ICCJ. Decizia nr. 2338/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2338/2015
Dosar nr. 2566/1/2015
Şedinţa publică din 22 octombrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 9432 din 13 octombrie 2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 41647/3/AS/2013 a admis în parte acţiunea formulată de contestatoarea N.A. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a municipiului Bucureşti şi a fost obligată aceasta din urmă să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie pentru limită de vârstă ale contestatoarei prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 28 de ani şi la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 21 martie 2011; a fost obligată intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatoarei prin valorificarea veniturilor brute menţionate în adeverinţa nr. 423 din 1 octombrie 2013 eliberată de SC P.R. SA în locul veniturilor şi sporurilor deja valorificate pentru perioada menţionată în adeverinţă şi la plata diferenţelor de drepturi de pensie cuvenite începând cu data de 1 noiembrie 2013.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin încheierea din data de 22 mai 2015:
- a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13, 83, 223, 411 şi 490 C. proc. civ.;
- a suspendat, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecarea apelului formulat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a sesizării ce face obiectul dosarului nr. 3738/90/2013 a Curţii de Apel Ploieşti.
La data de 25 mai 2015, contestatoarea-intimată N.A. a solicitat repunerea pe rol a litigiului şi judecarea apelului, arătând că nu pot fi incidente dispoziţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., ce au impus suspendarea judecăţii, întrucât chestiunea de drept ce face obiectul sesizării nu este nouă, ea fiind lămurită de Înalta Curte prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011 pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin încheierea de şedinţă din 5 iunie 2015 a respins cererea de repunere pe rol formulată de intimata N.A., reţinând că subzistă motivul suspendării întrucât Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi nu a soluţionat încă Dosarul nr. 1328/1/2015 la care a fost conexat Dosarul nr. 1718/1/2015 al Înaltei Curţii.
La data de 29 iunie 2015 a fost înregistrată cererea de recurs a intimatei N.A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în ceea ce priveşte măsura suspendării judecăţii apelului şi împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2015 pronunţată de aceeaşi instanţă, prin care s-a respins cererea sa de repunere pe rol a cauzei şi a fost menţinută măsura suspendării dispusă în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ.
În urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. 2566/1/2015 şi repartizată completului CF4.
Recurenta a susţinut că instanţa şi-a depăşit puterile judecătoreşti întrucât chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea de fond a cauzei nu este nouă, ţinând cont de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra acestei chestiuni de drept prin Decizia nr. 4 din 4 aprilie 2011 publicată în M. Of. al României nr. 349/15.05.2011 în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Aceasta îşi produce efectele juridice nefiind abrogată prin art. 196 din Legea nr. 263/2010. A susţinut că măsura suspendării până la soluţionarea dosarului nr. 3738/90/2013 al Curţii de Apel Piteşti este nelegală, întrucât nu este parte în acel dosar, nu a avut acces la această cauză, iar soluţia pe care o va da Înalta Curte în dosarul menţionat nu va fi comunicată.
A criticat faptul că, din moment ce chestiunea de drept a fost lămurită prin decizia în interesul legii nr. 4 din 4 aprilie 2011, suspendarea cauzei nu se impunea în condiţiile art. 519 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât apelul pârâtei era tardiv.
Instanţa de apel nu a verificat dacă subzistă temeiul suspendări şi a respins, în mod greşit, cererea de repunere pe rol a cauzei.
Completul de filtru C4, la data de 23 iulie 2015, constatând că raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea lui părţilor, pentru ca acestea să depună punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
La data de 3 august 2015, a fost înregistrat la dosarul cauzei punctul de vedere la recurentei N.A., iar prin încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2015 s-a admis în principiu recursul.
Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată care a fixat termen pentru judecata acestuia în data de 22 octombrie 2015.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte îl va respinge pentru următoarele considerente:
În speţă, recurenta N.A. a atacat cu recurs încheierea de şedinţă din 22 mai 2015, prin care s-a suspendat judecata apelului formulat de apelanta Casa de pensii a municipiului Bucureşti în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., precum şi împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2015, prin care s-a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de apelanta N.A., ambele hotărâri fiind pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 41657/3/2013.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin suspendarea judecăţii şi respingerea cererii de redeschidere a judecăţii, neţinând cont că obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu pronunţarea unei hotărâri prealabile încalcă dispoziţiile art. 519 C. proc. civ., întrucât chestiunea de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea de fond a cauzei nu este nouă. Asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte s-a pronunţat prin Decizia în interesul legii nr. 4 din 4 aprilie 2011 publicată în M. Of. nr. 349/15.05.2011.
