ICCJ. Decizia nr. 2459/2015. Civil

Decizii civile ICCJ 2015


ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA I CIVILĂ

Decizia nr. 2459/2015

Dosar nr. 778/62/2009

Şedinţa publică din 10 noiembrie 2015

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 161/S din 8 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosar nr. 778/62/2009 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Braşov, invocată de acesta prin întâmpinare.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Braşov, invocată de acesta prin întâmpinare.

S-a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta T.L. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Braşov şi Municipiul Braşov, prin Primar, ca neîntemeiată.

S-a respins aceeaşi acţiune civilă a reclamantei în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Braşov, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC D. SRL (fostă SC I.G.I. SRL) în contradictoriu cu reclamanta T.L. şi pârâtul Municipiul Braşov, prin Primar şi, în consecinţă, s-a dispus anularea art. 1 şi 2 ale dispoziţiei nr. 1865 din 02 martie 2009, emisă de Municipiul Braşov, prin Primar, acesta a fost obligat să soluţioneze notificarea reclamantei prin compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau prin puncte, pentru imobilele identificate în art. 1, 2 şi 3 ale dispoziţiei, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013 şi să procedeze la modificarea corespunzătoare a art. 4-10 ale aceleiaşi dispoziţii nr. 1865 din 02 martie 2009.

În temeiul art. 23 din O.G. nr. 2/2000, s-a stabilit onorariu definitiv pentru comisia de experţi în cuantum de 6600 RON şi a fost obligată intervenienta să achite, în contul Biroului Experţilor Tehnici al Tribunalului Braşov, diferenţa de onorariu expert în cuantum de 3.100 RON.

A fost obligată reclamanta T.L. la plata sumei de 595 RON, cheltuieli de judecată, către pârâtul Municipiul Braşov.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:

Dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001 au prioritate în faţa celor din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, însuşi legiuitorul înţelegând să atribuie calitate intimatului Primarul Municipiului Braşov care, de altfel, a şi emis dispoziţia atacată în baza prerogativelor conferite legal, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din lege potrivit cărora „unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie, sau după caz, prin dispoziţie motivată”.

Legiuitorul foloseşte denumirea de primărie pentru a desemna persoana juridică de drept public deţinătoare a imobilului, primarul fiind cel care emite dispoziţia, ca reprezentant al unităţii deţinătoare şi nu în nume propriu.

Din conţinutul prevederilor legale ale Legii nr. 10/2001 nu rezultă atribuţii în sarcina Consiliului Local, chemarea în judecată a acestuia nefiind justificată.

Pentru aceste considerente excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Braşov a fost admisă, iar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Braşov a fost respinsă.

Pe fond, instanţa a fost investită cu două cereri ce atrag deopotrivă competenţa acesteia, contestaţia împotriva dispoziţiei de primar fiind reglementată de dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar cererea de anulare a aceleaşi dispoziţii formulată de terţ, în temeiul dreptului comun raportat la valoarea imobilului obiect al acesteia.

Prin precizarea cererii sale, reclamanta a solicitat restituirea în natură şi a terenurilor de 194 mp înscris în CF nr. XX Braşov, nr. top AA, 325 mp înscris în CF nr. XX Braşov, nr. top BB, precum şi constatarea nulităţii şi inopozabilităţii actului adiţional nr. 1 la contractul de asociaţiune în participaţiune din 15 septembrie 1996.

Pe de altă parte, intervenienta SC D. SRL a solicitat anularea parţială a dispoziţiei nr. 1865 din 02 martie 2009 a Primarului Municipiului Braşov în sensul respingerii cererii de restituire în natură a imobilului teren de 220 mp şi 105 mp înscris în CF nr. XX, întrucât sunt afectate de construcţii definitive şi nu provizorii, reprezentând amenajări de utilitate publică destinate nevoilor comunităţii, respectiv refugiu de călători şi grup social public.

Acestea sunt criticile aduse dispoziţiei atacate, celelalte aspecte referitoare la calitatea de persoană îndreptăţită a reclamantei şi dreptul acesteia la măsuri reparatorii fiind stabilite prin dispoziţie şi necontestate de părţi prin cererile lor. Astfel, instanţa de fond a analizat legalitatea dispoziţiei din perspectiva prevederilor ce reglementează posibilitatea restituirii în natură a imobilelor afectate de utilităţi publice, în ce priveşte cele două suprafeţe de teren, identificate mai sus.

