ICCJ. Decizia nr. 2129/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2129/2015
Dosar nr. 5637/35/2004*
Şedinţa publică din 9 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 845/C din 30 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosar nr. 6632/R/2003, au fost respinse excepţiile invocate de pârâţi.
S-a admis acţiunea civilă precizată formulată de reclamantul R.C.L. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Prefectura Judeţului Bihor, Consiliul Local Vadu Crişului, S.C.T., F. Bihor reprezentat prin A.A. Bucureşti şi S.L. Braşov şi în consecinţă:
S-a constatat că imobilul înscris în CF Vadu Crişului cu nr. top. x, în natură "Cabana V.C." şi teren a fost preluat abuziv de către Statul Român.
A fost anulată Decizia nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA Tinca şi a fost obligată această pârâtă să emită dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în CF Vadu Crişului nr. top. x teren şi supraedificate în favoarea reclamantului R.C.L. şi să procedeze la punerea în posesie a reclamantului.
De asemenea, s-a dispus anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. 71 încheiat la data de 5 octombrie 1989 între pârâta S.L.F. Transilvania, în calitate de vânzătoare, şi SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărătoare, privind imobilul înscris în CF nr. 3 Vadu Crişului, nr. top. x în natură teren şi Cabana Vadu Crişului.
S-a dispus anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între Fondul Proprietăţii de Stat, în calitate de vânzător, şi SC R. SA Tinca, în calitate de cumpărător, privind imobilul înscris în CF Vadu Crişului, nr. top. x în natură teren şi Cabana Vadu Crişului.
A fost dispusă intabularea dreptului de proprietate al reclamantului în CF nr. 3 Vadu Crişului nr. top. x.
Pârâţii S.C.T., S.I.F. Braşov şi A.P.A.P.S. Bucureşti au fost obligaţi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.200.000 lei în favoarea reclamantului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel A.V.A.S. - Bucureşti, solicitând schimbarea în parte a acesteia, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între apelantă şi SC R. SA T.
Împotriva aceleiaşi hotărâri a declarat apel şi SC T.C. SA T., solicitând schimbarea acesteia în sensul respingerii acţiunii cu privire la restituirea în natură a imobilului C.V.C., cu cheltuieli de judecată.
De asemenea a declarat apel şi S.I.F. "T." SA, solicitând schimbarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii capătului de cerere privind anularea parţială a contractului de schimb de acţiuni contra certificate de proprietate nr. x/1999, încheiat între apelantă şi SC R. SA T., invocând printre motivele de apel împrejurarea că această ultimă societate nu figurează ca parte în prezentul litigiu.
Prin Decizia civilă nr. 421/A din 9 iunie 2005, Curtea de Apel Oradea a admis apelurile, a anulat sentinţa apelată şi a stabilit termen pentru soluţionarea fondului.
Urmare a acestei decizii, s-a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a cumpărătoarei SC R. SA T.
Prin Decizia civilă nr. 41/2006 din 2 martie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 5637/2004, procedând la evocarea fondului, instanţa de apel a admis în parte cererea precizată formulată de reclamantul R.C.L., decedat, şi continuată de moştenitoarea R.M. împotriva pârâţilor Statul Român prin Consiliul Local al Comunei Vadu Crişului, SC T.C.T., SIF T., A. Bucureşti - fostă F.
A fost respinsă acţiunea faţă de pârâta Prefectura Judeţului Bihor şi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.
S-a constatat că imobilul înscris în CF Vadu Crişului, nr. top. x reprezentând în natură teren şi cabană Vadu Crişului, a fost preluat abuziv, fără titlu, de Statul Român.
A fost constatată nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 5 octombrie 1998 încheiat între S. Transilvania - vânzător şi SC R. SA T. - cumpărător, referitor la acţiunile vândute ce reprezintă în natură imobilul înscris în CF Vadu Crişului, nr. top. x teren şi C.V.C., precum şi a contractului de vânzare-cumpărare acţiuni din 23 aprilie 1999 încheiat între F. (actualmente A.), în calitate de vânzător şi SC R. SA T. referitor la acţiunile vândute ce în natură reprezintă imobilul sus-menţionat.
