ICCJ. Decizia nr. 2427/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2427/2015
Dosar nr. 8461/117/2013
Şedinţa din 29 octombrie 2015
Asupra recursului civil de faţă, în condiţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Cluj sub nr. 8461/117/2013 reclamantul I.l. a chemat în judecată pe pârâţii M.T., A.R.A. şi A.S.L. solicitând obligarea pârâţilor să recunoască dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului-construcţie compus din 6 apartamente de 74 mp şi 6 apartamente de 103 mp, edificat pe terenul înscris în CF nr. XX, nr. cadastral AA, în suprafaţă de 2165 mp, CF nr. YY, nr. cadastral BB, În suprafaţă de 1150 mp şi CF nr. ZZ, nr. cadastral CC, în suprafaţă de 1535 mp; obligarea pârâţilor să predea reclamantului posesia asupra imobilului arătat; să se dispună intabularea construcţiei în cartea funciară; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 203 din 10 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8461/117/2013, Tribunalul Cluj a respins ca nefondată acţiunea civilă promovată de reclamant.
Prin decizia nr. 93/A din data de 20 ianuarie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, apelul declarat de reclamantul I.I. împotriva sentinţei civile nr. 203 din 10 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. 8461/117/2013.
În pronunţarea soluţiei, instanţa de apel a avut în vedere, în esenţă, dispoziţiile art. 37 alin. (5) teza 1 din Legea nr. 50/1991, în conformitate cu care asigurarea unui statut juridic al unei construcţii nou edificate în conformitate cu legea, implică în mod necesar, edificarea acesteia în temeiul unei autorizaţii de construire emise potrivit legii şi cu respectarea autorizaţiei, dar şi realizarea de către autorităţile abilitate a recepţiei la terminarea lucrărilor. Respectarea acestor condiţii imperative se constituie într-o cerinţă fundamentală pentru a se putea considera că asupra construcţiei respective s-ar putea dobândi, de către cei care au edificat-o, dreptul de proprietate.
În prezentul proces reclamantul-apelant I.l. a recunoscut că edificarea de construcţii în baza contractului de asociere încheiat cu pârâtul M.T. la data de 08 mai 2004 s-a făcut fără autorizaţie de construire, contractul de asociere prevăzând obligaţia obţinerii autorizaţiei de construire de către reclamant, context în care nu se putea trece la recunoaşterea dreptului de proprietate al acestuia asupra construcţiilor, la obligarea pârâţilor să i le lase în liniştită posesie şi nici la intabularea acestora în cartea funciară pe numele reclamantului.
Instanţa de apel a reţinut că, reclamantul putea provoca o discuţie pe fondul pretenţiilor sale, numai dacă edificarea construcţiilor s-ar fi făcut în condiţii de legalitate, în temeiul unei autorizaţii de construire. Prin urmare, deşi reclamantul nu şi-a îndeplinit o importantă obligaţie contractuală, acesta pretinde recunoaşterea unui drept de proprietate ce s-ar fi putut naşte în beneficiul său numai dacă şi-ar fi executat în totul obligaţiile ce-i reveneau, iar contractul de asociere încheiat ar fi fost lăsat să producă efecte juridice depline şi nu să fie desfiinţat prin voinţa părţilor.
Au fost înlăturate susţinerile reclamantului potrivit cărora pârâtul M.T. fiind înscris în cartea funciară ca proprietar al terenului, autorizaţia de construire nu putea fi emisă decât pe numele reclamantului. S-a avut în vedere că atât timp cât prin contractul de asociere încheiat cu pârâtul cădea în sarcina reclamantului obţinerea autorizaţiei de construire, acesta era dator a face toate diligentele necesare pentru îndeplinirea, în condiţiile legii, a acestei obligaţii, fiind de observat că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 nu este necesar ea persoana care solicită emiterea unei autorizaţii de construire să aibă calitatea de proprietar asupra terenului pe care doreşte a construi, fiind îngăduită şi existenţa altui drept real asupra terenului.
Instanţa de apel a reţinut a fi fără relevanţă şi faptul că pârâtul M.T. ar fi înstrăinat terenul în anul 2008 către fiica şi ginerele său, câtă vreme contractul de asociere fusese „reziliat” de comun acord încă din anul 2007, astfel că nu mai putea produce efecte juridice la data înstrăinării terenului de către pârât.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul I.l. susţinând că hotărârea atacată este nelegală şi a solicitat casarea în toi a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul a arătat că instanţa de apei a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, deoarece prin evocarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, instanţa de apel a dezvoltat un raţionament eronat conform căruia doar obţinerea unei autorizaţii de construcţie poate conferi un drept de proprietate asupra unei lucrări executate.
