ICCJ. Decizia nr. 232/2015. Civil. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 232/2015
Dosar nr. 5367/109/2013
Şedinţa publică de la 28 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 86/2014, pronunţată la data de 3 iulie 2014, în Dosarul nr. 5367/109/2013, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta M.M. împotriva deciziei nr. 1814 din 28 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 1957/828/2012, în contradictoriu cu intimaţii D.A.A. şi P.G.I.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de revizuire a reţinut, în esenţă, următoarele motive:
Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2013, contestatorul D.A.A., în contradictoriu cu intimata M.M., a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., respectiv, publicaţia de vânzare emisă la data de 6 martie 2013 şi raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert V.S., solicitând anularea acestor forme de executare şi suspendarea executării silite.
Judecătoria Topoloveni, prin sentinţa civilă nr. 383 din 10 aprilie 2013, irevocabilă prin nerecurare, a respins cererea de suspendare a executării silite şi a admis contestaţia la executare, în sensul că a anulat în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., respectiv, publicaţia de vânzare din 6 martie 2013 întocmită de Biroul Executorilor Judecătoreşti V.I., raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare întocmit de expert V.S., precum şi actele de executare subsecvente acestora.
Prin cererea înregistrată la data de 15 noiembrie 2012, acelaşi contestator, în contradictoriu cu intimaţii M.M. şi P.G.I., a formulat contestaţie la executare şi cerere de suspendare a executării silite declarate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., solicitând anularea formelor de executare efectuate în acest dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 170/2012 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, s-a respins atât cererea de suspendare a executării silite, cât şi contestaţia la executare.
Această sentinţă a fost modificată în recurs, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, în sensul că s-a admis contestaţia la executare şi s-au anulat actele de executare din dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I.
Instanţa a reţinut că, revizuenta pretinde, în cadrul cererii de revizuire, că decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş este potrivnică sentinţei civile nr. 383/2013 pronunţată de Judecătoria Topoloveni.
Raportat la dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa a constatat că, în speţa dedusă judecăţii există identitate de părţi, dar nu şi identitate de obiect şi cauză.
Astfel, s-a reţinut, obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa civilă nr. 383/2013 l-a constituit contestaţia la executare formulată în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., respectiv, publicaţia de vânzare emisă la data de 6 martie 2013 şi raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert S.V., invocându-se ca temei de drept dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că urmărirea imobilelor înscrise în cartea funciară se face pe corpuri de proprietate, în întregimea lor.
În Dosarul nr. 1958/828/2012, a mai reţinut instanţa, soluţionat prin decizia civilă nr. 1814/2013, obiectul contestaţiei la executare l-a constituit anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosarul execuţional, invocându-se ca temei de drept dispoziţiile art. 399 C. proc. civ., respectiv: punerea în executare a unei hotărâri despre care nu a avut cunoştinţă, decizia civilă nr. 2429/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş; executorul judecătoresc în mod abuziv a procedat la reluarea executării, fără a emite o altă somaţie, întrucât cea anterioară şi-a încetat efectele; nelegalitatea actelor de executare prin ignorarea dispoziţiilor art. 5802 C. proc. civ., ce impuneau pronunţarea unei încheieri prin care să fie autorizată creditoarea la îndeplinirea obligaţiilor ce nu au fost efectuate de către debitor; încălcarea dispoziţiilor art. 412 C. proc. civ. cu prilejul efectuării actelor de executare din data de 20 decembrie 2012; ignorarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. la întocmirea procesului-verbal de situaţie, integrat în conţinutul procesului-verbal întocmit la data de 20 decembrie 2012.
Mai mult, a reţinut instanţa, soluţia de admitere a recursului şi de modificare a sentinţei civile nr. 170/2012 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013, a avut la bază decizia civilă nr. 1546/2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, prin care a fost admisă contestaţia la titlu formulată de debitor şi s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeş.
În considerentele deciziei civile nr. 1814/2013 s-a reţinut că, atâta timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu şi care a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul efectuării actelor de executare necesită lămuriri ce au fost dispuse de către instanţă după încheierea actelor de executare contestate, actele de executare efectuate nu corespund titlului executoriu astfel cum a fost lămurit de către instanţă.