S-a dispus anularea Deciziei nr. 4 din 23 ianuarie 2003 emisă de pârâta SC T.C. SA T. şi a fost obligată pârâta SC R. SA T. să emită în favoarea moştenitoarei R.M. - a reclamantului decedat - dispoziţie de restituire în natură a imobilului înscris în CF Vadu Crişului, nr. top. x, în natură teren şi C.V.C.
A fost respins ca prematur capătul de cerere privind intabularea în cartea funciară al dreptului de proprietate în favoarea reclamantului decedat - respectiv a moştenitoarei acestuia, R.M.
Au fost respinse excepţiile privind prescripţia dreptului la acţiune, de necompetenţă materială a Tribunalului Bihor, secţia civilă, a lipsei calităţii procesuale pasive A.A. Bucureşti (A. în prezent), invocate de pârâta A. Bucureşti - fostă A., F.
S-au respins excepţiile privind necompetenţa Tribunalului Bihor, secţia civilă, de netimbrare, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantului decedat - invocate de pârâta S.T. şi SC T.C. SA T.; fără cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 103 din 15 iunie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 5637/2004, s-a luat act de renunţarea la judecată a cererilor de completarea dispozitivului şi îndreptării erorilor materiale din Decizia civilă nr. 41 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, formulată de R.M. în calitate de moştenitoare a defunctului apelant R.C.L.
Au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenţie în interes propriu în favoarea unor părţi, formulate de intervenienţii M.M.A.I., N.L.C., S.I.L., S.A.M. şi S.G.
Împotriva Deciziei nr. 41-A/2006 au declarat recursuri reclamanta R.M. şi pârâtele A.V.A.S. şi S.I.F.T. SA, iar împotriva Deciziei nr. 103/2006 de lămurire dispozitiv şi îndreptarea erorii materiale au declarat recurs M. (M.) I., N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L.
Prin Decizia civilă nr. 1605 din 7 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 11879/1/2006, au fost admise recursurile declarate de reclamanta R.M. şi de pârâtele A.V.A.S. şi S.I.F.T. SA împotriva Deciziei nr. 41-A din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
A fost casată decizia atacată şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
S-a respins ca inadmisibil recursul declarat de M. (M.) I. (în prezent decedat), N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L. împotriva Deciziei nr. 103 din 15 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Prin Decizia civilă nr. 126/A din data de 26 noiembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-au respins, ca nefondate, apelurile civile declarate de apelanţii-pârâţi A.V.A.S., S.C.T.C. SA T., S.I.F. "T." SA Braşov, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M.C.R. (în calitate de legatar universal al intimatei-reclamante R.M. (decedată), intimaţii-pârâţi Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Prefectura Bihor Oradea, Consiliul Local Vadu Crişului, SC R. SA T., intimatele-interveniente M.S. şi F.M.L., ambele în calitate de moştenitoare a intimatului intervenient M. (M.) I. - decedat, intimaţii-intervenienţi N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A., Ş.I.L., împotriva Sentinţei civile nr. 845/C din 30 septembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bihor, care a fost menţinută în întregime, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Oradea, astfel învestită cu rejudecarea apelurilor după casare, a reţinut că apelanţii au reiterat aceleaşi motive formulate iniţial prin apelurile declarate împotriva Sentinţei civile nr. 845/C din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor, iar intimaţii şi-au susţinut poziţia procesuală prin întâmpinările depuse la dosar.
Astfel, în ceea ce priveşte apelanta A.V.A.S., aceasta a solicitat schimbarea în parte a sentinţei în sensul respingerii cererii privind anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999, între antecesorul său F.P.S. şi SC R. SA T. (dosar Tribunal Bihor), având ca obiect un număr de 63.487 acţiuni (cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare), ce reprezentau 70% din valoarea capitalului social subscris societăţii, invocând faptul că A.V.A.S. administrează acţiunile deţinute atât la societăţi comerciale şi nu activele care aparţin unităţii; acţiunile reprezintă valori mobiliare emise de o societate comercială, în timp ce activele societăţii sunt bunuri ce fac parte din patrimoniul societăţii comerciale şi asupra cărora dispune numai societatea.
