ICCJ. Decizia nr. 1788/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1788/2015
Dosar nr. 5454/99/2011*
Şedinţa publică din 23 septembrie 2015
Asupra recursurilor constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, la 30 martie 2011, reclamantul G.M. a solicitat, în baza art. 22 din Legea nr. 255/2010 raportat la art. 21 – art. 27 din Legea nr. 33/1994 şi în contradictoriu cu J. Iaşi prin C.J. Iaşi prin P., anularea H.C.J. nr. 4 din 16 martie 2011 şi a hotărârilor subsecvente, H.C.J. nr. 37 şi nr. 38 din 11 februarie 2011 sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirii pentru expropriere pentru cauza de utilitate publică în sumă de 74566 ron şi stabilirea cuantumului corect al despăgubirii ce i se cuvine în calitate de expropriat.
Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 1075 din 11 aprilie 2014, a admis, în parte, acţiunea civilă, a anulat, în parte, hotărârile C.J. Iaşi nr. 4 din 16 martie 2011, nr. 37 şi nr. 38 din 11 februarie 2011 emise de pârât în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate. A obligat pe pârât să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 120.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Iaşi, str. Aeroportului, număr cadastral 18842 compus din teren în suprafaţă de 5000 mp. A obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 5302 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu experţi.
Pentru a hotărî astfel, s-a constatat că reclamantul a fost expropriat în temeiul Legii nr. 255/2010 de terenul în suprafaţă de 5000 mp, proprietatea sa, situat în Iaşi, Zona A., înregistrat sub nr. cadastral 18842 U.A.T. Iaşi, judeţul Iaşi, stabilindu-se ca şi despăgubire suma de 74566 lei, potrivit Raportului de Evaluare întocmit de P.F.A. S.G., echivalentul a 17500 euro.
Pornind de la art. 481 C. civ., tribunalul a reţinut că exproprierea pentru cauză de utilitate publică este o excepţie de la caracterul inviolabil al dreptului de proprietate privată prevăzut în art. 135 din Constituţie, ca şi de la caracterul absolut al acestui drept, expropriatorul fiind obligat să plătească proprietarului bunului expropriat sau titularilor altor drepturi reale cu privire la bunul expropriat o compensare pentru pierderea suferită care trebuie să fie dreaptă.
În acest sens, sunt dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 aplicabile şi în situaţia apariţiei Legii nr. 255/2010, conform art. 22 alin. (3), de unde a rezultat că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor se va ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ – teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului.
Conform ultimului raport de expertiză efectuat în cauză de cei trei experţi, în urma obiecţiunilor ridicate de părţi şi încuviinţate de instanţă, valoarea bunului expropriat a fost stabilită la suma de 120.000 euro,
Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirilor în caz de expropriere au fost constatate ca fiind legale, în sensul că ele sunt prevăzute de art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994. Sintagma „preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ teritorială” defineşte preţul de piaţă, cel mai probabil la o anumită dată, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă pe piaţa concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că niciunul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate
Astfel, echivalentul despăgubirilor stabilite de cei trei experţi pentru terenul expropriat, a fost stabilit ţinând cont de situaţia din teren, de starea actuală a imobilului, de tipul imobilului, de legislaţia şi prescripţiile tehnice în vigoare, de individualizarea imobilului în funcţie de amplasare, zonă, piaţa imobiliară.
Analizând raportul de expertiză efectuat în cauză având în vedere obiecţiunile formulate de părţi, răspunsul la obiecţiuni şi concluziile finale, instanţa a considerat că valoarea de 24 euro/mp stabilită de experţi este cea care reflectă situaţia din teren, asigurând expropriatului o justă şi reală despăgubire pentru imobilul în suprafaţă de 5.000 mp.
Astfel, s-a apreciat că trebuie avută în vedere la stabilirea preţului pe metru pătrat teren metoda folosită de experţi, raportarea la ofertele de tranzacţionare, în condiţiile inexistenţei unor tranzacţii efective.
