ICCJ. Decizia nr. 2454/2015. Civil. Marcă. Recurs

Comentarii

0



ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2454/2015

Dosar nr. 57691/3/2011

Şedinţa publică din 3 noiembrie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 23 august 2011 sub nr. 57691/3/2011, reclamanta SC P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC S.D. SRL pentru ca în contradictoriu şi cu OSIM, să se dispună anularea înregistrării mărcii „M." cu nr. de depozit XX pentru produsele şi serviciile din clasele 32, 33, 35 aparţinând pârâtei, obligarea pârâtului OSIM să publice hotărârea ce se va pronunţa în cauză în Buletinul Oficial al Proprietăţii industriale şi să facă cuvenitele menţiuni în Registrul Naţional al Mărcilor, cu cheltuieli de judecată.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 47 alin. (1) lit. b) şi c), art. 6 alin. (1) lit. h) şi art. 7 din Legea nr. 84/1998, art. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1, 5, 8 şi 6 din O.U.G. nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală.

Prin sentinţa civilă nr. 2090 din 24 noiembrie 2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins acţiunea ca nefondată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2090/2011 a declarat apel reclamanta SC P. SA.

Prin decizia civilă nr. 144A din 11 octombrie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei civile nr. 144A/2012 a declarat recurs reclamanta SC P. SA.

Prin decizia nr. 3774 din 17 septembrie 2014 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta SC P. SA împotriva deciziei nr. 144A din 11 octombrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale; a casat decizia şi a trimis cauza pentru rejudecare la aceiaşi Curte de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut că este întemeiată critica întemeiată pe motivul de recurs prevăzut de pct. 7, problema examinării aspectelor de similaritate ale mărcilor, din perspectiva produselor la care acestea se referă, a rămas neexaminată de instanţa de apel.

Instanţa de recurs a arătat că s-a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) cu privire la care instanţa de apel a concluzionat că nu este aplicabil în cauză, fără să se examineze şi aspectele legate de interdependenţa care există între gradele de similaritate între produse/servicii pe de o parte, şi, respectiv, între semne, pe de altă parte şi determinarea reciprocă a unei asemenea similarităţi în stabilirea existenţei sau nu a unui risc de confuzie şi de asociere între mărcile în discuţie.

În aprecierea riscului de confuzie nu s-a avut în vedere gradul de cunoaştere pe piaţă al mărcii anterioare, fără ca această problemă să fie condiţionată de existenţa unei anumite notorietăţi a mărcii anterioare.

În stabilirea bunei sau relei credinţe se impunea a fi analizat şi acest aspect, în condiţiile în care reclamanta a făcut trimitere la istoricul mărcii sale şi al încercărilor pârâtei de înregistrare a mărcii sale.

Ca urmare, instanţa de apel nu a analizat elementele semnalate în cauză de reclamantă ca fiind în măsură să conducă la concluzia că pârâta a fost de rea-credinţă când a solicitat înregistrarea mărcii sale.

În motivele de apel, în dosarul Curţii de apel, apelanta reclamantă a invocat că s-au îndeplinit în cauză cele două condiţii pe care se întemeiază motivul de anulare a mărcii pentru rea-credinţă şi anume cunoaşterea faptului relevant (că pârâta cunoştea că reclamanta este titulara mărcii M.P. - ca probă, sentinţa civilă nr. 1267 din 19 decembrie 2005 Tribunalul Maramureş) precum şi intenţia frauduloasă a pârâtei, sub acest din urmă aspect, fiind invocate istoricul relaţiei dintre reclamantă şi pârâtă şi activitatea derulată de pârâtă anterior înregistrării mărcii, fapte din analiza cărora, recurenta a susţinut că se poate determina intenţia urmărită de pârâtă.

Cu privire la cele două condiţii invocate (identitatea faptică relevantă şi intenţiile pârâtului, cu argumentele arătate), instanţa de apel nu a făcut o analiză a acestor condiţii.

Instanţa de apel a concluzionat că „pentru a se reţine reaua-credinţă la înregistrarea mărcii M. trebuia relevat elementul intenţionat al pârâtei de fraudare a reclamantei, ceea ce nu este cazul în speţă". Or această concluzie nu este susţinută de propria analiză a instanţei de apel, deşi reclamanta în apel a indicat împrejurările din care rezultă o asemenea intenţie.

Procedând în acest fel, omiţând din examinare o serie de elemente menţionate în mod expres de dispoziţiile legale invocate, instanţa de apel a făcut şi o greşită interpretare a acestor norme.

Sub acest aspect dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) şi b), în termenii folosiţi de legiuitor, se referă explicit la identitatea produselor sau serviciilor la care se referă marca - ca elemente de analizat în cercetarea acestui motiv de anulare a mărcii.

Prin decizia nr. 461A din 19 noiembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis apelul; a schimbat în parte sentinţa civilă nr. 2090 din 24 noiembrie 2011, în sensul că a admis în parte acţiunea; a dispus anularea înregistrării mărcii „M." cu nr. de depozit XX pentru produsele şi serviciile din clasele 32, 33, 35, aparţinând pârâtei SC S.D. SRL şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. A obligat pârâta SC S.D. SRL la plata către reclamanta SC P. SA a sumei de 50.064,93 RON reprezentând cheltuieli de judecată aferente primului şi celui de-ai doilea ciclu procesual.

În motivarea deciziei s-au reţinut următoarele.

Situaţia de fapt, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză:

Potrivit certificatului de înregistrare apelanta-reclamantă a dobândit dreptul exclusiv de a utiliza pe teritoriul României marca individuală combinată M.P. pentru clasa 33 - băuturi alcoolice cu excepţia berii, începând cu data de 8 septembrie 2000, pe o durată de 10 ani.

Potrivit certificatului de înregistrare apelanta-reclamantă a reînnoit înregistrarea iniţială a mărcii M.P. pentru încă 10 ani, începând cu 08 septembrie 2010.

Potrivit susţinerilor necontestate ale apelantei-reclamante, aceasta produce şi comercializează produse alcoolice sub marca M.P. începând din anul 2000.

Potrivit facturilor din dosarul de apel în rejudecare nr. 57691/3/2011*, în perioada 21 septembrie 1993-30 octombrie 1998 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a comercializat votcă M.P. 30% sau 33%.

În data de 15 noiembrie 2000 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a formulat cerere de înregistrare a mărcii individuale combinate M.P. (conform reproducerii mărcii de la dosarul de recurs nr. 57691/3/2011), în cerere intimata-pârâtă făcând menţiunea că nu revendică drept de folosinţă exclusivă pentru cuvântul „M.P.". Cererea de înregistrare, având număr de depozit YY, a fost refuzată de OSIM.

Prin adresa nr. 5027 din 28 noiembrie 2005 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a solicitat să se constate, în Dosarul nr. 4468/2005, că a încetat să aplice marca şi să comercializeze băuturi sub marca M.P. pe orice produs din clasa băuturi alcoolice.

Prin sentinţa civilă nr. 1267 din 19 decembrie 2005 pronunţată în Dosarul nr. 4468/2005 Tribunalul Maramureş a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâtei SC S.D. SRL, a obligat pârâta, de îndată, să se abţină de la săvârşirea următoarelor activităţi ilicite: aplicarea semnului M.P. sau a altor semne identice sau similare conţinute în marca individuală combinată nr. JJ pe orice produse din clasa „băuturi alcoolice" inclusiv pe ambalajul unor asemenea produse prin inscripţionare, etichetare sau în alt fel deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializare în orice mod pe teritoriul României şi/sau la export de produse din clasa „băuturi alcoolice" sub semnul M.P. ori a altor semne identice sau similare conţinute în marca individuală combinată nr. JJ; utilizarea pe documente ori pentru publicitate/marketing a semnului M.P. ori a altor semne identice sau similare conţinute în marca individuală combinată nr. JJ. Această hotărâre a rămas definitivă şi irevocabilă prin neapelare, potrivit afirmaţiilor necontestate ale reclamantei.

Potrivit facturilor din dosarul de apei în rejudecare nr. 57691/3/2011*, în perioada 27 ianuarie 2006-31 mai 2007 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a comercializat băuturi spirtoase M. 30% 0.51.

Potrivit facturilor din dosarul de apel în rejudecare nr. 57691/3/2011* şi din dosarul de fond nr. 57691/3/2011, în perioada 26 iunie 2007-30 septembrie 2011 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a comercializat băuturi spirtoase M.P. 17%, 20%, 22% sau 30%, 0.51, şi produse intermediare M. 22%, 27% au 30%, 0.51.

În data de 06 octombrie 2010 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a depus la OSIM cererea de înregistrare a mărcii individuale combinate M., cererea iniţială - purtând numărul de depozit XX şi cu descrierea şi reproducerea mărcii conform cererii iniţiale de depozit - fiind publicată în BOP1 nr. 10/2010.

