ICCJ. Decizia nr. 2134/2015. Civil. Expropriere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2134/2015
Dosar nr. 7666/62/2008**
Şedinţa publică din 9 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 812/S din 7 decembrie 2009, Tribunalul Braşov a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor M.T., Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Braşov, C.L. Râşnov şi oraşul Râşnov prin primar, a admis în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanţii M.S.C. şi T.C.G., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.T. prin C.N.A.D.N.R. şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008, de stabilire a despăgubirilor, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Braşov; a obligat pe pârâtul S.R. prin M.T., prin C.N.A.D.N.R. să plătească reclamanţilor M.S.C. şi T.C.G. suma de 140.431 euro despăgubiri în echivalent lei la data plăţii, reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat urmare exproprierii terenului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţă a reţinut următoarele:
În baza H.G. nr. 426/2008 privind amplasamentul lucrării "Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Comarnic - Braşov, pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian, judeţul Braşov" a fost emisă Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 de către M.T. - C.N.A.D.N.R. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, judeţul Braşov - C.L. Râşnov.
Prin această hotărâre au fost stabilite despăgubiri în favoarea reclamanţilor în cuantum de 72.324,97 RON, echivalentul sumei de 19.782 euro, pentru imobilul expropriat în suprafaţă de 1884 mp situat în Râşnov, categoria de folosinţă extravilan, parcela *** identificat sub nr. cadastral ***.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 198/2004, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condiţiile art. 5 alin. (4) - (8) şi ale art. 6 din. (2) se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, acţiunea formulată soluţionându-se potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirii.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a concluzionat că despăgubirile ce se cuvin pârâţilor pentru terenul expropriat în vederea construirii autostrăzii sunt egale cu suma de 140.143 euro, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, potrivit căruia despăgubirea acordată de către instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat, reclamanţii solicitând suma de 171.100 euro.
În lucrarea lor, experţii au concluzionat că în afara lotului expropriat de 1884 mp sunt afectaţi încă o suprafaţă de 2944,25 mp, urmare a tehnicilor de evaluare recomandate de Standardele Internaţionale de Evaluare - ediţia VIII - 2008, estimându-se prin comparaţia directă de piaţă valoarea de 30 euro/mp, ceea ce a determinat o valoare de 56.520 euro pentru terenul de 1884 mp, 27.502 euro şi 56.409 euro pentru parcelele *** şi a *** afectate de zona de protecţie a autostrăzii, reţinându-se că terenul supus exproprierii este situat în intravilanul localităţii, potrivit Adeverinţei din 4 septembrie 2007 şi nu în extravilan cum susţine pârâtul.
Împotriva sentinţei au declarat apel pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P. Braşov şi printr-un apel separat S.R. reprezentat de C.N.A.D.N.R. SA.
Prin Decizia civilă nr. 125/R din 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis în parte apelul declarat de apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, împotriva Sentinţei civile nr. 312/S din 7 decembrie 2009, a anulat în parte Hotărârea nr. 88 din 30 iunie 2008 şi a obligat pe pârâtul S.R. reprezentat de M.T. prin C.N.A.D.N.R. la plata către reclamanţi a daunelor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în cuantum de 29.369 euro la data plăţii, în loc de 140.431 euro.
La adoptarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:
În ce priveşte natura terenului expropriat, se reţine că acesta este extravilan arabil. Astfel, Adeverinţa din 4 septembrie 2007 emisă de Primăria Râşnov şi Certificatul de urbanism din 26 mai 2009 dovedesc faptul că terenul în litigiu este situat în intravilanul localităţii Râşnov. Din contră, adresele din 6 octombrie 2010, din 18 noiembrie 2010 şi din 4 ianuarie 2011 emise de oraşul Râşnov, relevă faptul că terenul expropriat este arabil extravilan - în acelaşi sens sunt şi menţiunile din cartea funciară, respectiv teren arabil.
Pentru a lămuri acest aspect s-a efectuat Raportul de expertiză de experta P.V.G., care a concluzionat că parcela ***, identică cu nr. cadastral *** este situată în extravilanul localităţii Râşnov, având categoria de folosinţă arabil.