Instanţa a constatat că s-a oferit o justificare plauzibilă lipsei dovezilor de tranzacţii efectiv efectuate în perioada anterioară, datorită stagnării pieţei imobiliare cât şi datorită situaţiei specifice acestor imobile expropriate, în privinţa cărora, bineînţeles, tranzacţiile au încetat.
S-a constatat că în mod corect experţii au avut în vedere şi restricţiile urbanistice aplicabile imobilului care se află în zona de siguranţă a aeroportului şi care scad valoarea de circulaţie a acestuia chiar şi independent de expropriere; or aceste restricţii, fiind independente şi anterioare exproprierii nu sunt susceptibile de compensare şi despăgubire, legiuitorul prevăzând posibilitatea despăgubirii doar pentru imobilele efectiv expropriate nu şi pentru cele a căror valoare ar scădea (prin incidenţa unor restricţii urbanistice) ca urmare a extinderii zonei de siguranţă a aeroportului.
Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă, prin decizia nr. 134 din 1 aprilie 2015, a admis apelul declarat de J. Iaşi – C.J. Iaşi, prin reprezentanţi legali, împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte:
A obligat pe pârâtul J. Iaşi – C.J. Iaşi să plătească reclamantului G.M. echivalentul în lei al sumei de 79.000 Euro cu titlu de despăgubiri pentru imobilul expropriat situat în Iaşi, str. Aeroportului, tarlaua 115, parcela 4434/1, suprafaţa de 5.000 mp înscris în CF nr. 71349 a Municipiului Iaşi, număr cadastral 18842, proprietatea reclamantului G.M. conform raportului de expertiză întocmit de experţii C.I., Şt.D.P. şi D.G. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate ce nu contravin prezentei decizii. A obligat pe apelantul J. Iaşi – C.J. Iaşi să plătească către expertul C.I. suma de 1100 lei onorariu expert neachitat şi către expertul Şt.D.P. suma de 250 lei diferenţă onorariu expert neachitat. A obligat pe intimatul G.M. să plătească către expertul D.G. suma de 223,50 lei diferenţă onorariu expert neachitat.
S-a reţinut, de către instanţa de apel, că scopul adoptării Legii nr. 33/1994 este de a asigura cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere şi stabilire a despăgubirilor, cât şi apărarea dreptului de proprietate privată.
Prin hotărârea nr. 4 din 16 martie 2011 a C.J. Iaşi, în baza hotărârilor nr. 37 şi nr. 38 din 11 februarie 2011 ale C.J. Iaşi, comisia de verificare a dreptului de proprietate ori a altui drept real pentru proprietarii privaţi, persoane fizice şi juridice ale căror proprietăţi sunt afectate de expropriere în vederea realizării lucrării de utilitate publică „Dezvoltarea şi modernizarea A.I. Iaşi” a stabilit despăgubirea cuvenită titularului dreptului de proprietate G.M. în cuantum de 74.566 lei, în conformitate cu art. 11 din Legea nr. 255/2010.
Conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite. La stabilirea cuantumului despăgubirilor, experţii şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând în mod obişnuit imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite.
S-a observat că jurisprudenţa contenciosului european a statuat în virtutea art. 1 din Protocolul 1 că o măsură privativă de proprietate trebuie să păstreze un echilibru just între exigenţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale persoanei, respectiv ea trebuie să fie în acelaşi timp convenabilă pentru realizarea ţelului ei legitim şi nedisproporţionată faţă de acesta.
În raport de criticile apelantului privind modalitatea de efectuare a expertizelor tehnice, înscrisurile care au fundamentat concluziile experţilor la instanţa de fond, curtea de apel a dispus administrarea în cauză a unei noi expertize tehnice evaluatorie a bunului expropriat, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 şi 26 din Legea nr. 33/1994.
