ICCJ. Decizia nr. 2277/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2277/2015
Dosar nr. 2640/100/2013
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 871/F din 23 iulie 2014 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de reclamantul C.T. S-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Curtea de Apel Cluj. S-a respins cererea formulată şi precizată de reclamantul C.T., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Maramureş, Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justiţiei, constatându-se că există în cauză autoritate de lucru judecat.
Împotriva hotărârii de la fond a formulat apel reclamantul C.T., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
La data de 13 ianuarie 2015, reclamantul C.T. a formulat cerere de recuzare a domnului judecător S.C.B., membru al completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului, cerere prin care a arătat faptul că acesta şi-a spus opinia în cauza dedusă judecăţii, întrucât a dat soluţii în mai multe dosare - 5498/100/2012, 7063/100/2011, 8307/100/2011 - privitoare la drepturi salariale şi recalcularea pensiei lui de serviciu.
Prin încheierea de şedinţă din data de 06 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. 2640/100/2013 s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a domnului judecător S.C.B., formulată de apelantul reclamant C.T.
În considerentele încheierii s-au reţinut următoarele:
Art. 42 C. proc. civ., ce reglementează alte cazuri de incompatibilitate absolută faţă de cele edictate expres la art. 41 C. proc. civ., stă la baza susţinerilor reclamantului care consideră că împrejurarea soluţionării de către domnul judecător a unor cauze care îl privesc echivalează cu antepronunţarea, creionându-se astfel incompatibilitatea acestuia.
Curtea a constatat însă că textul legal evocat nu acoperă ipoteza susţinută de către reclamant, ci vizează o antepronunţare, respectiv exprimarea unei păreri anterioare cu privire la soluţie chiar în cauza pe care judecătorul a fost desemnat să o judece.
Ceea ce are în vedere legiuitorul nu este soluţia "care ar putea fi dată" în cauză, ca urmare a soluţionării anterioare a unor cauze care îl privesc pe reclamant, ci "soluţia ce va fi dată" în cauză, doar cea din urmă antrenând incompatibilitatea judecătorului.
Nu se poate reţine nici aplicabilitatea dispoziţiilor art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nefiind individualizat de către reclamant în ce ar consta interesul moral sau/şi material al domnului judecător în legătură cu cauza pendinte, indicarea unor dosare pe care domnul judecător le-a judecat şi în care acesta a pronunţat soluţii care nu îl mulţumesc pe reclamant neputând fi interpretată în acest sens.
Din aceeaşi perspectivă - judecarea unor dosare anterioare, reclamantul invocă şi existenţa unor îndoieli serioase cu privire la imparţialitatea domnului judecător, teză care este reglementată de art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. şi care, de asemenea, nu poate fi reţinută ca incidentă, câtă vreme din motivarea cererii nu rezultă existenţa unor elemente care să nască în mod întemeiat îndoiala cu privire la imparţialitatea domnului judecător.
Împotriva încheierii de şedinţă din data de 06 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul C.T., solicitând admiterea căii de atac, cu consecinţa modificării încheierii de şedinţă.
Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 06 aprilie 2015.
În motivarea cererii de recurs se invocă faptul că, în mod greşit, s-a respins cererea de recuzare formulată împotriva unuia din membrii completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului - judecător S.C.B.
Recurentul arată faptul că acesta a făcut parte din completul de judecată care a soluţionat mai multe dosare civile la Curtea de Apel Cluj - dosarele nr. 7063/100/2011; nr. 8307/100/2011; nr. 5498/100/2012; nr. 1704/33/2013; nr. 1151/33/2013 etc., referitoare la drepturi salariale şi recalcularea pensiei de serviciu.
Totodată, recurentul susţine că judecătorul recuzat l-a discriminat în raport cu alţi magistraţi cărora le-au fost recunoscute de către alte instanţe drepturile salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile.