Apreciază că punctul de vedere expus de instanţa de apel este greşit, deoarece, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţă, aspectele de ordin formal legate de autorizaţia de construire şi procesul verbal de predare primire nu pot obstrucţiona sau limita dreptul de proprietate al reclamanţilor, după cum constatarea dreptului de proprietate al reclamanţilor nu poate avea consecinţe pe planul raporturilor de natură administrativă legate de inexistenţa autorizaţiei. Dimpotrivă, legitimarea calităţii de proprietari ai construcţiilor de pe teren, ar putea în lipsa autorizaţiei de construcţie şi cu respectarea dispoziţiilor legale, să antreneze răspunderea contravenţională a acestora pentru lipsa autorizaţiei de construire. (Î.C.C.J. decizia nr. 3668/2005, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).
Remarcă aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, deoarece legiuitorului în conţinutul Legii nr. 50/1991 a prevăzut doar că autorizaţia de construcţie constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii, dispoziţii speciale care se coroborează cu cele de drept comun, potrivit cărora dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie (...), ipoteză care se regăseşte în cauza de faţă, reclamantul susţinând că este cel care a devenit proprietar pe construcţie în baza contractul de asociere încheiat cu intimatul la data de 08 mai 2004.
Recurentul a subliniat faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile principale generate de convenţia perfectată, în sensul că a construit imobilul în discuţie şi a predat apartamentele la care intimatul era îndreptăţit, fără a primi echivalentul obligaţiei sale, ipoteză în care, prin decizia pronunţată, instanţa de apel consfinţeşte un caz tipic de îmbogăţire fără just temei, întrucât intimatul este îndreptăţit doar la câte două apartamente finisate la cheie ce reprezintă contravaloarea terenului aferent celor două imobile, nicidecum la întreaga construcţie. A fost evocat şi conţinutul pct. 4 din contractul de asociere potrivit căruia „dacă constructorul din anumite motive nu-şi poate achita obligaţiile prevăzute în contract, atunci proprietarul va notifica în scris termenul limită până la care constructorul să-şi achite obligaţiile, dar nu mai puţin de 60 de zile calendaristice, dată după care poate valorifica investiţia făcuta pentru recuperarea drepturilor contractuale".
S-a subliniat faptul că instanţa de fond, spre deosebire de instanţa de apel, a realizat o judecată ca urmare a examinării clauzelor contractuale, fiind însă realizată o confuzie a noţiunii de „drepturi contractuale" cu cea de „costuri contractuale", în condiţiile în care părţile fac referire în contractul de asociere doar la noţiunea de „drepturi contractuale". Or, instanţa de apel a ignorat toate aceste aspecte, bazându-se doar pe lipsa autorizaţiei de construire, context în care a înlăturat voinţa părţilor şi a apreciat ca lipsit de relevanţă împrejurarea că reclamantul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale. Din această perspectivă, recurentul face trimitere la dispoziţiile art. 969 C. civ. 1865, potrivit cărora "convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante". Arată că instanţa de apel a încălcat aceste norme de drept substanţial, întrucât nu a analizat clauzele contractului de asociere şi ale actului adiţional prin care a fost reziliat cel dintâi.
Susţine că instanţa de apel nu a examinat nici dispoziţiile art. 492 C. civ. 1865 care instituie o prezumţie relativă potrivit căreia proprietarul terenului este prezumat şi proprietarul construcţiei, prezumţie în privinţa căreia recurentul pretinde că a făcut dovada contrarie, în sensul că este cel care a edificat construcţia. Astfel, făcând trimitere la art. 644 C. civ. 1865, recurentul susţine că a devenit proprietar al construcţiilor în baza contractului de asociere încheiat la 08 mai 2004.
Prin întâmpinarea formulată, intimaţii M.T., A.R.A. şi A.S.L. au solicitat, în principal, anularea recursului pentru neplata taxei judiciare de timbru, iar în subsidiar, constatarea nulităţii recursului în procedura de filtru faţă de împrejurarea că motivele invocate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Relativ la obligaţia recurentului de a achita taxa judiciară de timbru ce a fost pusă în vedere de către completul filtru, prin rezoluţia din 30 martie 2015, reclamantul a formulat la data de 14 aprilie 2015 cerere de ajutor public judiciar constând în scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, iar la data de 25 mai 2015 a depus la dosar acte în susţinerea acestei cereri.