Referitor la cuantumul despăgubirilor, expropriatorul a stabilit o valoare de 10,5 euro/mp, în timp ce pretenţiile reclamaţilor se ridică la 50 euro/mp. Rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv concluziile experţilor cu privire la preţul imobilului în litigiu, variază de la 10,50 euro la 13 euro.
A fost avută în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat şi metoda comparaţiei vânzărilor), dar şi de expropriator şi iniţial şi de expertul L.D. La alegerea acestei variante de calcul instanţa a analizat şi valorile orientative ale proprietăţilor imobiliare, conform Ghidului de valori ale proprietăţilor imobiliare pentru judeţele Braşov şi Covasna, comunicate de Camera Notarilor Publici Braşov şi de Biroul Notarului Public din Râşnov C.N., respectiv de 2.340 euro/hectar. Pe de altă parte, reclamanţii nu au reuşit să facă dovada unei valori mai mari a terenului în litigiu, prin raportare la dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
În ce priveşte prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii, instanţa a reţinut următoarele:
Având în vedere concluziile raportului de expertiză menţionat şi dispoziţiile art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997, care prevăd obligaţii împovărătoare în sarcina persoanelor deţinătoare pentru zonele de protecţie, valoarea acestor suprafeţe s-a redus cu 95%, astfel că la calculul prejudiciului suferit de reclamanţi prin expropriere s-a avut în vedere o valoare de 95% din preţul de 10,50 euro/mp stabilit pentru terenul expropriat, respectiv 9,97 euro/mp, prejudiciul suferit de reclamanţi fiind de 29.369 euro la data plăţii (2945 mp x 9,97 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reţinut prima instanţă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii M.S.C., pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. şi pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.
Prin Decizia nr. 7.119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţii M.S.C., de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. şi prin M.F.P., a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinţei nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă. A schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P. şi a respins acţiunea împotriva acestuia.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de casare a reţinut că stabilirea categoriei de teren extravilan arabil nu mai poate fi reapreciată în recurs şi se impune clarificarea valorii terenului expropriat şi a valorii terenurilor afectate de expropriere, cele aflate în zona de protecţie prevăzută de art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997. Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. a fost admisă irevocabil prin decizia de casare.
În rejudecare s-a dispus completarea expertizei cu obiective privind stabilirea procentului de afectare a terenurilor neexpropriate aflate în zona de protecţie, stabilirea existenţei sau nu a unui prejudiciu şi calcularea despăgubirilor aferente conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Prin Decizia civilă nr. 123Ap din data de 6 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Braşov - s-a admis, în parte, apelul declarat de apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R. iar s.c. nr. 312/S din 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov a fost schimbată în parte în sensul că pârâtul a fost obligat la despăgubiri în cuantum de 10.528 euro la data plăţii, în loc de 140.431 euro.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
Referitor la cuantumul despăgubirilor ce se cuvine reclamanţilor pentru terenul în suprafaţă de 1884 mp expropriat, instanţa de rejudecare a avut în vedere valoarea de 10,50 euro/mp, stabilită de expertul Z. (care a utilizat şi metoda comparaţiei vânzărilor), valoare care a fost propusă şi de expropriator şi iniţial şi de expertul L.D., aceste estimări fiind raportate la natura juridică a terenului ca teren extravilan arabil.
În ceea ce priveşte prejudiciul suferit ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii, instanţa a reţinut că dovezile prezentate de reclamanţi vizează Proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui Parc logistic cu profil de îmbrăcăminte-încălţăminte, proiect pe care nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii. Scopul achiziţionării acestui teren a fost legat de realizarea acestei investiţii din domeniul serviciilor de producţie. Experţii au arătat că prin construirea autostrăzii se pierde avantajul celui de-al doilea drum de deservire a imobilului, cel dinspre traseul autostrăzii, aspect care conduce la diminuarea valorii de utilizare a restului de teren, indiferent de modul de exploatare agricol sau pentru investiţii.
Ca urmare, s-a statuat că prejudiciul suferit de reclamanţi este de 46.640 RON (55% din 84.800 RON), adică 10.528 euro la data plăţii (46.640 RON: 4,43 RON/1 euro), în loc de 140.431 euro, cum a reţinut prima instanţă.