Or, pentru a fi legal încheiate este necesar ca actele de executare să fie întocmite având la bază titlul executoriu judecătoresc în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească anterior admiterii contestaţiei la titlu.
În consecinţă, a apreciat instanţa că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., neexistând identitate de obiect şi cauză între hotărârile despre care revizuenta pretinde că sunt potrivnice, aşa încât, a dispus respingerea cererii de revizuire.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta M.M., solicitând anularea deciziei nr. 86/2014 a Curţii de Apel Piteşti şi a deciziei nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş şi trimiterea cauzei la rejudecare la Tribunalul Argeş, sau reţinerea pentru rejudecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti cu cheltuieli de judecare.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. (în sensul că, decizia recurată cuprinde motive contradictorii), pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. (în sensul că, hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii) şi pe art. 3041 C. proc. civ. (în sensul că, solicită să fie examinată cauza sub toate aspectele), recurenta-revizuentă M.M. a criticat decizia recurată ca nelegală şi netemeinică şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Consideră recurenta că este nulă decizia nr. 1814/2013 datorită „neconcordanţei dintre minută şi dispozitiv, precum şi neconcordanţei dintre considerente şi dispozitiv, încălcând prevederile art. 261 şi art. 258 C. proc. civ.”, şi, deşi s-a solicitat excepţia nulităţii absolute pentru acest motiv, Tribunalul Vâlcea nu a pus în discuţie această excepţie.
Ar însemnă astfel, consideră în continuare recurenta-revizuenta, că, greşelile de judecată a căror înlăturare s-a cerut şi urmărit prin art. 322 pct. 1 şi pct. 7 C. proc. civ. să rămână în fiinţă, iar hotărârea nedreaptă bazată pe ele să continue a-şi produce efectele. S-ar încălca, astfel, principiul adevărului obiectiv şi s-ar cauza părţii interesate (recurentei), victimă a acestor greşeli voite, prejudicii ireparabile, ceea ce este inadmisibil. Solicită recurenta a se observa că, atât la Tribunalul Argeş, cât şi la Tribunalul Vâlcea, deşi cauza venise prin strămutare, admisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, au repartizat cauza manual (cu adresă directă), pentru a da soluţiile prealabil convenite cu partea adversă. Recurenta solicită a se observa contradicţiile din hotărârea nr. 86/2014 a Curţii de Apel Piteşti, care sunt contrarii şi se bat cap în cap, fapt care duce la anularea acesteia.
Recurenta-revizuentă a susţinut că, decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş este clar în contradicţie cu prima hotărâre, sentinţa civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni care validează somaţia imobiliară de plată din 7 ianuarie 2013, precum şi actele care au urmat după refacerea actelor anulate de instanţă.
A arătat recurenta că, datorită existenţei deciziei nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş, care nu este clară, şi numai generică, debitorul se prevalează de ea şi în alte procese şi la instituţii de stat şi susţine că toate actele din dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I. au fost anulate, tocmai pentru faptul că, actele anulate de decizia nr. 1814/2013 nu au fost nominalizate, aşa cum stabileşte clar şi impune art. 404 C. proc. civ., dar instanţa nu a făcut-o, consideră recurenta-intenţionat, lăsând în incertitudine acest fapt, deşi s-a cerut şi în recurs, şi în revizuire, să se arate ce se întâmplă cu actele ce au fost refăcute după sentinţa nr. 383/2013, şi mai ales cu procesul-verbal de licitaţie şi actul de adjudecare necontestate de debitor.
Recurenta-revizuentă M.M. consideră că instanţa Curţii de Apel Piteşti a greşit când a respins cererea şi a statuat că cele două hotărâri nu sunt potrivnice, lăsând aceeaşi incertitudine să planeze în continuare, în sensul că, obiectul cauzei în ambele hotărâri îl constituie contestaţia la executare, scopul debitorului fiind acelaşi în ambele dosare: anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I.
Solicită, de asemenea, recurenta-revizuentă a se observa că actele de executare efectuate corespund întocmai atât deciziei nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeş, care este titlu executor, precum şi deciziei nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeş care lămureşte dispozitivul, nefiind nicio diferenţă între ceea ce s-a executat şi ceea ce s-a dispus prin decizia nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeş.