Raportat la concluziile finale ale acestei noi expertize, ca urmare a obiecţiunilor formulate de părţi s-a constatat de către comisia de experţi C.I., Şt.D.P. şi D.G. că valoarea despăgubirii ce se cuvine intimatului - reclamant pentru terenul extravilan expropriat în suprafaţă de 5.000 mp, Zona A. Iaşi, este 79.000 Euro.
Afirmaţiile apelantului conform cărora momentul de la care trebuie calculată acordarea despăgubirii este cel al emiterii hotărârii de despăgubire au fost găsite fără susţinere în dispoziţiile legale aplicabile în cauză, întrucât acest moment este stabilit imperativ de Legea nr. 33/1994 prin art. 26 alin. (2).
Curtea de apel a notat că valoarea despăgubirii de 79.000 Euro stabilită de experţi este în concordanţă cu dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 care prevede că despăgubirea acordată de instanţă nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai mare decât cea solicitată de expropriat.
Nu au putut fi reţinute nici susţinerile apelantului referitoare la depăşirea competenţei materiale a instanţei civile prin anularea hotărârii emise de C.J. Iaşi, instanţa dispunând doar în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator şi nu asupra exproprierii însăşi.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri pârâtul şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
Motivele de recurs ale Parchetului au fost întemeiate pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
S-a susţinut că decizia atacată a fost dată în considerarea unui text legal declarat neconstituţional, în parte, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015. Astfel, s-a precizat că prin amintita decizie s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale. Conform art. 147 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept pe durata celor 45 de zile de la publicarea lor în M. Of., deci nu mai pot constitui fundament pentru luarea unei hotărâri.
Or, în speţă, în luarea deciziei atacate, instanţa a înlăturat (respins) solicitarea apelantei de a stabili cuantumul despăgubirilor ţinând cont de valoarea terenului expropriat la data exproprierii şi s-a raportat la prevederea „la data întocmirii raportului de expertiză”, sintagmă declarată neconstituţională.
A făcut referire la decizia Înaltei Curţi nr. 1312 din 24 februarie 2012 în ceea ce priveşte efectele deciziilor de neconstituţionalitate asupra litigiilor aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor care reprezintă o problemă de ordine publică.
Prin al doilea motiv de recurs a fost criticată neobservarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât în cauză valoarea terenului expropriat a fost stabilită pe baza „a trei oferte de vânzare a unor imobile similare ca utilizare şi zonare”. Or, expresia preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ - teritorială are semnificaţia de preţ plătit efectiv, respectiv preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare – cumpărare, recurentul indicând în acest sens o serie de decizii ale instanţei supreme.
S-a mai arătat că instanţa a limitat aria de aplicare a respectivelor prevederi legale raportându-se doar la tranzacţiile efectuate pentru zonele din vecinătatea aeroportului, deşi articolul menţionat face referire la imobile de acelaşi fel din unitatea administrativ - teritorială.
Prin motivele de recurs, circumscrise art. 304 pct. 3 şi 6 C. proc. civ., J. Iaşi – C.J. Iaşi a arătat că instanţele fondului şi-au depăşit competenţa atunci când au dispus anularea în parte a H.C.J. nr. 37/2011, încălcând prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004.
A precizat în acest context că hotărârea atacată a fost emisă de C.J. Iaşi, în regim de putere publică, în conformitate cu prevederile Legii nr. 215/2001, în cadrul unei proceduri administrative, decizia de expropriere constituind titlu executoriu pentru predarea bunului imobil, iar contestaţia împotriva acesteia nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor în cauză.
Prin al doilea motiv de recurs s-a arătat, în esenţă, că la întocmirea raportului de expertiză nu au fost verificate şi identificate niciun fel de tranzacţii concrete cu privire la caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar oferte de vânzare postate pe internet, în dezacord cu dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994.
A solicitat a se avea în vedere şi decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, potrivit căreia valorile despăgubirilor urmează a se stabili prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv martie 2011.