Pentru suprafaţa de teren de 11.766,75 mp neafectată de zona de protecţie, experţii au arătat că această parcelă poate fi utilizată fie pentru construcţii, fie ca teren agricol, astfel încât instanţa a conchis că reclamanţii nu suferă niciun prejudiciu, motiv pentru care au fost respinse pretenţiile legate de această parcelă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii şi pârâtul S.R. iar prin Decizia nr. 1.795/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie recursurile au fost admise iar cauza a fost din nou trimisă spre rejudecarea apelului S.R.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de rejudecare a reţinut următoarele:
Critica cu referire la probele aferente, în sensul că în mod greşit s-a reţinut că terenul este extravilan arabil, nu poate face obiect de judecată în actualul ciclu procesual, întrucât această natură a imobilului a fost confirmată prin prima decizie de recurs pronunţată în cauză, pentru considerentele reţinute în motivarea acesteia şi sub protecţia dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ.
Relativ la cuantumul despăgubirilor, s-a reţinut că prin decizia de recurs pronunţată anterior în cauză s-a impus clarificarea situaţiei relativ la propunerile făcute de expertul Z., iar cu privire la opiniile exprimate de ceilalţi experţi s-au arătat argumentele pentru care se confirmă înlăturarea prin decizia de apel.
La rejudecarea cauzei, instanţa de apel a reţinut că expertul Z. a stabilit, în urma concilierii rezultatelor provenite din capitalizarea rentei funciare şi din compararea vânzărilor, o valoare de 10,5 euro/mp, ţinând seama şi de amplasarea lângă oraş a terenului şi că această valoare a fost susţinută de expert în urma concilierii rezultatelor obţinute prin metoda capitalizării rentei funciare de 0,93 euro/mp şi metoda comparaţiei vânzărilor de 11 euro/mp, astfel încât valoarea finală estimată a fost de 10,5 euro/mp, exact valoarea propusă de expropriator.
Atât timp cât numai metoda comparaţiei vânzărilor este cerută în stabilirea despăgubirilor de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care se referă la preţurile cum se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel, în aceeaşi unitate administrativ-teritorială, acesta este unicul criteriu relevant în aplicarea dispoziţiilor legale incidente şi nu o medie a valorii astfel stabilită cu cea rezultată prin metoda capitalizării rentei funciare.
Cum prin decizia de apel s-a confirmat o astfel de medie, sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, făcându-se o aplicare greşită a dispoziţiilor legale incidente.
În consecinţă, valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparaţia vânzărilor, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, de 11 euro/mp.
Întrucât însă în analiza criticilor comune referitoare la modul de stabilire a prejudiciului suferit de expropriat, din perspectiva aceloraşi dispoziţii ale art. 26 din Legea nr. 33/1994, se impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cele mai sus arătate vor fi avute în vedere de instanţa de apel, pentru o judecată unitară a cauzei.
În decizia anterioară de recurs, relativ la modul de cuantificare a prejudiciului ca reprezentând 95% din valoarea terenurilor, s-a subliniat că acesta ar fi prezentat relevanţă atunci când terenurile ar fi fost lipsite de aproape orice utilitate - echivalentul unei exproprieri de fapt, în care deşi calitatea de proprietar juridic al imobilului se menţine, inclusiv cu componenta dispoziţiei, modul în care s-a intervenit asupra folosinţei face să fie afectată efectiv esenţa dreptului.
Atât timp cât pentru respectivele terenuri, prin includerea în zona de protecţie a autostrăzii, sunt permise utilizări, necontestate de altfel de părţi date fiind dispoziţiile O.U.G. nr. 43/1997, modul de evaluare acceptat de prima instanţă de apel nu se justifică, fiind necesar ca prejudiciul la care este expus proprietarul terenului să fie calculat în funcţie de alte criterii.
În justificarea prejudiciului reclamat, reclamanţii recurenţi fac referire la Proiectul din 7 septembrie 2007 privind construirea unui parc logistic cu profil de îmbrăcăminte-încălţăminte, proiect pe care, susţin aceştia, nu-l mai pot finaliza datorită edificării autostrăzii, scopul achiziţionării acestui teren fiind legat de realizarea acestei investiţii din domeniul serviciilor de producţie.
