ICCJ. Decizia nr. 2462/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2462/2015
Dosar nr. 2904/62/2014
Şedinţa publică din 10 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Constată că, prin sentinţa civilă nr. 151/S din data de 25 septembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 2904/62/2014 s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei J.D.H.
S-a respins excepţia lipsei calităţii Ministerului Finanţelor Publice de reprezentant pentru Statul Român.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SC I. SA Braşov.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SC B.I. SRL.
S-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
S-a respins excepţia cauzei ilicite.
S-a respins acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta J.D.H. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Municipiul Braşov prin primar, SC R. SRL, SC I. SA Braşov, SC B.I. SRL.
În motivarea hotărârii instanţa a reţinut că excepţiile invocate nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:
Excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii au fost invocate de pârâtul Municipiul Braşov cu motivarea că la dosar nu au fost depuse acte care să ateste dreptul de proprietate şi calitatea de moştenitor, iar potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, preluarea imobilelor în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 este abuzivă astfel că solicitarea de a se constata că imobilul a fost preluat fără titlu nu poate face obiectul de analiză al instanţei.
Pârâta SC I. SA a susţinut că în soluţionarea acestor excepţii este relevant a se avea în vedere interdicţia aplicabilă cetăţenilor străini de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilelor teren. Din actele de stare civilă rezultă că reclamanta a domiciliat în Germania din anii 80, când a pierdut şi cetăţenia română. La data deschiderii succesiunii invocată reclamanta era cetăţean german.
S-a mai arătat că în speţă reclamanta nu a justificat folosul de tras deoarece, în ipoteza în care s-ar admite acţiunea, întabularea reclamantei ca proprietar ar fi imposibilă deoarece nu se judecă în contradictoriu cu proprietarul tabular.
Pârâta SC B.I. SRL a susţinut că reclamanta trebuia să arate că are un titlu legal de dobândire în proprietate a cotei de ½ parte din imobil şi că dreptul pretins se mai află în patrimoniul său. Pretinsul autor al reclamantei, după naţionalizare, nu a mai avut nici un drept asupra imobilului, iar statul şi-a transcris dreptul asupra terenului şi a edificat construcţii asupra acestuia.
Interesul reclamantei nu era actual în condiţiile în care autorul său nu a urmat calea legilor reparatorii.
Toate aspectele invocate de pârâţi în susţinerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei au fost chestiuni care au dus la soluţionarea fondului litigiului, nu a justificării legitimităţii procesuale active şi a interesului în promovarea acţiunii.
Reclamanta, invocând rudenia cu proprietarul de carte funciară, urmăreşte să îşi aducă în patrimoniu, prin constatarea nevalabilităţii titlului statului şi rectificarea cărţii funciare, a unui imobil. Transmiterea sau a nu a dreptului de proprietate prin succesiunea invocată de reclamantă implică analiza temeiniciei nu a legitimităţii procesuale sau a interesului în promovarea acţiunii.
Astfel fiind, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi a lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru acesta nu au fost întemeiate pentru următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-au formulat pretenţii în contradictoriu cu Statul Român, privind nevalabilitatea titlului de proprietate al acestuia asupra imobilului în litigiu, ceea ce justifică legitimitatea sa procesuală pasivă.
Situarea imobilului în intravilanul Municipiului Braşov nu înlătură calitatea procesuală a Statului Român raportat la faptul că prin încheierea din data de 24 iunie 1991 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Statului Român şi a dreptului de administrare operativă în favoarea SC I. SA.
Potrivit art. 3 pct. 56 din H.G. nr. 208/2005 Ministerul Finanţelor Publice reprezintă Statul Roman în cadrul acţiunilor judiciare.
Statul Român, în calitate de proprietar tabular, pentru o perioadă de timp, asupra imobilului în litigiu, nu poate fi reprezentat decât de Ministerul Finanţelor Publice, aplicabil fiind art. 25 din Decretul 31/1954. În raporturile juridice legate de dreptul de proprietate asupra acestui imobil şi de valabilitatea titlului, statul participă în nume propriu.
În consecinţă, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a lipsei calităţii de reprezentant a Ministerului Finanţelor Publice pentru acesta nu au fost întemeiate şi au fost respinse.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului SC I. SA a fost invocată cu motivarea că principala cerere a reclamantei este rectificarea cărţii funciare şi înscrierea acesteia în calitate de proprietar. O acţiune în rectificare de carte funciară poate fi pronunţată doar împotriva proprietarului tabular sau a unui subdobânditor care se întabulează după data notării în cartea funciară a acţiunii în rectificare. Faţă de faptul că pârâta nu are calitatea de proprietar tabular asupra imobilului s-a susţinut că nu are nici calitate procesuală pasivă.
