ICCJ. Decizia nr. 248/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 248/2015
Dosar nr. 20788/3/2011
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, reclamanta SC F.T. SRL a solicitat obligarea pârâtei C.N.A.B. SA O.:
- la încheierea, în formă scrisă, a contractului privind atribuirea permiselor de acces auto în vederea desfăşurării activităţii de transport de persoane în regim de taxi de la Aeroportul Internaţional H.C. Bucureşti;
- la respectarea obligaţiilor asumate prin caietul de sarcini emis cu ocazia organizării licitaţiei din 10 decembrie 2009;
- de a nu permite accesul în incinta aeroportului a altor autovehicule cu regim de taxi, altele decât cele care au obţinut permise de acces auto ca urmare a sus-menţionatei licitaţii.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2957 din 11 aprilie 2013, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC F.T. SRL, prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.B. SA O., ca neîntemeiată.
A obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON onorariu avocat redus.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă prin decizia nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta C.N.A.B. SA, împotriva sentinţei civile nr. 2957 din 11 aprilie 2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC F.T. SRL prin lichidator judiciar R. SPRL Bucureşti.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut următoarele:
Curtea a constatat că, din coroborarea înscrisurilor depuse în dosarul primei instanţe a rezultat că pârâta a plătit un onorariu avocaţial.
În sumă de 109.501,92 RON, dar că în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, şi de prevederile art. 274 alin. (3) din acelaşi cod, conform cărora judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, faţă de complexitatea cauzei, de activitatea îndeplinită de avocatul acesteia (redactarea întâmpinării, a concluziilor scrise şi participarea la dezbaterile judiciare), a apreciat că suma de 109.501,92 RON este prea mare, astfel că a fost redusă la suma de 3.000 RON.
A apreciat astfel că în raport de jurisprudenţa C.E.D.O., de contractul de asistenţă juridică încheiat în temeiul art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, în mod corect instanţa de fond a apreciat că se impune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată la care urma a fi obligată partea căzută în pretenţii.
Împotriva deciziei nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a declarat recurs pârâta C.N.A.B. SA O., întemeiat pe art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, apreciind ca nelegală soluţia dată de instanţa de fond pe cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul obligării reclamantei la plata integrală a cheltuielilor de judecată făcute de societatea sa la fond.
În criticile formulate, recurenta pârâtă după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, a susţinut în esenţă următoarele:
- Curtea de apel a omis să se pronunţe asupra criticilor sale, astfel că decizia pronunţată nu este motivată în drept, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În acest sens arată că la judecarea pricinii în fond a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de proces constând în onorariu de avocat în sumă de 109.501.92 RON, în baza documentelor originale care atestau această plată, dar că judecătorul fondului a diminuat în mod nejustificat cheltuielile de judecată la 3.000 RON.
Soluţionând pricina în fond, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea precizata a reclamantei, dar a diminuat cheltuielile de judecată pretinse de societatea sa de la 109.501,92 RON la 3.000 RON, motivând intervenţia sa drastică asupra onorariului pretins, apreciind că speţa avea un grad mediu de complexitate, faţă de împrejurarea că soluţionarea cauzei s-a făcut după numai 5 termene de judecată, precum şi că s-a administrat numai proba cu înscrisuri, completul de judecată făcând trimitere la dispoziţiile art. 275 C. proc. civ.
- Instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale în materie, cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dar şi jurisprudenţa C.E.D.O., în ceea ce priveşte caracterul rezonabil al cheltuielilor avocaţiale, care impune luarea în consideraţie a unei multitudini de factori, respectiv valoarea, dificultatea litigiului şi pregătirea apărării.
Trebuie avută în vedere în acest sens şi practica C.E.D.O. în materie care a statuat că ori de câte ori realitatea, necesitatea şi caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată sunt constante, acestea nu pot fi cenzurate.
- Recurenta a mai susţinut şi că i-a fost încălcat dreptul la apărare, invocând faptul că reducerea cuantumului onorariului avocaţial s-a dispus fără să fi fost solicitată şi fără a fi pusă în discuţia părţilor.