La data de 25 octombrie 2010 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a înregistrat la OSIM cererea de modificare a mărcii naţionale individuale combinate constând în denumirea M. cu element figurativ nr. de depozit XX, în sensul ca a înlăturat denumirea „S." din partea centrală-sus a etichetei, modificare ce a fost publicată în BOP1 nr. 11/2010 (din dosarul de fond nr. 57691/3/2011).

La data de 25 iulie 2011 OSIM eliberează intimatei-pârâte SC S.D. SRL certificatul de înregistrare a mărcii M., cu număr de depozit XX din data de 06 octombrie 2010, pentru clasele de produse 32, 33 şi 35.

În drept:

În rejudecarea apelului declarat de către apelanta - reclamantă, Curtea de apel a pornit, în conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. (potrivit cărora hotărârea instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate este obligatorie pentru judecătorii fondului) de la problemele de drept dezlegate cu caracter irevocabil prin decizia de casare:

- instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din lege, atât timp cât nu a examinat şi aspectele legate de interdependenţa care există între gradele de similaritate între produse/servicii pe de o parte, şi, respectiv, între semne, pe de altă parte şi determinarea reciprocă a unei asemenea similarităţi în stabilirea existenţei sau nu a unui risc de confuzie şi de asociere între mărcile în discuţie;

- în aprecierea riscului de confuzie nu s-a avut în vedere gradul de cunoaştere pe piaţă al mărcii anterioare, fără ca această problemă să fie condiţionată de existenţa unei anumite notorietăţi a mărcii anterioare.

- în stabilirea bunei sau relei credinţe se impunea a fi analizat şi gradul de cunoaştere pe piaţă al mărcii anterioare, în condiţiile în care reclamanta a făcut trimitere la istoricul mărcii sale şi al încercărilor pârâtei de înregistrare a mărcii sale.

- instanţa de apel a omis să analizeze cele două condiţii pe care se întemeiază motivul de anulare a mărcii pentru rea-credinţă şi anume cunoaşterea faptului relevant (că pârâta cunoştea că reclamanta este titulara mărcii M.P. - ca probă, sentinţa civilă nr. 1.267 din 19 decembrie 2005 Tribunalul Maramureş) precum şi intenţia frauduloasă a pârâtei, sens in care prezintă relevanţă istoricul relaţiei dintre reclamantă şi pârâtă şi activitatea derulată de pârâtă anterior înregistrării mărcii.

De asemenea, în aplicarea dispoziţiilor art. 295 C. proc. civ. (1865), potrivit cărora efectul devolutiv al apelului este limitat la criticile formulate de apelant prin cererea de apel, Curtea de apel a reţinut, din examinarea motivelor de apel, că apelanta-reclamantă a dedus judecăţii instanţei de apel o devoluţiune parţială, numai în ceea ce priveşte soluţia asupra capătului de cerere privind anularea înregistrării mărcii M. având nr. de depozit XX pentru produsele şi serviciile din clasa 32, 33 şi 35.

Capătul de cerere privind obligarea pârâtului OSIM să publice hotărârea judecătorească de anulare a înregistrării mărcii în BOP1 şi să facă menţiune despre aceasta în Registrul Naţional al Mărcilor a intrat sub puterea lucrului judecat, ca urmare a faptului că apelanta nu a formulat nicio critică referitoare la temeinicia sau legalitatea soluţiei de respingere pronunţate de tribunal.

Analiza motivelor de apel:

Cel de-al treilea motiv de apel - prin care se susţine că prima instanţă de fond a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi a reţinut în mod nelegal şi netemeinic că nu există risc de contuzie - este întemeiat.

Potrivit acestor dispoziţii legale, o marcă este refuzată la înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată, dacă, din motive de identitate sau de similitudine cu marca anterioară şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Prin urmare, pentru a fi incident cazul de nulitate a înregistrării prevăzut de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, din probele administrate în dosar trebuie să reiasă îndeplinirea în mod cumulativ a următoarelor condiţii:

a. existenţa unei mărci anterioare care beneficiază de protecţie;

b. existenţa unei similarităţi între marca anterioară protejată şi marca cu privire la care se solicită anularea înregistrării;

c. existenţa identităţii sau similarităţii între produsele/serviciile protejate de marca anterioară şi produsele/serviciile pe care le desemnează marca cu privire la care se solicită anularea înregistrării;

d. existenţa unui risc de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere, cu marca anterioară.

Prima condiţie, privind anterioritatea mărcii apelantei-reclamante SC P. SA este îndeplinită şi de altfel, aşa cum corect a susţinut şi apelanta, tribunalul nu a negat îndeplinirea acestei condiţii.

Într-adevăr, apelanta-reclamantă SC P. SA este titulara unei mărci anterioare protejate, şi anume marca individuală combinată M.P. înregistrată pe cale naţională, cu protecţia reînnoită în anul 2010, conform certificatelor de înregistrare din dosarul de fond.

Cea de-a doua condiţie, privind similaritatea între marca apelantei M.P. şi marca intimatei M., este de asemenea îndeplinită.

Prin hotărârea apelată tribunalul, deşi a reţinut că, din punct de vedere vizual şi fonetic, mărcile aflate în discuţie sunt similare prin prezenţa elementului distinctiv comun „M.P.", totuşi a constatat că cele două mărci în conflict sunt diferite conceptual şi vizual.

Curtea de apel a reţinut că marca apelantei-reclamante SC P. SA nr. JJ este combinată constând în elementul verbal M.P. scris cu negru şi boldat, pe când marca intimei-pârâte SC S.D. SRL este combinată constând în elementul verbal M. scris în diagonală cu litere de culoarea roşie şi un eiement figurativ sub forma unei etichete cu chenar de culoare albastră ce conţine o serie de informaţii despre produs, cum ar fi tipul de băutură: „băutură spirtoasă cu aroma de vodcă", concentraţia de alcool: „20% vol. alc", cantitatea: „0.5L", un cod de bare şi un blazon.

Pentru compararea semnelor în conflict, Curtea de apel a avut în vedere impresia de ansamblu produsă de acestea, ţinând cont de elementele lor distinctive şi dominante şi ţinând cont de regula conform căreia consumatorul mediu percepe o marcă în mod normal ca pe un tot şi nu face o examinare a diferitelor detalii ale acesteia (Hotărârea Tribunalului Camera a doua, 23 noiembrie 2010, în cauza T-35/08, Codorniu Napa/OAPÎ, par. 31 şi Hotărârea Tribunalului Camera a doua, 13 februarie 2007, în cauza T-256/04, Mundrpharma AG/OAPî, par. 52)

Cu privire la similitudinea vizuală:

Apelanta-reclamantă solicită să se constate că mărcile în conflict au ca element dominant comun cuvântul „M.P.", că eticheta intimatei-pârâte atrage atenţia asupra cuvântului „M.P." ca element central; că elementele cuprinse în eticheta mărcii intimatei-pârâte sunt elemente figurative secundare şi neesenţiale şi, mai mult, nu îndeplinesc condiţia de semn ce ar putea fi înregistrat ca marcă fiind descriptive.

Intimata-pârâtă susţine că marca sa are o reprezentare grafică complexă şi că elementele figurative din interiorul etichetei întrunesc condiţia prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 potrivit căreia marca poate fi constituită din orice semn susceptibil de reprezentare grafică.

Curtea de apel a reţinut că este întemeiată critica potrivit căreia elementul dominant ce se impune, în cadrul impresiei de ansamblu produsă de fiecare dintre mărcile în conflict, este elementul verbal M.P./M., deoarece elementele figurative ale mărcii intimatei-pârâte - costând într-o etichetă cu chenar de culoare albastră în interiorul căreia sunt înserate o serie de informaţii despre produs, cum ar fi tipul de băutură: „băutură spirtoasă cu aromă de vodcă", concentraţia de alcool: „20% vol.alc", cantitatea: „0.5L", un cod de bare şi un blazon - sunt neglijabile din perspectiva publicului consumator, care le va reţine în memorie ca fiind simple menţiuni obligatorii pe care trebuie să le conţină orice etichetă a unul produs.

Privind eticheta ce constituie elementul figurativ al mărcii intimatei, consumatorul mediu va ignora elementele figurative constând eticheta, codul de bare, ştampila ISO, informaţia cu privire la concentraţia de alcool (20%) sau cu privire la conţinutul net (0.5L) sau icon-urile standardizate internaţional pentru „aruncat la gunoi", PET sau „reciclare", considerând că acestea sunt semne sau indicaţii devenite uzuale în comerţ şi nicidecum nu pot servi la îndeplinirea funcţiei esenţiale a unei mărci, aceea de distinge produsele/serviciile vizate de acea marcă de cele ale altor comercianţi.

De aceea, Curtea de apel a constatat că este întemeiată susţinerea apelantei-reclamante conform căreia elementul principal, distinctiv, dominant şi comun, al celor două mărci aflate în discuţie este elementul verbal M.P./M., iar elementele figurative conţinute de marca întimatei-pârâte sunt neesenţiale deoarece nu rămân în imaginea mentală a consumatorului ca identificând produsele vizate de marcă.