Prin încheierea din 11 iunie 2015, Înalta Curte a admis cererea de ajutor public judiciar, dispunând scutirea recurentului de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 16.660,50 RON.
Prin raportul din 17 iunie 2015 întocmit asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de reclamantul I.l. împotriva deciziei nr. 93/A din 20 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a constatat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), b), c), d) şi e) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., s-a constatat eă recursul este admisibil în principiu, completul urmând a se pronunţa asupra fondului cererii de recurs.
Prin încheierea de şedinţă din 23 iunie 2015, având în vedere dispoziţiile art. 493 alin. (5) şi (6) şi art. 493 alin. (7) C. proc. civ., completul filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamantul I.l. împotriva deciziei nr. 93/A din 20 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă, şi a fixat termen de judecată a recursului la data de 24 septembrie 2015, cu citarea părţilor, în şedinţă publică.
Examinând criterile în vederate prin cererea de recurs, în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Carte va constata că recursul se vădeşte a fi fondat având în vedere următoarele considerente:
Hotărârea instanţei de apel este nelegală din perspectiva motivului de recurs care se referă la ipoteza în care hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, nelegalitate care atrage casarea deciziei pentru motivul înscris în art. 488 pct. 8 C. proc. civă.
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 iulie 2014 (15 iulie 2014 data poştei) pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul I.I. a solicitat instanţei de fond, în contradictoriu cu pârâţii M.T., A.R.A. şi A.S.L., să constate dreptul său de proprietate asupra imobilului-construcţie compus din 6 apartamente în suprafaţă de 74 mp şi 6 apartamente de 103 mp edificat pe terenul înscris în cartea funciară, proprietatea pârâtului M.T.; obligarea pârâţilor să îi predea posesia asupra imobilului arătat; să dispună intabularea construcţiei în cartea funciară; să dispună obligarea pârâţilor Ia plata cheltuielilor de judecată.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 şi art. art. 969 alin. (1) C. civ. de la 1864 susţinând că dreptul său de proprietate a fost dobândit în baza contractului de asociere încheiat la dala de 08 mai 2004 şi care a avut drept obiect executarea mai multor imobile-construcţii pe terenul proprietatea pârâtului M.T., imobile a căror structură urma să fie stabilită ulterior. Astfel, relativ la obiectul cererii deduse judecăţii şi temeiul de drept evocat, reiese că prin acţiunea formulată, reclamanţii urmăreşte să probeze un anumit mod de dobândire a dreptului de proprietate care operează în favoarea sa, invocând ca mod de dobândire a dreptului său de proprietate actul juridic, intitulat contract de asociere, perfectat la data de 08 mai 2004 cu pârâtul M.T.
Din situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, rezultă faptul că, potrivit clauzei contractuale înscrisă la pct. 3.1 din actul evocat, reclamantul, în calitate de constructor s-a obligat faţă de pârâtul M.T. ca, în cursul anului 2004, să obţină documentaţia necesară şi să înceapă execuţia a două imobile care urmau să fie finalizate până la data de 31 iulie 2005, termen la care se obligă să predea proprietarului câte două apartamente finisate la cheie (...), aceste apartamente reprezentând contravaloarea terenului aferent celor două imobile, iar în cursul anului 2005 urma să înceapă execuţia celorlalte patru imobile prevăzute în contract şi să se finalizeze până în data de 1 august 2006. Prin acelaşi contract, în conformitate cu clauza 3.2, pârâtul M.T. s-a obligat să pună la dispoziţia constructorului terenul ce face obiectul respectivului contract şi să nu înstrăineze terenul sau cote părţi din acesta.
Investită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantul I.l., împotriva hotărârii instanţei de fond prin care acţiunea acestuia a fost respinsă ca nefondată, instanţa de prim control judiciar a reţinut, în esenţă, că edificarea construcţiilor realizate în baza contractului de asociere s-a efectuat fără obţinerea autorizaţiei de construcţie de către reclamant, situaţie în care examinarea în fond a pretenţiilor acestuia, inclusiv a efectelor pe care le-ar fi generat convenţia intitulată „act adiţional" încheiată la data de 01 noiembrie 2007, putea fi realiza numai dacă construcţiile erau edificate în condiţii de legalitate.