Prin dispoziţia nr. 1865 din 02 martie 2009, emisă de intimat, a fost admisă notificarea reclamantei şi s-au restituit în natură terenurile de 220 mp şi 105 mp înscris în CF nr. XX Braşov şi identificate potrivit documentaţiei cadastrale nr. QQ, afectate de construcţii provizorii.

Prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru terenurile de 194 mp, 324 mp şi construcţiile demolate, toate înscrise în aceeaşi carte funciară.

Prin expertiza de specialitate din 2013, efectuată de comisia de experţi numită de instanţă, respectiv C.G., F.G. şi G.F., s-a concluzionat în sensul că terenurile ce fac obiectul notificării şi dispoziţiei atacate, se suprapun actualmente peste domeniul public (trotuare, alei asfaltate, spaţii verzi, piaţa agroalimentară etc.) şi peste clădiri definitive proprietăţi particulare. Aceiaşi experţi au mai arătat că întregul domeniu public mai sus arătat are în subteran amplasate reţele de utilităţi, respectiv gaz metan, apă-canalizare, energie electrică, telefonie etc.

Aceleaşi concluzii privind caracterul definitiv al clădirilor aflate pe terenul în litigiu şi afectarea acestuia de utilităţi publice sunt menţinute şi prin răspunsul comisiei de experţi la obiecţiunile formulate de reclamantă şi intervenientă.

Această constatare s-a coroborat cu lucrarea tehnică privind identificarea structurii constructive a construcţiilor aflate pe terenul în litigiu, efectuată de expert tehnic Z.C., care a concluzionat că spaţiile comerciale executate conform proiectului avizat de Primăria Municipiului Braşov sunt realizate pe structuri de rezistenţă specifice unor construcţii cu caracter definitiv şi nu sunt construcţii provizorii.

Prin aceeaşi expertiză, comisia a stabilit întinderea suprafeţei terenurilor în litigiu şi a stabilit modul în care acestea sunt afectate de utilităţi publice sau private definitive, rezultând inexistenţa unor suprafeţe libere în înţelesul prevederilor Legii nr. 10/2001, toate spaţiile relevate prin răspunsul la obiecţiuni fiind afectate în modul detaliat de experţi, potrivit anexei nr. 4a.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede că, în situaţia imobilelor preluate în mod abuziv şi ale căror construcţii edificate pe acestea au fost demolate total sau parţial, restituirea în natură se dispune pentru terenul liber şi pentru construcţiile rămase nedemolate, iar pentru construcţiile demolate şi terenurile ocupate măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.

Dispoziţiile art. 10 alin. (2) din aceeaşi lege, modificat prin art. 48 din Legea nr. 165/2013, prevăd că, în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcţii autorizate, persoana îndreptăţită va obţine restituirea în natură a părţii de teren rămasă liberă, iar pentru suprafaţa ocupată de construcţii noi, cea afectată servituţilor legale, spaţiilor verzi, aşa cum au fost stabilite prin art. 3 lit. a) - f) din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi altor amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”.

În cauză, potrivit constatărilor şi concluziilor experţilor mai sus identificaţi, atât suprafaţa de teren solicitată de reclamantă cât şi cea pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri este afectată de utilităţi publice şi construcţii definitive, respectiv blocuri de locuinţe, spaţii comerciale, trotuare, având în subteran şi reţele de utilităţi.

Or, aceste amenajări sunt de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece deservesc nevoile comunităţii şi împiedică restituirea în natură a terenului, dispoziţii speciale care obligă unitatea investită cu soluţionare notificării la acordarea altor măsuri decât restituirea în natură şi fac de prisos analizarea actelor în baza cărora au fost edificate construcţiile care s-au dovedit a fi definitive şi nu provizorii.

Din această perspectivă, eventualele vicii ale actului adiţional nr. 1 la contractul de asociaţiune în participaţiune din 15 septembrie 1996 precum şi inopozabilitatea lui în raport cu reclamanta, în sensul neproducerii unor efecte juridice faţă de aceasta, nu au relevanţă în speţă.