În consecinţă, în urma analizei comparative a elementelor verbale şi figurative şi având în vedere impresia globală produsă de totalitatea elementelor constitutive aîe celor două mărci în conflict, Curtea de apel a reţinut că există o similitudine vizuală sporită între cele două semne.

Cu privire la similitudinea fonetică:

Apelanta-reclamantă solicită să se constate existenţa unei similarităţi pronunţate între cele două elemente verbale ("M.P." şi "M."), deosebirile fiind reduse şi fără relevantă: marca sa conţine 7 litere, respectiv 8 litere marca pârâtei, din care 7 litere identice în cuprinsul celor două mărci, existând practic doar diferenţa de o literă la finalul cuvântului.

Intimata-pârâtă acceptă faptul că ar putea exista o asemănare sub aspect fonetic.

Curtea de apel a reţinut că adăugarea literei "Y" la rădăcina "M.P." nu este suficientă pentru a elimina existenţa similitudinii fonetice între semnele în conflict, marca intimatei-pârâte conţinând toate cele 7 litere din care este compusă marea apelantei.

Prin urmare, Curtea de apel a concluzionat că există o similitudine fonetică puternică între semnele aflate în conflict

Cu privire la similitudinea conceptuală:

Apelanta-reclamantă solicită să se constate că denumirea "M." evocă ideea unei variante de dimensiuni mai mici a unei sticle de M.P., deci este un diminutiv al cuvântului „M.P.", şi că, fiind un cuvânt aparţinând limbii engleze reprezintă tocmai traducerea din limba română a cuvântului "M.P.", nicidecum nu reprezintă un termen fantezist.

Intimata-pârâtă susţine că nu există identitate conceptuală deoarece cuvântul „M.P." din marca apelantei este un termen de specialitate economică, pe când cuvântul „M." din marca intimatei se referă la un joc de societate.

Curtea de apel a reţinut că, potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX), cuvântul „M.P." are următoarele înţelesuri: „Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominaţie într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. * (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deţine un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept şi de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. Întreprindere mare sau uniune de întreprinderi care concentrează în mâna lor producţia şi desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor preţuri mari şi al obţinerii unor profituri ridicate. 3. Fig. Drept exclusiv pe care şi-l arogă cineva".

Cuvântul „M." nu există în vocabularul limbii române, astfel încât pentru consumatorul mediu român acest cuvânt va reprezenta o variantă a cuvântului „M.P.", cu atât mai mult cu cât traducerea în limba română a cuvântului din limba engleză „M." înseamnă tot „M.P.".

Prin urmare, Curtea de apel a concluzionat că cele două mărci desemnează acelaşi concept datorită asocierii semantice dintre cuvântul din limba română „M.P." şi cuvântul din limba engleză „M.", ceea ce conduce la concluzia existenţei unei puternice similitudini conceptuale Intre semnele aflate în conflict.

Cea de-a treia condiţie, privind identitatea sau similaritatea între produsele/serviciile protejate de marca apelantei şi produsele/serviciile protejate de marca intimatei, este de asemenea îndeplinită.

Prin hotărârea apelată tribunalul a reţinut că există identitate între produsele din clasa 33 protejată prin ambele mărci, constatare pe care Curtea de apel a menţinut-o, în apelul reclamantei.

Curtea de apel a reţinut că exista similaritate şi între produsele din clasa 33 protejate prin marca apelantei-reclamante şi produsele din clasa 32 (bere, ape minerale şi gazoase şi alte băuturi nealeoolice; băuturi din fructe şi sucuri din fructe; siropuri şi alte preparate pentru fabricarea băuturilor) protejate prin marca intimatei-pârâte datorită faptului că toate aceste produse reprezintă un produs generic - băuturi, prin urmare fac parte din aceeaşi gamă de produse de larg consum. Prin urinare, este corectă critica apelantei-reclamante potrivit căreia nu are nieio relevanţă faptul că băuturile, alcoolice sau nealcoolice, fac parte sau nu din aceeaşi, clasă a Clasificării de la Nisa, deoarece aceste clase au fost stabilite în scopuri pur administrative.

De asemenea, Curtea de apel a reţinut că există similaritate şi cu serviciile din clasa 35 protejate prin marca intimatei-pârâte (publicitate; gestiunea afacerilor comerciale; administraţie comerciala; lucrări de birou, import-export, lanţ de magazine) deoarece între aceste servicii şi produsele protejate prin marca apelantei există complementaritate, publicul consumator putând considera în mod rezonabil că aceste servicii sunt prestate de acelaşi întreprinzător ce produce şi comercializează produsele din clasa 33 protejate prin marca apelantei.

in consecinţă, Curtea de apel a reţinut că există identitate între produsele din clasa 33, similaritate între produsele din clasa 33 protejată prin marca apelantei şi produsele din clasa 32 şi serviciile din clasa 35 protejate prin marca intimatei.

Cea de-a patra condiţie, privind existenţa riscului de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere cu marca anterioară, este de asemenea îndeplinită.

Din perspectiva analizei aceste condiţii este relevantă îndrumarea dată prin decizia de casare, prin care instanţa de recurs a arătat că, pentru o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din lege, este important aspectul legat de interdependenţa care există între gradele de similaritate între produse/servicii pe de o parte, şi, respectiv, între semne, pe de altă parte şi determinarea reciprocă a unei asemenea similarităţi în stabilirea existenţei sau nu a unui risc de confuzie şi de asociere între mărcile în discuţie.

Astfel, Curtea de apel a reţinut la acest punct regulile stabilite în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, potrivit cărora aprecierea globală a riscului de confuzie implică o anumită interdependenţă între factorii luaţi în considerare, în special între similitudinea mărcilor şi cea a produselor şi serviciilor desemnate de acestea. Un grad scăzut de similitudine între produsele sau serviciile desemnate poate fi compensat printr-un grad ridicat de similitudine între mărci şi invers (Hotărârea Curţii din 28 septembrie 1998, Canon, C-39/97, par, 17, Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2006, Mast-Jagermeister/OAPl - Licorera Zacapaneca, T-81/03, T-82/03 şi T-103/03, par. 74).

Or, în considerentele expuse în cele ce preced, Curtea de apel a reţinut că între semnele comparate există un grad sporit de similitudine la nivel vizual şi un puternic grad de similitudine la nivel fonetic şi conceptual. În aceste condiţii, Curtea de apel a constatat că este întemeiată critica apelantei-reclamante potrivit căreia, raportat la similaritatea sporită a celor două mărci şi la un anumit grad de similaritate între produsele şi serviciile protejate de cele două mărci, un consumator mediu nu ar putea face distincţie între produsele aparţinând apelantei şi produsele/serviciile desemnate de marca intimatei-pârâte, riscul substituirii lor fiind evident.

În ceea ce priveşte publicul relevant, Curtea de apel a avut în vedere ca băuturile, alcoolice sau nealcooliee, sunt produse de consum curent, prin urmare publicul relevant este reprezentat de publicul larg, şi anume consumatorul mediu român (Hotărârea Tribunalului Camera a cincea din 14 decembrie 2006, în cauzele conexe T-81/03, T-82/03 şi T-103/03, Catarg-Jagermeister AG/OAPi şi Licorela Zacapaneca SA, par. 82).

Tot în perspectiva analizei celei de-a patra condiţii este relevantă îndrumarea dată prin decizia de casare, prin care instanţa de recurs a arătat că, în aprecierea riscului de confuzie trebuie să se aibă în vedere gradul de cunoaştere pe piaţă al mărcii anterioare fără ca această problemă să fie condiţionată de existenţa unei anumite notorietăţi a mărcii anterioare.

Prin urmare, având în vedere situaţia de fapt prezentată în cele ce preced, Curtea de apel a reţinut că există riscul de confuzie pentru public, incluzând şi riscul de asociere, între marca a căreia anulare a înregistrării se solicită şl marca anterioară, deoarece consumatorul mediu poate confunda originea produselor sau serviciilor desemnate de cele două mărci, considerând că între apelanta-reclamantă SC P. SA şi intimata-pârâtă SC S.D. SRL există anumite legături juridice sau economice.

Având în vedere similarităţi le puternice vizuale, fonetice şi conceptuale între cele două semne şi existenţa unui anumit grad de similaritate între produsele şi serviciile protejate de cele două mărci, consumatorul mediu poate considera că apelanta-reclamantă SC P. SA a iniţiat un proces de dezvoltare a mărcii M.P. prin adăugarea literei Y la finalul mărcii. Având în vedere şi faptul că produsele vizate de cele două mărci se comercializează liber în aceleaşi raioane ale magazinelor şi pot fi achiziţionate direct de către un consumator care nu compară de regulă, mărcile una cu cealaltă, Curtea reţine că în mintea consumatorului care a cumpărat un produs sub marca M.P. va rămâne elementul verbal „M.P." şi va considera că şi un produs vândut sub marca M. provine de la acelaşi comerciant, datorită diferenţei minore între cele două cuvinte.

