ICCJ. Decizia nr. 250/2015. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 250/2015
Dosar nr. 14669/86/2012
Şedinţa publică de la 29 ianuarie 2015
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia civilă sub nr. 14669/86/2012, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta SC S.I. SRL prin administrator judiciar A.I. IPURL Suceava a chemat în judecată pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 14.379.601,84 RON, reprezentând despăgubiri ca urmare a producerii evenimentului asigurat, conform poliţelor de asigurare din 24 noiembrie 2011, din 4 noiembrie 2011, din 28 iulie 2011 şi a anexelor acestora.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că între părţi s-au încheiat poliţele de asigurare susmenţionate, conform cărora, pârâta avea obligaţia de a-i plăti cu titlu de despăgubire suma de 15.380.691,84 RON, ca urmare a producerii evenimentului asigurat, incendiului din data de 6 ianuarie 2012, cu următoarea structură: suma de 5.703.590 RON contravaloare reconstrucţie clădire distrusă la punctul de lucru al societăţii situat în loc. S.S., com. G., jud. Suceava, constatat de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Subunitatea R. prin procesul-verbal de intervenţie din 6 ianuarie 2012, în urma incendiului solicitând efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a daunelor suferite de clădire, întocmită de expertul B.R., expertiză ce a fost înaintată şi către pârâtă; suma de 89.774,72 RON, reconstruire clădire ce adăposteşte centrala termică, potrivit devizului de lucrări şi facturii anexate, întocmite de SC C.O. SRL; suma de 467.568,03 RON, contravaloare centrală termică, potrivit facturilor de achiziţie din 14 februarie 2012, din 6 aprilie 2012, din 29 martie 2012; suma de 1.758.291,38 RON, materie primă arsă în incendiu, constând în banda de rulare şi suma de 3.625.877,71 RON, materie primă arsă în incendiu, constând în carcase camion; că, şi-a onorat obligaţiile contractuale, însă deşi a deschis două dosare de daună în urma sesizării privind producerea evenimentului asigurat, pârâta nu a înţeles să plătească contravaloarea indemnizaţiei de asigurare conform poliţelor încheiate.
Prin întâmpinare, pârâta SC O.V.I.G. SA (fostă SC B.C.R.A.V. SA) a invocat excepţiile necompetenţei teritoriale, având în vedere dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., apreciind că Tribunalul Bucureşti este competent să soluţioneze pricina; a lipsei calităţii de reprezentant a administratorului judiciar A.I. IPURL, care nu a probat calitatea declinată şi a prematurităţii introducerii acţiunii, fundamentată pe dispoziţiile art. 109 şi art. 7201 C. proc. civ., întrucât reclamanta nu a făcut dovada efectuarea procedurii prealabile a concilierii directe, iar pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca nefondată arătând, în esenţă, că reclamanta nu este îndreptăţită să beneficieze de despăgubire, deoarece nu şi-a respectat obligaţiile contractuale stabilite prin Condiţiile Generale de Asigurare, fiind aplicabile excluderile prevăzute în aceste dispoziţii contractuale, enumerând acte de sancţionare contravenţională întocmite pe numele acesteia.
Prin încheierea din data de 8 martie 2013, tribunalul a respins excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare şi a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, proba cu efectuarea unei expertize pentru evaluarea bunurilor mobile, respectiv evaluarea proprietăţii imobiliare, pentru reclamantă şi proba cu interogatoriul, pentru pârâtă.