Potrivit prevederilor art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, sintagma amenajări de utilitate publică ale localităţilor urbane şi rurale are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, respectiv suprafeţele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii, şi anume căi de comunicaţie (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, pieţe pietonale şi altele.

A rezultat că intimatul a emis dispoziţia atacată cu încălcarea normelor legale în ce priveşte restituirea suprafeţelor de teren de 220 mp şi 105 mp şi cu respectarea aceloraşi norme în ce priveşte terenurile de 194 mp şi 324 mp, toate afectate de utilităţi publice sau construcţii private definitive.

Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în situaţia în care restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluţionarea notificării are obligaţia să propună acordarea de despăgubiri în condiţiile legii speciale sau să acorde persoanei îndreptăţite în compensare alte bunuri sau servicii, intimatul având această obligaţie pentru toate suprafeţele de teren mai sus menţionate.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, aceasta prevede la art. 4 că „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, modificată şi completată prin Legea nr. 368/2013 „Imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist se restituie în natură”, iar „în situaţia în care restituirea în natură a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist nu mai este posibilă, măsurile reparatorii în echivalent care se pot acorda sunt compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (…), precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în cap. III”.

Pentru aceste considerente, constatând că pârâţii au respectat prevederile legale ce reglementează imposibilitatea restituirii în natură a terenurilor de 194 mp şi 324 mp afectate de domeniul public şi construcţii definitive, cum s-a arătat mai sus, instanţa a respins cererea reclamantei T.L., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Braşov şi Municipiul Braşov, prin Primar, ca neîntemeiată.

Urmarea admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, a fost respinsă aceeaşi acţiune civilă a reclamantei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Braşov, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Aceleaşi prevederi legale, privind interdicţia de restituire în natură, au fost ignorate de pârâţi în ce priveşte suprafeţele de teren de 220 mp şi 105 mp, dispoziţie atacată fiind nelegală din această perspectivă.

Astfel, cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta SC D. SRL (fostă SC I.G.I. SRL), în contradictoriu cu reclamanta T.L. şi pârâtul Municipiul Braşov, prin Primar, este întemeiată şi va fi admisă cu consecinţa anulării art. 1 şi 2 ale dispoziţiei nr. 1865 din 02 martie 2009, emisă de Municipiul Braşov, prin Primar.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, prevederile acesteia se aplică şi speţei de faţă, cum s-a arătat mai sus, reclamanta fiind persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3 pct. 3, acestea fiind reprezentate de cele vizând compensarea cu bunuri oferite în echivalent sau prin puncte, restituirea în natură nefiind posibilă.

Aceste măsuri sunt acordate la propunerea entităţilor investite cu soluţionarea notificărilor, cum rezultă din prevederile art. 21 din Legea nr. 165/2013 şi art. 221 din H.G. nr. 401/2013 – Capitolul 1 privind mecanismul şi condiţiile privind compensarea cu bunuri oferite în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Astfel, pârâtul Municipiul Braşov, prin Primar, va fi obligat să soluţioneze notificarea reclamantei în această modalitate pentru imobilele identificate în art. 1, 2 şi 3 ale dispoziţiei şi să procedeze la modificarea corespunzătoare a art. 4-10 ale aceleiaşi dispoziţii nr. 1865 din 02 martie 2009.

Potrivit prevederilor art. 23 din O.G. nr. 2/2000, s-a stabilit onorariul definitiv pentru comisia de experţi, în cuantum de 6600 RON şi a fost obligată intervenienta să achite, în contul Biroului Experţilor Tehnici al Tribunalului Braşov, diferenţa de onorariu expert în cuantum de 3.100 RON.