Pentru aceste motive, Curtea de apel a reţinut existenţa unui risc de confuzie directe în mintea consumatorului, care va considera că produsele/serviciile purtând marca combinată M. provin de la acelaşi comerciant care produce şi comercializează produse sub marca M.P.; sau - având în vedere că a constatat în cele ce preced o similaritate puţin mai redusă pe plan vizual, faţă de similaritatea puternică pe planurile fonetic şi conceptual - Curtea arată ca se poate reţine că există şi riscul unei confuzii indirecte, întrucât consumatorul mediu poate considera că între apelanta-reclamantă în calitate de titular al mărcii M.P. şi intimata-pârâtă în calitate de titular al mărcii M. există anumite legături juridice sau financiare.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel a constatat că sunt întemeiate criticile apelantei-reclamante, fiind incident cazul de nulitate al înregistrării mărcii prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. b) rap. Ia art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Cel de-al doilea motiv de apel a fost constat nefondat.

Faptul că prima instanţă de fond nu a analizat decât succint motivul de nulitate prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998 nu constituie un motiv de nulitate a sentinţei, Curtea de apel analizând pe fond incidenţa acestui motiv de nulitate, în raport de îndrumările instanţei de recurs, de apărările părţilor şi de probele administrate în acuză.

Critica - dezvoltată în primul şi cel de-al doilea motiv de apel - privind aplicarea şi interpretarea greşită de către tribunal a dispoziţiilor art. 47 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998, este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998, anularea înregistrării mărcii poate fi cerută atunci când înregistrarea mărcii a fost solicitată cu rea-credinţă.

Aprecierea relei-credinţe se face în raport de criteriile definite în jurisprudenţa CJUE (Hotărârea Curţii din data de 11 iunie 2009 în cauza C-529/07, Choeoladefabriken Lindt & Sprungli AG vs. Franz Hauswirt GmbH), respectiv: a. cunoaşterea "faptului relevant" de către intimata pârâtă, b. intenţia frauduloasă a intimatei-pârâte şi c. gradul de protecţie juridică de care se bucură marca anterioară, iar momentul pertinent pentru aprecierea existenţei relei-credinţe a solicitantului este cel al depunerii cererii de înregistrare a mărcii - în speţă data depozitului mărcii este 6 octombrie 2010.

Cu privire la întrunirea primului criteriu din care să reiasă reaua-credinţă a intimatei-pârâte la momentul înregistrării mărcii, apelanta-reclamantă susţine că, împrejurarea că intimata-pârâtă cunoştea "faptul relevant" reiese din: (a) litigiul dintre apelantă şi SC S.D. SRL, şi anume acţiunea în contrafacere demarată împotriva pârâtei şi soluţionată prin sentinţa civilă nr. 1267 din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Maramureş, prin care s-a dispus obligarea pârâtei la încetarea şi abţinerea pe viitor de la săvârşirea activităţilor comerciale ilicite constând în aplicarea semnului "M.P." ori a altor semne identice sau similare conţinute în marca individuală combinată pe orice produs din clasa băuturi alcoolice; (b) decizia de respingere a mărcii solicitate de intimată în anul 2000.

În schimb, intimata-pârâtă solicită să se constate că acţiunea ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4468/2005 al Tribunalului Maramureş în care a fost pronunţată sentinţa civilă nr. 1267 din 19 decembrie 2005 a avut ca obiect interzicerea de folosire a mărcii M.P. pe produsele comercializate şi nu s-a referit la denumirea M., iar după pronunţarea acestei sentinţe, a încetat să mai producă produsul său sub denumirea de M.P. Solicită să se constate că a procedat cu bună-credinţă la înregistrarea mărcii M., în anul 2010, pentru produsele sale.

Curtea de apel a înlăturat acest argument al intimatei-pârâte, deoarece „faptul relevant" se referă la folosirea de către reclamantă a semnului cu care marca pârâtului intră în conflict, care este M.P., nefiind necesară folosirea, de către cel ce invocă nulitatea, a unui semn identic, ci a unui semn faţă de care semnul înregistrat de intimata-pârâtă să genereze riscul de confuzie/de asociere, cum s-a reţinut în cele ce preced.

Curtea de apel a reţinut că este dovedit cu prisosinţă faptul că, la data de 06 octombrie 2010, intimata-pârâtă cunoştea utilizarea mărcii M.P. de către apelanta-reclamantă în activitatea sa comercială, pentru produse din clasa 33, având în vedere că, prin adresa din 28 noiembrie 2005 intimata-pârâtă SC S.D. SRL a solicitat instanţei investite cu soluţionarea acţiunii în contrafacere în Dosarul nr. 4468/2005, să constate că a încetat să aplice marca M.P. şi să comercializeze băuturi sub această marcă pe orice produs din clasa băuturi alcoolice.

De asemenea, cunoaşterea de către intimata-pârâtă SC S.D. SRL la data depozitului 06 octombrie 2010, a faptului relevant - adică a faptului că apelanta-reclamantă avea înregistrată marca M.P. nr. JJ pentru produse din clasa 33 - reiese din sentinţa civilă nr. 1267 din 19 decembrie 2005, pronunţată în Dosarul nr. 4468/2005, prin care Tribunalul Maramureş a obligat-o să se abţină de la aplicarea semnului M.P. sau a altor semne identice sau similare conţinute în marca individuală combinată nr. JJ pe orice produse din clasa „băuturi alcoolice" inclusiv pe ambalajul unor asemenea produse prin inscripţionare, etichetare sau în alt fel deţinerea, oferirea spre vânzare sau comercializare în orice mod pe teritoriul României şi/sau la export de produse din clasa „băuturi alcoolice" sub semnul M.P. ori a altor semne identice sau similare conţinute în marca individuală combinată nr. JJ; utilizarea pe documente ori pentru publicitate/marketing a semnului M.P. ori a altor semne identice sau similare conţinute în marca individuală combinată nr. JJ.

Cu privire la întrunirea celui de-al doilea criteriu din care să reiasă reaua-credinţă a intimatei-pârâte la momentul înregistrării mărcii, apelanta-reclamantă susţine că alegerea de către intimata-pârâtă a denumirii M. pentru a-şi marca propriile produse/servicii constituie un act deliberat, prin care a urmărit cu rea-credinţă să profite de cunoaşterea mărcii M.P. în rândul consumatorilor, având în vedere că ambele societăţi comerciale se află în competiţie directă pe aceeaşi piaţă.

În schimb, intimata-pârâtă solicită să se constate că a înregistrat marca M., întrucât comercializa băuturi alcoolice cu aceeaşi denumire încă din anii 2005-2006, nu cu intenţie frauduloasă, ci cu intenţia de a-şi proteja produsele comercializate sub această denumire, încă din anul 1993.

Având în vedere că intenţia intimatei-pârâte la momentul efectuării depozitului este un element subiectiv, Curtea de apel l-a analizat prin raportare la circumstanţele obiective ale cauzei, constând în istoricul celor două mărci şi al încercărilor pârâtei de înregistrare a mărcii sale, istoricul relaţiei dintre reclamantă şi pârâtă, precum şi activitatea derulată de pârâtă anterior înregistrării mărcii - aşa cum de altfel sunt şi îndrumările date prin decizia de casare.

În acest sens, Curtea de apel a reţinut, din cadrul situaţiei de fapt expuse în cele ce preced, că la momentul efectuării depozitului mărcii M. din data de 6 octombrie 2010, intimata-pârâtă S.D. SRL a acţionat cu intenţia frauduloasă de a-I împiedica pe titularul mărcii M.P. de a-şi comercializa produsele sub această marcă, pe care o folosea pentru a-şi identifica propriile produse încă din anul 2000, şi în condiţiile în care împotriva sa fusese admisă o acţiune în contrafacere prin care instanţa de judecată o obligase pe intimata-pârâtă S.D. SRL să mai aplice, pe orice produse din clasa „băuturi alcoolice", să deţină, să ofere spre vânzare sau să comercializare în orice mod pe teritoriul României şi/sau la export sau să utilizeze pe documente ori pentru publicitate/marketing - semne identice sau similare cu semnul M.P., conţinute în marca individuală combinată nr. JJ.

Astfel, se reţine că cererea de înregistrare a mărcii individuale combinate M.P. (depozit YY din 15 noiembrie 2000) formulată de intimata-pârâtă SC S.D. SRL, pentru clasele 33 şi 35, a fost respinsă de OSIM în anul 2000, şi că între anii 2000-2005 intimata-pârâtă a continuat să comercializeze produse alcoolice M.P., până la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 1267 din 19 decembrie 2005 a Tribunalului Maramureş.

Se mai reţine că în perioada următoare (anii 2006-2010), deşi prin hotărârea judecătorească din acţiunea în contrafacere ce a făcut obiectul Dosarului nr. 4468/2005 instanţa judecătorească îi interzisese în mod explicit să mai aplice, pe orice produse din clasa „băuturi alcoolice", să deţină, să ofere spre vânzare sau să comercializare în orice mod pe teritoriul României şi/sau la export sau să utilizeze pe documente ori pentru publicitate/marketing, atât semnul M.P., cât şi orice semne identice sau similare eu semnul M.P., cu toate acestea, intimata-pârâtă a găsit o modalitate să fraudeze dispozitivul acestei hotărâri judecătoreşti, comercializând în continuare băuturi alcoolice sub denumirea M.