Prin notele de şedinţă din 7 septembrie 2013, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, solicitând respingerea cererii introductive, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1540 din 20 septembrie 2013, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtă şi a respins cererea, ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă reţinând, în esenţă, că, în antetul fiecăreia dintre cele două poliţe invocate de reclamantă, poliţa din 4 noiembrie 2011 şi poliţia din 24 noiembrie 2011 se menţionează calitatea de beneficiar a Băncii C.R. S. şi în partea de jos a poliţelor din 24 noiembrie 2011, respectiv din 28 iulie 2011 se arată că poliţa „se cesionează în favoarea instituţiei creditoare Banca C.R. S.”, cele două poliţe din 4 noiembrie 2011 şi din 24 noiembrie 2011 confirmând faptul că părţile au încheiat contractul de asigurare în procedeul stipulaţiei pentru altul, care este convenţia prin care SC S.I. SRL, în calitate de stipulant a convenit cu promitentul SC O.V.I.G. SA ca, la data producerii riscului asigurat, despăgubirea cuvenită să fie achitată terţului beneficiar Banca C.R. S., dreptul de creanţă născându-se în patrimoniul acesteia în temeiul fiecăruia dintre cele două contracte de asigurare încheiate între părţile litigante din prezenta cauză, sub condiţia suspensivă a acceptării stipulaţiei de către beneficiar, conform dispoziţiilor art. 1286 noul C. civ., în vigoare la data încheierii convenţiei; că, mecanismul stipulaţiei pentru altul a fost dublat de cesiunea de creanţă către acelaşi beneficiar Banca C.R. S., în privinţa poliţei din 24 noiembrie 2011 şi ca atare, deşi reclamanta a achitat primele de asigurare astfel cum s-a obligat prin fiecare dintre cele două contracte, indemnizaţia de asigurare nu i se cuvine, fiind stipulată în beneficiul instituţiei creditoare Banca C.R., Sucursala S.; că, prin mecanismul cesiunii de creanţă, odată cedată creanţa de la cedenta reclamantă către cesionara Banca C.R. S., aceasta din urmă dobândeşte dreptul de a încasa creanţa cedată, anume indemnizaţia de asigurare, cedenta-reclamantă pierzând calitatea de creditor al pârâtei, conferită de contractul de asigurare confirmat prin încheierea poliţei, pârâta-debitoare fiind obligată ca, la producerea riscului asigurat, să plătească indemnizaţia cesionarului şi, prin urmare, inclusiv în privinţa dreptului de despăgubire relevat de poliţa din 28 iulie 2011, reclamanta nu are calitate procesuală activă; că, este de necontestat interesul procesual al reclamantei în promovarea demersului judiciar de faţă, având în vedere pretinsul prejudiciu din propriul patrimoniu şi valoarea considerabilă a pagubelor pretinse, însă interesul este doar una dintre condiţiile necesare pentru a justifica poziţia de reclamant în procedura civilă clasică, calitatea procesuală fiind o condiţie distinctă, obligatoriu de îndeplinit; că, are calitate procesuală activă persoana titulară a dreptului subiectiv din raportul juridic dedus judecăţii, în speţa de faţă, fiind vorba despre dreptul de a încasa indemnizaţia de asigurare stipulată în contractele de asigurare, terţul Banca C.R. S. şi nu plătitorul de prime, SC S.I. SRL; că, reclamanta nu este nici beneficiara şi nici cesionara asigurărilor pe care îşi fundamentează pretenţiile patrimoniale în contradictoriu cu pârâta, astfel încât aceasta este lipsită de calitate procesuală activă.
Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 98 din 30 aprilie 2014, a respins, ca nefondat, apelul declarat reclamanta SC S.I. SRL prin administrator judiciar A.I. IPURL S. împotriva sentinţei nr. 1540 din 20 septembrie 2013 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, în contradictoriu cu pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti.
Prin încheierea de şedinţă din 20 martie 2014, curtea a stabilit că nu se pune problema unei cereri de repunere în termenul de apel, în condiţiile în care, verificând actele dosarului de fond, a constatat că tribunalul nu a procedat la comunicarea sentinţei apelate cu respectarea prevederilor imperative ale art. 93 raportat la art. 100 alin. (1) pct. 7 şi alin. (3) C. proc. civ., în situaţia în care, deşi reclamanta şi-a indicat pe tot parcursul procesului un domiciliu procesual pentru corespondenţă în com. G., sat S.S., jud. Suceava, aceasta nu a desemnat şi persoana împuternicită cu primirea corespondenţei, împrejurare în care comunicarea sentinţei trebuia să se facă la sediul social al societăţii, prin administratorul judiciar, conform dispoziţiilor art. 93 din acelaşi cod.
Aşadar, chiar reţinându-se o culpă în sarcina reclamantei, constând în omisiunea indicării exprese a numelui persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură, comunicarea sentinţei în favoarea acesteia apare nelegală, deoarece instanţa era obligată să efectueze comunicarea la domiciliul (sediul) real al părţii, conform art. 93 C. proc. civ., prin administratorul judiciar, astfel încât în cauză devine incidenţă sancţiunea nulităţii prevăzută expres de art. 100 alin. (3) C. proc. civ., vătămarea reclamantei constând în imposibilitatea luării la cunoştinţă şi atacării în interiorul termenului de apel a sentinţei, prezumată conform art. 105 alin. (2) teza a ll-a C. proc. civ., până la dovada contrară, care în cauză nu s-a făcut, neputând fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură.