Raţionamentul instanţei de apel este eronat deoarece exclude verificarea, într-o procedură jurisdicţională contradictorie, a clauzelor inserate în contractul de asociere încheiat la data de 08 mai 2004, invocat ca temei în justificarea de către reclamant a dreptului de proprietate asupra construcţiilor litigioase, procedeu care are semnificaţia unei vătămări a principiului garantat de art. 6 din Convenţia europeană.
Într-adevăr, Legea nr. 50/1991 reglementează condiţiile în care trebuie sa aibă loc executarea lucrărilor de construcţii, stabilind în sarcina deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - anumite obligaţii ce derivă din necesitatea protejării interesului general pe care sistematizarea şi amenajarea teritoriului, precum şi securitatea şi siguranţa în construcţii îl reprezintă. Ca atare, potrivit acestei legi, construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai în baza autorizaţiei de construire, ce reprezintă actul de autoritate al administraţiei locale pe baza căruia se asigură aplicarea măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, proiectarea şi executarea construcţiilor.
Relativ la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 prevede că executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii - identificat prin număr cadastral, respectiv a deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil – teren şi/sau construcţii - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile legii.
Lipsa autorizaţiei de construire nu poate obstrucţiona sau limita dreptul de proprietate pretins dobândit în baza unei convenţii legal încheiată, deoarece lipsa unui atare act administrativ are drept consecinţă aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege, cum ar fi, în speţă, antrenarea unei răspunderi contravenţionale pe planul raporturilor de natură administrativă, sancţiune reţinută, de altfel, în sarcina pârâtului M.T., împrejurare care însă nu poate nega posibilitatea dobândirii unui drept de proprietate în temeiul unei convenţii perfectate în condiţiile legii.
Aspectul relativ la proba modului de dobândire a dreptului de proprietate, care înseamnă chiar proba acestui drept, nu are aceeaşi semnificaţie cu problema opozabilităţii faţă de terţi a modului respectiv de dobândire, ultima chestiune putând fi analizată în contextul publicităţii imobiliare, fiind, astfel distinctă şi de cea a obţinerii a unei autorizaţii de construire, act care prezintă relevanţă, conform art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991, pentru finalizarea lucrărilor de construcţii şi înscrierea acestora în cartea funciară.
Or, în speţă, potrivii clauzei înscrisă la pct. 3.1.1. din contractul de asociere încheiat în anul 2004, reclamantul, în calitate de constructor, avea obligaţia de a obţine documentaţia şi începe execuţia imobilelor, context în care potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 obţinerea autorizaţiei de constucţie se putea obţine numai de titularul dreptului real asupra terenului pe care urmau a fi edificate respectivele construcţii, titular care, în speţă, era doar pârâtul M.T. şi nu reclamantul cum eronat s-a reţinut în cauză, calitate în considerarea căreia acesta a şi obţinut autorizaţia de construire, precum şi procesul verbal de recepţie a lucrărilor, în temeiul cărora a procedat la intabularea în cartea funciară a imobilelor litigioase.
Prin urmare, realizând o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 prin reţinerea eronată a calităţii reclamantului de titular a dreptului de a solicita eliberarea autorizaţiei de construcţie, instanţa de apel nelegal nu a supus controlului judiciar examinarea clauzelor contractului de asociere din 08 mai 2004 sub aspectul verificării dobândirii dreptului de proprietate asupra construcţiilor edificate în temeiul convenţiei evocate, dând doar eficienţă juridică clauzelor inserate în actul adiţional încheiat la data de 01 noiembrie 2007 între reclamant şi pârâtul M.T. pe care nu le-a analizat decât din perspectiva înstrăinării terenului de către primul pârât către ceilalţi doi pârâţi, respectiv A.R.A. şi A.S.L. şi nu în raport cu tranşarea dobândirii dreptului de proprietate în baza contractului de asociere iniţial invocat de reclamant ca mod de dobândire a dreptului său de proprietate asupra imobilelor care fac obiceiul acţiunii de faţă.
În consecinţă, reţinând incidenţa în cauză a motivului de recurs înscris în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) şi art. 497 din acelaşi cod, va casa decizia atacată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca instanţa de trimitere să procedeze la cercetarea fondului pretenţiilor reclamantului din perspectiva examinării şi valorizării efectelor juridice generate atât de clauzele contractului de asociere încheiat la data de 09 mai 2004, cât şi a actului ulterior perfectat la data de 01 noiembrie 2007, ocazie cu care vor fi avute în vedere şi celelalte critici şi apărări formulate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamantul I.l. împotriva deciziei nr. 93/A din 20 ianuarie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2454/2015. Civil. Marcă. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2429/2015. Civil → |
|---|