De altfel, a arătat recurenta, instanţa de recurs şi de această dată nu a nominalizat nici un act care nu corespunde sau ar fi contrar deciziilor enumerate şi lasă din nou în incertitudine afirmaţia că actele de executare efectuate nu corespund titlului reprezentat de hotărârea judecătorească, astfel cum a fost lămurit de instanţă.
A mai susţinut recurenta-revizuentă M.M. că, după refacerea actelor dispuse de instanţă prin sentinţa civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă şi irevocabilă, s-au efectuat şi alte acte de executare, pe care debitorul nu Ie-a mai contestat, deşi Ie-a primit, şi problema este că debitorul susţine permanent că decizia nr. 1814/2013 a anulat toate actele de executare, inclusiv, sentinţa civilă nr. 383 a Judecătoriei Topoloveni, tocmai datorită neclarităţii acestei decizii, care este în contradicţie cu sentinţa civilă mai sus enunţată, pentru că nu a nominalizat ce acte au fost anulate şi produce efecte inimaginabile. Contrarietatea în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a arătat recurenta, există, deoarece prima hotărâre nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni se referă la acelaşi dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I. şi validează actele din acesta, în afară de cele două acte pentru care s-a dispus refacerea lor, dosarul de executare fiind unic, iar a doua hotărâre, nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş, anulează actele de executare din dosarul nr. Y/2012, adică, şi actele validate deja de o hotărâre definitivă şi irevocabilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni. Totul este incert şi neclar, susţine recurenta-revizuentă.
Tocmai pentru a se lămuri definitiv acest incident produs în două dosare diferite, dar care se referă la aceleaşi acte de executare din acelaşi dosar nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., recurenta-revizuentă consideră necesar şi oportun, pentru a nu mai exista incertitudini şi interpretări incorecte în privinţa actelor pe care decizia civilă nr. 1814/2013 le anulează, pentru ieşirea din această situaţie anormală prin care fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, şi deoarece decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş nu conţine o dispoziţie clară în privinţa întinderii dreptului şi nominalizarea actelor de executare anulate, recunoaşterea acestora operând generic asupra actelor anulate, să fie anulată cea de-a doua hotărâre, respectiv, decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş, şi trimiterea cauzei la rejudecare.
Recurenta-revizuentă M.M. a mai susţinut că, identitatea de obiect se ştie că există şi atunci când este vorba de partea cuprinsă într-un întreg (pars est in toto), întrucât, odată realizată verificarea jurisdictională cu privire la întreg, nu se poate pretinde contrariul pentru parte din acesta, în sensul că executarea din sentinţa nr. 383/2012 a Judecătoriei Topoloveni face parte din întregul dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., ca şi decizia civilă nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş. Se ştie că există identitate de obiect atunci când se tinde la valorificarea aceleaşi pretenţii, indiferent de calea procedurală aleasă, în sensul că în ambele dosare s-a cerut anularea tuturor actelor de executare, debitorul urmărind aceleaşi scop.
În fine, identitatea de cauză, a arătat recurenta-revizuentă, este dată de existenţa aceluiaşi fundament al pretenţiei, indiferent de adăugarea a încă unui text de lege la temeiul juridic iniţial. Aceasta întrucât, în ambele procese au fost deduse judecăţii aceleaşi pretenţii-anularea executării, contestaţia reprezentând doar calea procedurală, iar nu obiectul cererii prin intermediul căreia a fost solicitată pentru a doua oară anularea actelor de executare ca şi în litigiul anterior.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, raportat şi la prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin primul motiv de recurs formulat, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., recurenta-revizuentă M.M. critică hotărârea pronunţată de Curtea de Apel în sensul că aceasta ar cuprinde motive contradictorii, existând, susţine recurenta, contradicţie între considerentele reţinute.
Acest motiv de recurs formulat nu poate fi primit, fiind nefondat.
Potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., unul dintre motivele pe care s-a întemeiat recursul de faţă, modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea (...) cuprinde motive contradictorii.
Textul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs, nemotivarea hotărârii, şi hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că, dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar, din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poarte şti ce anume a decis instanţa, ori există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa.
Contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul, fiind posibilă ipoteza în care ele nu susţin dispozitivul, ci, din contră, îl contrazic.
