ICCJ. Decizia nr. 196/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 196/2015
Dosar nr. 4876/95/2006***
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr. 4876/95/2006, reclamantul S.E.A. a formulat contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 138 din 13 martie 2006 emisă de primarul com. Logreşti, în contradictoriu cu Primăria Logreşti, solicitând anularea în parte a acestei dispoziţii, restituirea în natură a suprafeţei de 3,75 ha teren intravilan situat în corn. Logreşti, jud.Gorj şi obligarea pârâţilor la emiterea unei noi dispoziţii de acordare de măsuri reparatorii pentru întreaga valoare a construcţiilor demolate.
Prin sentinţa civilă nr. 405 din 07 decembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosar nr. 4876/95/2006, s-a admis contestaţia formulată de reclamantul S.E.A., împotriva Dispoziţiei nr. 138 din 13 martie 2006 emisă de primarul com. Logreşti, în contradictoriu cu Primăria Logreşti, jud. Gorj.
S-a modificat dispoziţia contestată, în sensul că, pentru bunurile imobile notificate cu notificarea din 2001, contestatorul este îndreptăţit ia măsurii reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţilor despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Pentru bunurile notificate cu notificarea din 2001 ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 3,5 ha, contestatorul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul în intravilan în suprafaţa de 19.829 mp, restul suprafeţei de 16.153 mp nefacând obiectul Legii nr. 10/2001.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin Dispoziţia nr. 138/2006, a cărui anulare se solicită, au fost acordate măsuri reparatorii în echivalent cu titlu de valoare nominală sau acţiuni, pentru 20 % din valoarea bunurilor inventariate în anul 1949, ce au făcut obiectul notificării din 2001, fiind respinsă cererea privind terenul în suprafaţă de 3,75 ha teren agricol ce a făcut obiectul notificării din 2001.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză, cu completarea ulterioară, s-a stabilit că suprafaţa de teren solicitată de reclamant a-i fi restituită în natură, se compune din două suprafeţe de teren, din care în intravilan 19.829 mp, ce este ocupată de spitalul sătesc, trotuar şi parţial de drumul bisericii, iar în extravilan 16.153 mp.
Astfel că, din suprafaţa de teren de 3,5 ha reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul intravilan în suprafaţă de 19.829 mp, restul suprafeţei de 16.153 mp aflându-se în extravilan, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Cu privire la bunurile imobile, ce au făcut obiectul notificării din 2001, l-a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii şi plăţilor despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, bunurile fiind enumerate în inventarul întocmit în anul 1949 cu ocazia preluării acestora de către stat.
Faţă de considerentele arătate, tribunalul a admis contestaţia, a modificat Dispoziţia nr. 138/2006, în sensul că pentru bunurile imobile notificate cu notificarea din 2001, reclamantul este îndreptăţit la măsurii reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii şi plăţilor despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, iar pentru bunurile notificate cu notificarea din 2001 ce priveşte restituirea în natură a suprafeţei de 3,5 ha, contestatorul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005, doar pentru terenul în intravilan în suprafaţa de 19.829 mp, restul suprafeţei de 16.153 mp nefacând obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin Decizia nr. 325 din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelurile declarate de reclamant şi de pârât, ca nefondate.
Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, prin Decizia nr. 616 din 20 septembrie 2011, a admis recursurile declarate de reclamantul S.E.A. şi de pârâtul primarul com. Logreşti împotriva deciziei Curţii de Apei Craiova.
A casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleaşi instanţe, Curtea de Apel Craiova.
S-a reţinut că, prin motivele sale de apel, reclamantul S.E.A. a criticat soluţia primei instanţe pentru încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură, fără excepţie, toate imobilele având destinaţiile menţionate în anexa nr. 2 lit. a), respectiv cele ocupate şi afectate de spitale şi unităţi sanitare, critică ee nu a fost examinată de instanţa de apei, referinrîu-se în considerentele deciziei la situaţia de fapt stabilită prin cele două expertize judiciare efectuate în cauză, ca temei pentru refuzul restituirii în natură a terenului ocupat de Spitalul Logreşti şi destinat funcţionării acestuia.