În continuare, recurentul, prevalându-se şi de decizii pronunţate de Înalta Curte, a făcut o serie de consideraţii asupra metodelor folosite de experţi pentru evaluarea propriu, zisă a terenului şi calculul despăgubirilor, precum şi asupra terenului, precizând că restricţiile despre care a făcut vorbire existau de la data înfiinţării Aeroportului Iaşi şi nu de la data exproprierii datorită amplasării acestuia în vecinătatea aeroportului.
Referitor la excepţiile invocate prin întâmpinarea formulată în cauză de către intimatul – reclamant G.M., se reţine că acestea nu pot fi primite.
În ceea ce priveşte exercitarea omisso medio a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, se constată că judecând apelul declarat de pârâtul J. Iaşi – C.J. împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, instanţa de apel a schimbat, în parte, respectiva hotărâre, soluţia fiind pronunţată în raport de considerentele avute în vedere. Astfel, curtea de apel a înlăturat susţinerile apelantului referitoare la momentul de la care trebuie calculată acordarea despăgubirii, respectiv cel al emiterii hotărârii de despăgubire, constatând că respectivul moment este stabilit imperativ de Legea nr. 33/1994, prin art. 26 alin. (2).
În ceea ce priveşte nulitatea parţială a ambelor recursuri în raport de motivele cuprinse la pct. 2 din acestea, se constată că au fost formulate critici faţă de modul de stabilire a cuantumului despăgubirilor, ambii recurenţi susţinând aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994. În aceste condiţii, deşi, în special, în recursul pârâtului există o serie amplă de consideraţii privind starea de fapt (asupra terenului, etc.), se identifică motive care pot fi subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Examinând însă criticile formulate, se constată că recursurile sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.
Prin motivele recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-au formulat critici legate de pronunţarea hotărârii atacate în considerarea unui text declarat neconstituţional (suspendat), în parte, prin decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2015, iar pârâtul a solicitat, prin motivele de recurs, să se aibă în vedere respectiva decizie potrivit căreia valorile despăgubirilor urmează a se stabili prin raportare la momentul transferului dreptului de proprietate, respectiv martie 2011.
Se reţine, însă, că respectivele critici nu au un caracter fondat, neputând fi primite. Se observă astfel că prin decizia Curţii Constituţionale nr. 12 din 15 ianuarie 2015 (M. Of. nr. 152/3.03.2015), a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că prevederile art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004, în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 184/2008, raportate la sintagma „la data întocmirii raportului de expertiză” cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 sunt neconstituţionale.
Or, în speţă, hotărârea nr. 4/2011, precum şi hotărârile nr. 37/2011 şi nr. 38/2011, a căror anulare s-a solicitat sub aspectul cuantumului despăgubirii pentru expropriere, au fost emise de Consiliul Judeţean Iaşi în baza Legii nr. 255/2010, act normativ pe care şi-a întemeiat şi reclamantul acţiunea dedusă judecăţii.
În aceste condiţii, se reţine că decizia Curţii Constituţionale nu poate fi incidentă speţei, în situaţia în care nu vizează neconstituţionalitatea unor prevederi cuprinse în Legea nr. 255/2010, ci, după cum s-a arătat mai sus, se referă la neconstituţionalitatea art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004.
Că este aşa, rezultă o dată în plus din împrejurarea că prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 au fost supuse controlului de constituţionalitate ulterior, conform deciziei nr. 380 din 26 mai 2015 (M. Of. nr. 527/15.07.2015), în considerentele căreia s-a reţinut că decizia de constatare a neconstituţionalităţii nr. 12/2015 „a vizat conţinutul normativ integrat normei de trimitere, respectiv art. 9 teza a doua din Legea nr. 198/2004”, sens în care s-a constatat că este îndeplinită condiţia de admisibilitate din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Decizia nr. 380/2015 fiind pronunţată ulterior celei din apel nu poate fi însă temei pentru susţinerea nelegalităţii soluţiei atacate.