În ceea ce priveşte această susţinere trebuie avute în vedere anumite condiţii particulare ale speţei care înlătură pretenţia reclamanţilor-recurenţi de valorificare a acesteia în cuantificarea prejudiciului, din perspectiva art. 26 din Legea nr. 33/1994.
De necontestat, la data dobândirii terenului (octombrie 2007) era cunoscută public intenţia autorităţilor de construire a autostrăzii care traversa zona respectivă, fiind organizată la data de 21 februarie 2007 de către C.N.A.D.N.R. licitaţia publică de atribuire a contractului.
Chiar dacă ulterior, prin H.G. nr. 426/2008, s-a aprobat amplasamentul lucrării de utilitate publică "Construcţia autostrăzii Bucureşti - Braşov, tronsonul Comarnic - Braşov", pe teritoriul localităţilor Râşnov şi Cristian, judeţul Braşov, cu indicarea în anexă a imobilelor supuse exproprierii, la data cumpărării imobilului reclamanţii recurenţi şi-au asumat riscul exproprierii, cu toate consecinţele aferente.
Întrucât, aşa cum susţin şi părţile, destinaţia terenurilor este cea agricolă, putând fi astfel utilizate - zonele de protecţie având un regim strict reglementat, inclusiv sub aspectul întinderii, de dispoziţiile O.U.G. nr. 43/1997, este necesar să se stabilească în aceste limite existenţa şi întinderea prejudiciului reclamat ca fiind suferit în urma exproprierii - ţinându-se cont de criticile de recurs formulate şi argumentele arătate în susţinerea acestora.
Sub acest aspect nu s-a făcut o cercetare a cauzei de către instanţa de apel, iar aceasta implică şi verificări de fapt, incompatibile cu judecata în recurs, din perspectiva dispoziţiilor art. 304 şi art. 314 C. proc. civ., ceea ce impune casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă - cu aplicarea şi a dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ, acestui motiv de recurs circumscriindu-se criticile din recursul reclamanţilor, care nu este afectat astfel de nulitate. Deşi s-a invocat de pârât şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7, nu s-au regăsit în cauză elemente aferente acestuia.
Cu ocazia rejudecării, instanţa de apel se va limita la analiza pretenţiilor constând în prejudiciul suferit de reclamanţi în privinţa suprafeţelor de teren situate în zona de protecţie autorizată, conform îndrumărilor deciziei de casare.
În acest sens, instanţa de apel a suplimentat proba cu expertiză tehnică în sensul efectuării unei variante care să corespundă îndrumărilor instanţei de recurs, stabilite prin Decizia de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul stabilirii prejudiciului suferit de reclamanţi pentru suprafeţele de teren S1 = 965 mp şi S2 = 1979 mp, aflate în zona de protecţie a autostrăzii, ţinând cont doar de restricţiile impuse proprietarilor acestor terenuri prin art. 17 şi 18 din O.G. nr. 43/1997.
Analizând pe rând cele patru categorii de limitări legale ale dreptului de proprietate al reclamanţilor, Curtea a reţinut următoarele:
Obligaţia de "asigurare a scurgerii apelor în mod corespunzător" (lit. a)) se înscrie în limitele juridice ale dreptului de proprietate privată astfel cum acestea sunt reglementate de art. 604 - 610 C. civ., fiind o obligaţie reciprocă oricăror proprietari ai unor fonduri învecinate.
Obligaţia de a nu executa "construcţii, împrejurimi sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum" este una mai complexă şi se impune a fi analizată distinct, pentru fiecare restricţie.
Obligaţia de a nu executa construcţii nu se impune în cazul reclamanţilor ca o consecinţă directă a exproprierii unei părţi din terenul acestora, ci este o obligaţie impusă de categoria de folosinţă a terenului pe care o au în proprietate, care în speţă a fost stabilită în mod irevocabil ca fiind "arabil extravilan", conform Deciziei de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în concordanţă cu probele administrate în cauză, respectiv expertiza efectuată de ing. P.V.G. şi adeverinţele emise de Primăria oraşului Râşnov.
