ICCJ. Decizia nr. 2278/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2278/2015
Dosar nr. 2969/231/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 20 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani la data de 17 martie 2014, petenta M.L. a chemat în judecată intimatele Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Primăria comunei Popeşti şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Prefectura judeţului Vrancea întrucât refuză sa pună în aplicare Decizia civilă nr. 573 din 06 iunie 2013, pronunţată de Tribunalul Vrancea.
Prin Sentinţa civilă nr. 4885 din 20 noiembrie 2014, Judecătoria Focşani a respins plângerea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta M.L., iar prin Decizia nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, s-a respins, ca nefondată, calea de atac.
În considerentele hotărârii, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prima instanţă a pronunţat o sentinţă temeinică şi legală, pe care a motivat-o în fapt şi în drept, analizând toate înscrisurile existente la dosarul cauzei.
Prin Decizia nr. 152/R din 11 mai 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta M.L. împotriva Decizia nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, reţinându-se în considerente faptul că obiectul prezentei acţiuni fiind plângere fond funciar, dată în competenţă, în primă instanţă, judecătoriei, conform art. 94 pct. 3 C. proc. civ., singura cale de atac ce poate fi promovată împotriva hotărârii pronunţate la fond este apelul.
La data de 23 martie 2015, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat recursul declarat de petenta M.L. împotriva Deciziei nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la data de 27 aprilie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
Completul de filtru C2, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 12 mai 2015, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Părţile nu au depus punct de vedere asupra raportului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. instituie principiul legalităţii căilor de atac ce presupune faptul că o hotărâre judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Dreptul de a exercita o cale de atac este unic şi se epuizează prin chiar exerciţiul lui. Partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleiaşi hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.
Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.
Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".
Potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind noul C. proc. civ., publicată în M. Of. din data de 12 februarie 2013, "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Decizia nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, recurată în prezenta cauză, a fost pronunţată în soluţionarea unui apel într-un dosar ce are ca obiect plângere fond funciar.
În materia fondului funciar, competenţa expresă a judecătoriei este prevăzută de art. 53 - 56 şi art. 64 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată.
Pornind de la aceste reglementări legale speciale şi raportându-le la dispoziţiile art. 94 şi 95 C. proc. civ., privitoare la competenţa materială de drept comun a judecătoriei şi tribunalului, se constată că legiuitorul, în vederea accelerării judecăţii în materia fondului funciar, a stabilit norme de urgentare a procedurilor prin excluderea unei căi de atac, în sensul că împotriva plângerii soluţionate în primă instanţă de judecătorie se poate exercita doar calea de atac a apelului.
Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de apel, pronunţată în soluţionarea unui apel într-un dosar ce are ca obiect plângere fond funciar, este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.
Prin urmare, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.L. împotriva Deciziei nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.L. împotriva Deciziei nr. 132 din 26 februarie 2015 a Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2277/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2279/2015. Civil → |
|---|