Aşa cum s-a arătat anterior, prin încheierea din data de 24 iunie 1991 s-a dispus înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului în favoarea Statului Român şi a dreptului de administrare operativă în favoarea SC I. SA.
Conform susţinerilor din întâmpinarea depusă de această pârâtă, a dobândit dreptul de proprietate asupra acestui imobil prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate din anul 1992, a efectuat contopiri şi dezmembrări ale loturilor de teren ce formează obiectul prezentului litigiu şi apoi l-a înstrăinat.
Toate cele mai sus expuse duc la respingerea excepţiei invocată, calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte fiind justificată.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SA B.I. SA a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă raportat la petitul subsidiar, acela privind obligarea la despăgubiri. S-a susţinut că raportul juridic pretins de reclamantă nu se poate stabili decât cu statul sau entităţile menţionate în Legea nr. 10/2001, printre care nu se află această pârâtă.
Cu privire la această excepţie instanţa reţine că acţiunea nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001, ci pe dreptul comun, astfel că excepţia va fi respinsă.
Excepţia cauzei ilicite a acţiunii a fost invocată de pârâta SC B.I. SRL susţinând că acţiunea drept cauză pretenţia reclamantei privind recunoaşterea dreptului de proprietate. Prin această acţiune, reclamanta doreşte să eludeze alte prevederi legale incidente cu privire la obiectul cauzei.
Cererea de chemare în judecată a reclamantei este întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 213/1998 şi ale C. civ. Analiza incidenţei în cauză a prevederilor legale invocate nu echivalează cu aprecierea asupra cauzei licite a acţiunii, astfel că nici această excepţie nu este întemeiată.
Excepţia prescripţiei acţiunii în rectificarea cărţii funciare a fost invocată de pârâta SC I. SA prin raportare la prevederile art. 37 din Decretul nr. 167/1958, arătând că a dobândit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 15/1990.
Cu privire la această excepţie, instanţa a reţinut că acţiunea, în ansamblul ei, este o acţiune în revendicare, care este imprescriptibilă. Rectificarea cărţii funciare este solicitată ca o consecinţă a stabilirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanţilor, drept pe care reclamanţii l-au invocat şi în contradictoriu cu subdobânditorii.
Astfel fiind, instanţa a respins excepţia prescripţiei acţiunii de rectificare a cărţii funciare.
Cu privire la fondul litigiului, instanţa a reţinut următoarele:
Imobilele înscrise în CF nr. XX Braşov, cu nr. top AA, nr. top BB – provenite de CF nr. YY Braşov – nr. top CC – provenit din CF nr. ZZ Braşov – nr. top DD – provenit din CF nr. WW – nr. top EE – provenit din CF nr. UU – nr. top FF - provenit din CF nr. VV – nr. top GG, HH, JJ, KK, LL şi MM a constituit proprietatea, în cote egale, a numiţilor H.T. şi W.T.
Aceste imobile au fost preluate de Statul Român în baza Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966.
După preluarea imobilului de către stat, prin încheierea emisă de notariatul de Stat al judeţului Braşov la data de 11 decembrie 1969 s-a respins cererea pârâtei I. Braşov de întabulare a dreptului de proprietate al statului şi de administrare operativă în favoarea pârâtei I. Motivul respingerii cererii a constat în aceea că nu au fost indicate adresele proprietarilor de carte funciară pentru a se putea efectua procedura de comunicare.
Ulterior, prin încheierea din 17 august 1990 emisă de Notariatul de Stat Judeţean Braşov, Cartea Funciară, s-a dispus înscrierea în cartea funciară, asupra imobilelor în litigiu, dreptul de proprietate în favoarea Statului Român şi dreptul de administrare operativă în favoarea pârâtei I. Braşov.
Conform procesului verbal de constatare încheiat la data de 9 decembrie 1969, terenurile în litigiu au fost folosite de către I. Braşov încă din 11 iunie 1948, prin naţionalizare. Aceeaşi situaţie este prezentată şi în adresa din anul 1990 emisă de aceeaşi pârâtă.
Prin actul de contopire autentificat din 26 septembrie 2002 terenurile în litigiu au fost contopite, împreună cu alte terenuri, într-un singur corp funciar, cu nr. top nou AA, teren viran de fabrică în suprafaţă de 60458,9 mp, înscris în CF nr. XX Braşov, proprietar tabular figurând pârâta SC I. SA Braşov, cu drept proprietate conform Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991.
S-au înscris în cartea funciară şi construcţiile edificate pe teren şi ulterior, imobilul cu nr. top AA, descris ca fiind teren şi construcţii, a fost dezmembrat în 45 noi loturi.
