
