De aceea, faţă de istoricul încercărilor intimatei-pârâte de înregistrare a mărcii M.P. şi ulterior M., de istoricul relaţiei dintre reclamantă şi pârâtă, în special promovarea şi pronunţarea acţiunii în contrafacere împotriva acesteia, Curtea reţine că este dovedită şi intenţia frauduloasă la momentul înregistrării mărcii în litigiu, în sensul că aceasta a urmărit cu rea-credinţă să profite de consacrarea pe piaţă a mărcii apelantei încă din anul 2000 în segmentul de public relevant.

Având în vedere şi gradul de protecţie juridică de care se bucură marca apelantei - care a dobândit dreptul exclusiv de a utiliza pe teritoriul României marca individuală combinată M.P. pentru clasa 33 (băuturi alcoolice eu excepţia berii), începând cu data de 8 septembrie 2000, şi care produce şi comercializează produse alcoolice sub marca M.P. începând cu aceeaşi dată, Curtea reţine că sunt dovedite criticile apelantei-reclamante, conform cărora intimata-pârâtă a urmărit prin înregistrarea mărcii M. să incomodeze activitatea comercială a apelantei, în calitate de concurent direct pe piaţa băuturilor alcoolice, să creeze confuzie în rândul consumatorilor, iar nu să-şi distingă, printr-un semn propriu, produsele şi serviciile proprii.

Alegerea de către intimata-pârâtă, în anul 2010, a semnului M. pentru a fi înregistrat ca marcă, după ce OSIM i-a respins în anul 2000 cererea de înregistrare a semnului M.P. şi după ce în anul 2005 instanţa judecătorească a admis o acţiune în contrafacere şi a obligat-o să nu mai folosească în activitatea sa nici orice semn identic sau similar semnului M.P. conţinut de marca apelantei-reclamante nr. JJ, nu poate fi rodul unei simple coincidenţe, ci un act deliberat, prin care a urmărit cu rca-credinţă să profite de cunoaşterea acestui semn în rândul segmentului de public relevant.

În consecinţă, Curtea de apel a constatat că sunt întemeiate criticile apelantei-reclamante, fiind incident cazul de nulitate al înregistrării mărcii prevăzut de art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., constatând culpa procesuală a intimatei-pârâte SC S.D. SRL, care a căzut în pretenţii prin admiterea căii de atac, Curtea de apel a obligat-o la plata către reclamanta SC P. SA a sumei de 50.064,93 RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorarii de avocat, cheltuieli de deplasare şi taxă de timbru) aferente primului şi celui de-al doilea ciclu procesual, dovedite cu facturi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC S.D. SRL.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

1. Decizia instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, instanţa de apel schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia [motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.].

1.1. Incidenţa motivului de recurs referitor la art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Mărcile celor două părţi sunt diferite sub aspect vizual, fonetic şi conceptual.

Aceeaşi curte de apel, în primul ciclu procesual, a reţinut faptul că nu există risc de confuzie „de vreme ce originea şi conotaţia actuală celor două cuvinte în percepţia publicului consumator sunt diferite, cuvântul M.P. fiind un cuvânt românesc, iar cuvântul M. fiind cuvânt englezesc, cel din urmă sugerând denumirea jocului notoriu ale cărui elemente de joc se referă la vânzări de proprietăţi imobiliare, (..) joc a cărui primă versiune românească s-a numit C.". Pe lângă celelalte considerente pe care le-a reţinut curtea de apel referitor la diferenţele dintre cele două mărci, aceeaşi instanţă a susţinut la judecarea apelului, spre deosebire de cele reţinute în rejudecare, că „consumatorul mediu nu putea fi indus în eroare deoarece între cele două mărci nu există confuzie". Cu totul altă apreciere a avut în rejudecare, aceeaşi curte de apel, deşi în probleme de drept dezlegate indicate prin decizia de casare, nu s-a cerut curţii de apel să reanalizeze diferenţele semantice, conceptuale şi vizuale dintre cele două mărci, ci să analizeze interdependenţa dintre gradele de similaritate dintre produse/servicii şi semne.

Nu este corect juridic ca aceeaşi curte de apel să reţină iniţial altă opinie referitoare la deosebirile semantice, fonetice şi vizuale, pentru ca mai apoi, în rejudecare, să constate că există similaritate între mărci, şi fără ca înştiinţa de casare să fi cerut reinterpretarea analizei similarităţii, prin decizia de îndrumare.

În speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată.

Există deosebiri între cele două mărci, la analizarea similitudinii dintre cele două mărci fiind necesară compararea mărcilor sub aspectul unei examinări globale din punct de vedere vizual, fonetic şi conceptual - Nu există un conflict cu un drept anterior protejat. Marca înregistrată de subscrisă nu este similară cu marca reclamantei şi este înregistrată pentru produse/servicii diferite de cele protejate sub marca reclamantei.

Astfel, între marca recurentei şi marca reclamantei există deosebiri semnificative, mai ales sub aspect vizual şi conceptual, astfel încât, cele două mărci pot coexista pe piaţă fără să fie pusă în discuţie posibilitatea producerii unui risc de confuzie şi/sau asociere cu marca anterioară.

Din punct de vedere vizual, mărcile aflate în discuţie nu sunt similare. Se poate observa că marca anterioară opusă este o marcă mai mult verbală decât combinată – M.P. cu scriere uşor stilizată-simplă, reprezentată alb-negru, fără alte elemente de diferenţiere, care să atragă în vreun fel atenţia consumatorului. În schimb, marca recurentei reprezintă de fapt o etichetă, un ansamblu complex de culori, elemente verbale şi elemente grafice cu un puternic caracter distinctiv. Apreciate în ansamblu, este mai mult decât evident că cele două semne sunt vizual diferite.

Diferenţele dintre mărcile aflate în discuţie se completează şi chiar se accentuează, continuând compararea acestora din punct de vedere conceptual.

Cuvântul "M.P." are conform DEX semnificaţia de: 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominaţie într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. - (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deţine un monopol 2. Privilegiu exclusiv, de drept şi de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. * întreprindere mare sau uniune de întreprinderi care concentrează în mâna lor producţia şi desfacerea unor produse importante, cu scopul stabilirii unor preţuri mari şi al obţinerii unor profituri ridicate. 3. Fig. Drept exclusiv pe care şi-i arogă cineva.

Elementul verbal "M." cuprins în marca recurentei este unul fantezist, inducând în mintea consumatorului ideea unui joc, şi, astfel, ideea de relaxare, de deconectare de la stresul cotidian.

Deci, din punct de vedere conceptual elementele verbale ale celor două mărci sunt diferite.

Intimata a încercat să pună în evidenţă asemănarea fonetică a mărcii recurentei cu marca sa anterioară, rezumându-se în mod incorect, doar la o comparaţie numerică a literelor comune. O asemenea analiză este incompletă, deoarece un aspect extrem de important este dat şi de locul unde cade accentul în pronunţia celor două elemente verbale, precum şi de numărul de silabe din care sunt ele compuse.

Astfel, în marca reclamantei compusă din 3 silabe M.P. accentul cade pe ultima silabă, în timp ce elementul verbal M. cuprins în marca noastră este compus din 4 silabe, iar accentul cade pe silaba a doua. Prin urmare, chiar şi din punct de vedere fonetic există suficiente diferenţe pentru a putea considera mărcile diferite, ele se accentuează diferit şi au rezonanţă deferită.

În concluzie, marca pe care recurenta a înregistrat-o la OSIM este diferită de marca intimatei-reclamante M.P., atât vizual şi conceptual, cât şi fonetic.

În ceea ce priveşte produsele/serviciile cuprinse în lista celor două mărci, arată că marca sa beneficiază de protecţie pentru produse din clasele 32 şi 33, şi servicii din clasa 35. În condiţiile în care reclamanta SC P. SA are marca înregistrată doar pentru clasa 33, aceasta nu justifică nici un interes pentru a solicita anularea mărcii sale şi pentru produsele din clasa 32 şi serviciile din clasa 35, pentru care reclamanta nu beneficiază de un drept anterior înregistrat. Prin urmare, solicită instanţei să constate că o eventuală coliziune între mărcile aflate în discuţie nu ar putea privi decât produsele din clasa 33, pentru celelalte produse/servicii ale mărcii sale (respectiv clasa 32 şi 35) nefiind justificată cererea de anulare.

În ceea ce priveşte aprecierea riscului de confuzie, recurenta a arătat că este necesară compararea mărcilor sub aspectul unei examinări globale din punct de vedere vizual, fonetic şi conceptual. Comparaţia trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu dată de mărci consumatorului mediu.

De asemenea, aprecierea riscului de confuzie şi/sau asociere trebuie să se facă ţinând cont şi de întinderea protecţiei mărcii anterioare (protecţia este determinată de denumirea, semnul depus spre înregistrare, împreună cu produsele menţionate în listă).