Or, din analiza hotărârii recurate în speţă, prin prisma textului evocat, se constată că aceasta nu cuprinde motive contradictorii, şi argumentele reţinute în motivarea soluţiei instanţei, de respingere a cererii de revizuire, nu contrazic dispozitivul hotărârii, ci, dimpotrivă, îl susţin.
Faţă de această motivare, nu se poate susţine cu temei că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de revizuire apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. neexistând identitate de obiect şi cauză între hotărârile despre care recurenta-revizuentă a pretins că sunt potrivnice.
Înalta Curte observă, astfel, că, în considerente, instanţa de revizuire a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză şi a evocat normele substanţiale incidente şi aplicarea lor la speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv fiind susţinută de considerente, iar nu pur formală, şi este, în realitate, corolarul motivelor ce o preced.
Astfel, Curtea de Apel a reţinut, într- adevăr, în motivarea soluţiei sale, că, „soluţia de admitere a recursului şi de modificare a sentinţei civile nr. 170/2012 pronunţată de Judecătoria Topoloveni, prin decizia civilă nr. 1814 din 28 iunie 2013, a avut la bază decizia civilă nr. 1546/2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, prin care a fost admisă contestaţia la titlu formulată de debitor şi s-a lămurit dispozitivul deciziei civile nr. 2429/2012 a Tribunalului Argeş”, însă, ceea ce omite recurenta-revizuentă este că, anterior, aceeaşi instanţă de revizuire reţine, în detaliu, obiectul cauzei soluţionate prin sentinţa civilă nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni, în Dosarul nr. 659/828/2013, cu temeiul de drept invocat, respectiv, prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., comparativ cu obiectul cauzei din Dosarul nr. 1957/828/2012 al Tribunalului Argeş, secţia civilă, soluţionat prin decizia nr. 1814/2013, cu temeiul de drept invocat, respectiv, dispoziţiile art. 399 C. proc. civ., ignorarea dispoziţiilor art. 5802 C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor art. 412 C. proc. civ., şi, de asemenea, ignorarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., tocmai în verificarea cerinţelor impuse de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. sub aspectul caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri.
Împrejurarea că, în redarea istoricului cauzei şi a considerentelor înseşi reţinute în argumentarea soluţiei date, instanţa de revizuire a relevat, pe scurt, decizia civilă nr. 1546/2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, ocazie cu care a reţinut că soluţia exprimată prin decizia civilă nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Argeş a avut la bază decizia civilă nr. 1546/2013 a Tribunalului Argeş, pentru ca, mai apoi, să arate în continuare, că „în considerentele deciziei civile nr. 1814/2013 s-a reţinut că, atâta timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu şi care a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul efectuării actelor de executare necesită lămuriri ce au fost dispuse de către instanţă după încheierea actelor de executare contestate, actele de executare efectuate nu corespund titlului executoriu, astfel cum a fost lămurit de către instanţă”, nu este de natură a fi contradictorie considerentelor însele, ci, dimpotrivă, susţine în plus soluţia de respingere în tot a cererii de revizuire.
Mai mult, în cauză, Înalta Curte observă că, instanţa de revizuire a examinat, în mod real, motivele de revizuire formulate, apărările şi susţinerile părţilor în litigiu, cu referire specială la obiectul şi cauza, diferite, ale litigiilor soluţionate prin cele două hotărâri pretins potrivnice.
Astfel, Curtea de Apel Piteşti a arătat, în cuprinsul hotărârii sale, care sunt motivele pe care se sprijină soluţia dată cererii de revizuire, cele pentru care a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., răspunzând motivului de revizuire formulat, care viza fondul dreptului litigios, cel puţin, pentru a-i aprecia pertinenţa, şi înlăturându-l în totalitate, ca fiind nefondat.
Se reţine aşadar, că, decizia atacată cu recurs este temeinic şi pe deplin motivată, cuprinde motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de revizuire la adoptarea soluţiei, motive care sunt concordante între ele, inclusiv, prin raportare la textele legale incidente, iar verificarea caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri, prin prisma criticilor formulate de recurenta-revizuentă, s-a făcut cu respectarea cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., fiind evidentă justeţea soluţiei adoptate, prin motivele arătate.
Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. constituie elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la soluţia litigiului cuprinsă în dispozitiv.