A fost obligată, de asemenea, reclamanta T.L. la plata sumei de 595 RON către pârâtul Municipiul Braşov, potrivit art. 274 C. proc. civ., reprezentând onorariu apărător, intervenienta rezervându-şi dreptul de a solicita astfel de cheltuieli pe cale separată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta T.L. susţinând că instanţa de fond a nesocotit principiul efectelor pozitive ale puterii de lucru judecat ale sentinţei civile nr. 248 din 2 aprilie 2004, pronunţată de Judecătoria Braşov, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului. Raportul juridic s-a născut între reclamanta T.L., ca persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului/terenuri şi U.A.T. Municipiul Braşov, prin Primar. Prin această sentinţă Primarul Municipiului Braşov a fost obligat a determina terenurile libere şi cele afectate de construcţii provizorii şi a le restitui în natură.

Primarul Municipiului Braşov, în calitate de reprezentant al U.A.T. Municipiul Braşov, s-a conformat în parte obligaţiilor stabilite prin sentinţa civilă nr. 248/2004 a Judecătoriei Braşov şi a emis dispoziţia nr. 1865 din 2 martie 2009 pentru restituirea în natură a două suprafeţe de teren de 220 mp şi respectiv 105 mp.

Apelanta a criticat faptul că prin expertiza efectuată de cei trei experţi nu au fost identificate terenurile restituite prin dispoziţia nr. 1865 din 2 martie 2009, aspect ce a făcut obiectul obiecţiunilor la expertiză.

Apelanta a precizat că nu experţii stabilesc caracterul definitiv al unei construcţii, ci actul administrativ – autorizaţia de construire, experţii putând constata existenţa unei construcţii definitive, ca o simplă stare de fapt.

Atât contractul de asociere în participaţie încheiat de Primar cu constructorul, cât şi autorizaţia de construcţie se referă la construcţii provizorii.

Apelanta a arătat că nu este legală admiterea cererii de intervenţie prin care s-a solicitat anularea dispoziţiei de restituire în natură a celor două terenuri de 220 mp, respectiv 105 mp. Interesul intervenientei se raportează la „dreptul încălcat” al acesteia. Ori intervenienta este străină de raportul juridic născut în urma exercitării dreptului la restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.

Intimaţii Municipiul Braşov, prin Primar, şi Primarul Municipiului Braşov au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Aceştia au arătat că prin sentinţa civilă nr. 248 din 2 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. 2464/2002, s-a reţinut: „Din raportul de expertiză tehnică topografică nr. Din anul 2003 întocmit de ing. expert M.H. rezultă că o parte din terenurile înscrise în cărţile funciare menţionate mai sus şi care au aparţinut petentei nu sunt afectate de construcţii cu caracter definitiv sau de detalii de sistematizare (…)”. ”În consecinţă intimatul era obligat a determina terenurile libere şi cele afectate de construcţii provizorii şi a le restitui petentei în natură”.

Pentru aceste considerente, instanţa de judecată a dispus anularea dispoziţiei nr. 617/2002 emisă de Primarul Municipiului Braşov, prin care s-a respins restituirea în natură şi s-a propus acordarea de despăgubiri.

Prin urmare, instanţa de judecată nu a dispus restituirea în natură, ci doar a anulat prima dispoziţie cu obligaţia de a se determina terenurile libere şi cele afectate de construcţii provizorii.

Urmare a acestei hotărâri judecătoreşti, Primarul Municipiului Braşov a emis dispoziţia nr. 1865 din 02 martie 2009 prin care a restituit reclamantei terenul în suprafaţă de 220 mp şi terenul în suprafaţă de 105 mp, ambele înscrise în CF nr. XX a localităţii Braşov şi afectate de construcţii provizorii. Totodată, astfel cum a stabilit instanţa de judecată, s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti pentru restul terenurilor care nu pot fi restituite în natură, întrucât prin documentaţia ce a stat la baza emiterii acestei dispoziţii, s-a constatat că restul terenurilor sunt ocupate de detalii de sistematizare de utilitate publică.

Cu ocazia judecării în fond a prezentei cauze, s-a administrat proba cu expertiză judiciară, fiind efectuat raportul de expertiză din 18 ianuarie 2013 de către Comisia de experţi G.F., F.G. şi C.G. şi constatându-se faptul că terenurile în cauză se suprapun actualmente peste domeniul public (trotuare, alei asfaltate/spaţii verzi, piaţa agroalimentară, etc), precum şi peste clădiri definitive, proprietăţi particulare. De asemenea, s-a menţionat că întreg domeniul public menţionat anterior, are în subteran amplasate reţele de utilităţi publice, cum sunt reţeaua de gaz metan, reţeaua de apă canalizare, reţeaua de energie electrică, reţele de telefonie, etc. (Capitolul IV - Concluzii, pct. 2).