Apelanta S.I.F.T. SA. Braşov - S.I.F., prin apelul declarat, a solicitat schimbarea aceleiaşi sentinţe în sensul respingerii cererii privind anularea parţială a contractului de vânzare-cumpărare din 5 octombrie 1998, încheiat între S.I.F. T. SA. şi SC R. SA T., având ca obiect pachetul de 24,873 acţiuni deţinut de S.I.F. la SC C. SA T., cu valoarea nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând cota de 27,4% din capitalul social al acestei din urmă societăţi.
S-a reţinut că, pe timpul derulării procesului, imobilul a fost restituit în natură reclamantei, astfel cum rezultă din Decizia nr. 281 din 22 mai 2006, emisă de apelanta SC T.C. SA T. şi procesul-verbal din 22 mai 2006, emis de aceeaşi societate cu ocazia predării-preluării imobilului înscris în C.F. V.C., nr. top. x, situat administrativ în V.C., în temeiul Deciziei nr. 281 din 22 mai 2006 emisă de societatea deţinătoare, al Sentinţei civile nr. 245 din 30 septembrie 2004 a Tribunalului Bihor şi al Deciziei civile nr. 41/2006 a Curţii de Apel Oradea; imobilul a fost preluat de către reclamanta R.M. prin mandatar cu procură specială avocat E.M. (dosarul Curţii de Apel Oradea, în rejudecare).
De altfel, s-a observat că reclamanta-recurentă R.M. în Dosarul Înaltei Curţi de Casare şi Justiţie nr. 11879/1/2006, la data de 22 noiembrie 2006 (dosar recurs al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), a solicitat să se ia act de renunţarea la recurs, întrucât prin Decizia nr. 281 din 22 mai 2006 i s-a restituit în natură imobilul.
Apelanta SC T.C. SA T. care, iniţial, a solicitat admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii de restituire în natură a imobilului, în rejudecarea apelului, prin reprezentantul său, a confirmat aspectul că imobilul a fost restituit în natură, la solicitarea instanţei depanând cele două acte în copii legalizate (dosar apel C.A. Oradea, în rejudecare), astfel că apelul său a rămas, practic, fără obiect.
În aceste condiţii, instanţa a apreciat că nu mai poate fi analizată incidenţa dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001 susţinută prin în recursul declarat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de această societate apelantă, câtă vreme practic cauza a rămas fără obiect, întrucât imobilul a fost restituit în natură, iar în ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu ocazia procesului de privatizare, în mod judicios s-a constatat nulitatea absolută a acestora, faţă de prevederile legii speciale.
Având în vedere această stare de fapt, nici apelanta S.I.F.T. SA Braşov nu şi-a mai susţinut apelul în forma iniţială, ci prin reprezentantul său a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinţei în sensul de a se constata că acţiunea a rămas fără obiect, fiind lipsită de interes, câtă vreme imobilul din litigiu a. fost deja retrocedat.
În ceea ce o priveşte pe apelanta A.V.A.S., aceasta, în rejudecarea apelului şi după emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului, nu şi-a mai exprimat o poliţie procesuală.
Instanţa de apel a apreciat însă ca apelul A.V.A.S. nu este fondat, având în vedere că prima instanţă de fond în mod judicios a respins toate excepţiile procesuale analizate, inclusiv lipsa calităţii procesuale active şi pasive, excepţii invocate de către apelantă; s-a reţinut că în cauză este vorba despre un imobil preluat abuziv de către stat, fără titlu valabil, pe baza unei note marginale, inserate în cartea funciară, astfel încât s-a concluzionat că imobilul se încadra în categoria celor supuse restituirii, potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, acesta fiind deja restituit în natură reclamantei de aproximativ 7 ani.
În aceste condiţii, s-a considerat ca irelevantă şi lipsită de interes dezbaterea în acest dosar a problemelor legate de succesiune, chestiuni ce fac, de altfel, obiect al altor dosare aflate pe rolul Judecătoriei Sibiu.
În ceea ce-i priveşte pe intervenienţi, s-a constatat faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat irevocabil prin decizia de casare prin care s-a decis şi respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de aceştia, reţinându-se că cererea de intervenţie formulată în mod corect a fost constatată ca fiind inadmisibilă, în raport de dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ.; ca atare, sub acest aspect, decizia instanţei de apel a rămas irevocabilă.