Or, în speţă, faţă de această motivare a Curţii de Apel, nu se poate susţine cu temei că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii, în sensul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de revizuire apreciind ca nefondată cererea de revizuire formulată, astfel că, nu se justifică admiterea acestui motiv de recurs, recursul vizând însuşi dispozitivul hotărârii atacate, care este conform considerentelor.
Este util a sublinia că o astfel de decizie respectă exigenţele art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, arătând că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţie include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico contra Italia din 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate”, adică, în mod corect examinate de către instanţa sesizată.
Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina „instanţei”, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Albina contra România din 28 iulie 2005).
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanţei de revizuire a fost suficient motivată, sub toate aspectele cu a căror analiză a fost legal învestită, inclusiv, în analiza caracterului pretins potrivnic al celor două hotărâri evocate în cererea de revizuire, instanţa examinând în mod real elementele esenţiale care i-au fost supuse, şi, astfel, cererea de revizuire, soluţionată prin hotărâre, a fost examinată în mod echitabil, părţilor fiindu-le, astfel, pe deplin respectat dreptul lor la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cel de-al doilea motiv de nelegalitate invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constă în greşita respingere a cererii de revizuire formulate, considerând recurenta-revizuentă că instanţa Curţii de Apel Piteşti greşit a respins cererea şi a statuat că cele două hotărâri nu sunt potrivnice şi, susţine recurenta-revizuentă, contrarietatea în sensul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. există, deoarece prima hotărâre nr. 383/2013 a Judecătoriei Topoloveni se referă la acelaşi dosar de executare nr. Y/2012 al Biroului Eexecutorilor Judecătoreşti V.I., iar a doua hotărâre nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş anulează actele de executare din acelaşi dosar, dosarul de executare fiind unic.
Acest motiv de recurs de recurs vădit nefondat, în mod legal şi corect constatându-se de către instanţa de revizuire că nu sunt întrunite cerinţele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., „revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul” se poate cere în cele nouă cazuri expres şi limitativ prevăzute de acest text.
Dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., care constituie temeiul juridic al cererii de revizuire promovate, reprezintă remediul procedural al nesocotirii autorităţii de lucru judecat al unei hotărâri. Aceasta înseamnă că o instanţă ulterioară să nesocotească cele statuate jurisdicţional de o primă instanţă învestită cu judecata aceluiaşi litigiu.
În lumina dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanţă de recurs se poate cere şi poate fi făcută doar în situaţia în care „există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
De pe acest fundament legal, este de observat că, prin reglementarea art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situaţiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze şi neobservându-se existenţa lucrului judecat, se poate ajunge la hotărâri potrivnice, ale căror dispozitive nu se pot concilia.
Raţiunea reglementării revizuirii prevăzute în art. 322 pct. 7 C. proc. civ. izvorăşte din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluţionării aceleiaşi cauze, prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorităţii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, precum şi a dificultăţii create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunţate în aceeaşi pricină.
Căci, în asemenea situaţii, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieşirea din situaţia anormală, creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri, care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.
Pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile potrivnice să conţină elemente caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, revizuirea neputând fi admisă atunci când, între decizia instanţei de recurs şi celelalte hotărâri invocate de revizuent nu există contrarietate, întrucât, acestea nu conţin elementele caracteristice pentru existenţa lucrului judecat, astfel cum aceasta este definită de art. 1201 vechiul C. civ., „una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”.
Prin hotărâri definitive potrivnice se înţeleg acelea care s-au pronunţat în dosare separate, prin hotărârea din cel de-al doilea dosar încălcându-se autoritatea lucrului judecat rezultat din hotărârea în primul dosar.
Prin „una şi aceeaşi pricină” se înţelege întrunirea condiţiilor triplei identităţi, de obiect, de cauză şi de părţi, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât soluţionarea celei de a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecinţa în acest caz fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de a doua hotărâri.
Autoritatea de lucru judecat cunoaşte o dublă manifestare şi are un dublu efect, acela extinctiv, negativ care interzice o a doua judecată, în condiţiile identităţii de părţi, obiect, cauză (non bis in idem) rezultată din coroborarea dispoziţiilor art. 1201 C. civ. cu art. 166 C. proc. civ., şi efectul pozitiv, care permite părţii să se prevaleze de un aspect litigios tranşat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis [aşa numita prezumţie de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 coroborat cu art. 1202 alin. (2) C. civ.].