În speţă, este vorba despre două mărci diferite, atât vizual şi conceptual, cât şi fonetic, astfel încât chiar dacă ar fi aplicate unor produse similare, mărcile nu pot fi confundate, consumatorul mediu le va percepe distinct.

În concluzie, între mărcile aflate în conflict există suficiente diferenţe, ele putând coexista pe piaţă fără a se produce vreun risc de confuzie şi asociere pentru consumatorul mediu, astfel că prevederile art. 6 lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice nu au fost încălcate.

Instanţa de apel a schimbat natura actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea dată celor două mărci, motiv pentru care se impune admiterea acestui motiv de recurs.

1.2. Incidenţa motivului de recurs referitor la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998;

1.2.1. În ceea ce priveşte „faptul relevant":

a) În urma probelor administrate, instanţa de apel a reţinut faptul că: recurenta a comercializat băutura alcoolică cu denumirea de M.P. 30% şi 33% aşa cum reiese din facturile fiscale din perioada 21 septembrie 1993 – 30 octombrie 1998, reelamanta-intimată SC P. SA a început comercializarea băuturii alcoolice cu denumirea M.P. începând cu anul 2010 „potrivit susţinerilor necontestate ale apelantei-reclarnante".

Aceste două situaţii de fapt, nu pot avea semnificaţia decât că recurenta a încercat să înregistreze marca M.P. în anul 2000 (conform cererii de înregistrare având număr de depozit YY, refuzată de OSIM), dat fiind faptul că producea băutura alcoolică denumită M.P. cu o vechime de 7 ani (din anul 1993) şi încă dinainte ca intimata SC P. SA să înceapă să producă băutura alcoolică M.P. (anul 2010, conform susţinerilor acesteia). Cu toate acestea, instanţa de apel a schimbat natura şi înţelesul actului juridic supus judecăţii, transformând un demers legitim al recurentei de a-şi proteja afacerea proprie (prin conferirea protecţiei băuturii denumite M.P.), într-un element circumstanţial ce a fost avut în vedere la stabilirea relei-credinţe pe care a reţinut-o în sarcina recurentei.

b) Instanţa de apel a schimbat înţelesul vădit neîndoielnic al actului juridic supus judecăţii şi în ceea ce priveşte „faptul relevant" constând în existenţa litigiului anterior soluţionat prin sentinţa civilă nr. 1267 din 19 decembrie 2005 din Dosarul nr. 4468/2008 al Tribunalului Maramureş (în care recurente a fost obligată să se abţină de Ia aplicarea semnului M.P. sau alte semne identice pe produsele sale), atâta vreme cât hotărârea judecătorească privea cuvântul M.P., iar marca înregistrată a subscrisei priveşte denumirea de M., diferită de cea anterior folosită.

1.2.2. În ceea ce priveşte „intenţia frauduloasă":

Instanţa de apel a denaturat actul juridic suspus judecăţii reţinând că S.D. SRL a acţionat cu intenţia frauduloasă de a împiedica titularul mărcii M.P. de a-şi comercializa produsele sub această marcă, denaturare a înţelesului actului juridic ce constă în reţinerea faptului că recurenta cunoştea primirea datei de depozit pentru marca acesteia (M.P.), anterior încercării recurentei de înregistrare a propriei mărci M.P. ce a făcut obiectul cererii de înregistrare nr. YY din 15 noiembrie 2000.

Reelamanta-intimată nu a făcut dovada că recurenta cunoştea primirea datei de depozit pentru marca acesteia (M.P.), anterior încercării recurentei de înregistrare a propriei mărci M.P. ce a făcut obiectul cererii de înregistrare nr. YY din 15 noiembrie 2000 şi nici că marca sa avea notorietatea necesară pentru ca recurenta să fi cunoscut folosirea de către reclamanta-intimată a denumirii M.P. pentru produsele sale, la nivelul anului 2000, deşi sarcina probei îi revine conform principiului „actor incurnbit probatio".

Totodată este denaturat înţelesul actului juridic dedus judecăţii prin interpretarea dată momentului înregistrării mărcii M. de către recurentă prin omiterea faptului că marca înregistrată a S.D. SRL este denumirea M., care este diferită de cea a intimatei (pct. 1.1, al motivelor de recurs), iar considerentele avute în vedere pentru înregistrarea ei sunt legitime decurgând din comercializarea produselor alcoolice pe piaţă din anul 1993 încă dinainte de demersul P. SA de a produce băutura M.P. şi înregistra marca proprie M.P. (septembrie 2000).

Reclamanta-intimată este cea care a solicitat cu rea-credinţă înregistrarea în anul 2000 a mărcii M.P., în condiţiile în care recurenta comercializa pe piaţă produsul anterior reclamantei-intimale, încă din anul 1993.

După anul 2005 recurenta a încetat a mai folosi pentru produsele comercializate denumirea M.P., dat fiind pronunţarea sentinţei civile nr. 1267 din 19 decembrie 2005 din Dosarul nr. 4468/2008 al Tribunalului Maramureş, fapt pentru care instanţa de apel denaturează înţelesul actului juridic dedus judecăţii şi în acest caz, interpretând că recurenta a găsit o modalitate să fraudeze dispozitivul hotărârii judecătoreşti, comercializând în continuare băuturi alcoolice sub denumirea de M., câtă vreme nenumirea M. se diferenţiază de marca M.P. a intimatei (pct. 1.1 al motivelor de recurs).

Faptul că între anii 2000-2005 recurenta a comercializat băuturi sub denumirea M.P., s-a datorat, comercializării acestora încă dinainte de data înregistrării mărcii de către P. SA, aşa cum reiese din facturile fiscale în probaţiune, iar acest aspect poate fi avut în vedere doar în ceea ce priveşte ideea de contrafacere prevăzută la art. 90 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 şi nu poate fi avut în vedere la anularea mărcii M., pentru care există şi motivul diferenţierii acesteia de marca M.P.

Alegerea denumirii M. pentru a fi înregistrată ca şi marcă este, aşa cum arată instanţa de apel, un act ce nu poate fi rodul unei „simple coincidenţe", dar pentru motivul că recurenta a ales această denumire tocmai pentru că era cunoscută ca producătoare a băuturii alcoolice M.P., anterior P. SA, conferindu-i distinctivitate şi unicitate prin elementele sale de identificare, şi nu un act deliberat.

2. Decizia civilă a instanţei de apel a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii [motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.].

2.1. Incidenţa motivului de recurs referitor la art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998.

Pentru aceeaşi stare de fapt descrisă la pct. 1.1., a apreciat că instanţa de rejudecare a aplicat greşit prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) din lege.

Astfel, din moment ce nu reiese din probele de la dosar, faptul că marca recurentei nu prezintă risc de confuzie cu marca reclamantei-intimate, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material cu privire la existenţa riscului de confuzie.

În mod nelegal, a fost aplicată prevederea art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi a fost anulată marca recurentei.

2.2. Incidenţa motivului de recurs referitor la art. 47 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

Înregistrarea mărcii nu s-a realizat cu rea-credinţă, iar aspectele de fapt arătate la pct. 1.2 al prezentului (inexistenţa intenţiei frauduloase a recurentei Ia înregistrarea mărcii M., lipsa condiţiei faptului relevant apreciată în strânsă legătură cu analizarea riscului de confuzie şi similarităţii între cele două mărci), dovedesc faptul că instanţa de rejudecare a apelului a aplicat greşit normele juridice de drept material [art. 47 alin. (1) lit. c) raportat la art. 6 alin. (1) lit. b) din lege], motiv pentru care se impune admiterea acestui motiv de recurs.

Înalta Curte a constatat nefondate excepţia nulităţii recursului şi recursul pentru considerentele expuse mai jos.

Este nefondată excepţia nulităţii recursului, susţinută de către intimata reclamantă, având în vedere că recurenta reclamantă a invocat motive de recurs care pot fi încadrate în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., aşa cum va rezultă din analiza acestor motive.

În ceea ce priveşte recursul, se constată, în prealabil, că în cadrul pct. 1.1. şi 2.1. au fost formulate aceleaşi critici, ce vizau anularea înregistrării mărcii în cauză prin aplicarea prevederilor art. 47 alin. (1) lit. b) coroborate cu art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, încadrate atât în prevederile art. 304 pct. 8, cât şi în cele ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a încadrat aceeaşi situaţie de fapt în prevederile pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., susţinând că decizia civilă a instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, instanţa de apel schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, fără a preciza care ar fi actul juridic dedus judecăţii care ar fi fost interpretat greşit, în afara de analiza condiţiilor privind similaritatea şi riscul de confuzie care se regăsesc în prevederile art. 47 alin. (1) lit. b) raportat la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, care ţin de interpretarea legii.

Aceste critici vor fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., verificarea îndeplinirii condiţiilor legale, aşa cum au fost deduse în jurisprudenţă prin interpretarea dispoziţiilor legale corespunzătoare, pentru valabila înregistrare a unei mărci încadrându-se în acest text de lege.

