ICCJ. Decizia nr. 2013/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2013/2015
Dosar nr. 5368/305/2014*
Şedinţa din camera de consiliu de la 1 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul M.T.A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Sf. Gheorghe, s-a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta S.M., să se stabilească provizoriu, la reclamant, locuinţa minorei M.M.S., născută în localitatea Baza, Spania şi exercitarea provizorie a autorităţii părinteşti până la soluţionarea Dosarului civil nr. 5058/305/2014 al Judecătoriei Sf. Gheorghe.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a depus cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să se constate că a fost stabilit domiciliul minorei M.M.S., născută în localitatea Baza, Spania, la domiciliul pârâtei-reclamante reconvenţionale sau, în subsidiar, stabilirea provizorie a locuinţei minorei la reclamantă.
Judecătoria Sfântul Gheorghe a admis, prin Sentinţa civilă nr. 2474 din 28 noiembrie2014, excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtă, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Judecătoriei Năsăud.
În considerentele sentinţei civile anterior menţionate, s-au reţinut următoarele:
Minora M.M.S. s-a născut în localitatea Baza, Spania, din relaţia de concubinaj a părţilor, fiind recunoscută voluntar de către tatăl reclamant.
În perioada în care părţile au locuit în Spania, reclamantul a avut un comportament violent faţă de pârâtă, motiv pentru care instanţele din Spania au adoptat măsuri restrictive, respectiv măsura de îndepărtare şi de interzicere de a se apropia de pârâtă, prin Hotărârea nr. 1 din 19.martie 2014 a Judecătoriei de Primă Instanţă din Baza, respectiv, de localizare permanenta pe o durată de 4 zile, prin Sentinţa nr. 36/14 din 17 septembrie 2014 a Judecătoriei din Granada.
Prin hotărârea din 03 iunie 2014 a Judecătoriei privind Violenţa asupra Femeii nr. 2 din Granada a fost menţinută măsura de îndepărtare pe o durată de 6 luni. în cursul acestor proceduri judiciare, pârâta a iniţiat procedurile de protecţie şi custodie a minorei, dosar cu nr. 204/2013 al Judecătoriei nr. 1 din Granada, iar prin Sentinţa nr.1 din 17 decembrie 2013 a Judecătoriei nr. l din localitatea Baza, a fost luată măsura cu caracter temporar de protecţie şi custodie a minorei în favoarea mamei, precum şi obligarea tatălui la plata unei pensii de întreţinere de 150 de euro lunar.
De asemenea, prin Sentinţa din data de 08.04.2014 a Judecătoriei nr. 1 din localitatea Baza s-a dispus aprobarea ca pârâta, împreună cu minora, să părăsească teritoriul Spaniei în vederea efectuării unei călătorii în România.
S-a apreciat că, în speţă, funcţionează recunoaşterea de plin drept a unei hotărâri străine, deoarece se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 105/1992, astfel încât hotărârile evidenţiate anterior îşi produc efectele şi în România. In acest context s-a reţinut că, prin acordarea "protecţiei şi custodiei ” minorei în favoarea mamei, chiar şi temporar, se stabileşte "domiciliul minorei" acolo unde îl are şi mama pârâtă.
După declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Năsăud, reclamantul a invocat, la rândul sau, excepţia de necompetenţă a acestei instanţe, cu consecinţa de decimare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe, motivat de faptul că minora domiciliază împreună cu total reclamant, iar, conform anchetei psihosociale dispuse în cauză, minora şi tatăl locuiesc efectiv în municipiul Sf. Gheorghe.
Prin Sentinţa civilă nr. 1320 din 29 mai 2015, Judecătoria Năsăud a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de către reclamant şi, constatând ivit un conflict de competenţă, a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţi.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:
În speţă, potrivit hotărârilor judecătoreşti din Spania, evidenţiate şi ataşate cu traducerea şi legalizarea aferentă, minora M.M.S. a fost încredinţată mamei sale, respectiv pârâtei S.M., care avea locuinţa în acel moment pe teritoriul Spaniei.
Din susţinerile părţilor, cât şi prin raportare ia informaţiile furnizate prin raportul de anchetă psihosocială efectuat de Compartimentul Autoritatea tutelară din cadrul Primăriei municipiului Sf. Gheorghe, coroborat cu concluziile desprinse din ancheta psihosocială întocmită de Primăria comunei Nimigea, cât şi din răspunsurile redate de minoră la interpelările instanţei cu prilejul audierii din camera de consiliu, s-a reţinut că părţile au abordat o relaţie de concubinaj soldată cu naşterea minorei M.M.S., dar, pe fondul neînţelegerilor şi asperităţilor de comunicare survenite, s-au obţinut mai multe măsuri restrictive de către pârâtă şi pentru reţinerea unui comportament violent al reclamantului în relaţiile de familie.
