ICCJ. Decizia nr. 2189/2015. Civil



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2189/2015

Dosar nr. 1597/59/2014

Şedinţa publică din 14 octombrie 2015

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 233 din 28 mai 2015, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul R.S.A. împotriva Deciziei civile nr. 48 din 10 februarie 2015 pronunţată de aceeaşi instanţă, în Dosarul nr. 7592/59/2014.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a constatat că prin decizia recurată, a fost decimată competenţa materială de soluţionare a cererii de revizuire formulată de reclamantul R.S.A. împotriva Deciziei civile nr. 654 din 10 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) cpt. 1 C. proc. civ.

Or, în raport cu dispoziţiile art. 132 alin. (3), raportat la dispoziţiile art. 486 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., calea de atac este inadmisibilă, hotărârea de declinare a competenţei nefiind supusă niciunei căi de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat prezentul recurs reclamantul R.S.A. înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 25 iunie 2015.

La termenul de judecată stabilit pentru 30 septembrie 2015, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii căii de atac, asupra căreia a rămas în pronunţare şi pe care o va admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 299 C. proc. civ. "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".

Din această perspectivă, este de reţinut că Decizia civilă nr. 233 R din 28 mai 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, nu se circumscrie dispoziţiilor legale sus-evocate, în condiţiile în care este dată în recurs, fiind irevocabilă.

Conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., cum recursul reclamantului vizează o hotărâre irevocabilă, dată tot în calea de atac a recursului, este incidentă excepţia absolută, dirimantă şi peremptorie a inadmisibilităţii lui.

De altfel, excepţia inadmisibilităţii recursului rezultă şi din principiile ce guvernează exerciţiul căilor de atac, respectiv cel al unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, nefiind admisibil recursul la o hotărâre pronunţată în recurs.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Faţă de cele expuse, recursul reclamantului urmează a fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul R.S.A. împotriva Deciziei civile nr. 233 R din 28 mai 2015 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2189/2015. Civil