În rejudecare, prin Decizia nr. 73 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că terenurile solicitate a fi restituite în natură de către apelant nu cad sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (3) și (7) din Legea nr. 10/2001, ci sub incidenţa dispoziţiilor alin. (1) şi (2) al acestui articol.
Chiar dacă construcţia preluată iniţial, restituită prin sentinţa civilă nr. 349/1995 a Judecătoriei Tg. Cărbuneşti, nu a fost demolată, terenul pe care se află amplasată aceasta nu poate fi restituit în natură deoarece pe teren există şi alte construcţii noi printre care cea în care funcţionează spitalul, terenul deservind în integralitate bunei funcţionări a spitalului. Terenul nu este liber nici parţial pentru a se dispune eventual restituirea în natură a unei părţi din suprafaţa solicitată.
Terenul pe care se află amplasată şcoala, de asemenea nu poate fi restituit în natură, întrucât nu este teren liber pe el fiind edificate construcţii noi ce deservesc în integralitate funcţionării unităţii şcolare.
În sens şi cu normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 instanţa de apel a reţinut că, aceste terenuri nu sunt libere, pentru a se dispune restituirea în natură a acestora, apelantul fiind persoană îndreptăţită a i se acorda măsuri reparatorii în echivalent constând în despăgubiri, aşa cum corect a stabilit prima instanţă.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, care vizează situaţia în care imobilul preluat compus din teren şi construcţii se află în prezent în folosinţa instituţiilor care desfăşoară activităţi de interes public de învăţământ, sănătate ori social culturale, acesta nu se aplică imobilelor-terenuri pe care au fost edificate construcţii noi.
În ceea ce priveşte terenul situat în extravilan acesta cade sub incidenţa dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Lege, potrivit cărora, nu intră sub incidenţa prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării abuzive sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamantul Sâvoiu Emanoil Alexandru, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârilor pronunţate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, reclamantul a susţinut o greşită interpretare şi aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin. (1)-(2) şi art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia civilă nr. 3092 din 4 iunie 2013, a admis recursul, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele;
Potrivit prevederilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai cu scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.
Astfel, s-a arătat că situaţia de fapt a imobilului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită, întrucât rapoartele de expertiză tehnică de specialitate, ce au fost efectuate în prezenta cauză, nu au stabilit în mod clar şi tară echivoc dacă terenul a cărei restituire în natură se solicită este liber sau este ocupat în totalitate de construcţiile nou edificate, precum şi natura acestor construcţii.
Din concluziile expertizelor efectuate în cauză a rezultat contradicţii, iar situaţia de fapt a terenului nu este lămurită, nici sub aspectul întinderii suprafeţelor situate în intravilan, aferente spitalului şi şcolii din localitate, nici sub aspectul proporţiei în care aceste suprafeţe sunt ocupate de construcţii şi sunt afectate de utilităţi publice.
Astfel, deşi în cele două expertize se reţin suprafeţe de teren diferite ca fiind aferente spitalului şi şcolii din Logreşti, se concluzionează că întregul teren este ocupat de cele două instituţii.
Pe de altă parte, completarea la cel de-al doilea raport, efectuată în scopul de a lămuri starea imobilului, identifică construcţia veche, nedemolată (conac), restituită proprietarului şi arată că aceasta se află pe terenul aferent curţii spitalului, în suprafaţă totală de 8.128 mp şi are la sol o suprafaţă construită de 279 mp, menţionându-se că noile construcţii edificate pe acest teren ocupă 1.319 mp, la care se adaugă cele 4 fântâni din curtea spitaiuiui.
Referitor la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, instanţa supremă a reţinut că aceste prevederi legale nu sunt incidente, întrucât, în speţă, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului teren pe care autorităţile statului au edificat spitalul şi şcoala generală din Logreşti, cerere ce urmează a fi soluţionată în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 100/2001 incidente în cauză.
Efectuarea unei noi expertize tehnice judiciare este absolut necesară pentru stabilirea pe deplin a situaţiei de fapt în prezenta speţă, la care să se facă o aplicare corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Cu ocazia rejudecării, s-a îndrumat ca, instanţa de trimitere va dispune completarea probatoriului prin efectuarea unei expertize tehnice judiciare pentru identificarea şi măsurarea terenului în litigiu, precum şi pentru a se stabili dacă acesta este ocupat în totalitate de construcţiile noi şi dacă este afectat de amenajări/utilităţi publice.
