ICCJ. Decizia nr. 2127/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2127/2015
Dosar nr. 19914/325/2015
Şedinţa din camera de consiliu din 8 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara la data de 28 iulie 2015, creditoarea M. SRL a solicitat instanţei învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis la data de 1 iulie 2015 de I.R. SRL, în favoarea creditoarei, cu scadenţa la data de 22 iulie 2015, pentru suma de 30.542,71 lei, având în vedere că a fost refuzat la plată la data de 23 iulie 2015,
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 6401 C. proc. civ.
Prin Încheierea civilă nr. 9070 din 31 iulie 2015, Judecătoria Timişoara, secţia a II-a civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Timişoara şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii având ca obiect învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis la data de 1 iulie 2015, în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
În motivare, a constată că Judecătoria Timişoara nu este competentă teritorial, în temeiul art. 61 alin. (3) raportat la art. 42 din Legea nr. 58/1934 şi din ansamblul reglementărilor cuprinse în Norma BNR nr. 6/1994 privind comerţul făcut de instituţiile de credit cu cambii şi bilete la ordin.
În acest sens, instanţa a constatat că în biletul la ordin se arată că locul plăţii este Satu Mare, judeţul Satu Mare, loc care nu se află în raza de competenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara.
Având în vedere că dispoziţiile legale speciale menţionate anterior, cu caracter absolut, conferă competenţă de soluţionare a acestei cereri judecătoriei de la locul plăţii titlului de credit, această instanţă, constatându-se necompetentă, urmează să trimită dosarul instanţei de drept să hotărască, cea de la locul plăţii, respectiv Judecătoriei Satu Mare.
Învestită prin declinare, Judecătoria Satu Mare a pronunţat Încheierea nr. 487 din 19 august 2015, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Satu Mare, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de învestire cu formula executorie a biletului la ordin formulată de către reclamanta SC M. SRL, în favoarea Judecătoriei Timişoara, a trimis cauza acestei instanţe spre competentă soluţionare. A constatat ivit conflictului negativ de competentă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre competenta soluţionare.
În motivare, a constatat că îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. 116 C. proc. civ., conform cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, iar creditoarea a înţeles să sesizeze instanţa competentă în circumscripţia căreia îşi are sediul, respectiv Judecătoria Timişoara.
Judecătoria Satu Mare a constatat că locul plăţii nu este un criteriu legal de determinare a competenţei de soluţionare a cererii de învestire cu formulă executorie a unui bilet la ordin, legislaţia specială nu îşi găseşte aplicarea în cauza de faţă, competenţa de soluţionare aparţinând, conform C. proc. civ., instanţei de la sediul creditorului, pe care de altfel acesta a şi înţeles să o şi sesizeze.
Instanţa reţine că, în acest sens, este şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia civilă nr. 415 pronunţată la data de 11 februarie 2015 în Dosarul nr. 35867/235/2014 a statuat, în soluţionarea unui conflict negativ de competenţă ivit între Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, că este competentă în soluţionarea cererii de învestire cu formulă executorie instanţa de la sediul creditorului şi nu cea de la locul plăţii arătat în biletul la ordin.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Obiectul sesizării instanţei îl constituie învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin emis la data de 1 iulie 2015 de I.R. SRL, scadent la data de 22 iulie 2015.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 28 iulie 2015, dată la care Legea nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă fusese modificată de Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, prin introducerea art. 6401.
Astfel, în conformitate dispoziţiile art. 6401 alin. (2) "Cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul creditorului se află în străinătate, creditorul va putea depune cererea de învestire şi la judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul său ales".
Dispoziţia legală mai sus redată cuprinde, în prima teză a alineatului al doilea, reglementarea unei competenţe teritoriale alternative, în sensul că sunt deopotrivă competente, a soluţiona cererea de învestire cu formulă executorie, atât judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului, cât şi judecătoria de la domiciliul sau sediul debitorului.
În speţa supusă analizei, se constată că prin legea de procedură civilă s-a prevăzut, în alin. (2) a aceluiaşi articol că, atât judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului cât şi judecătoria de la sediul sau domiciliul debitorului, au competenţă de a învesti cu formulă executorie titlurile executorii, altele decât hotărârile judecătoreşti.
Prin urmare, operează dispoziţiile din art. 116 C. proc. civ., care instituie dreptul reclamantului de a opta în alegerea instanţei, "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".
În speţă, raportat la textele de procedură menţionate, creditoarea a avut alegerea între două instanţe deopotrivă competente, respectiv Judecătoria Timişoara, ca instanţă în circumscripţia căreia află sediul creditoarei şi Judecătoria Satu Mare, în circumscripţia căreia se află stabilit locul emiterii şi al plăţii.
Înalta Curte constată că dreptul de opţiune al creditoarei a fost exprimat între două instanţe deopotrivă competente teritorial în a soluţiona cererea de învestire cu formula executorie, aceasta fiind introdusă pe rolul Judecătoriei Timişoara.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte va trimite dosarul Judecătoriei Timişoara, în favoarea căreia se va stabili competenţa de soluţionare a cererii, ca urmare a opţiunii creditoarei, care a învestit în mod legal această instanţă, în raport de dispoziţiile art. 6401 alin. (2) C. proc. civ., cu cererea de învestire cu formulă executorie a biletului la ordin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2126/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2128/2015. Civil → |
|---|