În ceea ce priveşte obligaţia de a nu executa împrejmuiri sau plantaţii care să provoace înzăpezirea drumului sau să împiedice vizibilitatea pe drum, aceasta este o aplicare a obligaţiilor de drept comun prevăzute de art. 612 - 616 C. civ. care reglementează distanţele şi lucrările intermediare cerute pentru anumite construcţii, lucrări sau plantaţii, precum şi vederea asupra proprietăţii vecinului. Aceste limitări ale dreptului de proprietate sunt mai accentuate datorită interesului public major ocrotit, fiind vorba despre un teren expropriat pentru cauză de utilitate publică.
Din interpretarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, rezultă că legiuitorul nu exclude, de principiu, posibilitatea suferirii şi a altor prejudicii determinate de expropriere, însă aceste despăgubiri trebuie să aibă legătură directă cu actul şi cu momentul exproprierii, prin raportare la starea de fapt existentă la respectivul moment. Prin urmare, categoria limitărilor instituite de dispoziţiile O.G. nr. 43/1997, opozabile tuturor deţinătorilor de terenuri din vecinătatea drumurilor publice, pot naşte prejudicii ce au legătură cu actul exproprierii numai în măsura în care aceste limitări au întrerupt în mod intempestiv activităţi aflate în derulare la momentul exproprierii, aspecte ce trebuie dovedite în concret de către cel care le solicită.
Prin urmare, calculul efectuat de expert la propunerea reclamanţilor, potrivit căruia zona de siguranţă şi protecţie a drumului limitează dreptul de proprietate al reclamanţilor în proporţie de 55% din valoarea de circulaţie a terenului, este un calcul pur ipotetic ce nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
Cu privire la astfel de pretenţii, reclamanţii pot invoca doar prejudicii concrete din perspectiva activităţilor pe care aceştia le desfăşurau pe teren anterior momentului exproprierii şi pe care nu le mai pot desfăşura din cauza acestei exproprieri. Orice altfel de prejudicii ipotetice şi viitoare nu pot face obiectul unor despăgubiri întemeiate pe dispoziţiile speciale ale art. 17 din O.G. nr. 43/1997.
Obligaţia de a nu executa "lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranţa circulaţiei sau care modifică regimul apelor subterane sau de suprafaţă" (lit. c)) constituie, de asemenea, o limitare legală a dreptului de proprietate ce se încadrează în categoria limitărilor impuse cu respectarea principiului general potrivit căruia legea poate limita dreptul de proprietate atunci când este vorba de un interes public, a cărui ocrotire este mai presus de interesele private ale celorlalte subiecte de drept. Această restricţie nu intră în categoria celor pentru care se pot cere despăgubiri.
Ultima restricţie prevăzută de art. 17 lit. d) din O.G. nr. 43/1997 se referă la "practicarea comerţului ambulant în zona drumului, în alte locuri decât cele destinate acestui scop" şi are în vedere reglementarea legală a locurilor în care se pot practica astfel de activităţi, reglementare care nu are legătură directă cu restricţionarea dreptului de proprietate al reclamanţilor prin exproprierea contestată în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte aserţiunile experţilor cu privire la limitările aduse dreptului de proprietate al reclamanţilor prin art. 16 din O.G. nr. 43/1997, Curtea reţine că acest text de lege se referă la zonele de siguranţă ale drumurilor, iar nu la zonele de protecţie din care fac parte cele două categorii de terenuri ce fac obiectul analizei. În speţă, suprafaţa expropriată de 1884 mp cuprinde ampriza drumului şi zona de siguranţă, fără a include zona de protecţie prevăzută de lege, astfel cum rezultă din expertizele efectuate în cauză (Expertiza din 2009 şi cea din 2 septembrie 2011). Prin urmare, zona de protecţie ce face obiectul prezentei rejudecări şi care a rămas în proprietatea reclamanţilor, nu cuprinde zona de siguranţă.
Faţă de aceste considerente, Curtea a reţinut că pretenţiile reclamanţilor privind acordarea de despăgubiri pentru terenurile aflate în zona de protecţie nu au fost dovedite, astfel încât, în temeiul art. 296 C. proc. civ. apelul pârâtului S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA a fost admis, iar hotărârea instanţei de fond a fost schimbată în parte în sensul respingerii în tot a pretenţiilor reclamanţilor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată în toate fazele procesuale constând în totalitatea onorariilor experţilor achitate de această parte.