În prezent, asupra imobilului cu nr. top NN, teren în suprafaţă de 52497 mp şi cu nr. top OO, teren în suprafaţă de 9257 mp are calitatea de proprietar tabular pârâta SC B.I. SRL, cu titlu de drept cumpărare în baza unor contracte încheiate în anul 2006.
Coproprietarul W.F.T. a emigrat în Germania unde a primit despăgubiri de la Statul German pentru cota de ½ din imobil. A decedat la 31 martie 1983, iar reclamanta este moştenitoare testamentară după acesta.
Coproprietarul H.C.T., tatăl reclamantei, a rămas în România şi conform susţinerilor reclamantei, necontestate de pârâţi, acesta a decedat în anul 1975, lăsând ca moştenitor pe fratele reclamantei, T.D.H.
T.D.H., fratele reclamantei, a decedat la data de 28 octombrie 2009, moştenitori ai acestuia fiind reclamanta, cu cota de ½ parte, şi T.E., soţie, cu cota de ½ parte, conform certificatului de moştenitor din anul 2010.
Obiectul material al prezentei acţiuni îl constituie cota de ½ parte din imobil care a aparţinut tatălui reclamantei, T.H.C. şi care, conform susţinerilor pârâtei a trecut în proprietatea fratelui său, T.D.H., prin moştenire, şi apoi în proprietatea sa, însă certificatul de moştenitor după defunctul T.D.H. nu figurează imobilul în litigiu ca făcând parte din masa succesorală.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, prin imobile preluate abuziv se înţeleg orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data preluării, precum şi cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziţie ale organelor locale ale puterii sau ale administraţiei de stat.
În baza normei legale citate, instanţa a conchis că situaţia juridică a imobilului se circumscrie reglementării impuse prin Legea nr. 10/2001, normă specială în materia restituirii imobilelor.
La data apariţiei actului normativ menţionat, fostul proprietar al cotei de ½ parte din imobil pentru care s-a declanşat prezentul litigiu era decedat.
În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege de prevederile acesteia beneficiază şi moştenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptăţite.
Fratele reclamantei, T.D.H., indicat drept moştenitor al tatălui lor de către reclamantă prin acţiune, era în viaţă la data apariţiei Legii nr. 10/2001 şi în perioada în care moştenitorii foştilor proprietari puteau formula cereri de restituire în baza acestei legi, însă nu a înţeles să uzeze de acest drept.
Reclamanta, în calitate de moştenitoare a fratelui său, decedat în anul 2009, nu a avut posibilitatea de a formula în termen cerere de retrocedare în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 şi în termenele impuse de această lege.
Prezenta cauză a fost întemeiată pe prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 963 şi urm., art. 557 şi 563 şi urm. C. civ.
Temeiurile din C. civ. invocate constituie dreptul comun în materie de revendicare şi de moştenire legală, iar art. 6 din Legea nr. 213/1998 se referă la posibilitatea revendicării imobilelor de către foştii proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac obiectul unor legi speciale şi competenţa instanţelor de a stabili valabilitatea titlului.
Aşa cum s-a arătat anterior, imobilul obiect al prezentului litigiu putea fi solicitat în baza legii speciale de către autorul reclamantei, astfel că reclamanta nu putea solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza dreptului comun.
În calitate de moştenitoare a fratelui său a moştenit, în cotă de ½ parte, bunurile menţionate în certificatul de moştenitor. În acest act nu sunt menţionate terenurile în litigiu.
Dreptul de proprietate asupra terenurilor în litigiu nu exista în patrimoniul fratelui reclamantei la data decesului acestuia. De asemenea, prin moştenire, reclamanta nu putea dobândi dreptul a solicita reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 10/2001 deoarece autorul său nu a înţeles să uzeze de prevederile acestei legi, iar dreptul de a solicita rectificarea cărţii funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului şi revenirea la situaţia anterioară nu a existat în patrimoniul fratelui reclamantei în condiţiile în care nu a apelat la prevederile legii speciale de reparaţie.
Reclamanta neavând niciun drept de proprietate asupra terenului, nu putea solicita nici acordarea de despăgubiri pentru acest teren.
De altfel, pentru a se reveni la situaţia de carte funciară anterioară naţionalizării, era necesar să se radieze succesiv toate drepturile înscrise asupra acestui imobil.
Reclamanta a solicitat să constate nevalabilitatea titlului statului, fără a formula vreo cerere relativ la actele care au stat la baza înscrierilor ulterioare din cartea funciară, a contopirilor şi a dezmembrărilor, precum şi a actelor de înstrăinare succesivă.