Faţă de cele expuse, raportat atât la îndrumarul instanţei de control judiciar, cât şi la probele administrate în cauză, inclusiv a deciziei şi procesului-verbal de restituire în natură a imobilului după pronunţarea primei hotărâri şi poziţia procesuală a apelanţilor în aceste condiţii, au fost respinse ca nefondate toate apelurile, în temeiul art. 296 alin. (1) C. proc. civ.
Ca o consecinţă a respingerii apelurilor, au fost respinse şi pretenţiile privind acordarea cheltuielilor de judecată, nefiind întrunite condiţiile art 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâtele S.I.F. "T." SA Braşov şi A.A.A.S., criticând-o pentru nelegalitate.
Prin Decizia civilă nr. 1738 din data de 4 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul cu nr. 5637/35/2004, s-au admis recursurile declarate de pârâtele S.I.F. "T." SA Braşov şi A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.), împotriva Deciziei civile nr. 126/A din 26 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, care a fost casată şi s-a dispus trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, pentru rejudecare.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:
Cât priveşte motivul susţinut prin recursul pârâtei A.V.A.S. referitor la competenţa secţiei comerciale a tribunalului în soluţionarea cauzei în primă instanţă, această chestiune a fost dezlegată irevocabil în cauză, date fiind cele arătate în cuprinsul Deciziei civile nr. 1605 din data de 7 martie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, pe de o parte, s-a reţinut faptul că acţiunea dedusă judecăţii este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, astfel încât soluţionarea acesteia este supusă procedurii reglementate de legea specială de reparaţie, dar şi că aspectul menţionat nici nu mai prezintă relevanţă în raport de dispoziţiile noului C. civ., aplicabile începând cu 1 octombrie 2011.
Ca urmare, odată tranşată chestiunea litigioasă enunţată, aceasta nu mai poate fi repusă în discuţie ori soluţionată într-o altă modalitate, decât cu încălcarea autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, ceea ce nu este admisibil.
S-a apreciat fondată însă critica din recursul pârâtului S.I.F.T. şi care a făcut de prisos analiza celorlalte motive din recursurile părţilor, încadrate în pct. 5 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., privind modalitatea de soluţionare a apelurilor după casarea cu trimitere spre rejudecare, care este de natură să înfrângă dispoziţiile irevocabile ale unei hotărâri pronunţate, de asemenea, într-un ciclu procesual anterior.
Astfel, cum cu temei a învederat recurenta, Sentinţa civilă nr. 245/C/2004, pronunţată la data de 30 septembrie 2004 de către Tribunalul Bihor (menţinută prin decizia supusă controlului judiciar), a fost anulată prin Decizia nr. 421A/2005, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, dispunându-se fixarea unui termen pentru evocarea fondului, hotărâre intermediară, irevocabilă.
Aceasta a fost urmată de Decizia civilă nr. 41/A din 2 martie 2006 a aceleiaşi instanţe de apel, prin care a fost soluţionat fondul cererii deduse judecăţii.
Dispoziţiile acestei ultime hotărâri au fost supuse controlului judiciar în recurs şi casate prin Decizia nr. 1605 din 7 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cauza fiind trimisă spre rejudecare instanţei de apel care a dispus, în rejudecare, menţinerea unei hotărâri anulate în mod irevocabil.
Dosarul a fost astfel reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea sub nr. 5637/35/2004*.
Instanţa de apel a cerut tuturor părţilor în litigiu lămuriri scrise, în temeiul art. 129 C. proc. civ., în sensul de a preciza dacă îşi menţin cererile, precizările şi excepţiile procesuale invocate.
De asemenea, având în vedere îndrumările celor două decizii de casare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţa de rejudecare a dispus introducerea în cauză a urmaşilor reclamantului iniţial, R.C.I., C.A.M., R.A.O.A.
Prin Decizia nr. 305/A din 27 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă a fost admisă excepţia lipsei de obiect şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea precizată de reclamanţii M.C.R. (în calitate de legatar universal al reclamantei defuncte R.M.), R.C.I., C.A.M., R.A.O.A., în contradictoriu cu pârâţii A.A.A.S., SC. T.C. SA T., S.I.F. "T." SA Braşov, Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Prefectura Bihor, Consiliul Local V.C., SC R. SA T., precum şi cu intervenienţii M.S., F.M.L., (ambele în calitate de moştenitoare a intervenientului defunct M. (M.) I.), N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a decide în acest sens, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Faţă de dispoziţiile obligatorii ale instanţei de control judiciar - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât Sentinţa civilă nr. 845/C/2004 a Tribunalului Bihor a fost anulată prin Decizia nr. 421/2005 - pronunţată de Curtea de Apel Oradea, instanţa de apel a constatat că se impune rejudecarea fondului cererii de chemare în judecată.