Împotriva Deciziei nr. 543/Ap din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, şi a Încheierii de şedinţă din 7 mai 2015 au declarat recurs reclamanţii M.S.C. şi T.C.G.
Reclamanţii au susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate:
Se invocă dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticându-se modul în care instanţa de apel, învestită ca efect al celei de a doua decizii de casare, cu stabilirea existenţei şi întinderii prejudiciului cauzat, a soluţionat cererea de chemare în judecată.
Astfel, se susţine că este nelegală interpretarea şi aplicarea de către instanţă a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la art. 14 şi urm. din O.U.G. nr. 43/1997 şi prin care se statuează că nu există prejudiciu şi ca atare nu li se datorează despăgubiri în ceea ce priveşte parcela dezmembrată datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii.
Se arată că obligaţia de a nu executa "lucrări care periclitează stabilitatea drumului, siguranţa circulaţiei sau care modifică regimul apelor subterane sau de suprafaţă" constituie de asemenea, o limitare a dreptului de proprietate cauzatoare de prejudicii.
În speţă, limitările instituite de dispoziţiile O.G. nr. 43/1997 nasc prejudicii ce au legătură cu actul exproprierii, aceste limitări întrerupând în mod intempestiv activităţile aflate în derulare la momentul exproprierii - activitatea de exploatare agricolă.
Din probele administrate ar rezulta că reclamanţii sunt restricţionaţi în executarea împrejmuirii sau plantaţiilor, situaţie care conduce la pagube concrete, susţinându-se că pretenţiile reclamanţilor privind acordarea de despăgubiri pentru terenurile aflate în zona de protecţie au fost dovedite, astfel încât recursul lor trebuie admis.
Se mai arată că nu trebuiau acordate aceste cheltuieli de judecată deoarece hotărârile instanţelor de fond nu au fost apelate sub acest aspect şi nici recursurile declarate nu au vizat cheltuielile de judecată stabilite de instanţă.
Prin recursul reclamanţilor ce vizează nelegalitatea Încheierii de şedinţă din 7 mai 2015 se susţine că, în mod greşit, s-au interpretat dispoziţiile art. 276 C. proc. civ., art. 315 C. proc. civ. şi art. 129 C. proc. civ., acordându-se cheltuieli de judecată intimatului-pârât.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce succed:
1. Recursul formulat de recurenţii-reclamanţi ce vizează Decizia nr. 543Ap din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, este întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticându-se modalitatea de stabilire a existenţei şi întinderii prejudiciului cauzat reclamanţilor.
De asemenea, în Şedinţa publică din 9 octombrie 2015 recurenţii reclamanţi M.S.C. şi T.C.G. au invocat motivul de ordine publică privind incidenţa Deciziei nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale.
Reclamanţii au învederat instanţei că au invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 în primul apel, însă excepţia invocată a fost respinsă prin Decizia nr. 388/2012 a Curţii Constituţionale, şi că, raportat la momentul pronunţării şi publicării în M. Of., Decizia nr. 12/2015 a Curţii Constituţionale este incidentă în cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că acest motiv de ordine publică invocat nu poate fi primit. Litigiul vizează cuantumul despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor pentru terenul de 1884 mp expropriat şi stabilirea existenţei unui prejudiciu ca urmare a pierderii de valoare a parcelelor dezmembrate datorită ocupării zonei de protecţie a autostrăzii, precum şi întinderea acestei prejudiciu, în situaţia dovedirii acestuia.
Prin Decizia nr. 7.119 din 20 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de reclamanţii M.S.C. şi T.C.G., de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. şi prin M.F.P., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA împotriva Sentinţei nr. 312/S din data de 7 decembrie 2009 a Tribunalului Braşov, secţia civilă. A admis apelul declarat de pârâtul S.R., a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului S.R. prin M.F.P. şi a respins acţiunea împotriva acestuia, reţinând că se impune clarificarea valorii terenului expropriat şi a valorii terenurilor aflate în zona de protecţie prevăzută de art. 17 şi 18 din O.U.G. nr. 43/1997.