În acest scop, expertiza va determina fiecare suprafaţă de teren ocupată, va verifica natura noilor edificate - construcţii uşoare, demontabile, definitive (completarea la raport menţionează şi clădiri ruinate, precum şi garaj, clădire portar, spălătorie, etc) şi dacă acestea servesc bunei funcţionări a celor două instituţii publice, precum şi utilităţile care eventual afectează terenul.
După administrarea expertizei tehnice judiciare, prin coroborarea întregului material probator existent la dosarul cauzei instanţa de trimitere va stabili pe deplin situaţia de fapt şi va face aplicarea legii, dispunând masurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ce pot fi acordate reclamantului.
În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, prin Decizia nr. 3125 din 8 septembrie 2014, a constatat că apelul formulai de reclamant este fondat, numai prin prisma criticii prin care se invocă acordarea în mod greşit a măsurilor reparatorii prin echivalent, pentru întreaga suprafaţă de teren situată în intravilan, deşi există posibilitatea restituirii în natură a terenului.
Critica referitoare la terenul extravilan, precum şi critica prin care s-a invocat interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, s-au considerat nefondate.
În ceea ce priveşte terenul situat în extravilan, s-a constatat că acesta nu formează obiectul Legii nr. 10/2001 raportat la prevederile art. 8 din lege, iar din perspectiva incidenţei art. 16 din Legea nr. 10/2001, s-a reţinut, că terenul în litigiu nu intră sub incidenţa prevederilor acestui text de lege, aspect analizat şi tranşat cu putere de lucru judecat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia de casare nr. 3092 din 4 iunie 2013 pronunţată în Dosarul nr. 4876/95/2006**.
Cu privire la terenul intravilan solicitat în vederea restituirii de către apelantul reclamant, criticile s-au apreciat parţial întemeiate pentru considerentele următoare:
Având în vedere conţinutul normelor legale incidente, dar şi concluziile raportului de expertiză (cu completările ulterioare), efectuat în apel de expertul D.D., s-a apreciat că instanţa de fond a acordat în mod greşit măsuri reparatorii prin echivalent pentru întreaga suprafaţă de teren intravilan solicitată de reclamant, fiind posibilă restituirea parţială în natură a terenului.
Astfel, potrivit raportului de expertiză întocmit în faza procesuală a apelului, de expertul D.D. (fila 31 Dosar nr. 4876/95/2006*** al Curţii de Apel Craiova), terenul intravilan revendicat de reclamant are suprafaţa totală de 18.464 mp şi este ocupat în prezent de; proprietatea privată a moştenitorilor Istrate, curtea Spitalului Tg. Logreşti şi curtea Şcolii gen. Tg. Logreşti.
Conform măsurătorilor efectuate de expertul tehnic, proprietatea privată a moştenitorilor Istrate, ocupă suprafaţa de 1.814 mp (pentru acest teren fiind eliberat titlu definitiv de proprietate), Spitalul Tg. Logreşti ocupă suprafaţa de 8.128 mp, în timp ce Şcoala gen. Tg. Logreşti ocupă suprafaţa de 8.522 mp.
Suprafaţa de 8.128 mp deţinută de Spitalul Tg. Logreşti are destinaţia de curţi construcţii, pe aceasta fiind amplasată clădirea spitalului şi alte construcţii care servesc funcţionării spitalului, iar suprafaţa de 8.522 mp deţinută de Şcoala gen. Tg. Logreşti are destinaţia de curţi construcţii, pe care sunt amplasate clădirea şcolii, biblioteca comunală, magazii, WC-uri, sală de sport şi grădiniţă.
Rezultă de asemenea că majoritatea construcţiilor identificate pe terenul intravilan sunt construcţii definitive, cu fundaţie, zidărie şi acoperiş, eu excepţia coteţelor şi a magaziei existente pe terenul aferent spitalului, care sunt în stare de ruină, fiind demolabile, iar pe terenul aferent spitalului clădirea portar nu mai există.
