ICCJ. Decizia nr. 226/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 226/2015
Dosar nr. 34326/3/2009*
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2015
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele :
Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 34326/3/2009, reclamanţii P.M. şi C.V.G. au formulat contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 iunie 2009 emisă de Statul Român - CN A.D.N. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 judeţul Ilfov - Consiliul local Ştefăneştii de Jos, solicitând anularea hotărârii şi majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul în suprafaţă de 2.422 mp situat în com. Ştefăneştii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, lot 3, judeţul Ilfov.
În motivare, reclamanţii au arătat că sunt coproprietarii terenului în suprafaţa de 17.624,03 mp situat în extravilanul com. Ștefăneștii de Jos, judeţul Ilfov, dreptul de proprietate fiind înscris în C.F. Ștefăneștii de Jos. La data de 20 februarie 2009, acestora li s-a comunicat încheierea din 20 ianuarie 2009 a O.C.P.I. Ilfov, prin care, la cererea S.C.A. T.D. şi Asociaţii, s-a notat în C.F. a com. Ștefăneștii de Jos, judeţul Ilfov exproprierea suprafeţei de teren în litigiu de către Statul Roman, în temeiul Legii nr. 198/2004, pentru care însă nu s-au acordat măsurii reparatorii corespunzătoare.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1322 din 29 iunie 2011, a admis în parte contestaţia, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 iunie 2009 emisă de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N. SA numai în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor datorate şi, omologând raportul de expertiză efectuat, a obligat pârâtul Statul Român - CN A.D.N. SA la plata către reclamanţi a sumei de 385.904,3 lei (echivalentul sumei de 91.236 euro), în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat, teren în suprafaţă de 2.422 mp situat în comuna Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, lot 3, judeţul Ilfov. Prin aceeaşi sentinţă, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În considerente, instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 298/11 iunie 2009 emisă de pârât s-a dispus exproprierea suprafeţei de teren de 2.422 mp; pârâtul a acordat pentru teren despăgubiri în cuantum de 42.538 lei, despăgubiri considerate de reclamanţi, proprietarii imobilului supus exproprierii, ca insuficiente.
În speţă, reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate în baza Titlului de proprietate din 21 aprilie 1995 emis potrivit Legii nr. 18/1991, partajat între coproprietari prin actul de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007 de B.N.P., T.C. şi dezmembrat prin actul de dezmembrare autentificat din 30 noiembrie 2007 de B.N.P., T.C.
În urma efectuării raportului de expertiză tehnică, echipa de experţi a apreciat valoarea de circulaţie a imobilului teren în suprafaţă de 2.422 mp la data efectuării expertizei la 385.904,04 lei, conform răspunsului la obiecţiuni. La valoarea indicată, experţii au opinat că s-ar adăuga cheltuielile efectuate pentru refacerea drumului secundar, constând în cheltuieli pentru „proiectarea, autorizarea şi executarea” drumului. De asemenea, experţii au apreciat „ipotetic” că efectuarea autostrăzii nu aduce reclamanţilor niciun spor de valoare numai pentru motivul că acest drum nu mai este practicabil.
Or, a reţinut tribunalul, din acte nu a rezultat că drumul de acces care este afectat de lucrări a fost efectuat pe cheltuiala reclamanţilor, pentru a trage concluzia că aceste cheltuieli ar trebui efectuate din nou. Pe de altă parte, reclamanţii nu au administrat nicio probă din care să reiasă că au folosit vreodată terenul, respectiv că a fost cultivat sau a primit o altă destinaţie, rezultând şi că au folosit drumul şi au nevoie în continuare de el pentru desfăşurarea activităţilor. Instanţa de fond a avut în vedere şi faptul că terenul este situat în extravilan, fără niciun fel de utilităţi, nu este construibil, dar şi evoluţia pieţei imobiliare.
Prin Decizia civilă nr. 299/A din 14 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârât, a fost schimbată în parte sentinţa, în sensul că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 370.374,18 lei (echivalentul a 87.192 euro) cu titlu de despăgubiri către reclamanţi, aceştia din urmă fiind obligaţi la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 1444 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de către pârâtul Statul Român prin CN A.D.N. SA, a fost casată decizia recurată şi a trimisă cauza pentru judecarea apelului de către aceeaşi instanţă.