Prin Decizia de casare nr. 1.795/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus admiterea recursurilor declarate de reclamanţi şi de pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. S.A, casarea Deciziei recurate nr. 123 Ap din 6 noiembrie 2013 şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov.
S-a considerat că pentru capătul de cerere privind despăgubirile solicitate de reclamanţi, valoarea ce se impune a fi avută în vedere este cea rezultată din comparaţia vânzărilor, astfel cum a fost reţinută de instanţa de apel, de 11 euro/mp.
S-a reţinut că se impune analiza de către instanţa de rejudecare a pretenţiilor constând în prejudiciul suferit de reclamanţi în privinţa terenurilor aflate în zona de protecţie prevăzută de art. 17 şi 18 din O.U.G. nr. 43/1997.
Faţă de îndrumările obligatorii ale deciziei de casare şi de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. conform cărora dezlegările instanţei de casare asupra problemelor de drept sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, instanţa de apel în mod corect s-a limitat la analiza cererii privind prejudiciul suferit de reclamanţi în privinţa suprafeţei de teren situate în zona de protecţie a autostrăzii, capătul de cerere privind despăgubirile fiind soluţionat irevocabil potrivit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015 publicată în M. Of. al României la data de 3 martie 2015 s-a statuat, urmare a admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 teza a II-a din Legea nr. 198/2004 în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 198/2004, raportate la sintagma "data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, că, la calcularea cuantumului despăgubirii solicitate potrivit art. 9 teza a II-a, din Legea nr. 198/2004, experţii şi instanţa de judecată vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la momentul transferului dreptului de proprietate.
Astfel, Decizia nr. 12/2005 a Curţii Constituţionale este incidentă în situaţia în care expropriaţii sunt îndreptăţiţi la acordarea despăgubirilor prevăzute de art. 9 din Legea nr. 198/2004, acţiunea expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii fiind soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Decizia instanţei constituţionale vizează deci momentul la care instanţa trebuie să raporteze calculul despăgubirilor cuvenite expropriatului în condiţiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994.
Drept urmare, momentul calculului despăgubirilor de către instanţa de judecată este subsidiar stabilirii existenţei prejudiciului cauzat prin expropriere, astfel încât decizia Curţii Constituţionale nu poate fi incidentă în cauză, în condiţiile în care s-a statuat că nu există un prejudiciu cauzat reclamanţilor prin expropriere.
În condiţiile în care s-a reţinut de către instanţa de apel că nu s-a produs niciun prejudiciu reclamanţilor, în mod just nu s-a antamat incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 12/2015 care îşi găsea aplicabilitatea doar în situaţia constatării existenţei prejudiciului produs reclamanţilor.
Motivul de recurs invocat de recurenţii-reclamanţi privind eronata interpretare şi aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 prin raportare la art. 14 şi urm. din O.U.G. nr. 43/1997 în ceea ce priveşte existenţa şi întinderea prejudiciului nu poate conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
Se susţine de către recurenţii-reclamanţi că, în urma construirii autostrăzii există zona de protecţie a acesteia ce impune anumite obligaţii legale opozabile tuturor, care generează astfel un prejudiciu reclamanţilor, ei fiind limitaţi în a executa împrejmuiri sau plantaţii, în activitatea de exploatare agricolă a terenului, şi existând interdicţia de a fora puţuri de apă, de a construi, de exemplu, grajduri pentru animale. Se mai precizează că apele pluviale vor curge de pe drum pe terenul proprietatea recurenţilor, fiind evident, în opinia lor, prejudiciul cauzat de faptul construirii autostrăzii.
Criticile recurenţilor-reclamanţi privind incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub acest aspect nu pot fi primite.
Instanţa va putea reţine existenţa prejudiciului cauzat prin expropriere în condiţiile în care acest prejudiciu îndeplineşte anumite condiţii printre care şi acela de a fi cert, adică existenţa şi întinderea sa să fie sigură.
De asemenea, acest prejudiciu trebuie să aibă legătură directă cu exproprierea terenului, pretinsul prejudiciu trebuie să fie urmarea directă a faptului exproprierii, iar valoarea sa să fie dovedită în mod concret de către reclamanţi.