În timp ce efectul extinctiv al autorităţii de lucru judecat este menit să asigure evitarea contrazicerilor între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti, efectul pozitiv are ca scop evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor (şi totodată, asigurarea celerităţii judecăţii, în sensul că ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional anterior, va fi folosit într-o nouă judecată, fără a mai face obiect al probaţiunii şi totodată, fără posibilitatea de a mai fi contrazis).
Textul art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin două hotărâri nu s-au soluţionat cereri de chemare în judecată-în speţă, contestaţii la executare având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, ci ele au fost pronunţate în cadrul altor procese, diferite, pe parcursul unor procese distincte, determinate de acţiunile formulate de părţi.
Aceasta deoarece, în cadrul a două procese distincte, cu obiect şi cauze diferite, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât, chiar dacă soluţiile pot fi diferite, în final cele două hotărâri pun capăt judecăţii unor pretenţii diferite, şi nu pot avea autoritate de lucru judecat una faţă de cealaltă.
În speţă, astfel cum se arată prin chiar cererea de revizuire formulată, şi, ulterior, criticat prin recursul de faţă, hotărârile pretins potrivnice au fost pronunţate în litigii având obiecte şi cauze deosebite.
Recurenta-revizuenta M.M. a pretins că un aspect al litigiului (aşadar, aşa-numitul efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat), legat de anularea actelor de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., ar fi fost rezolvat diferit şi contradictoriu prin două hotărâri irevocabile.
Pretinzând în această manieră nesocotirea autorităţii de lucru judecat, recurenta-revizuentă ignoră că, la fundamentul instituţiei revizuirii se află contradictorialitatea dezbaterilor părţilor asupra aspectelor litigioase şi dezlegarea jurisdicţională a instanţei, ceea ce, în cauza de faţă, au purtat în cadrul a două litigii distincte, cu obiecte şi cauze diferite.
Contrar susţinerilor recurentei- revizuente, şi, de altfel, aşa cum corect şi legal a reţinut şi Curtea de Apel în motivarea soluţiei de respingere a cererii de revizuire, prin sentinţa civilă nr. 383 din 10 aprilie 2013 a Judecătoriei Topoloveni, rămasă irevocabilă prin nerecurare, nu s-a tranşat chestiunea anulării tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., pentru a se putea pretinde că această rezolvare, dată de o primă instanţă, ar fi fost contrazisă de o instanţă ulterioară.
Astfel, potrivit primei sentinţe menţionate, a fost admisă contestaţia la executare formulată de contestatorul D.A.A., intimat în cauza de faţă, s.n., şi anulate în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., respectiv: publicaţia de vânzare din 6 martie 2013 întocmită de Biroul Executorilor Judecătoreşti V.I., raportul de expertiză tehnică judiciară de evaluare întocmit de expert V.S., precum şi actele de executare subsecvente acestora.
Conform considerentelor sentinţei, care explicitează dispozitivul şi care, constituind tot unitar cu acesta, intră deopotrivă în autoritate de lucru judecat, ceea ce a constituit obiect al dezbaterii în primul proces, a fost, aşadar, contestaţia la executare împotriva actelor de executare silită efectuate în dosarul execuţional nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., şi anume, numai publicaţia de vânzare emisă la data de 6 martie 2013 şi raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de către expert V.S., precum şi actele subsecvente acestora, respectiv, adresele din 06 martie 2013, aceasta fiind chestiunea litigioasă tranşată conform soluţiei adoptate şi pe temeiul prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În privinţa anulării tuturor actelor de executare împotriva cărora s-a formulat, ulterior, o nouă contestaţie la executare de către contestatorul D.A.A., intimat în cauza de faţă, s.n., şi care a format obiect al celuilalt litigiu, soluţionat prin decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş, se reţine că aceasta nu a fost dezbătută în cadrul primului proces, pentru a se putea susţine că instanţa s-a pronunţat asupra acestui aspect, cum eronat pretinde recurenta-revizuentă, aşa încât, să nu mai poată fi contrazis ulterior.