În motivarea deciziei, s-a reţinut că dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost avute în vedere doar formal de către instanţele de fond, iar criticile recurentului erau întemeiate. Astfel, Înalta Curte a arătat că instanţa de apel trebuia să ţină seama de preţul cu care se vând imobile similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. În vederea aplicării criteriului menţionat, instanţa putea aprecia asupra oportunităţii întocmirii unei noi lucrări de specialitate, dacă cea efectuată anterior de către experţi nu era convingătoare, în urma comparării ofertei expropriatorului cu pretenţiile formulate de către părţi.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a mai stabilit că instanţa de apel, rejudecând cauza, va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, care, în condiţiile unei imposibilităţi obiective de obţinere a unor comparabile adecvate exigenţelor normei citate (art. 26 din Legea nr. 33/1994), să aibă în vedere şi o analiză de piaţă pe baza ofertelor supuse tranzacţionării, o medie ponderală a ofertelor imobiliare de o manieră echilibrată care să reflecte o echivalenţă rezonabilă în raport de elementele caracteristice ale proprietăţii, valorificând alte probe administrate de părţi şi aplicând corecţiile de rigoare.
După casare, dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 34326/3/2009*.
Prin Decizia civilă nr. 380/A din 9 octombrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinţei civile nr. 1322 din 29 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanţi C.V.G. şi P.M., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 130.462 lei şi a menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii.
În rejudecare, s-a suplimentat probatoriul, emiţându-se adresă către Camera Notarilor Publici - Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară, respectiv Primăria com. Ştefăneştii de Jos, în scopul găsirii datelor care să permită efectuarea unui raport de expertiză pe baza unor tranzacţii efective de imobile similare din aceeaşi rază teritorială.
La data de 12 mai 2014, Comisia de experţi alcătuită din ing. Ş.V., ing. B.R. şi ing. P.M. a depus la dosar raportul de expertiză tehnică.
Urmare încuviinţării unor obiecţiuni invocate din oficiu de către instanţă şi formulate de către părţi (prin încheierea din data de 05 iunie 2014), s-au solicitat precizări experţilor, care au depus la dosar mai multe răspunsuri la obiecţiuni.
Pentru întocmirea expertizei în ansamblul ei au fost avute în vedere tranzacţii efective, aplicându-se de către experţi corecţiile care se impuneau în funcţie de caracteristicile terenurilor.
Pentru a hotărî în sensul de mai sus, instanţa de apel a constatat că experţii Ş.V. şi B.R. au apreciat că valoarea terenului în suprafaţă de 2.422 mp la momentul efectuării expertizei este de 323.518 lei (72.963 euro, la o valoare de 23,82 euro/mp). Curtea a mai constatat, de asemenea, că expertul P.M. a stabilit o valoare de 130.462 lei pentru un teren în suprafaţă de 2.422 mp (29.306 euro, la o valoarea de 12,10 euro/mp).
Diferenţa de valori dintre sumele oferite de experţi nu este neglijabilă şi este rezultatul faptului că experţii Ş. şi B. au avut în vedere un număr de 25 de comparabile dintre cele aflate la dosar, după care au făcut o nouă selecţie care a ţinut seama, printre altele, de cele mai apropiate contracte de vânzare-cumpărare, raportat la anul 2014. Preţurile comparabilelor selectate în final au fost actualizate la data evaluării aplicându-se raportul indicilor I.M.O. pentru vânzare apartamente de 4 camere între data evaluării şi data fiecărui contract de vânzare-cumpărare. Chiar dacă experţii au considerat că echivalarea evoluţiei vânzărilor la terenuri cu evoluţia vânzărilor la apartamente conduce la rezultate mult mai apropiate de realitate decât o apreciere subiectivă a trendului de vânzări terenuri pe mai mulţi ani, instanţa de apel nu a reţinut această opinie, deoarece, pe de o parte, în speţă erau suficiente contracte de vânzare a unor terenuri similare care să nu facă necesară comparaţia cu evoluţia vânzărilor unor imobile de altă natură, iar, pe de altă parte, pentru că art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligă experţii să ţină seama de contractele de vânzare-cumpărare a unor imobile similare, atunci când acestea există, chiar dacă pentru rezultate care să reflecte valori rezonabile este necesară o apreciere a trendului vânzării terenurilor pe mai mulţi ani.