Prin răspunsul ia obiecţiunile la raportul de expertiză s-a menţionat că cele două instituţii, spitalul şi şcoala, ar putea funcţiona Iară construcţiile din jumătatea de est a celor două terenuri, astfel că din curtea spitalului s-ar putea detaşa suprafaţa S1 = 5.876 mp aferentă conacului şi delimitată pe planul anexă la pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A, iar din curtea şcolii ar putea fi detaşată suprafaţa S2 - 3.522 mp, delimitată pe planul anexă de pct. D-K-L-M-F-E-D.
Potrivit adresei din 25 iunie 2014 emisa de intimata pârâtă Primăria com. Logreşti în ceea ce priveşte suprafaţa de 5.876 mp, construcţiile existente pe aceasta nu mai sunt funcţionale, iar Centrul de sănătate (Spitalul) poate să funcţioneze fără acestea, în timp ce referitor la suprafaţa S2 - 3.552 mp, construcţiile existente pe aceasta sunt funcţionale şi fără acestea Şcoala Tg.-Logreşti nu poate funcţiona.
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001, singura suprafaţă de teren intravilan care poate fi restituită în natură reclamantului este suprafaţa de 5.876 mp notată cu S1 şi delimitată de pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A pe planul de situaţie anexă la răspunsul la obiecţiuni întocmit de expertul D.D., aflat la fila 59 în dosarul de apel.
Cu privire la această suprafaţă de teren s~a reţinut că nu există niciun fel de impediment la restituirea în natură, astfel încât, în mod greşit, prima instanţă a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile în care sunt îndeplinite prevederile art. 10 alin. (2) şi (3) din Lege, fiind deci posibilă restituirea.
Din suprafaţa totală ce reprezintă curtea Spitalului Logreşti, poate fi restituită în natură suprafaţa notată cu S1 = 5.876 mp, diferenţa de teren până la suprafaţa de 8.128 mp ocupată de clădirea spitalului, neputând fi restituită deoarece este necesară pentru buna funcţionare a acestei instituţii.
Referitor la terenul în suprafaţă de 8.522 mp ocupat de Şcoala gen. Logreşti, acesta nu poate fi restituit în natură, întrucât, pe acest teren este amplasată şcoala, biblioteca, sala de sport şi grădiniţa, dar şi alte construcţii mai mici care sunt funcţionale şi fără de care şcoala şi grădiniţa nu pot funcţiona.
Varianta propusă de expert în sensul restituirii suprafeţei notată pe planul de situaţie cu S2 = 3.552 mp, nu a putut fi împărtăşită de instanţa de apel deoarece expertul a propus restituirea acestei suprafeţe, deşi nu a făcut nici un fel de verificări cu privire la construcţiile având destinaţia de grădiniţă şi sală de sport existente pe acest teren.
Situaţia celor două construcţii a fost clarificată numai după comunicarea relaţiilor solicitate la Primăria com. Logreşti, intimata pârâtă arătând expres în cuprinsul adresei din 25 iunie 2014 (fila 69 dosar apel), că aceste construcţii sunt funcţionale şi fără acestea Şcoala Tg. Logreşti nu poate funcţiona.
Sub aspectul întinderii suprafeţei tataie de teren intravilan, instanţa de apel a reţinut următoarele:
La instanţa de fond în urma măsurătorilor efectuate, expertui tehnic S.E. a stabilit că terenul intravilan solicitat de reclamant în vederea restituirii este în suprafaţă de 19.829 mp (fila 104 dosar fond), în timp ce expertiza efectuată de expertui D.D. în apelul de faţă concluzionează că, terenul intravilan are suprafaţa totală de 18.464 mp (fila 32 dosar apel).
Primăria Logreşti deşi a exercitat calea de atac a apelului în primul ciclu procesual, nu a criticat întinderea suprafeţei de teren intravilan stabilită de expert (implicit de instanţa de fond) iar ulterior după rejudecarea apelului nu a mai uzat de calea de atac a recursului, ceea ce demonstrează că sub acest aspect şi-a însuşit concluziile expertizei de la instanţa de fond.
Întrucât, urmare a casării cu trimitere spre rejudecare Curtea de Apel Craiova a fost investită numai cu judecarea apelului declarat de reclamant, nu se poate reţine întinderea suprafeţei de teren intravilan ca fiind de 18.464 mp, aşa cum a stabilit expertiza D.D., întrucât aceasta ar avea consecinţe asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului, agravându-i astfel situaţia în propria cale de atac.