În aceste condiţii, instanţa de fond a constatat că a se analiza nevalabilitatea titlului de proprietate al statului lipsit de eficienţă juridică deoarece scopul urmărit de reclamantă prin formularea prezentei acţiuni, acela privind revenirea la situaţia de carte funciară anterioară naţionalizării şi înscrierea dreptului său cu titlu de moştenire nu se poate atinge.
Petitul de constatare a nevalabilităţii titlului de proprietate al statului nu este un petit independent, ci face parte din ansamblul acţiunii în realizare prin care se urmăreşte aducerea imobilului în patrimoniul reclamantei.
În consecinţă, faţă de considerentele mai sus amintite, instanţa a respins acţiunea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, criticând-o pe motive de nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în principal desfiinţarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În esenţă, în motivarea căii de atac se susţine că în mod greşit, după ce tribunalul a reţinut calitatea sa procesuală activă, a reţinut că imobilul nu a existat în patrimoniul fratelui său, întrucât nu este menţionat în certificatul de moştenitor, dat fiind caracterul unitar al moştenirii. Se arată că în mod greşit prima instanţă a reţinut că imobilul face parte din categoria celor reglementate de Legea nr. 10/2001, întrucât imobilul a trecut în proprietatea statului în anul 1990, încât a soluţionat cauza pe un fine de neprimire, respectiv pe inadmisibilitatea acţiunii de drept comun, deşi reţine că acţiunea este admisibilă când a tratat excepţia ca o apărare de fond.
În motivul patru se arată că pe petitul principal, privind nevalabilitatea titlului statului nu a fost analizat deloc, deşi în aplicarea prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, trebuia să-l analizeze pe fond. Se mai arată că a fost depăşit cadrul procesual întrucât nimeni nu a invocat că terenul nu ar fi existat în patrimoniul fratelui acesteia, fiind încălcat principiul contradictorialităţii.
În faţa instanţei de fond a solicitat ca pârâţii să prezinte înscrisurile de care s-au prevalat în apărare, însă proba a fost respinsă, fiind nesocotit dreptul la apărare.
Pârâta B.I. SRL a formulat cerere de aderare la apel prin care a reiterat excepţiile invocate în faţa primei instanţe, respectiv a insuficientei timbrări a acţiunii, lipsei calităţii procesuale active, inadmisibilităţii şi lipsei de interes, prescripţiei dreptului material la acţiune, tardivităţii completării la acţiune.
Prin întâmpinare, pârâta SC I. SA a invocat excepţiile de netimbrare, a lipsei de interes şi inadmisibilitate a acţiunii şi a solicitat pe fond respingerea apelului.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.R.F.P. Braşov, prin întâmpinare a invocat excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice şi de asemenea a făcut apărări pe fond, apărări formulate şi de pârâtul Municipiul Braşov.
Prin decizia civilă nr. 628/A din 12 mai 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, invocată de pârât prin D.G.R.G.P. Braşov.
S-au respins excepţiile de netimbrare, lipsă de interes şi inadmisibilitate a acţiunii invocate de pârâta SC I. SA.
S-a respins cererea de aderare la apel formulată de pârâta B.I. SRL.
S-a admis apelul declarat de reclamanta J.D.H. şi s-a desfiinţat sentinţa civilă nr. 151/S/2014 a Tribunalului Braşov, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Braşov.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, că, potrivit dispoziţiilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, dacă legea nu stabileşte alte organe care să reprezinte statul, când acesta participă în nume propriu, ca subiect de drepturi şi obligaţii, reprezentarea este asigurată de Ministerul Finanţelor Publice. S-au avut în vedere extrasele de carte funciară din care reiese că asupra imobilului în litigiu dreptul de coproprietate este întabulat în favoarea statului şi, în consecinţă, acesta este subiect titular de drepturi şi obligaţii civile.
Întrucât excepţiile invocate de pârâta I. SA sunt identice cu cele ridicate prin cererea de aderare la apel, au fost tratate împreună.
Referitor la excepţia de netimbrare s-a motivat că, întrucât principalul capăt de cerere este constatarea nevalabilităţii titlului statului, acţiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data promovării acestuia.
S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active cu motivarea că reclamanta este succesorul în drepturi al fostului proprietar al imobilului preluat de stat, iar prin acţiune se urmăreşte readucerea acestuia în patrimoniul său, astfel încât există identitate între calitatea de reclamant şi cea de titular al dreptului. S-a considerat că, în realitate, aspectele invocate în susţinerea excepţiei privesc însuşi fondul dreptului, astfel cum corect a reţinut prima instanţă.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B.I. Statul Român, s-a apreciat că acţiunea nu se încadrează în dispoziţiile Legii nr. 10/2001, ci ale dreptului comun, astfel că se justifică calitatea acesteia de pârât.
