ICCJ. Decizia nr. 222/2015. Civil. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 222/2015
Dosar nr. 9676/99/2003
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de îndreptare eroare materială înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21 ianuarie 2014, sub nr. 9676/99/2003, petenta SC V. SA Constanţa a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N. A.P.M. SA Constanţa, îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul paginii 2 alin. (5) al sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. 9676/2003, şi rectificarea menţiunii privitoare la data depunerii de către petentă, la dosarul cauzei, a cererii reconvenţionale, ca fiind corect, data de 26 februarie 2002, iar nu incorect data de 20 august 2002.
Prin încheierea nr. 21/2014, pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din 22 aprilie 2014, în Dosarul nr. 9676/99/2003, Tribunalul Iaşi, secţia a ll-a civilă, contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 281 alin. (1) C. proc. civ., a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată de SC V. SA Constanţa, în contradictoriu cu C.N. A.P.M. SA Constanţa şi Statul român, prin Ministerul Finanţelor.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
În Dosarul Tribunalului Constanţa nr. 3574/ca/2002 apare ca depusă la dosar în august 2002, întâmpinarea şi cererea reconvenţională, existând atât ştampila cât şi menţiunea: „la dosar”. Încheierea anterioară a instanţei este din 4 iulie 2002, termenul acordat în instanţa fiind 3 septembrie 2002.
În încheierea de şedinţa de la aceasta data, respectiv, 3 septembrie 2002, în realizarea drepturilor procesuale, instanţa, constatând depuse între termene întâmpinarea şi cererea reconvenţională, a acordat un alt termen pentru a se lua cunoştinţa de aceste acte.
Văzând aceste aspecte, dar şi data inserată pe actele anexate, cu ştampila şi semnătura registratorului sau a judecătorului desemnat cu atribuţii în sensul primirii actelor la dosar, semnături nedefăimate ca false, Tribunalul a respins cererea de îndreptare eroare materială formulată, constatând caracterul nefondat.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel, în termen, petenta SC V. SA Constanţa, la data de 29 aprilie 2014, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la data de 6 mai 2014.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 165/2014, pronunţată la data de 20 iunie 2014, în Dosarul nr. 9676/99/2003, a respins apelul declarat de către apelanta SC V. SA Constanţa împotriva încheierii nr. 21 din 22 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Iaşi, încheiere pe care a menţinut-o.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele motive:
În înţelesul art. 281 C. proc. civ., „Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere”.
Prin greşeli materiale se înţeleg erorile involuntare strecurate în scris, asupra numelui părţilor, calităţii şi susţinerilor lor sau în efectuarea unor calcule aritmetice etc., atât în dispozitiv, cât şi în considerentele unei hotărâri judecătoreşti.
Instanţa de apel a reţinut că, în prezenta cauză, apelanta a susţinut prin cererea de îndreptare a erorii materiale că, la pagina 2, alin. (5) din considerentele sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, Tribunalul Iaşi a consemnat greşit că data depunerii cererii reconvenţionale este 20 august 2002 şi nu 26 februarie 2002, data la care s-a depus în mod real această cerere.
Curtea a observat că, la pagina 2, alin. (5) din considerentele sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 9676/99/2003, Tribunalul Iaşi a menţionat că SC V. SA a formulat cerere reconvenţională la data de 20 august 2002.
În aceste condiţii, s-a reţinut, tribunalul s-a pronunţat în limitele învestirii de către societatea apelantă prin cererea de îndreptare a erorii materiale, respectând principiul disponibilităţii în procesul civil, consacrat de art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Potrivit acestui principiu, reclamantul stabileşte limitele în care se va desfăşura procesul, prin indicarea obiectului judecăţii, iar instanţa este ţinută să se pronunţe numai asupra acestui obiect.
Astfel, a reţinut instanţa de apel că, raportat la cererea de îndreptare a erorii materiale în care s-a susţinut că data corectă a depunerii cererii reconvenţionale este 26 februarie 2002, tribunalul s-a pronunţat în sensul respingerii acesteia, în sensul că data de la pagina 2, alin. (5) din considerentele sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004 era identică cu cea menţionată în cuprinsul cererii de îndreptare a erorii materiale, respectiv, 20 august 2002.
Contrar susţinerii apelantei, Curtea a constatat că tribunalul a motivat soluţia de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, unde se află întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulate de SC V. SA Constanţa, cu ştampila instanţei şi semnătura persoanei autorizate să le primească, la încheierile instanţei din şedinţele publice din 4 iulie 2002 şi 3 septembrie 2002, concluzionând că cererea reconvenţională a fost depusă între aceste două termene de judecată (4 iulie 2002 şi 3 septembrie 2002), astfel că, nu putea fi depusă la data indicată de apelantă în cererea de îndreptare a erorii materiale, respectiv la 26 februarie 2002.