Împrejurarea că, prin decizia nr. 1814/2013 a Tribunalului Argeş, s-a constatat că, atâta timp cât s-a stabilit cu putere de lucru judecat că, hotărârea judecătorească care ar reprezenta titlul executoriu ce a fost avut în vedere de executorul judecătoresc cu prilejul întocmirii actelor de executare a căror nulitate s-a solicitat, necesită lămuriri, lămuriri ce au fost dispuse de către instanţă după încheierea actelor de executare contestate, şi, pe cale de consecinţă, actele de executare efectuate nu corespund titlului executoriu astfel cum a fost lămurit de către instanţă, nu este suficientă pentru a se putea considera că este vorba de o dezlegare implicită a respectivei chestiuni.
Aceasta, întrucât, implicitul presupune, pentru a fi înzestrat cu autoritate de lucru judecat, o rezolvare necesară dată unui aspect controversat al procesului care, deşi nu se regăseşte în dispozitivul hotărârii, face ca soluţia finală să nu fi fost posibilă în absenţa dezlegării acelui aspect.
Altfel spus, înseamnă că între lucrul judecat implicit şi ceea ce este solicitat în mod expres de către parte, să existe o asemenea legătură încât să facă să se presupună că în statuarea expresă a instanţei (din dispozitivul hotărârii) se regăseşte şi rezolvarea altei chestiuni (fără de care nu s-ar fi ajuns la soluţia finală).
Totodată, rezolvarea implicită trebuie să fie precedată de dezbateri ale părţilor care să-şi fi spus cuvântul pe aspectul disputat, pentru că, în absenţa contradictorialităţii dezbaterilor şi a respectării dreptului de apărare, nu poate funcţiona autoritatea de lucru judecat.
Or, asemenea elemente care să conducă la concluzia că a fost tranşată chestiunea anulării tuturor actelor de executare din dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., (dată de contestaţiile la executare promovate) cu autoritate de lucru judecat, nu se regăsesc în speţă.
Pe de o parte, aspectul privind anularea tuturor actelor de executare nu a fost un aspect dezbătut judiciar în cadrul procesului anterior, iar, pe de altă parte, nu există nici legătura necesară între soluţia adoptată şi eventualele considerente reţinute privitor la actele de executare a căror anulare s-a dispus, cu atât mai mult cu cât, în cadrul procesului ulterior, Tribunalul Argeş a apreciat ca fiind nule actele de executare încheiate de executorul judecătoresc în baza titlului reprezentat de hotărârea judecătorească anterior admiterii contestaţiei la titlu.
Aceasta întrucât, cu privire la pretenţia principală dedusă judecăţii în procesul anterior, instanţa nu a făcut decât să constate că, în ipoteza în speţă, se găsesc a fi întemeiate criticile invocate de contestator sub aspectul nelegalităţii actelor de executare reprezentate de publicaţia de vânzare din 6 martie 2013 şi raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert V.S., anulând în parte actele de executare efectuate în dosarul nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., fără, însă, să tranşeze aspecte legate de toate actele de executare întocmite sau de cauze de nulitate a tuturor acestora, cum eronat se susţine de către recurenta-revizuentă.
Rezultă, contrar susţinerii recurentei-revizuente M.M., că, hotărârea anterioară, de care se prevalează, nu conţine o dezlegare jurisdicţională asupra anulării tuturor actelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. Y/2012 al Biroului Executorilor Judecătoreşti V.I., pentru a se putea pretinde că decizia ulterioară (nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Argeş, secţia civilă) a cărei retractare se solicită, ar fi nesocotit lucrul judecat anterior.
În atari condiţii, aşa cum corect a reţinut şi Curtea de Apel prin decizia recurată, cea de-a doua decizie a instanţei de recurs, decizia nr. 1814/2013 din 28 iunie 2013 a Tribunalului Argeş, nu era susceptibilă de a face obiectul unei cereri de revizuire, o astfel de situaţie neputând fi aplicabilă în cazul de faţă, când între cele două pricini în care s-au dat hotărârile pretins potrivnice există identitate de părţi, dar nu şi identitate de obiect şi de cauză, obiectul celor două litigii fiind total diferit şi soluţionat în conformitate cu cadrul normativ incident, şi acesta diferit, în cadrul a două proceduri judiciare distincte, cu cauze diferite.