Prin urmare, instanţa de apel s-a raportat la suprafaţa totală de teren intravilan de 19.829 mp reţinută de Tribunalul Gorj prin sentinţa civilă nr. 405 din 7 decembrie 2007 şi a dispus restituirea în natură a suprafeţei de 5.876 mp, pentru diferenţa de teren până la suprafaţa totală de 19.829 mp reclamantul urmând să primească măsuri reparatorii prin echivalent.
Împotriva Deciziei nr. 3125 din 08 septembrie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosarul nr. 4876/95/2006*** a declarat recurs reclamantul S.E.A., prin care a solicitat să se modifice în parte decizia recurată, şi să se dispună modificarea sentinţei Tribunalului Gorj, în sensul admiterii cererii mele pentru întreaga suprafaţa de teren liberă, care nu este ocupată de construcţii, respectiv 16.407 mp.
Considerând că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), s-a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Astfel, arată că în mod greşit s-a modificat sentinţa apelată doar în ce priveşte suprafaţa S1, pentru care s-a dispus restituirea în natură, iar pentru restul terenului liber, care nu este ocupat de construcţii, instanţa a respins cererea de restituire în natură pe considerentul că restul terenului deşi nu este ocupat de construcţii, este necesar pentru buna funcţionare a spitalului şi este ocupat de construcţia şcolii şi anexele acesteia, fără de care şcoala nu ar putea funcţiona.
Menţionând conţinutul dispoziţiilor cuprinse în pct. 10.2 din Normele Metodologice din 2007, de aplicare a Legii nr. 10/2001, se apreciază că reţinerea terenului pentru buna funcţionare a şcolii şi a spitalului, fără a fi afectat de utilitate publică, excede sferei cauzelor de împiedicare a restituirii în natură prevăzute de art. 10 din Legea nr. 10/2001.
Referindu-se la expertiza tehnică dispusă în temeiul dispoziţiilor instanţei de casare, prin care expertul a identificat pentru fiecare construcţie terenul ocupat de aceasta şi a concluzionat că pe terenul în litigiu, în afara construcţiilor edificate, nu există căi de acces, amenajări urbane subterane sau de suprafaţă care să fie afectate, consideră că în mod greşit nu a fost restituită în natură şi diferenţa până la 18.464 mp, respectiv 1.6407 mp.
Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Reformarea unei hotărâri în recurs se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., nu şi pentru motive de neterneinicie.
Aşadar, instanţa de recurs nu are competenţa de a cenzura situaţia de fapt stabilită prin hotărârea atacată şi de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situaţia de fapt pe care aceasta o constată.
De aceea, la situaţia de fapt deja stabilita, urmează a fi analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinerile recurentului reclamant privind încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, faţă de principiul restituirii în natură a imobilelor prevăzut de Legea nr. 10/2001.
Se constată că prin critici Ie formulate, în esenţă, recurentul reclamant consideră că instanţa de apei a modificat în mod greşit sentinţa de fond doar cu privire la suprafaţa de teren de 5.876 mp notată cu S1, pentru care a dispus restituirea în natură, apreciind că trebuia să se dispună această măsură şi pentru restul de teren liber. care în opinia sa nu este ocupat de construcţii, întrucât, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că în afara construcţiilor edificate, pe teren nu există amenajări afectate de utilitate publică.
Contrar susţinerilor formulate de recurentul reclamant, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, şi a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 incidente cauzei.
Prin art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, se reglementează situaţia terenurilor pe care au fost edificate construcţii noi, autorizate, prevăzând restituirea în natură către persoana îndreptăţită a părţii de teren rămase liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servitutilor legale şi altor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent
Legea nr. 10/2001 consacră prin art. 1 alin. (1), principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor pentru care s-au depus notificări şi numai în cazul în care această măsură nu este posibilă sau este expres înlăturată de ia aplicare, prevede acordarea celorlalte măsuri reparatorii.
Însă, principiul priorităţii restituirii în natură a imobilelor ce fac obiectul Legii nr. 10/2001 nu poate fi interpretat în sensul că orice suprafaţă de teren liberă de construcţii trebuie restituită în natură.