A susţinut că suspendarea judecăţii în prezenta cauză nu este legală întrucât nu este parte în Dosarul nr. 3738/90/2013 ce face obiectul sesizării Înaltei Curţi cu pronunţarea hotărârii prealabile, făcându-se o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 519 C. proc. civ. Totodată a criticat şi faptul că instanţa de apel nu a verificat dacă subzistă temeiul suspendări şi a respins, în mod greşit, cererea de repunere pe rol a cauzei.
Criticile recurentei nu sunt fondate, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., judecătorul poate suspenda judecata în alte cazuri prevăzute de lege.
Dispoziţiile art. 519 C. proc. civ. prevăd că dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
Potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ. cauzele similare, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, pot fi suspendate până la soluţionarea sesizării.
Prin urmare, dispunând asupra suspendării în condiţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., nu se poate reţine că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, pentru că aceasta a dispus o măsură procesuală stabilită de lege, în exercitarea prerogativelor sale de administrare a actului de justiţie şi exprimare a autorităţii jurisdicţionale. Faptul că această măsură este legală sau nu ţine de modul de aplicare a legii, ce va fi analizat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Aşa cum s-a arătat, în condiţiile art. 520 alin. (4) C. proc. civ., suspendarea judecării litigiului poate fi dispusă până la soluţionarea sesizării în cauze similare.
În consecinţă, în raport de această normă, Curtea de apel a aplicat corect textul legal, dispunând suspendarea pentru că pe rol exista prezentul litigiu similar cu cel care a generat sesizarea Înaltei Curţi pentru pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
Cât priveşte critica privind legalitatea sesizării Înaltei Curţi şi dacă erau îndeplinite condiţiile art. 519 C. proc. civ., în raport de faptul că Înalta Curte s-ar mai fi pronunţat anterior, urmează a se reţine că acest aspect nu poate fi verificat în prezenta cauză.
Astfel, la data de 29 iunie 2015, prin Decizia nr. 22, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizările formulate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în Dosarul nr. 3738/90/2013 şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarele nr. 30398/3/2013 şi nr. 27255/3/2013, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 52 şi art. 53 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile anexei nr. 5 la această lege, vârsta standard de pensionare, în vederea înscrierii la pensie pentru limită de vârstă, se determină în funcţie de data naşterii asiguratului. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 53 alin. (3) şi art. 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la prevederile anexei nr. 5 la această lege, stagiul complet de cotizare al persoanelor care se pensionează în temeiul acestui act normativ şi care beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare se determină conform anexei nr. 5 în funcţie de data naşterii asiguratului, decizia fiind obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ.
În acest context al analizei, este de observat că asupra legalităţii sesizării se pronunţă Înalta Curte odată cu examinarea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, procedând, în prealabil la analiza asupra admisibilităţii sesizării.
Or, în speţă, prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015, publicată în M. Of. nr. 738 din 22 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea ce a făcut obiectul dosarului său nr. 1328/1/2015 (titular al sesizării Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, Dosar nr. 3738/90/2013) a constatat că sunt îndeplinite cerinţele de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 519 C. proc. civ.
Aşa fiind, în prezentul recurs nu se poate aprecia asupra regularizării sesizării Înaltei Curţi în condiţiile art. 519 C. proc. civ., respectiv de către o altă instanţă decât cea care, învestită fiind cu dezlegarea chestiunii de drept privind modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 52, 53 şi 95 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, s-a pronunţat, deja, prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015.
Cât priveşte critica ce vizează respingerea cererii de repunere pe rol a cauzei, aceasta nu este fondată întrucât la momentul acelei solicitări - 2 iunie 2015 - subzista temeiul de suspendare, întrucât Înalta Curte nu se pronunţase încă în procedura întrebărilor preliminare.
Dar, cum s-a arătat deja, Înalta Curte s-a pronunţat prin Decizia nr. 22 din 29 iunie 2015, publicată în M. Of. nr. 738 din 22 octombrie 2015 asupra chestiunii prealabile ce a impus suspendarea, astfel că de la data publicării în M. Of. a acestei decizii judecata apelului urmează a fi reluată din oficiu, iar în măsura în care acest lucru nu s-ar realiza, atunci partea ar avea interesul şi ar putea remedia această chestiune prin formularea unei cereri de repunere pe rol.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de N.A. împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2015 şi împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta N.A. împotriva încheierii de şedinţă din 22 mai 2015 şi împotriva încheierii de şedinţă din 5 iunie 2015 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţate în Dosarul nr. 41657/3/2013.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2428/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2394/2015. Civil → |
|---|