Ca atare, apar ca nerelevante şi susţinerile recurentului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi referitoare la cele statuate prin decizia Înaltei Curţi nr. 1312/2012 în ceea ce priveşte efectele deciziilor de neconstituţionalitate asupra litigiilor aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţelor de judecată.
Nu pot fi, de asemenea, primite criticile pârâtului referitoare la depăşirea de către instanţele fondului a competenţei prin anularea în parte a H.C.J. nr. 37/2011. Se observă, în acest context, că în cauză nu au fost încălcate prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cum eronat susţine recurentul, în măsura în care s-a solicitat de către reclamant şi s-a dispus de către instanţe anularea respectivelor hotărâri doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor cuvenite pentru expropriere.
În ceea ce priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, se reţine că reprezintă un motiv comun al ambelor recursuri exercitate în cauză, sens în care urmează a fi tratate împreună.
Se observă astfel că obiect al criticii îl reprezintă modalitatea stabilirii cuantumului despăgubirilor prin raportul de expertiză, prin neobservarea dispoziţiilor legale anterior amintite, şi anume prin stabilirea respectivei valori pe baza a trei oferte de vânzare a unor imobile similare ca utilizare şi zonare şi nu în raport de preţul de tranzacţionare a bunului, consemnat ca atare în contracte de vânzare – cumpărare.
Aceste critici nu pot fi însă primite.
Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).
Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească”.
Se constată că din dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, rezultă cele două aspecte esenţiale ce interesează obiectivele la care trebuie să răspundă experţii desemnaţi de către instanţa de judecată, respectiv preţul de piaţă al imobilelor, astfel cum rezultă din tranzacţii încheiate în perioada relevantă şi, eventual, din oferte de tranzacţionare, iar în al doilea rând, momentul de referinţă al determinării cuantumului despăgubirilor.
Sintagma „ preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrative - teritorială” defineşte preţul de piaţă, anume preţul cel mai probabil, la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui bun, după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piaţă concurenţială, atunci când sunt întrunite toate condiţiile unei vânzări oneste şi în care cumpărătorul şi vânzătorul acţionează prudent, în cunoştinţă de cauză, în interesul propriu, presupunând că nici unul dintre aceştia nu este supus unor constrângeri exagerate.
În speţă, instanţa de apel a dispus, stabilind obiectivele expertizei, să se răspundă la singurul criteriu legal prevăzut de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi să se evalueze bunul în litigiu potrivit acestuia, folosind metoda comparaţiilor directe în zona în care se află terenul în raport de regimul juridic al respectivului imobil, dacă este extravilan sau intravilan, având în vedere vânzările efectuate în zonă.
Or, potrivit răspunsului la obiecţiuni, urmare întreprinderii demersurilor pentru a se verifica existenţa de tranzacţii similare în zona în care se regăseşte terenul supus expertizei, experţii au arătat că nu au obţinut informaţii care să sprijine realizarea evaluării utilizând tranzacţii similare. Au precizat că după efectuarea tuturor demersurilor solicitate de O.C.P.I. Iaşi, au fost identificate nouă tranzacţii, care nu corespund însă criteriilor de eligibilitate pentru a putea fi utilizate ca şi comparabile în aplicarea metodei comparaţiilor, întrucât se referă la imobile care ori sunt situate în intravilan, ori în extravilan sau în zone care nu pot fi asimilate ca localizare cu cea în care este situat imobilul în litigiu.
În acest context, nu pot fi primite nici susţinerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi referitoare la restrângerea ariei de aplicare a textului cuprins la art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care priveşte imobile de acelaşi fel în unitatea administrativ – teritorială, în raport de particularităţile concrete ale imobilului expropriat legate de amplasarea acestuia în zona de siguranţă a Aeroportului Iaşi.
Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge, ca nefondate, ambele recursuri exercitate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de pârâtul J. Iaşi – C.J. Iaşi împotriva deciziei nr. 134 din 1 aprilie 2015 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1791/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1735/2015. Civil → |
|---|