De asemenea, arată recurentul, judecătorul recuzat, încălcând prevederile art. 16, 20 şi 148 din Constituţie, art. 6 alin. (1) şi 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi jurisprudenţa naţională şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, nu este imparţial şi i-a creat îndoieli serioase cu privire la imparţialitatea sa. A favorizat pârâţii din proces, luând în considerare numai probele şi argumentele acestora.
În fine, recurentul susţine că, în dosarele sus-menţionate, judecătorul nu a fost de acord cu eliberarea adeverinţei-tip pentru recalcularea pensiei de serviciu în baza drepturilor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, nepronunţându-se asupra tuturor excepţiilor invocate, ceea ce echivalează cu o antepronunţare şi o exprimare a părerii cu privire la soluţia în cauză.
Analizând recursul declarat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cererea de recuzare formulată de reclamantul C.T. în cadrul soluţionării cererii de apel a fost întemeiată, în drept, pe dispoziţiile art. 41 - 42 şi art. 44 - 45 C. proc. civ.
Art. 41 C. proc. civ. se referă la cazurile de incompatibilitate absolută în care un judecător care a pronunţat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza nu poate judeca aceeaşi pricină în apel, recurs, contestaţie în anulare sau revizuire şi nici după trimiterea spre rejudecare.
Art. 42 C. proc. civ. prevede alte cazuri de incompatibilitate în care judecătorul este incompatibil de a judeca în situaţiile expres prevăzute de textul de lege.
În cauza de faţă, recurentul susţine că judecătorul recuzat a soluţionat anterior alte cauze care îl privesc pe reclamant, exprimându-şi părerea cu privire la soluţia ce se va pronunţa în cauză.
Alin. (1) al art. 42 C. proc. civ. prevede faptul că judecătorul este incompatibil să judece "când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuţia părţilor, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) şi (5), nu îl face pe judecător incompatibil".
Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41 - 44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.
Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar pe de altă parte, implică un demers obiectiv ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.
Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor, astfel încât pentru a asigura toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluţionarea cauzei deduse judecăţii.
În speţa de faţă, în mod legal s-a respins cererea de recuzare, completul investit cu soluţionarea acesteia reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 42 C. proc. civ.
Alin. (1) al art. 42 C. proc. civ. prevede se referă la situaţia în care judecătorul este incompatibil să judece "când şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţie în cauza pe care a fost desemnat să o judece".
Astfel, nu se poate reţine că au fost invocate aspecte ce ţin de conduita judecătorului recuzat în cauza pe care a fost desemnat să o judece, ci doar de modul în care a soluţionat acesta anumite cereri anterioare ale părţii sau de modul în care a interpelat părţile cu privire la anumite aspecte, din care recurentul a dedus că hotărârea finală pe care judecătorul o va da asupra fondului îi va fi nefavorabilă.
Analizând conţinutul cererii de recuzare, se constată că este vorba de faptul că judecătorul recuzat a făcut parte din completul care a judecat mai multe dosare având ca obiect acordarea unor drepturi salariale şi recalcularea pensiei de serviciu.
Se constată că judecătorul nu a făcut vreo afirmaţie cu referire la soluţia pe care o va pronunţa în prezenta cauză, în sensul că va admite, va respinge sau va pronunţa o altă soluţie asupra apelului.
În concluzie, soluţionarea unor cauze anterioare având acelaşi obiect cu cel din prezentul dosar, în condiţiile conforme cu cele impuse în Codul de procedură civilă, nu poate constitui motiv de a crede că judecătorul şi-a format deja o opinie asupra modului în care va soluţiona în final cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.
În consecinţă, soluţia instanţei, bazată pe analiza motivelor invocate prin cererea de recuzare, este legală, motiv pentru care, în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, analizând motivele invocate de recurent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat, urmând a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.T. împotriva încheierii de şedinţă din 06 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, în Dosarul nr. 2640/100/2013.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2276/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2278/2015. Civil → |
|---|