Instanţa de apel a reţinut, totodată, că excepţiile de inadmisibilitate şi lipsă de interes au fost corect respinse de tribunal, având în vedere că dreptul de proprietate al statului s-a înscris în cartea funciară în anul 1990 şi numai din acest moment s-a putut considera proprietar, faţă de efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară consacrat de art. 17 din Decretul-Lege nr. 115/1938, în vigoare la acea dată şi faptul că emiterea unor decrete, cum ar fi Decretul nr. 218/1960 şi Decretul nr. 712/1966, nu reprezintă titlu apt de transfer de proprietate până la întabularea în cartea funciară, astfel de acte nefiind incluse în excepţiile menţionate limitativ în art. 26 din acelaşi act normativ. Mai mult acţiunea este permisă de prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, încât nu poate fi considerată inadmisibilă.
S-a considerat că interesul formulării acţiunii este justificat de calitatea reclamantei de succesor în drepturi al fostului proprietar tabular şi de faptul că aceasta nu putea urma calea legilor reparatorii, deoarece imobilul a fost preluat în anul 1990.
Cu privire la excepţia prescripţiei acţiunii în rectificare s-a reţinut că a fost corect respinsă de prima instanţă întrucât conform art. 36 alin. (1) din Decretul–Lege nr. 115/1938 acţiunea în rectificare, sub rezerva prescripţiei acţiunii de fond, va fi imprescriptibilă faţă de dobânditorul nemijlocit, precum şi faţă de terţul care a dobândit cu rea credinţă dreptul înscris în folosul său.
Aceeaşi dispoziţie a fost reluată prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, în vigoare la data când pârâtele şi-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară şi în consecinţă, acţiunea în rectificare este imprescriptibilă, din moment ce acţiunea de fond este una în constatarea nevalabilităţii titlului statului, la rândul său imprescriptibilă.
Referitor la tardivitatea completării de acţiune, care nu a fost motivată, curtea de apel a reţinut că tribunalul a fost învestit cu această cerere prin sentinţa de declinare a competenţei, astfel încât corect s-a respins excepţia, încheierea din 18 septembrie 2014 fiind legală şi temeinică.
S-a considerat că se impune respingerea cererii de aderare la apel şi pe considerentul că nu se urmăreşte scopul arătat în art. 293 alin. (1) C. proc. civ., respectiv schimbarea hotărârii primei instanţe, ci păstrarea ei pentru alte argumente, or schimbarea, în tot sau în parte, reprezintă o soluţie din cele prevăzute în art. 296 C. proc. civ.
Curtea de Apel Braşov a apreciat că apelul este fondat, întrucât acţiunea este una întemeiată pe dreptul comun şi nu pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001, astfel că s-a evocat de prima instanţă că în patrimoniul antecesorului reclamantei nu a existat vreun bun, deşi moştenirea are caracter unitar şi aceasta în condiţiile în care nimeni nu a invocat respectiva chestiune, s-a depăşit astfel cadrul procesual, fiind nesocotite dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
S-a considerat că nu s-a analizat capătul principal de cerere, respectiv petitul de constatare a nevalabilităţii titlului statului, sub aspectul prevederilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, deşi acesta era esenţial pentru analiza în continuare a rectificării de carte funciară, capăt de cerere accesoriu, argument pentru care s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs, în termenul legal, pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti Braşov, reprezentantă în teritoriu a Ministerului Finanţelor Publice, pentru Statul Român, SC I. SA şi SC B.I. SRL.
Dezvoltând motivele sale de recurs, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti Braşov a criticat decizia recurată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, cât şi în ceea ce priveşte fondul litigiului.
S-a susţinut că situaţia juridică a imobilului se circumscrie reglementărilor impuse de Legea nr. 10/2001, astfel că acţiunea reclamantei este inadmisibilă, de vreme ce aceasta a ales calea sesizării directe a instanţei printr-o acţiune în revendicare şi înscrierea dreptului de proprietate pe numele său, în calitate de moştenitor, înainte de a iniţia sau epuiza procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.
S-a solicitat ca instanţa de recurs să aibă în vedere şi decizia nr. 33/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a soluţionat recursul în interesul legii în această materie.
De asemenea, recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti Braşov a susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 26 şi 28 din Legea nr. 10/2001 şi având în vedere că unitatea deţinătoare a fost identificată, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Recurenta SC I. SA a criticat decizia atacată pentru greşita aplicare a legii în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Braşov Imobiliara şi a excepţiei prescripţiei acţiunii în rectificare de carte funciară.
S-a arătat, astfel, într-o primă critică, invocându-se împrejurarea că nici reclamanta şi nici autorul său, T.D.H. nu au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, că bunul nu a existat în patrimoniul acestora nici măcar ca o speranţă legitimă, ulterior preluării de către Statul Român, cu titlu de naţionalizare.