Cu toate acestea, date fiind dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., s-a procedat la analiza prioritară a excepţiilor procesuale invocate de părţi de-a lungul procesului.
Mai întâi, cu privire la cadrul procesual, s-a constatat că numiţii F.M.L., M.S., N.L.C., Ş.A.M., Ş.G.A. şi Ş.I.L. nu au dobândit calitatea de părţi, fiind citaţi în mod eronat în calitate de intervenienţi, în continuarea ciclurilor procesuale succesive. Şi la ultima judecată instanţa i-a invitat pe aceştia să îşi exprime în scris punctul de vedere, pentru a se asigura dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii.
Astfel, prin Decizia civilă nr. 103 din 15 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Oradea în Dosar nr. 5637/2004, în soluţionarea unor cereri de completare a dispozitivului şi de îndreptare a erorilor materiale din Decizia civilă nr. 41 din 2 martie 2006 a Curţii de Apel Oradea, au fost respinse ca inadmisibile cererile de intervenţie în interes propriu formulate de numiţii M. (M.) I., autorul, decedat între timp, al numitelor F.M.L. şi M.S. (soţie supravieţuitoare), N.L.C., Ş.A.M. şi Ş.G.A., cu autoritate de lucru judecat s-a reţinut că cererile de intervenţie sunt inadmisibile, având în vedere faza procesuală în care acestea au fost formulate - soluţionarea unor cereri de completare dispozitiv şi de îndreptare a erorilor materiale -, raportat la dispoziţiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora cererea de intervenţie în interes propriu poate fi făcută doar în faţa primei instanţe, înainte de închiderea dezbaterilor, având în vedere că apelul fusese soluţionat anterior.
Cu privire la restul excepţiilor invocate, având în vedere efectele acestora şi faptul că toate sunt excepţii procesuale de fond şi peremptorii, instanţa a analizat mai întâi excepţia lipsei de obiect.
Au invocat şi susţinut această excepţie, prin ultimele lămuriri scrise depuse la dosar, înşişi reclamanţii M.C.R., R.C.I., C.A.M., precum şi pârâta S.I.F. "T." SA Braşov.
În acord cu aceste susţineri, instanţa de apel a constatat că cererea de chemare în judecată, a rămas fără obiect faţă de punerea reclamantei în posesie cu imobilul vizat, astfel încât, implicit, a dispărut şi interesul continuării procesului.
În consecinţă, instanţa de apel a admis excepţia lipsei de obiect şi, drept urmare, a respins cererea precizată ca rămasă fără obiect.
Totodată, având în vedere soluţia anterior redată, s-a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte excepţii procesuale invocate în cauză şi a fondului cererii de chemare în judecată.
Părţile pârâte nu au solicitat cheltuieli de judecată în acest stadiu procesual.
Împotriva Deciziei nr. 305/A din 27 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, a declarat recurs pârâta A.A.A.S., criticând-o pentru nelegalitate, în baza art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel, în rejudecare, nu a mai pus în discuţia părţilor apărările acesteia în ce priveşte lipsa de interes şi temeinicia cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat de antecesoarea recurentei, pentru societatea privatizată SC T.C. SA.
Faptul că imobilul ce făcea obiectul litigiului a fost restituit efectiv în natură foştilor proprietari nu conducea la concluzia respingerii cererii reclamanţilor fără a fi supus controlului judecătoresc aspectele privind anularea contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni, asupra cărora s-a pronunţat Sentinţa nr. 845 din 30 septembrie 2004.
Cu referire la critica întemeiată pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta consideră hotărârea nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 15/1990 şi, respectiv a celor de la art. 46 din Legea nr. 10/2001.
A învederat că reclamanţii nu justificau un interes real şi direct în anularea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat de această instituţie publică, perspectivă în raport cu care cererea de chemare în judecată, formulată în contradictoriu cu A.A.A.S. este lipsită de interes.