Din luna mai 2014 pârâta, însoţită de minora M.M.S., au revenit în ţară ia domiciliul bunicilor materni din Nimigea, mama minorei s-a reîntors în Spania, iar minora a rămas în ţară ia domiciliul bunicilor materni. In această perioadă de timp tatăl reclamant a vizitat-o pe minoră, iar în data de 27 septembrie 2014. la finalul programului de vizită, nu s-a mai reîntors cu minora şi, din acel moment, minora se află în grija sa şi a bunicii paterne, cu domiciliul efectiv în municipiul Sf. Gheorghe, judeţul Covasna.
Corelativ s-a sesizat că între minoră şi tatăl reclamant există o relaţie emoţională strânsă şi un ataşament deosebit, prin raportare la timpul petrecut împreună, respectiv din octombrie 2014 şi până în prezent şi la manifestarea constată a tatălui pentru creşterea şi îngrijirea acesteia.
În interpretarea sintagmei „de domiciliu al minorei ” , instanţa a avut în vedere locuinţa efectivă a minorei, ca persoană asupra căreia incumbă obiectul cauzei (exercitare a autorităţii părinteşti), la momentul înregistrării acţiunii – 05 noiembrie2014, şi nu prezumţia că domiciliul minorei ar fi. similar cu cel al bunicilor materni sau cu domiciliul din ţară al pârâtei, situat în localitatea Nimigea.
În acest context, dar şi prin raportare la conţinutul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în Spania, Judecătoria Năsăud a reţinut că instanţa judecătorească de pe teritoriul spaniol nu s-a pronunţat efectiv şi prin nominalizarea localităţii Nimigea pentru un petit de determinare locuinţă minoră, ci s-a pronunţat doar asupra încredinţării minorei în protecţia şi custodia mamei pârâte şi cu privire la solicitarea pârâtei pentru ieşirea minorei de pe teritoriul spaniol, însoţită de mama sa, în vederea efectuării unei călătorii în România, fără a se identifica localitatea de destinaţie din România. De asemenea, s-a reţinut că instanţa spaniolă, prin dispoziţia ce vizează măsura adoptată cu caracter temporar de revenire a protecţiei şi custodiei minorei în favoarea mamei şi cu revenirea autorităţii părinteşti în favoarea ambilor părinţi, a reţinut şi analizat condiţiile materiale şi morale deţinute de părinţi în Spania, în circumstanţele în care în aceea perioadă locuiau în Spania.
Or, în prezent aceste circumstanţe nu mai pot fi reţinute ca valide, deoarece s-a modificat atât locaţia minorei, cât şi domiciliul efectiv al părinţilor acesteia şi, implicit, condiţiile existenţiale care pot fi reţinute spre analiză. S-a mai reţinut că instanţa spaniolă a dispus cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi.
În consecinţă, în temeiul art. art. 330, art. 133, art. 132 C. proc. civ coroborat cu art. 114 Noul Cod Civil, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Năsăud şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe, judeţul Covasna, reţinând faptul că, localitatea de domiciliu a tatălui reclamant, care constituie şi locuinţa efectivă a minorei M.M.S., este arondată în circumscripţia teritorială a acestei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, legal învestită, în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe, pentru considerentele ce succed:
Cu titlu prealabil, înalta Curte, având în vedere data formulării cererii de chemare în judecată, 05 noiembrie 2014, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă şi a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, constată că aceste dispoziţii sunt aplicabile cererii pendinte,
În cauză, prin cererea de ordonanţă preşedinţială formulată, reclamantul M.T.A. a chemat în judecată pe pârâta S.M., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se stabilească provizoriu locuinţa minorei M.M.S. la domiciliul acestuia din comuna mun. Sf. Gheorghe, jud. Covasna. până la soluţionarea dosarul de fond cu nr. 5058/305/2014 al Judecătoriei Sf. Gheorghe, având ca obiect stabilirea domiciliului minorei.
Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 400 C. civ., „(1) În lipsa înţelegerii dintre părinţi sau dacă aceasta este contrară interesului superior al copilului, instanţa de tutelă stabileşte, odată cu pronunţarea divorţului, locuinţa copilului minor la părintele cu care locuieşte în mod statornic. (2) Dacă până la divorţ copilul a locuit cu ambii părinţi, instanţa îi stabileşte locuinţa la unul dintre ei, ţinând seama de interesul său superior. (3) În mod excepţional, şi numai dacă este în interesul superior al copilului, instanţa poate stabili locuinţa acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire. Acestea exercită supravegherea copilului şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi învăţătura sa. "
De asemenea, art. 496 alin. (1) - (3) C. civ. prevede că „(1) Copilul minor locuieşte la părinţii săi. (2) Dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord, locuinţa copilului. (3) În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă hotărăşte, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile,"
În enumerarea din art. 106 C. civ. a măsurilor de ocrotire se arată că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, prin instituirea tutelei, prin darea în plasament sau, după caz, prin alte masuri de protecţie specială anume prevăzute de lege.
Conform art. 261 C. civ., intitulat „îndatorirea părinţilor", plasat în Cartea a II-a, „Despre familie", părinţii sunt cei care au. în primul rând, îndatorirea de creştere şi educare a copiilor lor minori, iar, potrivit art. 265 din acelaşi act normativ, „Toate măsurile date prin prezenta carte în competenţa instanţei judecătoreşti, toate litigiile privind aplicarea dispoziţiilor prezentei cărţi, precum şi măsurile de ocrotire a copilului prevăzute în legi speciale sunt de competenta instanţei de tutelă. Dispoziţiile art. 107 sunt aplicabile în mod corespunzător ".
Art. 107 alin. (1) C. civ. prevede că „Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii, denumită în continuare instanţa de tutelă".
Coroborând aceste dispoziţii legale, reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinţei unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenţa instanţei de tutelă şi de familie. Aceasta se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc. civ., care stipulează că „dacă legea nu prevede altfel cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de Codul civil în competenta instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
Potrivit art. 76 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, până la organizarea instanţelor de tutelă şi familie, judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit Codului civil şi Codului de procedură civilă.
În speţă, instanţele în conflict au considerat în mod corect că simt aplicabile dispoziţiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Cu toate acestea, conflictul negativ de competenţă intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei „domiciliul sau reşedinţa persoanei ocrotite1' de către instanţele ce şi~au declinat reciproc competenţa de soluţionarea a cererii de ordonanţă preşedinţială.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 92 alin. (1) şi (2) C. civ., „(1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de exerciţiu. în condiţiile prevăzute de lege este la părinţii săi sau la acela dintre părinţi îa care el locuieşte în mod statornic. (2) în cazul în care părinţii au domicilii separate şi nu se înţeleg la care dintre ei va avea domiciliul copilul, instanţa de tutelă, ascultându-i pe părinţi. precum şi pe copil daca acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide ţinând seama de interesele copilului Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, minorul este prezumat că are domiciliul la părintele la care locuieşte în mod statornic ".
În situaţia de ţaţă, domiciliul prezumat al minorei M.M.S. este la tatăl său, cu care aceasta locuieşte efectiv, respectiv în judeţul Covasna, mun. Sf. Gheorghe, str. Romulus Cioflec,domiciliu legal şt locuinţa statornică avute şi la data formulării cererii de chemare în judecată.
De altfel, actele din dosar nu relevă că instanţa spaniolă s-ar fi pronunţat şi asupra stabilirii domiciliului minorei în localitatea Nimigea, jud. Bistriţa Năsăud, adresa din cartea de identitate a mamei pârâte, care, de fapt, locuieşte în Spania.
Mai mult, competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţîaiă aparţine Judecătoriei Sf. Gheorghe şi din perspectiva faptului că. pe rolul acestei instanţe se află înregistrat dosarul de fond cu nr. 5058/305/2014, având ca obiect stabilirea domiciliului minorei, faţă de dispoziţiile art. 998 C. proc. civ., potrivit cărora „Cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce Sa instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului", respectiv la „instanţa in a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".
În consecinţă, până la stabilirea de către instanţă a unei alte situaţii privind domiciliul minorei, faţă de dispoziţiile legale citate anterior, având în vedere ca domiciliul persoanei ocrotite - minora M.M.S., se află la tatăl său, M.T.A., în judeţul Covasna, mun. Sf. Gheorghe, str. Romulus Cioflec, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E CI D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sf. Gheorghe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2009/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2008/2015. Civil → |
|---|