De asemenea, în argumentarea lipsei de interes a reclamantei în formularea acţiunii, pârâta recurentă a arătat că aceasta nu urmăreşte un folos practic, deoarece, în ipoteza în care s-ar admite acţiunea, înscrierea acesteia ca proprietar tabular ar fi imposibilă, câtă vreme prin acţiune nu s-a solicitat anularea titlului său de proprietate (al pârâtei SC I. SA) şi nici nu s-a solicitat anularea celorlalte acte de comasare/dezmembrare.
De asemenea, s-a susţinut că, în condiţiile în care terenul revendicat de către reclamantă nu a fost identificat, nu se poate determina dacă B.I. SA are calitate procesuală pasivă, respectiv dacă stăpâneşte efectiv terenul revendicat.
Critica vizând greşita respingere a excepţiei prescripţiei acţiunii în rectificare de carte funciară a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 37 din Decretul nr. 115/1938, act normativ în vigoare la momentul la care pârâta recurentă s-a întabulat, în raport de care, dobândind imobilul în baza Legii nr. 15/1990, deci ope legis sunt consideraţi dobânditori de bună credinţă, motiv pentru care cererea de rectificare a cărţii funciare este prescrisă.
Totodată, pârâta SC I. SA a susţinut că titlul său de proprietate îl constituie certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Industriilor la data de 18 decembrie 1992, a cărui anulare nu s-a solicitat şi care se bucură de prezumţia de legalitate, fiind opozabil erga omnes.
Pârâta B.I. SRL a criticat decizia recurată pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 cu privire la apelul principal declarat de J.D.H., susţinând că în cauză instanţa de apel a făcut o motivare contradictorie a soluţiei pronunţate, reţinând pe de o parte că Decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1966 au stat la baza preluării în fapt a imobilelor de către Statul Român, iar pe de altă parte că acestea nu se încadrează în categoria de bunuri reglementate de art. 2 din Legea nr. 10/2001.
De asemenea, în acelaşi context, s-a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, apreciindu-se că sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 şi că acţiunea este scutită de timbraj, iar pe de altă parte că preluarea imobilului s-a făcut după 1990, deci în afara perioadei de referinţă a Legii nr. 10/2001.
Totodată, instanţa de apel a reţinut că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, iar pe de altă parte că, în mod eronat, tribunalul a realizat încadrarea situaţiei juridice a imobilului în prevederile Legii nr. 10/2001 şi, astfel, s-a ajuns la concluzia greşită că în patrimoniul reclamantei nu a existat vreun „bun” în înţelesul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Un alt motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi aprecierea eronată în sensul că acţiunii reclamantei îi sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun în materia acţiunii în revendicare.
În acest context, s-a susţinut că momentul esenţial pentru determinarea aplicabilităţii Legii nr. 10/2001 îl reprezintă momentul preluării efective a bunului de la fostul proprietar, în speţă dovada preluării efective şi a intrării bunului în proprietatea statului reprezentând-o procesul verbal din 11 iunie 1948, încheiat la momentul naţionalizării Întreprinderii I.T.
Recurenta a învederat că hotărârea instanţei de apel este dată cu ignorarea totală a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, normă legală ce consacră atât prezumţia de valabilitate a titlului Statului şi al celorlalţi pârâţi, cât şi faptul că imobilul a fost naţionalizat înainte de 1990, din moment ce se găsea la data apariţiei legii în patrimoniul uneia dintre entităţile cărora Legea nr. 10/2001 le atribuie calitate în procedura legii speciale.
S-a arătat că legea constituie un mod originar de dobândire a dreptului de proprietate şi a altor drepturi reale, astfel că statul şi antecesorii tabulari ai B.I. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat în baza unui titlu perfect valabil şi opozabil, respectiv Legea nr. 119/1948, Decretul nr. 218/1960, Decretul nr. 712/1966 şi Legea nr. 15/1990.
S-a mai precizat că soluţia instanţei de apel ignoră cu desăvârşire jurisprudenţa C.E.D.O. incidentă în cauză şi decizia de recurs în interesul legii nr. 33/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul că prin actul naţionalizării s-a stins dreptul fostului proprietar, iar pentru readucerea acestuia în patrimoniu era necesar ca reclamanta sau autorul său să fi uzat de prevederile legilor reparatorii.
O altă critică a viza constatarea eronată a instanţei de apel în sensul că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului primului capăt al acţiunii reclamantei. S-a învederat caracterul eronat al premisei concluziei instanţei de apel în sensul că prima instanţă a soluţionat primul capăt de cerere pe un fine de neprimire, când a încadrat eronat situaţia de fapt în prevederile Legii nr. 10/2001 şi a reţinut că acesta nu poate avea o existenţă de sine stătătoare în raport cu capătul de cerere privind rectificarea de carte funciară.