În acest caz de revizuire, instanţa sesizată nu face o judecată propriu-zisă, nu examinează care dintre cele două hotărâri pretins contradictorii este justă, ci, în conformitate cu prevederile C. proc. civ., dacă găseşte întemeiat, anulează hotărârea din urmă, dată cu violarea lucrului judecat.
Atunci când revizuirea se solicită potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru contrarietate de hotărâri, suportul ei rezidă în respectarea principiului puterii de lucru judecat, iar posibilitatea de a o cere este supusă condiţiei să existe hotărâri definitive potrivnice care să nu poată fi executate simultan, precum şi ca ele să fi fost date în aceeaşi pricină, având acelaşi obiect, cu aceeaşi cauză şi între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate, ceea ce nu este cazul în speţă, când hotărârile sunt pronunţate în dosare diferite, având obiect şi cauză diferite, cererea de revizuire în mod legal nefiind primită de către Curtea de Apel Piteşti.
Întreaga construcţie juridică dezvoltată de recurenta-revizuentă, în sensul că, identitatea de obiect ar exista şi atunci când este vorba de partea cuprinsă într-un întreg (pars est in toto), întrucât, odată realizată verificarea jurisdicţională cu privire la întreg nu se poate pretinde contrariul pentru parte din acesta, iar, identitatea de cauză este dată de existenţa aceluiaşi fundament al pretenţiei, şi anume, anularea executării, nu poate fi primită, recurenta aflându-se într-o evidentă eroare.
Obiectul litigiului este dat de pretenţia concretă dedusă judecăţii de către reclamant, în speţă, anume actele de executare a căror anulare s-a solicitat pe calea contestaţiei la executare, astfel cum au fost ele identificate prin contestaţie, în timp ce cauza, ca element caracteristic pentru existenţa lucrului judecat, o reprezintă fundamentul juridic al pretenţiei, care, în nici un caz, nu poate fi anularea executării, cum eronat susţine recurenta, şi care, aşa cum s-a arătat mai sus, sunt total diferite în cadrul celor două litigii ale căror hotărâri s-a pretins a fi potrivnice.
Aşa fiind, corect a reţinut instanţa de revizuire că niciuna dintre hotărârile pretins potrivnice nu întruneşte cerinţele legale arătate, întrucât, pct. 7 al art. 322 C. proc. civ. se referă la contrarietatea între hotărâri pronunţate de o instanţă de recurs „în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate”, şi nicidecum la contrarietatea dintre hotărârile judecătoreşti pronunţate în alte litigii dintre părţi, în cadrul unor proceduri judiciare diferite, cu obiect şi cauze diferite, şi care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce priveşte hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Ca atare, nu poate fi vorba de hotărâri potrivnice atâta timp cât hotărârile invocate vizează practică judiciară în alte dosare dintre părţi, deci, privesc alte dosare, separate, cu obiect diferit, şi care nu pot avea putere de lucru judecat în ceea ce priveşte hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În consecinţă, legal a apreciat Curtea de Apel Piteşti că nu se poate spune că a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri, pentru ca, pe calea revizuirii să se obţină anularea celei de-a doua decizii.
În speţă, Înalta Curte mai observă şi că, în soluţionarea cauzei, instanţa de revizuire a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate şi spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite, privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil, consacrat prin art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Textul consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, ceea ce, în speţă, a fost pe deplin respectat.
Aşa fiind, în mod legal s-a reţinut de către Curtea de Apel că, decizia dată în recurs, în speţă, nu întruneşte condiţiile cerute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, în această ipoteză îndreptarea căii extraordinare de atac împotriva unei hotărâri pretins potrivnică cu o altă hotărâre, dar pronunţată în dosare diferite, cu cauză şi obiect diferit, pe parcursul a două litigii procesuale diferite, determinate de acţiunile diferite exercitate de părţi, neputând fi primită.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., în mod legal şi cu respectarea acestor prevederi Curtea de Apel a respins cererea de revizuire, hotărârea recurată fiind legală şi la adăpost de orice critică, nefiind incident nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Pentru considerentele arătate, nefiind incidente motivele de recurs invocate, prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de recurenta-revizuentă M.M., ca nefondat. Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta- revizuenta M.M. împotriva deciziei civile nr. 86/2014 din 3 iulie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 248/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 224/2015. Civil → |
|---|