În mod just instanţa de apel a apreciat că limitările legale impuse de art. 17 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/1997, precum şi de art. 18 din aceeaşi lege sunt reglementări speciale, la acestea adăugându-se cele de drept comun, reglementate de C. civ., şi că aceste restricţii nu au legătură directă cu exproprierea dispusă în cauză, ele fiind limitări determinate de relaţia de vecinătate a terenurilor proprietatea reclamanţilor cu autostrada.
Cum temeiul juridic al obligaţiilor ce incumbă reclamanţilor îl reprezintă dispoziţiile legale sus-menţionate care instituie o obligaţie generală, a tuturor subiecţilor de drept deţinători de terenuri din vecinătatea drumurilor publice, nu se poate considera că faptul exproprierii a generat prejudicii reclamanţilor, neexistând o legătură directă între actul şi momentul exproprierii şi limitarea dreptului de proprietate privată al reclamanţilor care să fi generat vreun prejudiciu cert şi actual.
Aşa cum s-a reţinut prin decizia recurată, reclamanţii nu au putut dovedi pagubele concrete pe care le-ar fi suferit urmare a eventualelor restricţii impuse, din cuprinsul constatărilor din rapoartele de expertiză întocmite în cauză rezultând doar prejudicii ipotetice, nefiind produse dovezi în sensul realizării unor culturi agricole sau forestiere pe suprafeţele de teren respective.
Cum este supus reparaţiei numai prejudiciul direct, cert şi actual nu poate fi primită susţinerea recurenţilor în sensul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi a art. 14 şi urm. din O.U.G. nr. 43/1997, interpretându-se în mod corect de către instanţa de apel că este reparabil doar prejudiciul în legătură cauzală cu faptul generator al acestuia, nedovedit în cauza dedusă judecăţii.
2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenţii reclamanţi împotriva Încheierii de şedinţă din 7 mai 2015, nici acesta nu poate fi primit.
Se susţine că au fost interpretate, în mod greşit, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., art. 315 C. proc. civ. şi art. 129 alin. (5) C. proc. civ., fiind acordate, în mod eronat, cheltuieli de judecată către intimatul-pârât S.R.
Prin Încheierea din 7 mai 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, s-a admis cererea formulată de către apelantul S.R. prin C.N.A.D.N.R., s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul Deciziei civile nr. 543Ap din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, în sensul că au fost obligaţi intimaţii reclamanţi să plătească apelantei pârâte suma de 8.495 RON cheltuieli de judecată, considerându-se că sunt întrunite condiţiile art. 281 C. proc. civ.
Motivul de recurs ce vizează incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este fondat, fiind, în mod corect, interpretate aceste prevederi legale.
Dispoziţiile art. 281 C. proc. civ. au fost, în mod just, interpretate şi aplicate de instanţa de apel care a constatat că, dintr-o eroare de calcul s-a stabilit suma de 2.900 RON drept cheltuieli de judecată în favoarea apelantei-pârâte în loc de 8.495 RON, aceste cheltuieli constând în totalitatea onorariilor de expertiză achitate de parte.
Dispoziţiile art. 284 C. proc. civ. prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată ale părţii care a obţinut câştig de cauză, ele fiind acordate, în mod just, de instanţa de apel care a constatat că acestea au fost dovedite în cuantumul de 8.495 RON (constând în onorarii de experţi).
Nu poate fi primită susţinerea recurenţilor reclamanţi în sensul că acestea nu au fost solicitate în fazele procesuale anterioare, deoarece chiar în cuprinsul motivelor de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 123Ap din 6 noiembrie 2013 (Dosarul nr. 7666/62/2008 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), recurentul pârât S.R. prin C.N.A.D.N.R. a solicitat obligarea intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată constituite din totalitatea onorariilor de experţi achitate.
Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile ca nefondate şi în baza art. 312 C. proc. civ. se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii M.S.C. şi T.C.G. împotriva Deciziei nr. 543/Ap din 21 aprilie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, şi a Încheierii de şedinţă din 7 mai 2015 pronunţată de aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2130/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2165/2015. Civil. Divorţ. Recurs → |
|---|