Chiar legea specială instituie anumite excepţii prin care limitează aplicarea principiului restituirii în natură, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 10, care prevăd situaţiile în care restituirea se dispune prin măsuri reparatorii în echivalent.
Faţă de dispoziţiile art 10 din Legea nr. 10/2001 şi a normelor metodologice de punere în aplicare a acestor prevederi, este necesar să se facă distincţia între noţiunile de „teren liber" şi „teren liber ce poate fi restituit în natură", ştiut fiind că posibilitatea restituirii în natură a terenului liber este subordonată afectaţiunii sale.
Legea are în vedere restituirea în natură a suprafeţelor care nu sunt supuse niciunei afectaţiunî, respectiv construcţii terestre noi autorizate, căi de acces, amenajări subterane sau care sunt necesare accesului ori utilizării normale a amenajărilor, precum şi spaţii verzi ce reprezintă o amenajare de utilitate publică, ce are în vedere nevoile comunităţii.
Or, în speţă, instanţa de apel nu a identificat, în baza probelor de la dosar, alte suprafeţe de teren, în afară de cele menţionate pentru a fi restituite în natură, ca fiind libere în sensul Legii nr. 10/2001.
Este adevărat că prin răspunsul la obiecţiunile la raportul de expertiză s-a menţionat că cele două instituţii, spitalul şi şcoala, ar putea funcţiona tară construcţiile din jumătatea de est a celor două terenuri, astfel că din curtea spitalului s-ar putea detaşa suprafaţa S1 - 5.876 mp, aferentă conacului şi delimitată pe planul anexă la pct. A-B-C-D-E-F-G-H-I-J-A, iar din curtea şcolii ar putea fi detaşată suprafaţa S2 - 3.522 mp, delimitată pe planul anexă de pct. D-K-L-M-F-E-D.
Însă instanţa de apel a coroborat această probă, cu adresa din 25 iunie 2014, emisă de intimata pârâtă Primăria com. Logreşti, în care referitor la construcţiile existente pe suprafaţa S2 - 3.552 mp, s-a arătat ca acestea sunt funcţionale, şi fără acestea (grădiniţa şi sală de sport), Şcoala Tg. Logreşti nu poate funcţiona.
De altfel, chiar expertul în răspunsul la obiecţiuni, formulat la 30 iunie 2014, arată că un răspuns pertinent cu privire la situaţia clădirilor, grădiniţă şi sala de sport, îl poate da Primăria com. Logreşti sau inspectoratul şcolar judeţean, ceea ce s~a şi întâmplat, primăria formulând un răspuns, în sensul că doar clădirile de pe suprafaţa de 5.876 mp nu mai sunt funcţionale.
Astfel, în raport de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanţa de apel, a apreciat în mod corect că singura suprafaţă de teren intravilan care poate fi restituită în natură reclamantului este suprafaţa de 5.876 mp, diferenţa de teren până la suprafaţa de 8.128 mp ocupată de clădirea spitalului, neputând fi restituită fiind necesară pentru buna funcţionare a acestei instituţii.
Deşi se invocă în susţinerea motivului de recurs, varianta propusă de expert, în sensul restituirii suprafeţei notată pe planul de situaţie cu S2 - 3.552 mp, în mod legal această variantă nu a fost împărtăşită de instanţa de apel, întrucât, aşa cum s-a arătat, deşi expertul a propus restituirea acestei suprafeţe, Iară a face verificări cu privire la construcţiile având destinaţia de grădiniţă şi sală de sport existente pe acest teren, după comunicarea relaţiilor solicitate la Primăria com. Logreşti, s-a arătat că aceste construcţii sunt funcţionale, şi fără acestea, Şcoala Tg. Logreşti nu poate funcţiona,
Astfel, s-a constatat că suprafeţele de teren a cărei restituire în natură se solicită sunt ocupate de construcţii, fiind afectate de amenajări în accepţiunea legii speciale şi întregul imobil constituie un ansamblu funcţional, motiv pentru care în mod corect, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru restul terenului imposibil de restituit în natură.
Drept urmare, sunt nefondate şi nu pot fi reţinute criticile formulate de recurentul reclamant privind încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.E.A. împotriva Deciziei nr. 3125 din 8 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 191/2015. Civil. Excepţie de... | ICCJ. Decizia nr. 200/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