Pe de altă parte, expertul P. a stabilit valoarea terenului prin raportare la un număr de 5 contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare (anexa 8 la raportul de expertiză) şi a aplicat indici de corecţie în funcţie de data tranzacţiei, localizarea terenului, utilităţile zonei, accesul la teren, suprafaţa terenului şi utilizarea acestuia). Procedând în felul arătat s-a ajuns la corectarea valorilor regăsite în contractele de vânzare-cumpărare propuse spre comparare şi la aducerea acestor valori la un numitor comun care reflectă preţul de vânzare a unui imobil similar la momentul efectuării expertizei.
Instanţa de apel a observat, totodată, că valoarea reţinută de către expertul P.M. nu a fost modificată în urma răspunsului la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă, cum a fost situaţia în cazul valorii propuse de către ceilalţi experţi, deoarece selecţia comparabilelor de către acest expert nu s-a bazat pe criterii subiective, cum ar fi preţ prea mic de vânzare, vânzare realizată prin mandatar, calitatea cumpărătorului de primar al comunei, etc.
În opinia instanţei de apel, art. 26 din Legea nr. 33/1994 impune în mod obligatoriu raportarea la tranzacţii efective a unor imobile similare din aceeaşi rază teritorială atunci când astfel de tranzacţii există.
S-a considerat de către instanţa de apel că procedeul experţilor Ş. şi B. de a calcula un prejudiciu suferit ca urmare a exproprierii a fost greşit, întrucât un astfel de obiectiv al expertizei dispuse în cauză nu a fost încuviinţat, iar la momentul procesual actual nu s-ar putea lărgi limitele rejudecării decât cu nesocotirea principiului non reformatio in peius.
Având în vedere toate cele arătate anterior, instanţa de apel a constatat că singura valoare care răspunde exigenţelor de evaluare stabilite implicit şi explicit prin art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea reţinută de expert P.M.
Împotriva menţionatei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanţii C.V.G. şi P.M., solicitând admiterea recursului şi modificarea Deciziei civile nr. 380/A din 09 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în sensul acordării de despăgubiri conform raportului de expertiză întocmit de experţii Ș.V. şi Bălășoiu Romaniţa, cu acordarea de despăgubiri şi pentru restul de teren rămas neexpropriat.
În drept, recurenţii au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu referire la art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În motivarea recursului, aceştia au arătat că au formulat contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 iunie 2009 emisă de Statul Român - CN A.D.N. SA - Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 judeţul Ilfov - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos, considerând că despăgubirile stabilite prin hotărârea menţionată, în cuantum de 42.538 lei, nu sunt conforme cu valoarea terenului.
Astfel, criteriile în raport de care se determină cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite şi că, la calcularea cuantumului, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptăţite.
Prin contestaţie reclamanţii au susţinut că preţul mediu de vânzare a terenurilor în zona Ștefănești, la data exproprierii, era de circa 80 de euro/mp, aceştia putând vinde terenul expropriat cu această sumă înainte de expropriere, însă nu au fost interesaţi de specula imobiliară. Reclamanţii au dobândit acest teren în urma reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că sunt îndreptăţiţi să obţină despăgubiri calculate la valoarea reală a terenului ce le-a fost expropriat.
În cauză, au precizat recurenţii, deşi instanţa de apel a reţinut că experţii Ș.V. şi B.R. au stabilit valoarea terenului la 23,82 euro/mp prin compararea unui număr de 25 de contracte de vânzare-cumpărare, iar expertul P.M. a stabilit valoarea de 12,10 euro/mp prin compararea a doar 5 contracte de vânzare-cumpărare, apreciază că cea din urmă este cea corectă, motivat de faptul că expertul P.M. a menţinut această valoare şi după răspunsul la obiecțiunile încuviinţate de instanţă.