Au realizat privatizarea SC T.C. SA prin vânzarea pachetului de acţiuni deţinut în numele statului la această societate, iar nu prin înstrăinarea imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat în cauză.
Totodată, nu pot fi reţinute argumentele instanţei de apel referitoare la încălcarea Legii nr. 10/2001, întrucât contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. x/1999 a fost încheiat cu mult timp înaintea publicării acestui act normativ în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii civile.
Contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nu se circumscrie categoriei actelor juridice de înstrăinare a unor imobile sancţionate în condiţiile expres enunţate de art. 46 din Legea nr. 10/2001, astfel încât actul juridic de înstrăinare de acţiuni nu este susceptibil a fi atacat cu acţiune în nulitate în baza acestui text de lege.
Din acest motiv, se vădeşte ca fiind greşită şi dispoziţia aceleiaşi instanţe prin care s-a dispus obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamanţi.
Ca urmare, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului său, cu respingerea ca lipsită de interes şi neîntemeiată a cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat de antecesoarea pârâtei, în principal, pe inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, iar, în subsidiar, ca urmare a restituirii în natură a bunului revendicat.
Intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.
De asemenea, intimaţii-reclamanţi M.C.R., R.C.I. şi C.A.M. au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului ca lipsit de interes.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este lipsit de interes pentru următoarele considerente:
Se reţine că excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, care, în caz de admitere, face de prisos cercetarea pe fond a cererii, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa are obligaţia să se pronunţe cu prioritate asupra acesteia.
Astfel, interesul, ca şi condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, reprezintă folosul pe care îl are o persoană, pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, iar în cvasitotalitatea doctrinei, s-a statuat că interesul trebuie să fie legitim, respectiv corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale; actual, respectiv să existe la momentul la care a fost formulată cererea şi, nu în ultimul rând, direct şi personal, respectiv să aparţină celui care a formulat cererea.
Interesul procesual este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile, în timp ce apelul şi/sau recursul sunt forme de manifestare a acţiunii civile ce presupun exercitarea dreptului de a face uz de căile de atac şi se înscriu în ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege, prin care se urmăreşte protecţia unui drept subiectiv ori a unui interes legitim şi pentru a căror realizare recurgerea la instanţă este obligatorie.
Ca atare, interesul procesual actual, legitim şi personal este o condiţie de exerciţiu ce trebuie să se justifice în fiecare etapă procesuală, aşadar, şi în recurs.
Aşa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, se constată că, în urma rejudecării cauzei, admiterii apelului şi reţinerii cauzei pentru rejudecarea fondului cererii de chemare în judecată, a fost admisă excepţia lipsei de obiect şi, în consecinţă, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, în integralitatea sa, acţiunea reclamanţilor, astfel cum a fost precizată, inclusiv capătul de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999, încheiat între antecesoarea pârâtei, F.P.S. şi SC R. SA T.
Prin urmare, în speţă, A.A.A.S. se situează pe poziţia părţii care a câştigat procesul, de vreme ce acţiunea formulată împotriva sa a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Or, calitatea de parte în proces nu este suficientă pentru declararea căii de atac, este necesar ca cei care declară calea de atac să justifice şi interesul de a ataca hotărârea.
În aceste condiţii, legitimare procesuală activă are numai partea care a pierdut procesul, întrucât cel care a avut câştig de cauză nu are interes procesual, în absenţa unor drepturi procesuale sau în planul dreptului substanţial care să îi fi fost lezate prin hotărârea cu privire la care intenţionează declanşarea controlului judiciar.
În această ultimă categorie se încadrează şi recurenta-pârâtă, împotriva căreia acţiunea a fost respinsă.
În consecinţă, interesul promovării prezentului recurs nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege în sensul că nu este actual, deoarece nu mai există niciun folos practic pentru recurentă de a invoca aspecte privind valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni din 23 aprilie 1999, încheiat între antecesoarea pârâtei, F.P.S. şi SC R. SA T., din moment ce şi capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute parţiale a acestui contract a fost respinsă ca rămasă fără obiect.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul pârâtei A.A.A.S. este lipsit de interes, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., acesta va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 305/A din 27 aprilie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă.
Irevocabilă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2128/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2130/2015. Civil → |
|---|