Recurenta pârâtă a susţinut în primul rând că nu ar fi legal ca aceeaşi curte de apel să ajungă în rejudecare la altă concluzie referitoare la deosebirile semantice, fonetice şi vizuale dintre cele două mărci faţă de cele reţinute de către instanţa de apel în primul ciclu procesual, fără ca instanţa de casare să fi cerut reinterpretarea analizei similarităţii, prin decizia de îndrumare.

Recurenta pârâtă nu a invocat un temei de drept încălcat, astfel că instanţa de recurs va analiza această susţinere din perspectiva respectării art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Din decizia nr. 3774/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, rezultă că decizia anterioară prin care a fost soluţionat apelul a fost casată în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reţinându-se că nu au fost analizaţi anumiţi factori determinanţi pentru aprecierea riscului de confuzie, şi anume, aspectele de similaritate a mărcilor, din perspectiva produselor la care acestea se referă; aspectele legate de interdependenţa care există între gradele de similaritate între produse/servicii pe de o parte, şi între semne, pe de altă parte şi determinarea reciprocă a unei asemenea similarităţi în stabilirea existenţei sau nu a unui risc de confuzie şi de asociere între mărcile în discuţie; gradul de cunoaştere pe piaţă al mărcii anterioare, fără ca această problemă să fie condiţionată de existenţa unei anumite notorietăţi a mărcii anterioare.

În recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 144/A/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a, reclamantul a criticat şi modul în care instanţa de apel a făcut analiza similarităţii semantice şi vizuale a celor două mărci, dar instanţa de recurs, având în vedere viciile de motivare reţinute, menţionate anterior, nu a considerat necesar să analizeze aceste critici, astfel că nu se poate reţine ca ar fi dispus în sensul că aceste probleme de drept ar fi fost corect dezlegate.

Date fiind aceste constatări nu se poate reţine încălcarea prin decizia atacată cu prezentul recurs a prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. şi a art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta pârâtă a arătat în continuare că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, republicată.

Potrivit art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, în vigoare la data înregistrării mărcii a cărei anulare se cere în cauză, anularea înregistrării mărcii poate fi cerută dacă înregistrarea mărcii s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor art. 6.

Potrivit art. 6 alin. (1) lit. b) o marcă este refuzată Ia înregistrare sau, după caz, este susceptibilă a fi anulată dacă, din motive de identitate sau de similitudine în raport cu marca anterioară şi din motive de identitate sau similitudine a produselor sau serviciilor pe care cele două mărci le desemnează, se poate crea, în percepţia publicului, un risc de confuzie, inclusiv riscul de asociere cu marca anterioară.

Primul argument susţinut de către recurentă a fost acela că mărcile în cauză ar fi diferite sub aspect vizual, fonetic şi conceptual, astfel că instanţa de apel ar fi reţinut greşit că mărcile în cauză ar fi similare sub toate aceste

Pentru a se considera că este îndeplinită prima condiţie prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. b), a similarităţii între semnele aflate în conflict este suficient ca semnele să fie găsite asemănătoare sub un singur aspect dintre cele trei, vizual, conceptual sau auditiv.

În schimb, gradul de similaritate între semne sub cele trei aspecte este unul din factorii relevanţi Ia analiza riscului de confuzie.

În speţă, ambele mărci sunt combinate, conţinând elemente figurative şi verbale.

Atunci când se compară mărci figurative care conţin elemente verbale, ceea ce contează este dacă semnele au în comun un număr semnificativ de litere în aceeaşi poziţie şi dacă elementul verbal din semnul figurativ este foarte stilizat.

De regulă, atunci când aceleaşi litere sunt prezentate în aceeaşi ordine, orice diferenţă obţinută prin stilizare trebuie să fie mare pentru a constata absenţa similarităţii vizuale.

În speţă, elementul verbal al mărcii reclamantei "M.P." este conţinut de marca pârâtei, fiind plasat în aceeaşi poziţie, la început, singura diferenţă sub aspectul elementului verbal fiind dată de adăugarea în poziţie finală a literei "y", şi de scrierea elementului verbal cu litere mici şi în plan oblic.

Aceste detalii de stilizare care nu sunt foarte creative sunt insuficiente pentru a ajunge la concluzia că mărcile în conflict nu sunt similare sub aspect vizual.

Legat de prezentarea mărcii sub forma unei etichete, fără un conţinut imaginativ deosebit, aceasta nu este de natură să îi confere mărcii pârâtei un element în plus de stilizare sub aspect vizual, având în vedere că publicul relevant este obişnuit să vadă mărcile de băuturi plasate pe o etichetă, asifei că va acorda o mai mare atenţie elementului verbal al celor două mărci.

Recurenta a susţinut în continuare că şi din punct de vedere fonetic există suficiente diferenţe pentru a putea considera mărcile diferite, întrucât ele s-ar accentua diferit, ar avea rezonanţă diferită şi un număr de silabe diferit, astfel că ar fi insuficient să se facă doar o comparaţie a literelor comune.

Sunt nefondate şi aceste susţineri având în vedere următoarele considerente.

Elementele esenţiale pentru determinarea impresiei auditive de ansamblu a unei mărci sunt silabele, succesiunea şi accentul lor specific. Evaluarea silabelor comune este foarte importantă pentru procesul de comparare a mărcilor sub aspect auditiv întrucât similaritatea impresiei auditive de ansamblu a mărcilor va fi determinată în principal de silabele şi de combinaţia identică sau similară de silabe pe care mărcile le au în comun.

În cazul în care un semn conţine cuvinte din altă limbă, cum este cazul elementului verbal "M.", conţinut de marca pârâtei, în principiu, ar trebui să se presupună că publicul relevant nu este familiarizat, modul în care vorbitorii străini nativi pronunţă cuvântul în propria limbă. În consecinţă publicul va avea tendinţa să pronunţe un cuvânt străin în conformitate cu regulile fonetice din propria limbă.

În speţă nu s-a făcut dovada că elementul verbal "M." s-ar alia într-o situaţie specială, când nu s-ar aplica regula de mai sus, şi anume în situaţia în care publicul relevant ar fi familiarizat cu acest cuvânt, cu modul de pronunţie din limba engleză.

O astfel de situaţie specială ar fi fost, de exemplu, când publicul în general posedă cunoştinţe de bază în limba engleză, când o anumită terminologie este în mod evident cunoscută de publicul relevant, în ceea ce priveşte anumite clase de produse sau servicii, specialişti IT, oameni de ştiinţă, când este vorba de unele cuvinte de nivel elementar sau când se prezintă dovezi clare că un astfel de cuvânt este cunoscut de o parte importantă a publicului relevant.

Or, în speţă nu s-au făcut dovezi cu privire la gradul de cunoaştere de către publicul relevant român a jocului M., acest cuvânt nefiind de nivel elementar, pentru a se ajunge la concluzia că publicul relevant, chiar necunoscător de limba engleză, este familiarizat cu acesta şi modul de pronunţie.

Astfel nu se poate reţine inexistenţa similarităţii auditive între cele două semne.

Recurenta a susţinut în continuare ca mărcile în cauză ar fi diferite sub aspect conceptual, întrucât elementul verbal al mărcii reclamantei "M.P." ar avea sensul din dicţionar, în timp ce elementul verbal "M." cuprins în marca recurentei ar fi unul fantezist, inducând în mintea consumatorului ideea unui joc, şi astfel ideea de relaxare, de deconectare de la stresul cotidian.

Aşa cum s-a reţinut anterior, în speţă nu s-au făcut dovezi cu privire la gradul de cunoaştere de către publicul relevant a jocului M. pentru a se ajunge la concluzia că publicul relevant, chiar necunoscător de limba engleză, este familiarizat cu acesta într-o asemenea măsură încât să se gândească la acest joc atunci când vede marca recurentei, iar nu la sensul comun în limba română al cuvântului dominant "M.P.".

Astfel, nu se poate înlătura concluzia unei anumite similarităţi conceptuale între cele două semne.

Recurenta pârâtă a mai susţinut iniţial că produsele pentru care au fost înregistrate cele două mărci ar fi diferite, pentru ca în finalul motivelor structurate în cadrul pct. 1.1. să susţină că ar fi înregistrate totuşi ambele mărci pentru o clasă comună, 33, dar că pentru produsele din clasele 32 şi 35, pentru care marca reclamantei nu este înregistrată, aceasta nu ar avea interes să solicite anularea mărcii sale.

Într-adevăr, în ceea ce priveşte produsele, ambele mărci au fost înregistrate pentru clasa 33, recurentul pârât înregistrând marca a cărei anulare se solicită în cauză, în plus, şi pentru clasele de produse şi servicii 32 şi 35.

Una dintre condiţiile de aplicare a art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 84/1998, în vigoare la data înregistrării mărcii a cărei anulare se cere în cauză, este ca mărcile să fi fost înregistrate pentru produse identice sau similare, astfel că se poate cere anularea unei mărci şi dacă a fost înregistrată pentru produse similare, iar nu pentru produse identice, dacă din ansamblul factorilor rezultă un risc de confuzie, fiind nefondată susţinerea recurentei că reclamanta nu ar avea interes să solicite anularea mărcii sale pentru produsele/serviciile din clasele 32 şi 35, pentru simplul motiv că marca reclamantei ar fi fost înregistrată doar pentru clasa 33.