Or, obiecțiunile la care face referire instanţa de apel sunt cele formulate de instanţă, din oficiu, prin care s-a solicitat experţilor să includă între comparabile şi contractele de vânzare-cumpărare pe care toţi cei trei experţi le înlăturaseră, şi anume contractele de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2012 şi din 31 ianuarie 2013, la care preturile de tranzacţie înregistrate sunt de 1,20 euro/mp şi, respectiv, 2,07 euro/mp, contracte care au ridicat suspiciuni privitoare la condiţiile echilibrate ale tranzacţiei, cu atât mai mult cu cât nu exista posibilitatea unei verificări din cauza multiplelor ştersături. În primul contract tranzacţia s-a efectuat printr-un mandatar al vânzătorului, iar în cel de al doilea vânzătorul era „nedeplasabil, conştient, dar care nu semnează actul”. Acestea au fost considerentele în baza cărora cele două acte de vânzare-cumpărare existente la dosar nu au fost incluse în grila de comparaţie, cu atât mai mult cu cât numărul reţinut era suficient pentru o evaluare corectă a preţurilor în zonă.
De altfel, au mai arătat recurenţii, nici expertul P.M. nu a inclus în comparabile aceste două contracte de vânzare-cumpărare solicitate în mod expres de instanţa de apel decât prin răspunsul la obiecțiuni, depus pentru termenul din 02 octombrie 2014, când a motivat din nou de ce au fost înlăturate cele două acte de vânzare-cumpărare menţionate. Ceilalţi doi experţi - Ș.V. şi B.R. - au inclus în comparabile şi aceste două contracte în răspunsul la obiecțiuni din 02 octombrie 2014, însă au menţionat că nu își însușesc preţul rezultat, de 18,26 euro/mp, din cauza acestor acte de vânzare-cumpărare. Aşadar, opinia celor doi experţi, în sensul că preţul este de 23,82 euro/mp, a fost motivată şi constantă, preţul 18,26 euro/mp din răspunsul la obiecțiuni nefiind însuşit.
Recurenţii au mai susţinut că instanţa de apel trebuia să acorde şi despăgubiri pentru restul de teren rămas neexpropriat, proprietatea reclamanţilor, care este lipsit de vreo cale de acces.
În raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la a primi despăgubiri pentru terenul ce le-a fost expropriat, despăgubirile fiind compuse din valoarea reală a terenului şi din prejudiciul cauzat lor prin expropriere. Valoarea reală a terenului este reprezentată de valoarea de circulaţie a terenului, aceasta fiind calculată de către comisia de experți în funcţie de preţurile la care s-au vândut şi cumpărat terenuri în localitatea Ștefăneștii de Jos, judeţul Ilfov, iar prejudiciul cauzat reclamanţilor prin expropriere este determinat de următoarele împrejurări: terenul rămas neexpropriat nu mai are drum de acces, se află sub breteaua de acces la autostradă şi în prezent, deşi avea destinaţia de teren agricol, nu mai poate fi redat circuitului agricol, fiind ocupat de şantierul destinat realizării autostrăzii.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ.
Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate şi actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, făcând trimitere la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, şi anume a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Potrivit prevederilor textului de lege contestat, a căror încălcare - prin raportul de expertiză de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamanţilor - a fost invocată, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia”.
Înalta Curte reţine că sintagma „preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială” defineşte preţul cu care se vând efectiv imobilele, fiind vorba de preţul consemnat în contracte de vânzare cumpărare.
Norma legală evocată stabileşte criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriaţi de proprietăţile lor, între care şi raportarea la preţul consemnat în acte autentice de vânzare cumpărare, criteriu ce a fost respectat de cei trei experţi ce au întocmit raportul de expertiză pe care instanţa de apel şi-a întemeiat soluţia pronunţată, optând însă motivat pentru opinia exprimată de expert P.M.