Instanţa de apel a reţinut că încheierea atacată este motivată în mod clar, convingător, făcând trimitere la actele dosarului şi conducând, în mod logic la soluţia din dispozitiv, astfel că motivarea realizează exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Curtea nu a putut primi nici susţinerea apelantei referitoare la nesoluţionarea cererii sale, atât timp cât tribunalul a respins această cerere, ca neîntemeiată, constatând, aşa cum deja s-a menţionat, că data indicată de SC V. SA Constanţa, prin cererea de îndreptare a erorii materiale, ca dată a depunerii cererii reconvenţionale nu este cea reală.
Este adevărat, s-a reţinut, că instanţa poate îndrepta erorile materiale din hotărâri judecătoreşti şi din oficiu, însă, în prezenta cauză, tribunalul a avut de soluţionat cererea formulată de SC V. SA Constanţa, care a stabilit limitele cadrului procesual, acesta fiind ţinut să verifice şi să se pronunţe asupra existenţei sau nu a erorii materiale cu privire la data depunerii cererii reconvenţionale în raport de data indicată de apelantă.
Curtea nu a putut primi nici susţinerea că tribunalul nu a stabilit data depunerii acestei cereri, ci a statuat numai asupra anului depunerii, deoarece instanţa nu avea de tranşat o asemenea problemă, care fusese deja rezolvată la pagina 2, alin. (5) din considerentele sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, ci avea de verificat doar dacă există sau nu o eroare materială cu privire la data depunerii cererii reconvenţionale.
S-a mai reţinut că, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, SC V. SA Constanţa a susţinut că data reală a depunerii cererii reconvenţionale este data de 26 august 2002 şi că data de 20 august 2002 este rezultatul unei erori materiale strecurate în cererea de îndreptare a erorii materiale, însă, instanţa de apel nu a putut proceda la verificarea existenţei erorii materiale în raport de data indicată în apel pentru că aceasta nu a format obiectul controlului exercitat de către tribunal.
Pe de altă parte, a considerat instanţa de apel că nimic nu o împiedică pe SC V. SA Constanţa să formuleze o nouă cerere de îndreptare a erorii materiale raportat la această dată, 26 august 2002, care nu poate fi verificată direct în apel, deoarece o asemenea cerere nu este supusă vreunui termen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, petenta SC V. SA Constanţa, solicitând admiterea recursului şi casarea atât a deciziei Curţii de Apel Iaşi nr. 165 din 20 iunie 2014, cât şi a încheierii nr. 21/2014 a Tribunalului Iaşi, ambele pronunţate în dosarul nr. 9676/99/2003, cu consecinţa trimiterii cererii de îndreptare a erorii materiale spre soluţionare pe fond primei instanţe; în subsidiar, modificarea în tot atât a deciziei Curţii de Apel Iaşi nr. 165 din 20 iunie 2014, cât şi a încheierii nr. 21/2014 a Tribunalului Iaşi, ambele pronunţate în Dosarul nr. 9676/99/2003, cu consecinţa admiterii cererii de îndreptare a erorii materiale deduse judecăţii, îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul paginii 2 alin. (5) al sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, pronunţată de fosta secţie comercială a Tribunalului Iaşi în Dosarul nr. 9676/2003, în şedinţa publică din data de 2 decembrie 2004, şi rectificarea menţiunii privitoare la data depunerii de către aceasta, la dosarul cauzei, a cererii sale reconvenţionale, ca fiind corect, data de 26 august 2002, iar nu incorect, data de 20 august 2002.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 şi pct. 9 ale art. 304 C. proc. civ., recurenta SC V. SA Constanţa a relevat, foarte pe larg, situaţia de fapt în cauză, în referire la soluţionarea cererii în prima instanţă şi modalitatea de soluţionare a apelului exercitat împotriva soluţiei de respingere a cererii, şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Atât prima instanţă, cât şi cea de apel, au lăsat nesoluţionată cererea de îndreptare a erorii materiale formulată, în sensul datei corecte, de 26 august 2002, într-un mod care, raportat la prevederile art. 129 alin. (5) şi ale art. 281 C. proc. civ., frizează denegarea de dreptate.
