ICCJ. Decizia nr. 2428/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2428/2015
Dosar nr. 1865/90/2015
Şedinţa din camera de consiliu de la 29 octombrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr. 1865/90/2015, disjunsă din Dosarul nr. 141/90/2015, reclamanţii H.T.I., A.S., N.N., B.M., M.P., P.G., A.C.V., S.I., G.Ş., N.N., A.G., N.D., C.G., L.H., D.P., D.L., R.D., D.L., B.L. şi D.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat instanţei ca prin hotărâre judecătorească să li se calculeze şi să li se plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale recunoscute prin sentinţa civilă nr. 2858 din 20 decembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, în Dosarul nr. 2867/116/2007, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 4815R din 26 iunie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 3365/2/2009, începând cu data introducerii acţiunii principale şi până la data executării efective a obligaţiei.
Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 648 din 14 mai 2015 a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Pentru a decide astfel, Tribunalul Vâlcea a reţinut că în speţă urmează a se soluţiona un litigiu de muncă că potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 – C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social astfel de litigii se soluţionează de instanţa judecătorească în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă şi că întrucât reclamanţii au domiciliul şi locul de muncă în judeţul Călăraşi, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Călăraşi. Totodată, a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., întrucât reclamanţii nu au calitatea de judecători, asistenţi judiciari sau grefieri la Tribunalul Călăraşi şi nici procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
Astfel învestit prin declinare, Tribunalul Călăraşi, secţia civilă, prin sentinţa nr. 898 din 1 octombrie 2015 a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Pentru a decide astfel, acest tribunal a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. şi, întrucât, reclamanţii sunt procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Călăraşi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Învestită cu pronunţarea regulatorului de competenţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili în favoarea Tribunalului Călăraşi competenţa de soluţionare a pricinii pentru considerentele ce succed:
În judecarea conflictelor de muncă, dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011 stabileşte o competenţă teritorială exclusivă, arătând că judecarea acestor cauze este de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă: „Cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.”
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, la data de 07 ianuarie 2015, reclamanţii au învestit instanţa cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, de competenţa tribunalului în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011, anterior menţionat.
Art. 127 C. proc. civ. reglementează un caz de competenţă facultativă pentru ipoteza în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar sau grefierul are calitatea de reclamant, norma interzicând sesizarea instanţei competente, dacă este aceea la care acesta îşi desfăşoară activitatea, faţă de dispoziţiile legale în materia conflictelor de muncă instituite de art. 269 alin. (2) C. muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, legea dialogului social, în raport de care competenţa teritorială este imperativă.
Caracterul facultativ este dat de calitatea reclamanţilor care ocupă, potrivit textului de lege invocat, funcţiile de judecător, procuror, asistent judiciar şi grefier în cadrul instanţelor din circumscripţia instanţei competente teritorial.
Din lucrările şi actele dosarului se constată că, la data cererii introductive – 07 ianuarie 2015, reclamantele B.L. şi D.A.C. aveau calitatea de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară; reclamantele C.G., D.L.N. aveau calitatea de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa; reclamantul D.L. avea calitatea de judecător la Judecătoria Olteniţa; reclamantul N.N. avea calitatea de procuror militar la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel; reclamanta N.D. avea calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călăraşi; reclamanţii N.N., B.M., A.C.V. aveau calitatea de procurori în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, structură componentă de prim nivel în cadrul Ministerului Public, având acelaşi rang ca Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Ceilalţi reclamanţi au fost eliberaţi din funcţia de procuror anterior datei formulării cererii de chemare în judecată.
În raport de situaţia de fapt şi de drept mai sus expusă, având în vedere şi dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 care arată că, în primă instanţă, conflictele individuale de muncă se soluţionează de tribunal, în cauză se reţine competenţa de soluţionare a Tribunalului Călăraşi, instanţă competentă atât din punct de vedere material cât şi teritorial, toţi reclamanţii avându-şi stabilit domiciliul ales în circumscripţia acestei instanţe.
În speţă, având în vedere că o parte dintre reclamanţii sunt pensionari, iar, o altă parte, nu îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Călăraşi, nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., dispoziţii speciale, de strictă interpretare, care reglementează expres doar situaţia în care cererea este de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea magistratul ce are calitatea de reclamant.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispoziţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenta soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Călăraşi, ca instanţă în a cărei circumscripţie teritorială îşi au domiciliul procesual ales, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi privind pe reclamanţii: H.T.I., A.S., N.N., B.M., M.P., P.G., A. (fosta A.) C.V., S.I., G.Ş., N.N., A.G., N.D., C.G., L.H., D.P., D.L.N., R.D., D.L., B.L., D.A.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2424/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2338/2015. Civil → |
|---|