Astfel, pentru stabilirea valorii terenului expropriat experţii desemnaţi în cauză au avut în vedere atât convenţiile de vânzare cumpărare apreciate de aceştia drept comparabile relevante în determinarea preţului efectiv cu care se vând imobilele de acelaşi fel în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, cât şi cele două contracte de vânzare-cumpărare solicitate în mod expres, de către instanţa de apel, a fi incluse în grila de comparaţie, sens în care s-a concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 23,82 euro/mp, de către experţii Ș.V. şi B.R., respectiv de 12,10 euro/mp, de către expertul P.M.
În aceste condiţii, văzând conţinutul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul preţului cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială în estimarea valorii imobilelor ce fac obiectul exproprierii, Înalta Curte constată că raportul de expertiză ce a stat la baza pronunţării deciziei din apel este întocmit în acord cu exigenţele prevăzute de norma legală sus menţionată, sens în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurenţii.
Având la dispoziţie o evaluare tehnică de specialitate întocmită cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunţării hotărârii, instanţa de apel a optat pentru una din variantele propuse de experţi şi a motivat judicios de ce punctul de vedere al expertului P.M. este singurul care poate fi omologat în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi de îndrumările date de Înalta Curte prin decizia de casare.
În cadrul prezentului recurs reclamanţii îşi exprimă nemulţumirea pentru faptul că instanţa de apel a înlăturat concluziile experţilor Ș.V. şi B.R. şi a utilizat o justificare fără niciun suport.
Or, Înalta Curte reţine că raportul de expertiză este un mijloc de probă care trebuie evaluat de instanţă în contextul celorlalte mijloace de probaţiune. Concluziile expertizei sunt lăsate la libera apreciere a judecătorului, în timp ce constatările expertului poartă numai asupra elementelor de fapt ale judecăţii, activitatea acestuia încetând acolo unde începe activitatea de valorizare de către judecător a constatărilor de fapt ale cauzei.
În situaţia de faţă, instanţa de judecată era îndreptăţită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaşte o poziţie superioară, aceasta din perspectiva valorificării unei sau alteia dintre opiniile exprimate de experţii desemnaţi să întocmească raportul de expertiză.
În acest sens, art. 27 din Legea nr. 33/1994 prevede că, primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile părţilor, fără ca despăgubirea acordată să poată fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Astfel, legiuitorul a conferit instanţei de judecată dreptul de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor, comparând oferta de despăgubire, menţionată în hotărârea atacată, cu pretenţiile expropriatului, cuantificate prin rapoarte de expertiză întocmite la solicitarea sa.
În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, întrucât a procedat la compararea ofertei propuse de stat cu valoarea solicitată de reclamanţii în funcţie de valorile rezultate din probele administrate în dosar, reţinând că expertul P. a stabilit valoarea terenului prin raportare la un număr de 5 contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare şi a aplicat indici de corecţie pentru data tranzacţiei, localizarea terenului, utilităţile zonei, accesul la teren, suprafaţa terenului şi utilizarea acestuia. S-a menţionat că numai procedând astfel expertul a ajuns la corectarea valorilor regăsite în contractele de vânzare-cumpărare propuse spre comparare şi la aducerea acestor valori la un numitor comun care reflectă preţul de vânzare a unui imobil similar la momentul efectuării expertizei. Instanţa de apel a mai observat că valoarea reţinută de acest expert nu a fost modificată în urma răspunsului la obiecţiunile încuviinţate de către instanţă, cum a fost situaţia în cazul valorii stabilite de către ceilalţi experţi, deoarece în cazul său selecţia comparabilelor nu s-a bazat pe criterii subiective, cum ar fi preţ prea mic de vânzare, vânzare realizată prin mandatar, calitatea cumpărătorului, etc., or, art. 26 din Legea nr. 33/1994 impune în mod obligatoriu raportarea la tranzacţii efective a unor imobile similare din aceeaşi rază teritorială atunci când astfel de tranzacţii există.