În acest sens, recurenta solicită ca instanţa de recurs să aibă în vedere argumente şi excepţii, după cum urmează:
Excepţii şi argumente de fond. Aparenta contradicţie dintre principiul disponibilităţii şi cel al rolului activ al instanţei:
Excepţia inadmisibilităţii de a solicita îndreptarea erorii materiale în sensul datei de 26 februarie 2002, aceasta fiind o dată la care cauza nici nu era dedusă judecăţii, şi excepţia lipsei de interes a petentei de a solicita îndreptarea erorii materiale în sensul datei de 26 februarie 2002, şi, în acest sens, a susţinut recurenta că ar fi lipsită de interes solicitarea sa de a se lua act de împrejurarea depunerii cererii reconvenţionale la eronata dată de 26 februarie 2002 (26 februarie 2002).
A arătat recurenta că, o asemenea cerere ar fi dezavantajat suplimentar pe SC V. SA, faţă de cele deja dispuse pe temei al prescripţiei, prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 30837/3/2005*, şi, interesul său nu era acela de a vedea consemnată o dată calendaristică anterioară, ci ulterioară celei în discuţie, eronat consemnată de către Tribunalul Iaşi ca fiind 20 august 2002, prin sentinţa sa pronunţată în anul 2004.
A susţinut recurenta că, împrejurarea că data real vizată prin acţiunea introductivă, întemeiată pe dispoziţiile art. 281 C. proc. civ., era ziua de 26 august 2002, şi nicidecum cea eronat dactilografiată, de 26 februarie 2002, o demonstrează inclusiv lipsa oricăror apărări ale intimatei sub acest aspect, în primă instanţă.
În continuare, recurenta SC V. SA Constanţa a prezentat susţineri referitor la eroare de dactilografie versus eroare materială, efectul soluţionării excepţiilor; principiul disponibilităţii versus principiul rolului activ al judecătorului, şi a arătat că nimic nu opreşte ca iniţiativa reparatorie a părţii interesate să se conjuge cu cea a instanţei, în aşa fel încât toate erorile materiale să ajungă să fie înlăturate, apreciind că se cuvin rectificate nu doar erorile materiale observate de petenţii care au sesizat instanţa cu privire la acestea, ci şi ele remarcate direct de instanţa de judecată însăşi.
A susţinut recurenta că, motivul pentru care asemenea posibilităţi există, se datorează faptului că prevederile art. 281 C. proc. civ. se coroborează cu cele ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în aşa fel încât posibilitatea instanţei, afirmată în art. 281 C. proc. civ., devine, în prezenţa erorilor constatate, o directă îndatorire, în sensul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., devenind cu atât mai evidentă concluzia că, reglementând posibilitatea remedierii erorilor materiale, art. 281 C. proc. civ. a avut în vedere posibilitatea iniţierii procedurii remedierii, nicidecum pe cea a ignorării erorilor materiale evidente. O asemenea interpretare a prevederilor art. 281 C. proc. civ. ar fi contrară legii, actele normative fiind interpretate în sensul de a produce, iar nu de a nu produce, efectele vizate de lege.
Recurenta SC V. SA Constanţa a evocat principiul disponibilităţii părţilor în materia cererilor de îndreptare a erorilor materiale şi a susţinut ca, în speţă, instanţele au constatat eroarea materială, dar nu au procedat la înlăturarea ei, printr-o pasivitate manifestată în exercitarea rolului său activ, deşi obligatoriu în acest caz; au constatat vădita eroare a solicitantei, fără a încerca să o lămurească în condiţiile obligatorii ale art. 129 alin. (5) C. proc. civ., ci, dimpotrivă, valorificând eroarea, iar nu intenţia clarificată, şi au avut rol activ în „vizarea pre neschimbare” a documentului original al recurentei, purtând data de 26 august 2002, dar nu l-au mai avut în solicitarea unor necesare lămuriri, şi a mai arătat recurenta că, atitudinea sa nu se circumscrie condiţiilor art. 129 alin. (51) C. proc. civ., încheierea nr. 21/2014 a Tribunalului Iaşi nefiind rezultatul unei eventuale omisiuni probatorii, imutabile apelantei-petente, ci unei omisiuni precizatorii, imputabile primei instanţe, eronat validată în apel.
În continuare, recurenta a evocat raţiunea similară a prevederilor art. 84 C. proc. civ., cu consecinţe, şi eronata apreciere a naturii precizărilor formulate în apel, în referire la, inaplicabilitatea, în apelul soluţionat, a regulii „tantum devolutum, quantum iudicatum”; aparenta noutate a precizărilor formulate „direct” în apel; cerere (pretenţie de fond, vizând un drept subiectiv civil), cerere (solicitare procedurală); ignorarea cererii de a se lua act de achiesarea intimatei la susţinerile recurentei, şi, în final, concluzii privitoare la scopul precizărilor.
La data de 21 octombrie 2014, intimatul Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea soluţiilor pronunţate în prealabil în cauză, ca fiind temeinice şi legale.