În această împrejurare, cum faţă de reclamantă, termenul de apel nici nu a început să curgă, în speţă, nu se poate pune problema decăderii acesteia din dreptul de exercitare a căii de atac, în sensul art. 103 alin. (1) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, nici a instituţiei repunerii în termen prevăzută de alin. (2) al aceluiaşi articol, cererea formulată de aceasta apărând, într-adevăr, ca fiind lipsită de interes legitim.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu referire la primul motiv de apel vizând nelegala citare a reclamantei în faţa instanţei de fond, curtea a reţinut că, într-adevăr, procedura citării şi comunicării actelor de procedură este o instituţie fundamentală a procesului civil, fiind menită să contribuie la asigurarea înfăptuirii justiţiei, cu respectarea principiului dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.
Deşi art. 85 C. proc. civ. prevede obligativitatea citării părţilor în vederea pronunţării unei hotărâri valabile, iar în speţă, reclamanta, prin administrator judiciar a înţeles să-şi aleagă o adresă pentru corespondenţă, fără desemnarea persoanei însărcinate cu primirea acesteia, după cum s-a arătat în prealabil, curtea a constatat că, într-adevăr, procedura de citare cu reclamanta în faţa primei instanţe a fost viciată, însă această neregularitate procedurală s-a acoperit prin prezenţa reprezentantului părţii în instanţă, în persoana consilierului juridic, care a reprezentat activ interesele reclamantei pe tot parcursul procesului, împrejurare acceptată expres de administratorul judiciar, prin adresa din 10 ianuarie 2013, fiind unanim admis că citarea are ca scop încunoştiinţarea părţii despre existenţa procesului, pentru ca aceasta să se poată prezenta şi să-şi facă apărările pe care le consideră necesare.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de apel, circumscris reţinerii eronate de către prima instanţă a incidenţei în cauză a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, curtea a reţinut că în speţă sunt necontestate, pe de o parte, încheierea şi valabilitatea contractelor de asigurare între reclamantă, în calitate de asigurat şi pârâtă, în calitate de asigurător, iar pe de altă parte, cesionarea poliţelor de asigurare în favoarea Băncii C.R., Sucursala S. şi că este de necontestat faptul că temeiul juridic al pretenţiilor reclamantei este reprezentat de contractele de asigurare în discuţie, în contextul în care, beneficiarul poliţelor de asigurare este terţul Banca C.R., Sucursala S.
Din această perspectivă, apare justă aprecierea primei instanţe referitoare la împrejurarea că, practic, părţile contractante au înţeles să încheie respectivele poliţe de asigurare în procedura stipulaţiei pentru altul, în interpretarea şi aplicarea căreia, reclamanta-stipulant s-a obligat şi a achitat primele de asigurare în favoarea pârâtei-promitent obligată, la rândul său, să execute prestaţia în favoarea terţului beneficiar la momentul producerii riscului asigurat, în condiţiile şi clauzele agreate şi însuşite de părţile contractante, opozabile deci acestora din urmă şi obligatorii în lumina principiilor autonomiei de voinţă şi al relativităţii efectelor contractului, care guvernează materia răspunderii contractuale, cum de altfel, corect a susţinut şi pârâta.
Altfel spus, terţului Banca C.R., Sucursala S., ca beneficiar al poliţelor de asigurare, calitate dobândită prin pierderea calităţii de creditor al pârâtei de către reclamantă, îi incumbă şi calitatea de titular al dreptului de a încasa indemnizaţia de asigurare stipulată în favoarea sa, pretinsă de calitatea de titular al acţiunii în despăgubire, împrejurare în care, incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost corect apreciată de prima instanţă.
Susţinerea reclamantei, în sensul că îndreptăţirea acesteia la încasarea despăgubirii şi, pe cale de consecinţă, calitatea procesuală activă în cauză, derivă din scopul procedurii colective a insolvenţei în care este angrenată, deschisă la 26 octombrie 2012, la cererea terţului beneficiar Banca C.R., Sucursala S., prevăzut de art. 2 din Legea cadru în materie nr. 85/2006 şi constând în acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, cu condiţia intrinsecă a maximizării averii acestuia din urmă, a fost respinsă întrucât, dreptul de creanţă la despăgubire s-a născut direct în patrimoniul terţului beneficiar în momentul producerii riscului asigurat şi nu în cel al reclamantei, interesul conservării şi valorificării de către aceasta din urmă, prin administrator judiciar, pe calea procedurii, a unui drept practic inexistent, nefiind legitim.