Împrejurarea că, în cauză, experţii desemnaţi au fost îndrumaţi, la solicitarea instanţei de judecată, să răspundă obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit iniţial şi să includă între comparabile şi contracte de vânzare-cumpărare pe care toţi cei trei experţi le înlăturaseră iniţial, şi anume contractele de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2012 şi din 31 ianuarie 2013, dar şi faptul că numai unul dintre experţi, P.M., a reţinut o valoare care nu a fost modificată în urma răspunsului la obiecţiunile încuviinţate, argument reţinut, în opinia recurenţilor, în mod greşit de către instanţa de apel în sprijinul soluţiei adoptate, nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Modalitatea de interpretare a concluziilor expertizei efectuate în apel era apanajul instanţei de judecată în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 , astfel că orice critică formulată sub acest aspect excede atribuţiilor instanţei de control judiciar în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalităţii soluţiei în condiţiile expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Ca atare, Înalta Curte apreciază că în această fază procesuală, faţă de structura actuală a recursului, în limitele art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu poate fi primită vreo critică care să vizeze reaprecierea probelor administrate în cauză dintr-o altă perspectivă, favorabilă interesului părţilor ce o reclamă.
În al doilea rând, recurenţii au susţinut, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanţa de apel trebuia să acorde şi despăgubiri pentru restul de teren rămas neexpropriat - proprietatea acestora, care este lipsit de vreo cale de acces, în condiţiile în care, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirile sunt compuse din valoarea reală a terenului şi din prejudiciul cauzat lor prin expropriere.
Înalta Curte reţine că, potrivit textului de lege citat, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite”.
În cauză, prin sentinţa civilă nr. 1322 din 29 iunie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţii C.V.G. şi P.M. , a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 298/11 iunie 2009 emisă de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N. SA numai în ceea ce priveşte valoarea despăgubirilor datorate şi a obligat pârâtul la plata sumei de 385.904,3 lei (echivalentul sumei de 91.236 euro), reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat, teren în suprafaţă de 2.422 mp situat în com. Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, lot 3, judeţul Ilfov.
În considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu, indicată în raportul de expertiză întocmit în cauză, este de 385.904,04 lei şi că, la această valoare, experţii au opinat că s-ar adăuga cheltuielile necesar a fi efectuate pentru refacerea drumului.
Tribunalul a considerat însă că prejudiciul pretins de reclamanţi nu se justifică a fi acordat, întrucât din acte nu a rezultat că drumul de acces care este afectat de lucrări a fost efectuat pe cheltuiala reclamanţilor, pentru a trage concluzia că aceste cheltuieli ar trebui efectuate din nou. În plus, reclamanţii nu au administrat nicio probă din care să reiasă că au folosit vreodată terenul, respectiv că acesta a fost cultivat sau a primit o altă destinaţie, probând astfel că au folosit drumul şi au nevoie în continuare de el pentru desfăşurarea unor activităţi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel doar pârâtul Statul Român - CN A.D.N. SA, sens în care, prin Decizia civilă nr. 299/A din 14 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, acesta a fost obligat la plata sumei de 370.374,18 lei (echivalentul a 87.192 euro) cu titlu de despăgubiri către reclamanţi.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 1444 din 18 martie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a fost admis recursul declarat de pârât, a fost casată decizia recurată şi a fost trimisă cauza pentru judecarea apelului de către aceeaşi instanţă, întrucât s-a apreciat că la stabilirea despăgubirilor nu a fost avut în vedere preţul cu care se vând imobile similare din aceeaşi unitate administrativ-teritorială.
Înalta Curte constată că reclamanţii nu au înţeles să formuleze critici împotriva hotărârii instanţei de fond, cea care a apreciat că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aceştia sunt îndreptăţiţi să primească doar despăgubiri reprezentând valoarea reală a imobilului expropriat, nu şi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.
Conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., „hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel, sunt irevocabile”.
Prin urmare, în raport de cele prezentate, Înalta Curte reţine că dezlegările date prin sentinţa civilă nr. 1322 din 29 iunie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în ceea ce priveşte respingerea pretenţiilor reclamanţilor de acordare a prejudiciul cauzat prin expropriere, împotriva cărora nu s-a declarat apel, au intrat în puterea lucrului judecat, criticile recurenţilor fiind formulate sub acest aspect omisso medio .
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.V.G. şi P.M. împotriva Deciziei nr. 380/A din 9 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii C.V.G. şi P.M. împotriva Deciziei nr. 380/A din 9 octombrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 200/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 227/2015. Civil. Actiune in raspundere... → |
|---|