De asemenea, intimata C.N. A.P.M. SA Constanţa a depus întâmpinare la dosar, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea în tot a hotărârii recurate, la data de 7 ianuarie 2015.
Analizând recursul formulat în cadrul controlului de legalitate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Este real că în considerentele sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în Dosarul nr. 9676/2003, s-a reţinut că: „La data de 20 august 2002, pârâta SC V. SA Constanţa, s.n. depune la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională”.
Faţă de această situaţie şi în condiţiile în care în sentinţa civilă nr. 915/E din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Iaşi data depunerii cererii reconvenţionale a fost trecută ca fiind 20 august 2002, în loc de 26 august 2002, prin cererea înregistrată la data de 21 ianuarie 2014, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale, în sensul de a se trece corect data depunerii cererii reconvenţionale.
Contrar celor reţinute de către instanţa de apel, Înalta Curte, punând în acord data înscrisă în ştampila aplicată pe întâmpinare-cerere reconvenţională depusă la Dosar nr. 3574/COM/2002 al Tribunalului Constanţa, secţia comercială, şi anume, 26 august 2002, urmată de semnătura olografă, se constată că instanţa nu a dat eficienţă dispoziţiilor legale incidente speţei, respectiv, cele ale art. 281 C. proc. civ., fiind fondate criticile recurentei subsumate motivului de nelegaiitate instituit de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, urmare a neexaminării acestui act procedural şi a considerentelor sentinţei, în mod nelegal Curtea de Apel Iaşi a constatat că nu sunt întrunite în cauză cerinţele art. 281 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de îndreptare eroare materială, reţinând în mod greşit că, „instanţa de apel nu poate proceda la verificarea existenţei erorii materiale în raport de data indicată în apel”.
Instanţa de apel nu a analizat şi nu a reţinut cu justeţe, urmare a examinării ştampilei aplicate şi a considerentelor sentinţei a căror îndreptare s-a solicitat, împrejurarea că, în considerentele sentinţei s-a strecurat o eroare materială, conform art. 281 C. proc. civ. şi nu a dispus în consecinţă.
Textul art. 281 C. proc. civ. prevede că, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Or, faţă de procedura reglementată prin dispoziţiile sus evocate, este de reţinut că cererea de îndreptare a erorii materiale în condiţiile art. 281 C. proc. civ. vizează doar îndreptarea unor erori materiale legate de nume, de calitatea părţilor, şi respectiv erori de calcul.
Cum cererea de îndreptare a erorii materiale înaintată la 21 ianuarie 2014 de recurentă vizează o astfel de eroare material, legată de data corectă a depunerii cererii reconvenţionale, eroare strecurată în sentinţa civilă nr. 915/E din 2 decembrie 2004 a Tribunalului Iaşi, raportat şi la menţiunile instanţei şi ştampila aplicată pe actul de procedură depus în cauză, Înalta Curte apreciază că sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 281 C. proc. civ.
Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a legii, motiv pentru care, fiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a admite recursul recurentei SC V. SA Constanţa şi modifică decizia recurată, în sensul că, va admite apelul formulat de petenta SC V. SA Constanţa împotriva încheierii nr. 21/2014 din 22 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal; va schimba în tot încheierea apelată şi, pe fond: va admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta SC V. SA Constanţa, şi, în consecinţă: va dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, pronunţată de secţia comercială, a Tribunalului Iaşi, în Dosar nr. 9676/2003, în sensul că, în cuprinsul paginii a doua alin. (5) din sentinţă, în loc de data de 20 august 2002, se va trece data de 26 februarie 2002, ca dată a depunerii cererii reconvenţionale formulată de pârâta SC V. SA Constanţa.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta SC V. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 165/2014 din 20 iunie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.
Modifică decizia recurată, în sensul că, admite apelul formulat de petenta SC V. SA Constanţa împotriva încheierii nr. 21/2014 din 22 aprilie 2014, pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă, contencios administrativ şi fiscal.
Schimbă în tot încheierea apelată şi, pe fond:
Admite cererea de îndreptare eroare materială formulată de petenta SC V. SA Constanţa, şi, în consecinţă:
Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în considerentele sentinţei civile nr. 915/E din 2 decembrie 2004, pronunţată de secţia comercială a Tribunalului Iaşi, în Dosar nr. 9676/2003, în sensul că, în cuprinsul paginii a doua alin. (5) din sentinţă, în loc de data de 20 august 2002, se va trece data de 26 februarie 2002, ca dată a depunerii cererii reconvenţionale formulată de pârâta SC V. SA Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 231/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2189/2015. Civil. Pretenţii. Drept de... → |
|---|