Pornind de la cadrul procesual expus, recurenta B.I. a reiterat lipsa calităţii sale procesuale pasive cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi cu privire la capătul de cerere având ca obiect acţiunea în rectificare de carte funciară.
În ceea ce priveşte soluţia dispusă cu privire la apelul incident, s-a invocat greşita soluţionare de către instanţa de apel a excepţiilor invocate de B.I., precum şi greşita aplicare a dispoziţiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, s-a invocat nelegalitatea soluţiei instanţei de apel referitor la excepţia netimbrării, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, excepţia lipsei calităţii procesuale active a SC B.I., excepţia inadmisibilităţii şi cea a lipsei de interes a acţiunii în constatare şi excepţia prescripţiei acţiunii în rectificare de carte funciară.
Critica formulată prin ultimul motiv de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a referit la lipsa motivării hotărârii cu privire la respingerea excepţiilor invocate prin cererea de aderare la apel, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (5) C. proc. civ., situaţie ce face imposibilă exercitarea controlului judiciar.
Intimatul Municipiul Braşov, reprezentat legal prin primar, a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursurilor.
Intimata reclamantă J.D.H. a formulat întâmpinare la recursurile formulate de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, SC I. SA şi B.I. SRL, solicitând respingerea acestora.
Examinând cu prioritate criticile formulate prin motivele de recurs ale pârâtei B.I. SRL, ce vizează nelegalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de apel cu privire la apelul principal declarat de reclamanta J.D.H., Înalta Curte va constata că acestea sunt fondate pentru următoarele considerente:
Decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, ce nu justifică soluţia desfiinţării cu trimitere spre rejudecare a hotărârii primei instanţe.
Astfel, pe de o parte, se reţine de către instanţa de apel că Decretele nr. 218/1960 şi nr. 712/1966 au stat la baza preluării în fapt a imobilelor de către Statul Român, iar, pe de altă parte, se apreciază că imobilele în litigiu nu se încadrează în categoria de bunuri la care fac referire prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001.
Totodată, trimiterea cauzei spre rejudecare se fundamentează pe o greşită aplicare a dispoziţiilor legale raportat la situaţia de fapt reţinută, potrivit căreia imobilele au fost preluate de stat înainte de 1990, dar dreptul de proprietate a fost dobândit după anul 1990, respectiv în afara perioadei de referinţă a Legii nr. 10/2001, apreciindu-se eronat că imobilul ce face obiectul litigiului nu s-ar încadra în prevederile legii speciale.
Pe de altă parte, soluţionând excepţia nelegalei timbrări a acţiunii introductive, instanţa de apel reţine incidenţa dispoziţiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 şi, prin urmare, faptul că aceasta este scutită de plata taxei judiciare de timbru, realizându-se, astfel, implicit încadrarea preluării imobilului în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, de natură să atragă aplicabilitatea legii reparatorii speciale.
În concluzie, şi sub acest aspect decizia recurată cuprinde motive contradictorii, ce atrag cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Critica de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând încălcarea dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, critică regăsită în motivele de recurs ale tuturor pârâţilor recurenţi, este întemeiată.
Imobilele în litigiu se încadrează în sfera de aplicabilitate a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, fiind preluate de stat de la autorii reclamantei ca efect al Legii naţionalizării nr. 119/1948. Dovada preluării efective a acestor bunuri în patrimoniul statului s-a făcut cu procesul-verbal din 11 iunie 1948, încheiat de reprezentantul Ministerului Industriei şi proprietarii tabulari, H.T. şi W.T., prin care se arată că Întreprinderea I.T. a fost preluată de stat ca urmare a naţionalizării, această situaţie fiind confirmată şi de procesul verbal de constatare din 9 decembrie 1969, conform căruia terenurile în litigiu au fost folosite de SC I. Braşov încă din 11 iunie 1948, precum şi de adresa din anul 1990 emisă de acesta din urmă.
Instanţa de apel a reţinut în mod nelegal, atât în motivarea soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC B.I. şi a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, cât şi în motivarea soluţiei de admitere a apelului principal, împrejurarea că acţiunea reclamantei nu se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001, ci în cele ale dreptului comun în materia acţiunii în revendicare.
Instanţa de apel a omis să constate că reclamanta însăşi a susţinut în motivarea primului capăt de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului, faptul că autorii săi, în calitate de proprietari tabulari au pierdut dreptul de proprietate asupra imobilelor, preluate fără un titlu valabil, care să respecte prevederile în vigoare la data preluării.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, în obiectul acestei legi speciale de reparaţie se încadrează şi sunt considerate imobile preluate abuziv şi imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transport, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare.
