ICCJ. Decizia nr. 2032/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2032/2015
Dosar nr. 2748/1/2015
Şedinţa publică din 2 octombrie 2015
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
La data de 8 iulie 2015 a fost transmisă prin fax la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea prin care revizuientul P.M.A. a solicitat revizuirea încheierii pronunţată la data de 16 septembrie 2014 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 8527/301/2014 în raport de decizia nr. 4637 din 11 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 45548/3/2010.
În drept a invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pet. 8 şi art. 509 a! n. (2) C. proc. civ.
În motivarea cererii revizuientul a susţinut, în esenţă, că prin soluţia pronunţată la data de 16 septembrie 2014 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 8527/301/2014 a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 4637 din 11 septembrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 43548/3/2010.
Revizuientul a mai arătat că prin încheierea ce face obiect al revizuirii şi care poartă menţiunea că este definitivă, pronunţată la data de 16 septembrie 2014, de Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 8527/301/2014, având ca obiect „aplicare amendă civilă a fost respinsă cererea sa prin care solicita în contradictoriu cu pârâta SC I. SRL să se dispună obligarea pârâtei-debitoare la plata penalităţilor în cuantum de 1.000 lei începând cu data încuviinţării cererii de executare silită (31 iulie 2013), până la momentul pronunţării şi în continuare până la îndeplinirea obligaţiei de a face.
În fine, s-a susţinut că sunt epuizate căile ordinare de atac, deoarece prin Decizia nr. 692/ A din 23 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost soluţionat apelul declarat împotriva acestei încheieri, creându-se incertitudine cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de creditor în cazul respingerii de instanţa de fond a cererii întemeiate pe prevederile art. 905 din noul Cod de procedură civilă prin care s-a solicitat aplicarea amenzii civile pentru situaţia în care debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face.
În şedinţa publica de azi, 2 octombrie 2015, instanţa a invocai din oficiu excepţia tardivităţii cererii de revizuire.
Faţă de excepţia invocată Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată ia data de 6 februarie 2014 la Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti reclamantul P.M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta-debitoare SC I. SRL, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acesteia la piaţa penalităţilor în cuantum de 1.000 lei, începând cu data încuviinţării cererii de executare silită, până la momentul pronunţării hotărârii şi în continuare până la îndeplinirea obligaţiei de a face, constând în anularea deciziei de reintegrare, obligaţie stabilită prin titlul executoriu reprezentat de Decizia nr. 4637 din 11 septembrie 2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Prin încheierea definitivă pronunţată la data de 16 septembrie 2015 Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a respins cererea, ea neîntemeiată,
Cu privire la această încheiere reclamantul a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale, strecurate în dispozitiv, referitor la calea de atac, susţinând că din eroare instanţa a trecut, menţiunea „definitivă” în loc să treacă menţiunea „cu apel în 10 zile de la comunicare”.
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în data de 14 octombrie 2014 în Dosarul nr. 8527/301/2014, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale şi s-a dispus să se facă menţiunea „eu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”.
Ca urmare a admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale reclamantul a declarat apel împotriva încheierii pronunţată la data de 16 septembrie 2014 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 8527/301/2014.
Prin Decizia civilă nr. 692/ A din 23 februarie 20/5, pronunţată în Dosar nr. 8527/301/2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca inadmisibil apelul, reţinând, în esenţă, că potrivit art. 905 alin. (2) C. proc. civ., când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.
S-a mai reţinut că încheierea ce face obiectul apelului este definitivă, neexistând cale de atac împotriva ei, sens în care greşit prima instanţă a dat o încheiere de îndreptare a erorii materiale a încheierii din data de 16 septembrie 2014 în sensul că aceasta ar fi supusă apelului, deoarece calea de atac este prevăzută de lege şi nu de judecător.
Cu privire la cererea de revizuire de faţă Înalta Curte reţine că revizuientul s-a apărat invocând împrejurarea că a fost admisă cererea sa de îndreptare a erorii materiale din dispozitivul încheierii din 16 septembrie 2014 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti în sensul că aceasta este supusă apelului în termen de 10 zile de la comunicare şi, ca urinare, a promovat apel, respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 692/ A din 23 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Această apărare nu poate fi primită, deoarece art. 905 alin. (2) C. proc. civ. prevede expres : „Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu”.
Pe de altă parte, chiar dacă revizuientul se apără arătând că datorită întârzierii determinate de promovarea apelului a ieşit din termenul în care putea legal să formuleze cererea de revizuire, această apărare nu poate fi primită, deoarece şi în raport de data la care a rămas definitivă Decizia civilă nr. 692/ A din 23 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, respectiv 23 februarie 2015, cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului de o lună.
Conform dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., „Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti … în cazurile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri”.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Faţă de aceste dispoziţii legale, se constată că încheierea pronunţată la data de 16 septembrie 2014 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civila, în Dosarul nr. 8527/301/2014, a cărei revizuire se solicită, a rămas definitivă la data de 16 septembrie 2014, astfel că termenul prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de o lună pentru introducerea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a început să curgă de la acea dată.
Or, cererea de revizuire a fost formulată ia data de 8 iulie 2015, eu depăşirea termenului legal prevăzut de dispoziţiile sus evocate.
Din perspectiva celor expuse, cum cererea de revizuire a fost declarată peste termenul legal, urmează a fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul P.M.A. domiciliat în Bucureşti, Str. Peneş Curcanul sector 5 în contradictoriu cu intimata SC I. SRL cu sediul în Mogoşoaia, sos. Bucureşti-Târgovişte, jud. Ilfov împotriva încheierii pronunţată la data de 16 septembrie 2014 de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, în Dosarul nr. 8527/301/2014, ca tardiv declarată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2031/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2009/2015. Civil → |
|---|