Astfel apreciază că, raportat la motivare, hotărârea este nelegală, întrucât reprezentantul său s-a prezentat în instanţă, a susţinut apărări faţă de acţiunea reclamantei, şi că diminuarea onorariului de către instanţă, cu motivarea că speţa a avut o complexitate medie şi că soluţionarea s-ar fi făcut în doar 5 termene de judecată şi doar prin administrarea probei cu înscrisuri, apare ca fiind insuficientă şi fără o analiză pertinentă a valorii pricinii.
În opinia sa, cenzurarea onorariului avocaţial, fără a pune în discuţie aspectele care au determinat reducerea lui, constituie o încălcare a dreptului la apărare, cauzatoare de prejudicii, părţii reprezentate de avocat, cu atât mai mult cu cât onorariul a fost stabilit conform art. 127 din Statutul profesiei de avocat, care include timpul şi volumul de muncă solicitat pentru executarea mandatului primit, dificultatea cauzei, importanţa intereselor în cauză, notorietatea, titlul, experienţa şi reputaţia avocatului, avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de acesta.
Analizând recursul declarat de pârâta C.N.A.B. SA O. împotriva deciziei nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
- Înalta Curte, constată că motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, întrucât contrar susţinerilor recurentei, motivele invocate de parte au făcut obiectul examinării de către instanţă, iar hotărârea a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, cât şi cele pentru care a fost înlăturată susţinerea pârâtei.
- Nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, avându-se în vedere că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., dar şi jurisprudenta C.E.D.O., în ceea ce priveşte caracterul rezonabil al cheltuielilor avocaţiale.
Astfel au fost avute în vedere dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată, dar şi pe cele ale art. 274 alin. (3) din acelaşi cod, care prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau complexitatea muncii îndeplinită de avocat.
Este de observat că posibilitatea măririi sau micşorării cuantumului cheltuielilor de judecată este o facultate a instanţei de judecată, şi nu o obligaţie, aceasta urmând a aprecia de la caz la caz, aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ.
În cauză, este de remarcat că soluţia instanţei de apel este corectă, întrucât reducerea onorariului de avocat de la suma de 109.501.92 RON la suma de 3.000 RON la instanţa de fond, a avut în vedere criteriile prevăzute de precitatul text legal, la împrejurări concrete a căror stabilire şi apreciere este la latitudinea instanţelor devolutive, apreciind că speţa avea un grad mediu de complexitate, faţă de împrejurarea că soluţionarea cauzei s-a făcut după numai 5 termene precum şi că s-a administrat numai proba cu înscrisuri, astfel că aspectul de netemeinicie referitor la aprecierea proporţionalităţii onorariului în raport de complexitatea cauzei nu poate fi verificat în această cale de atac.
Se constată că în speţă, instanţa a avut în vedere atât jurisprudenta naţională, cât şi şi jurisprudenta C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ci şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, în care sunt cuprinse şi onorariile avocaţilor, precum şi faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil, aspecte care au fost dovedite în cauză, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar.
De altfel nu poate fi reţinută nici susţinerea recurentei în sensul că cenzurarea onorariului avocaţial, fără a pune în discuţia părţilor aspectele care au determinat reducerea lui, constituie o încălcare a dreptului la apărare, faţă de cele de mai sus, în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat în limitele criticilor formulate, ţinând cont de principiul disonibilităţii care guvernează procesul civil, şi că, în ipoteza aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa judecătorească nu stânjeneşte şi nu controlează executarea contractului de asistenţă juridică încheiat în temeiul art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, avându-se în vedere că raportul juridic generat de încheierea contractului de asistenţă juridică se menţine în integralitatea lui, în realitate micşorându-se în mod corespunzător cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
Aşa fiind, cum decizia instanţei de apel este legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul declarat de pârâta C.N.A.B. SA O. împotriva deciziei nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta C.N.A.B. SA O. împotriva deciziei nr. 339/2013 din 9 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 238/2015. Civil. Fond funciar. Revizuire - Fond | ICCJ. Decizia nr. 232/2015. Civil. Contestaţie la executare.... → |
|---|