De asemenea, o eventuală coniventă între creditorul Banca C.R., Sucursala S., terţ beneficiar al asigurării şi societatea de asigurare pârâtă, sugerată de aceeaşi reclamantă, nu poate constitui obiect de analiză pentru instanţă în acest cadru procesual, vis-a-vis de obiectul acţiunii şi temeiul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii, părţile interesate având la îndemână alte demersuri procedurale, cu atât mai mult cu cât acest aspect nu condiţionează îndreptăţirea reclamantei la pretinderea despăgubirilor.
S-a reţinut şi faptul că, terţul beneficiar Banca C.R. Sucursala S. (creditor al reclamantei-debitoare în procedura colectivă) figurează înscris în tabelul definitiv al creanţelor cu suma de 36.689.349,18 RON, cu titlu de creanţă garantată, reprezentând contravaloarea creditului acordat reclamantei-debitoare, aceasta din urmă necontestând în cadrul procesual creat în faţa judecătorului sindic creanţa acestui creditor, ci doar pe cea pretinsă de D.G.F.P. Suceava.
Împotriva deciziei nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC S.I. SRL prin lichidator M.I. SPRL Suceava, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului, desfiinţării sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Suceava, pentru analizarea fondului cauzei.
Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că decizia din apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 973 şi art. 2214 C. civ., dar şi a dispoziţiilor art. 7.10 din Condiţiile generale, asigurarea imobilelor şi a altor bunuri deţinute-folosite de persoane juridice, anexă la poliţele de asigurare, art. 6.2 din anexa-condiţii generale la contractul de credit din 12 aprilie 2006 şi contractul de credit din 21 februarie 2006, precum şi a dispoziţiilor art. 20 lit. l) din Legea nr. 85/2006, privind atribuţiile administratorul judiciar în recuperarea creanţelor datorate societăţii aflate în insolvenţă, dar şi cele ale art. 2 din acelaşi act normativ care reglementează principiul maximizării averii debitorului.
Consideră că în mod nelegal a fost admisă de instanţa de apel excepţia lipsei calităţii procesuale active a societăţii sale, motivat de faptul că beneficiara celor două poliţe de asigurare este Banca C.R. SA şi că doar aceasta avea dreptul să solicite obligarea asigurătorului la plata despăgubirilor ca urmare a activării poliţelor de asigurare.
În cauză, cum SC S.I. SRL este proprietarul bunurilor ce fac obiectul poliţelor de asigurare facultativă pentru incendiu şi alte riscuri încheiate cu pârâta, arată că legitimarea sa procesuală este dată de interesul său de a obţine despăgubiri de către Banca C.R. SA, pentru diminuarea creanţei cu care este înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor, în contextul pasivităţii Banca C.R. care nu a formulat cerere de despăgubiri.
Consideră că prin modul cum a soluţionat instanţa de apel acţiunea, reţinând incidenţa în cauză a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale active îi este îngrădit liberul acces la justiţie, în condiţiile în care interesul său în a-şi valorifica dreptul la despăgubiri decurgând din executarea contractului de asigurare nu poate fi contestat, cu atât mai mult cu cât este şi ea parte în contract, iar dosarele de daune au fost întocmite la cerea sa.
Calitatea procesuală activă a SC S.I. SRL rezidă şi din dispoziţiile art. 2214 C.civ. aplicabile poliţelor de asigurare, potrivit cărora în cazul asigurării de bunuri, asigurătorul se obligă ca la producerea riscului asigurat, să plătească asigurarea beneficiarului asigurării sau altor persoane îndreptăţite.
Intimata pârâta SC O.V.I.G. SA Bucureşti prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului ca nefondat.