În ceea ce priveşte similaritatea produselor şi serviciilor în cauza Canon (Hotărârea din 29 septembrie 1998, C-39/97, „Canon"), CJCE a statuat că, pentru a evalua similaritatea produselor, se impune a se lua în considerare totalitatea factorilor relevanţi asociaţi produselor în sine. Aceşti factori includ, inter alia, natura, utilizatorii finali, metoda de utilizare, precum şi existenţa concurenţei sau a caracterului complementar în ceea ce priveşte aceste produse (pct. 23). Termenul „inter alia" arată că enumerarea factorilor de mai sus de către Curte este numai cu titlu exemplificativ. Pot exista alţi factori, pe lângă cei menţionaţi de către Curte sau în locul acestora, care pot fi relevanţi pentru cazul respectiv cum ar fi canalele de distribuţie, publicul relevant, originea obişnuită a produselor/serviciilor.

Instanţa de apel a reţinut ca există similaritate şi între produsele din clasa 33 şi produsele din clasa 32 datorită faptului că toate aceste produse reprezintă un produs generic - băuturi, prin urmare fac parte din aceeaşi gamă de produse de larg consum şi că există similaritate şi cu serviciile din clasa 35 deoarece între aceste servicii şi produsele protejate prin marca apelantei există complementaritate, publicul consumator putând considera în mod rezonabil că aceste servicii sunt prestate de acelaşi întreprinzător ce produce şi comercializează produsele din clasa 33 protejate prin marca apelantei.

Recurenta pârâtă nu a formulat critici concrete de nelegalitate cu privire la ceea ce a reţinut instanţa de apel sub aspectul similarităţii între produse/servicii.

În continuare recurenta a susţinut că nu există risc de confuzie între mărci întrucât în speţă, este vorba despre două mărci diferite, atât vizual şi conceptual, cât şi fonetic, că între mărcile aflate în conflict există suficiente diferenţe, astfel încât chiar dacă ar fi aplicate unor produse similare, mărcile nu pot fi confundate, consumatorul mediu Ie va percepe distinct.

Este nefondată şi această susţinere.

Potrivit jurisprudenţei CJCE riscul de confuzie trebuie apreciat la nivel global, luând în considerare toţi factorii relevanţi pentru circumstanţele cazului; această apreciere depinde de numeroase elemente şi, în special, de gradul de cunoaştere a mărcii pe piaţă, de asocierea pe care o poate face publicul între cele două mărci şi de gradul de similaritate între semne şi produse şi servicii (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, C-251/95, „Sabel”, parag. 22).

Aprecierea globală a similarităţii vizuale, auditive sau conceptuale a mărcilor/semnelor în cauză trebuie să se bazeze pe impresia de ansamblu pe care o creează mărcile, având în vedere, în speeial, componentele lor distinctive şi dominante (Hotărârea din 11 noiembrie 1997, C-251/95, „Sabel", parag. 23).

Nu există risc de confuzie decât dacă publicul poate fi indus în eroare în ceea ce priveşte originea produselor şi serviciilor în cauză.

Pentru a stabili gradul de similaritate dintre mărcile vizate trebuie determinate similitudinile de ordin vizual, auditiv sau conceptual, şi după caz evaluată importanţa care i se acordă fiecăruia dintre aceste elemente, luând în considerare categoria de bunuri şi de servicii în discuţie şi circumstanţele concrete în care acestea se comercializează.

Dat fiind modul de comercializarea produselor, impresia vizuală a semnelor în cauză este mai importantă în analiza riscului de confuzie.

De asemenea, elementele verbale ale celor două semne fiind asemănătoare la început, probabilitatea de confuzie este mai mare.

Recurenta a mai susţinut că între mărcile aflate în conflict ar exista suficiente diferenţe astfel încât produsele nu vor fi confundate.

La analiza riscului de confuzie se porneşte de Ia determinarea asemănărilor, şi dacă acestea sunt esenţiale, iar nu a deosebirilor. În ceea ce priveşte deosebirile, este relevant, legat de riscul de confuzie, dacă acestea sunt esenţiale sau nu. Pentru a nu exista risc de confuzie, cu cât sunt mai asemănătoare semnele cu atât deosebirile trebuie să fie mai puternice.

Aşa cum s-a subliniat mai sus, la analiza similarităţii vizuale, deosebirile dintre cele două mărci sunt neesenţiale, fiind extrem de reduse ca intensitate din punct de vedere vizual şi nefiind de natură să înlăture riscul de confuzie.

Chiar dacă ar sesiza aceste diferenţe, consumatorul ar putea considera că sunt produse aparţinând aceleiaşi game, că marca pe care o preferă de obicei a fost modernizata sau că are în faţă una dintre variantele mărcii. Astfel, există posibilitatea de inducere în eroare a consumatorilor cu privire la provenienţa bunurilor, rolul de diferenţiere al mărcii nemaifuncţionând.

În ceea ce priveşte aprecierea riscului de confuzie decizia C.J.U.E. în cauza Lloyd/Loins oferă câteva interpretări cu valoare de principiu.

Astfel, se porneşte de la ideea că percepţia mărcilor în mintea consumatorului obişnuit al categoriei de produse şi de servicii în discuţie joacă un rol decisiv în aprecierea riscului de confuzie şi că în mod normal acest consumator percepe marca în întregul ei şi nu îi analizează diferitele detalii. Consumatorul obişnuit este considerat ca fiind în mod rezonabil informat şi în mod rezonabil atent şi circumspect.

Acest consumator obişnuit nu are şansa de a face o comparaţie directă între diferitele mărci şi trebuie să acorde încredere imaginii lor imperfecte, pe care o păstrează în memorie. Nivelul de atenţie al consumatorului mediu variază în funcţie de categoria de produse şl servicii în discuţie, reţinut în cauză ca fiind unul obişnuit

În practica aplicabilă acestui domeniu s-au formulat câteva reguli, Astfel, marca şi semnul trebuie comparate ca întreg acordându-se o pondere mai mare elementelor comune care ar putea duce la confuzie; diferenţele pe care un consumator obişnuit nu le-ar remarca nu trebuie accentuate; prefixele comune sunt mai importante decât sufixele comune. Dacă două semne sunt foarte asemănătoare sau identice la început, există o mai mare posibilitate a unei confuzii decât dacă ar fi asemănătoare la sfârşit. Cuvintele lungi cu începuturi asemănătoare sau comune sunt confundate mult mai uşor decât cuvintele scurte, cu iniţiale distincte.

Toate aceste situaţii care ar mări probabilitatea de confuzie se regăsesc şi în ceea ce priveşte măreiîe în speţă, iar recurentul nu a invocat existenţa unei situaţii speciale esenţiale care să contrabalanseze această probabilitate.

Instanţa de apel a făcut această analiză a gradelor de similaritate a semnelor şi a produselor, a făcut o examinare globală a semnelor, luând în considerare impresia de ansamblu dată de mărci consumatorului mediu, a evaluat, de asemenea, întinderea protecţiei mărcii anterioare, criterii apreciate de către recurentă ca fiind necesare, şi a ajuns la concluzia existenţei riscului de confuzie, atât pentm produsele similare şi, cu atât mai mult, pentru produsele identice.

Recurenta pârâtă în cadrul susţinerilor privind inexistenţa riscului de confuzie a pornit de la o premisă greşită, şi anume că sub aspect vizual, auditiv şi conceptual semnele ar fi diferite, ceea ce nu este cazul, conform celor reţinute mai sus.

Având în vedere că au fost considerate nefondate motivele de recurs ce vizau anularea mărcii în cauză din cauza similarităţii, cu consecinţa devenirii irevocabile a dispoziţiei instanţei de apel de anulare a mărcii în cauză pentru acest motiv, nu se mai impune analiza motivelor de recurs prin care se susţine că nu ar fi îndeplinite condiţiile pentru anularea înregistrării aceleiaşi mărci pentru existenţa relei credinţe, care se regăsesc în cadrul recursului la pct. 1.2. şi 2.2.

În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 316 raportat Ia art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. o va obliga pe recurenta pârâtă la plata sumei de 12.084 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, către intimata reclamantă SC P. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă SC P. SA prin întâmpinare.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC S.D. SRL prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă C.L. împotriva deciziei nr. 461/ A din data de 19 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta pârâta SC S.D. SRL prin administrator judiciar Cabinet individual de insolvenţă C.L. la plata sumei de 12.084 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă SC P. SA.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 noiembrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 2439/2015. Civil		ICCJ. Decizia nr. 2427/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

ICCJ. Decizia nr. 2456/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2455/2015. Civil. Legea 10/2001. Recurs ICCJ. Decizia nr. 2437/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 2439/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 2427/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 2429/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 2430/2015. Civil ICCJ. Decizia nr. 2431/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs