ICCJ. Decizia nr. 2394/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2394/2015
Dosar nr. 2856/1/2015
Şedinţa publică din 28 octombrie 2015
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1177 din 03 aprilie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei nr. 4572 din 07 septembrie 2012, pronunţată de aceeaşi instanţă, cerere formulată de revizuentul A.D.
În considerentele deciziei s-a reţinut faptul că, în cauza supusă judecăţii, prin decizia a cărei revizuire se solicită, respectiv decizia nr. 4572 din 07 septembrie 2012, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reeurentul-reclamant A.D., împotriva sentinţei nr. 1361 din data de 13 februarie 2012, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VlII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, fără a se proceda la evocarea sau reaprecierea fondului litigiului, aşa cum rezultă din examinarea considerentelor acestei hotărâri, situaţie în care decizia civilă atacată nu poate forma obiect al revizuirii.
Împotriva acestei hotărâri a formulai cerere de revizuire revizuentul A.D., invocând temeiul prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
Investită cu soluţionarea acesteia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia civilă nr. 1706 din 19 iunie 2015, a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.
La data de 21 iulie 2015, pe rolul Înaltei Curţi a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de revizuentul A.D. împotriva deciziei civile nr. 1706 din 19 iunie 2015 pronunţate de aceeaşi instanţă.
În motivarea căii extrarodinare de atac, revizuentul a susţinut că decizia civilă nr. 6547 din 18 septembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2820/2/2014, este potrivnică deciziei civile nr. 1706 din 19 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, a arătat că această din urmă hotărâre judecătorească, „contrazice problema litigioasă dezlegată în mod irevocabil prin decizia Curţii de Apel Bucureşti" amintită prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulate de revizuentul A.D.
Examinând cererea, de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară în raport de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Din formularea textului legal, rezultă că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate cu revizuire este limitativă şi, prin urmare, nu este admisibilă formularea unei cereri de revizuire decât cu privire la hotărârile judecătoreşti expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., deoarece, altfel, s-ar ajunge să se încalce principiul legalităţii căii de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile impuse de aceasta.
Învestită cu verificarea constituţionalităţii dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Curtea Constituţională a României prin decizia nr. 254 din 06 mai 2014, a statuat că acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale, nu aduc atingere accesului liber la justiţie consacrat de prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, reglementarea de către legiuitor, în limitele stabilite de Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept nu constituie o restrângere a exerciţiului acestora.
Astfel, a reţinut că în ceea ce priveşte categoria hotărârilor judecătoreşti care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătoreşti prin care s-a rezolvat fondul cauzei sau de hotărârile pronunţate de instanţele de recurs prin care se evocă fondul.
Prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, legiuitorul român a impus o condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a putea promova calea extraordinară de atac a revizuirii. Astfel, revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere atunci când aceasta evocă fondul, ceea ee implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reţinută în faza de judecată anterioară, fie aplicarea altor dispoziţii legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecaţii decât cea dată până la acei moment. Hotărârile instanţelor de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţele admit recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată, nefacând astfel obiectul cererii de revizuire deciziile prin care recursul a fost respins.
În acelaşi sens, este şi Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380/20.05.2008, unde aceeaşi instanţă de control al constituţionalităţii dispoziţiilor legale a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt.
De asemenea, prin decizia nr. 266 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379/19.05.2008, s-a statuat ca interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătoreşti definitive, precum şi a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanţelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros şi limitativ cazurile şi motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum şi modul în care acestea pot fi probate.
Totodată, prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192/21.06.2011, şi Decizia nr. 876/06.07.2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524/28.07.2010, s-a reţinut că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, procedura de judecată şi exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituţionale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condiţiile în care părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.
Prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1177 din 03 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, formulată de revizuentul A.D. împotriva.
Reiese, deci că hotărârea atacată este pronunţată în cadrul soluţionării unei cereri de revizuire, ce a fost respinsă ca inadmisibilă, aceasta nefiind, în niciun caz, o hotărâre susceptibilă a fi supusă căii de atac a revizuirii.
Condiţia ca hotărârea a cărei revizuire se cere să evoce fondul pricinii este impusă de caracterul acestei căi extraordinare de atac care este o cale de retractare, prin care se cere instanţei de judecată care a soluţionat fondul unui proces să revină asupra hotărârii atacate, invocându-se împrejurări noi care, de regulă, s-au ivit ulterior pronunţării hotărârii.
Prin urmare, constatându-se că, în speţă, prin decizia ce se tinde a fi revizuită, s-a respins o cerere de revizuire, se reţine că o asemenea hotărâre nu face parte din cele pentru care legiuitorul a prevăzut calea extraordinară de atac a revizuirii, situaţie în raport de care analizarea altor condiţii specifice, reglementate de cazul de revizuire invocat, devine inutilă.
Aşa fiind, în considerarea celor ce preced, cererea de revizuire urmează a fi respinsă, ca inadmisibilă.
Dată fiind soluţia ce urmează a fi pronunţată şi având în vedere că excepţia inadmisibilităţii căii de atac reprezintă o excepţie de procedură, absolută şi peremptorie, care face de prisos analiza pe fond a cererii, verificarea împrejurărilor de fapt şi de drept învederate de revizuentul A.D., nu se mai impune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.D. împotriva deciziei nr. 1706 din 19 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 1678/1/2015.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2338/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2400/2015. Civil → |
|---|