Analizând recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL prin lichidator M.I. SPRL Suceava împotriva deciziei nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva criticilor formulate şi temeiurilor de drept arătate, ţinând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
SC S.I. SRL, în calitate de stipulant a convenit cu SC O.V.I.G. SA în calitate de promitent, să încheie contractul de asigurare în procedeul stipulaţiei pentru altul, prin care a stabilit ca la data producerii riscului asigurat, despăgubirea cuvenită să fie achitată terţului beneficiar Banca C.R. S., dreptul de creanţă născându-se în patrimoniul acesteia în temeiul fiecăruia dintre cele două contracte de asigurare încheiate între părţile litigante din prezenta cauză, sub condiţia suspensivă a acceptării stipulaţiei de către beneficiar, conform dispoziţiilor art. 1286 noul C. civ., în vigoare la data încheierii convenţiei.
În cauză, mecanismul stipulaţiei pentru altul a fost dublat de cesiunea de creanţă către acelaşi beneficiar Banca C.R. Suceava, în privinţa poliţei din 24 noiembrie 2011 şi ca atare, deşi reclamanta a achitat primele de asigurare astfel cum s-a obligat prin fiecare dintre cele două contracte, indemnizaţia de asigurare nu i se cuvine, fiind stipulată în beneficiul instituţiei creditoare Banca C.R., Sucursala S.
Este de necontestat interesul procesual al reclamantei în promovarea demersului judiciar de faţă, având în vedere pretinsul prejudiciu din propriul patrimoniu şi valoarea considerabilă a pagubelor pretinse, însă interesul este doar una dintre condiţiile necesare pentru a justifica poziţia de reclamant în procedura civilă clasică, calitatea procesuală fiind o condiţie distinctă, obligatoriu de îndeplinit.
Astfel, instanţa de apel în analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a constat că specificul contractului de asigurare dă dreptul terţului beneficiar Banca C.R. de a încasa indemnizaţia de asigurare, drept generat prin încheierea poliţei de asigurare, dar afectat de condiţia suspensivă a intervenirii riscului asigurat până la momentul rambursării integrale a creditului acordat de bancă.
Din această perspectivă, apare justă aprecierea instanţei de apel referitoare la împrejurarea că, practic, părţile contractante au înţeles să încheie respectivele poliţe de asigurare în procedura stipulaţiei pentru altul, în interpretarea şi aplicarea căreia, reclamanta-stipulant s-a obligat şi a achitat primele de asigurare în favoarea pârâtei-promitent obligată, la rândul său, să execute prestaţia în favoarea terţului beneficiar la momentul producerii riscului asigurat, în condiţiile şi clauzele agreate şi însuşite de părţile contractante, opozabile deci acestora din urmă şi obligatorii în lumina principiilor autonomiei de voinţă şi al relativităţii efectelor contractului, care guvernează materia răspunderii contractuale, cum de altfel, corect a susţinut şi pârâta.
Altfel spus, terţului Banca C.R. Sucursala S., ca beneficiar al poliţelor de asigurare, calitate dobândită prin pierderea calităţii de creditor al pârâtei de către reclamantă, îi incumbă şi calitatea de titular al dreptului de a încasa indemnizaţia de asigurare stipulată în favoarea sa, pretinsă de calitatea de titular al acţiunii în despăgubire, împrejurare în care, incidenţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei a fost corect apreciată de instanţa de apel.
Susţinerea recurentei, în sensul că, calitatea de proprietar al bunurilor ce fac obiectul poliţelor de asigurare facultativă pentru incendiu şi alte riscuri încheiate cu pârâta, îi conferă legitimare procesuală în raport de interesul său şi îndreptăţirea de a obţine şi încasa despăgubiri, şi că aceasta derivă din scopul procedurii colective a insolventei în care este angrenată, deschisă la 26 octombrie 2012, la cererea terţului beneficiar Banca C.R. Sucursala S., prevăzut de art. 2 din Legea nr. 85/2006 şi constând în acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă, cu condiţia intrinsecă a maximizării averii acestuia din urmă, nu poate fi primită în condiţiile în care, dreptul de creanţă la despăgubire s-a născut direct în patrimoniul terţului beneficiar în momentul producerii riscului asigurat şi nu în cel al reclamantei, interesul conservării şi valorificării de către aceasta din urmă prin administrator judiciar, pe calea procedurii, a unui drept practic inexistent, nefiind legitim.
Prin urmare, având în vedere considerentele expuse, urmează a se reţine că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL, prin lichidator M.I. SPRL Suceava împotriva deciziei nr. 98 din 30 aprilie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1809/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 251/2015. Civil. Obligatia de a face. Recurs → |
|---|