Deşi instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că preluarea imobilelor în litigiu s-a realizat în temeiul Decretelor nr. 218/1960 şi nr. 712/1966, a apreciat eronat că dreptul de proprietate a fost dobândit de stat în anul 1990, prin aplicarea efectului constitutiv al înscrierii dreptului statului în cartea funciară, conform Decretului nr. 115/1938.
În realitate, momentul esenţial pentru determinarea aplicabilităţii Legii nr. 10/2001 îl reprezintă momentul preluării efective a bunului de la fostul proprietar, fie şi în fapt, şi nu momentul realizării formalităţilor de publicitate imobiliară.
Prin urmare, urmează să se constate că decizia recurată a fost pronunţată cu interpretarea eronată şi încălcarea dispoziţiilor art. 1, 2 şi 24 din Legea nr. 10/2001.
Normele legale menţionate consacră prezumţia de valabilitate a titlului statului, respectiv al pârâţilor, cât şi faptul că imobilul a fost naţionalizat înainte de 1990, din moment ce se găsea la data apariţiei legii în patrimoniul uneia dintre entităţile cărora Legea nr. 10/2001 le atribuie competenţe în procedura specială.
Curtea va constata, totodată, ca fiind întemeiată critica din recursul pârâtei B.I., referitoare la reţinerea eronată de către instanţa de apel a necercetării fondului primul capăt al cererii introductive de către tribunal.
Premisa concluziei instanţei de apel că prima instanţă a soluţionat primul capăt de cerere, având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului asupra imobilelor în litigiu pe un fine de neprimire, când a încadrat eronat situaţia de fapt în prevederile Legii nr. 10/2001, este greşită.
În realitate, prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, raportat la cadrul procesual fixat de reclamantă prin acţiune, având în vedere că deşi acţiunea are două capete de cerere, niciunul dintre acestea nu poate avea o finalitate de sine-stătătoare, acestea având un unic scop, respectiv redobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate.
Contrar considerentelor hotărârii instanţei de apel, prima instanţă a cercetat fondul litigiului dedus judecăţii, motivând soluţia dată primul capăt de cerere şi pronunţându-se asupra situaţiei de fapt, temeiului de drept indicat şi probelor, iar nu asupra unei excepţii de inadmisibilitate, situaţie ce nu echivalează cu necercetarea fondului cauzei, cum greşit s-a reţinut.
Prin urmare, se va constata că nu se impunea anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va constata că se impunea examinarea de către instanţa de apel a apelului reclamantei J.D.H. în fond, având în vedere cadrul procesual determinat prin acţiune şi incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001.
Cu toate că soluţia dispusă de Curtea de Apel Braşov a fost aceea de desfiinţare a sentinţei tribunalului cu trimitere spre rejudecare, apreciindu-se că nu s-a soluţionat capătul de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului, prin considerentele deciziei recurate instanţa de apel a examinat pe fond ambele capete de cerere, atât cel menţionat, cât şi cererea de rectificare de carte funciară. Această analiză a lăsat, practic, fără obiect judecata ce ar fi trebuit făcută de prima instanţă, cu ocazia rejudecării dispuse prin decizia de apel.
Cum prin sentinţa desfiinţată fuseseră soluţionate capetele de cerere privind constatarea nevalabilităţii titlului statului şi acţiunea în rectificare de carte funciară, motivându-se că imobilelor în litigiu le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 10/2001, consecinţa soluţiei ce se regăseşte în dispozitivul deciziei instanţei de apel este aceea a reînvestirii primei instanţe cu rejudecarea cauzei din perspectiva tuturor capetelor de cerere.
Analiza făcută de instanţa de apel prin considerente cu privire la fondul celor două capete de cerere şi concluzia inaplicabilităţii Legii nr. 10/2001 şi aplicabilităţii dreptului comun, nu susţine dispozitivul deciziei recurate şi reflectă o neconcordanţă vădită cu soluţia pronunţată.
În consecinţă, având în vedere şi nerespectarea de către instanţa de apel a exigenţelor impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (1) C. proc. civ. pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9, urmează să admită recursurile declarate de pârâţi şi să caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării apelului urmează a fi avute în vedere şi celelalte critici invocate de pârâţi prin motivele de recurs referitoare la modul de soluţionare a apelului incident şi a excepţiilor invocate de pârâţi, precum şi cele referitoare la fondul litigiului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, SC I. SA şi SC B.I. SRL împotriva deciziei nr. 628/Ap din 12 mai 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.
Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2467/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2459/2015. Civil → |
|---|