Aceste concluzii au fost menţinute de către comisia de experţi şi prin răspunsul la obiecţiunile încuviinţate în cauză de către instanţa de fond.

Intimata SC D. SRL a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului şi obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.

Aceasta a menţionat că din raportul de expertiză tehnică întocmit de comisia de experţi rezultă că imobilul din litigiu a fost supus de-a lungul timpului sistematizării pe strada N.B. fiind afectat de trotuare, căi de acces şi parcări şi alte construcţii definitive.

Sintagma de „amenajări de utilitate publică" reprezintă acele amenajări destinate a deservi nevoile comunităţii (străzi, alei, trotuare, etc.), dotări tehnico - edilitare subterane, amenajări de spaţii verzi în jurul blocurilor de locuit, parcuri şi grădini publice, etc.

Individualizarea acestor suprafeţe, în cadrul procedurilor administrative de soluţionare a notificărilor, este atributul entităţii investite cu soluţionarea notificării.

În speţă, s-a făcut dovada că terenul solicitat de către reclamantă este afectat de amenajări destinate a servi nevoilor comunităţii în sensul art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, nefiind posibilă restituirea în natură.

În atare situaţie, contrar susţinerilor reclamantei-apelante, în mod corect instanţa de fond a reţinut că prin expertiza de specialitate din 2013, efectuată de comisia de experţi numită de instanţă, respectiv C.G., F.G. şi G.F., s-a concluzionat în sensul că terenurile ce fac obiectul notificării şi dispoziţiei atacate, se suprapun actualmente peste domeniul public (trotuare, alei asfaltate, spaţii verzi, piaţa agroalimentară etc.) şi peste clădiri definitive proprietăţi particulare. Experţii mai arată că întregul domeniu public mai sus arătat are în subteran amplasate reţele de utilităţi, respectiv gaz metan, apă-canalizare, energie electrică, telefonie etc.

Prin decizia civilă nr. 782 A din 16 iunie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a respins apelul declarat de apelanta T.L. împotriva sentinţei civile nr. 161 S din 8 octombrie 2014 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

A fost obligată apelanta T.L. la 1.200 RON cheltuieli de judecată către intimaţii Municipiul Braşov prin Primar şi Primarul Municipiului Braşov şi la 3.100 RON cheltuieli de judecată către intimata SC D. SRL.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că nu a fost încălcat principiul efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 248 din 2 aprilie 2004 pronunţată de Judecătoria Braşov, rămasă irevocabilă prin respingerea apelului şi recursului, hotărâre prin care s-a reţinut că intimatul Municipiul Braşov, prin Primar, era obligat a determina terenurile libere şi pe cele afectate de construcţii provizorii şi a le restitui în natură.

S-a menţionat că pentru imobilele preluate abuziv şi care nu se pot restitui în natură, adică pentru cele afectate de construcţii permanente şi detalii de sistematizare, petenta era îndreptăţită să primească despăgubiri conform art. 10 alin. (7) raportat la art. 36 – 40 din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, în sensul că terenurile ce fac obiectul notificării şi dispoziţiei atacate se suprapun actualmente peste domeniul public (trotuare, alei asfaltate, spaţii verzi, piaţă agroalimentară etc.) şi peste clădiri definitive proprietăţi particulare, s-a constatat că suprafeţele de teren de 220 mp şi 105 mp nu pot fi restituite în natură, deoarece se suprapun peste domeniul public şi sunt afectate de utilităţi, astfel că, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, se impune acordarea de măsuri reparatorii.

În ceea ce priveşte lipsa interesului intervenientei, curtea de apel a constatat că şi această critică este neîntemeiată.

Intervenienta, în calitate de constructor, are interes în ceea ce priveşte modalitatea în care vor putea fi folosite şi exploatate construcţiile de utilitate publică realizate de aceasta pe terenul ce face obiectul Legii nr. 10/2001. Astfel, chiar dacă nu este parte în raportul juridic ce intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, are anumite drepturi şi obligaţii în legătură cu construcţiile efectuate pe terenul în litigiu, interesul său fiind pe deplin justificat şi actual.

Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta T.L., criticând-o ca nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, reclamanta recurentă a criticat decizia instanţei de apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 1200 pct. 4 C civ., respectiv a puterii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, sentinţa civilă nr. 248/9 din 2 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, definitivă şi irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3010/2005, prin care (reclamantei) i-a fost recunoscut dreptul la restituirea în natură a terenurilor.

S-a învederat că atâta vreme cât în raportul juridic dintre persoana îndreptăţită şi deţinătorul imobilului (Municipiul Braşov prin Primar), instanţa de judecată a pronunţat o hotărâre cu privire la restituirea în natură a unei părţi din terenurile proprietăţii antecesorului reclamantei, mai puţin căile de acces şi trotuarele, această hotărâre nu mai putea fi contrazisă de o alta.

Pe cale indirectă, la cererea unui terţ (intervenienta în interes propriu SC D. SRL), nu puteau fi contrazise constatările făcute prin sentinţa civilă nr. 248/S/2004 a Tribunalului Braşov.

Cea de-a doua critică formulată de recurentă a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 şi nesocotirea contractului de asociaţie în participaţie din anul 1996, completat cu actul adiţional nr. 1/2005, încheiat de Municipiul Braşov cu intervenienta SC D., cât şi a autorizaţiei de construire eliberate în urma încheierii acestui contract.

S-a susţinut că, pe cale de consecinţă, orice modificare de regim juridic (construcţii definitive în loc de construcţii provizorii), făcută cu încălcarea autorizaţiei de construire nu poate fi constatată şi, deci, opozabilă reclamantei, astfel că în mod eronat s-a admis cererea de intervenţie în interes propriu.

Critica formulată prin cel de-al treilea motiv de recurs a vizat încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în raport de care, având în vedere că notificările reclamantului nr. 35 şi 36 din 5 noiembrie 2001 au fost înregistrate la Municipiul Braşov, orice modificare posterioară în starea bunului este inopozabilă reclamantei.

Starea bunului în litigiu a fost stabilită prin pronunţarea sentinţei civile nr. 248/2004 a Tribunalului Braşov, instanţa hotărând că intimatul era obligat să determine terenurile libere şi pe cele afectate de construcţii provizorii şi să le restituie în natură petentei. Acest lucru s-a făcut parţial, prin dispoziţia nr. 1865 din 2 martie 2009, care nu a fost observată.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a criticat decizia atacată pentru reţinerea eronată a legitimării procesuale active a intervenientei SC D. SRL Braşov, motivată de calitatea sa de constructor „al unor construcţii definitive şi de utilitate publică”.

Or, anularea dispoziţiei nr. 1865/2009 emise de primar la cererea unui terţ, străin de raportul juridic dedus judecăţii (cererea fostului proprietar de restituire a restului de teren liber), face ca hotărârea să fie motivată pe considerente străine de natura pricinii.

Intimaţii SC D. SRL Braşov prin Primar şi Primarul Municipiului Braşov au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului declarat de reclamanta T.L.

Examinând criticile invocate de recurenta reclamantă, raportat la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat pentru considerentele ce succed:

Obiectul prezentei acţiuni, înregistrate la Tribunalul Braşov la 2 februarie 2009, l-a constituit solicitarea reclamantei, formulată în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Braşov, Municipiul Braşov prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Braşov, de a se constata refuzul nejustificat al primului pârât de a proceda la restituirea în natură a imobilului teren, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 248/S din 2 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Braşov, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 9170/2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. 3010/2005 şi, pe cale de consecinţă, de a se dispune restituirea în natură a imobilului teren potrivit documentaţiilor cadastrale nr. QQ şi nr. WW, de a fi obligat primul pârât la efectuarea demersurilor în vederea obţinerii despăgubirilor pentru construcţiile demolate şi de a fi obligaţi pârâţii II şi III la plata sumelor invocate cu titlu de redevenţe din contractul de asociere încheiat cu privire la aceste terenuri, în calitate de locator, aferente ultimilor trei ani.

Ulterior introducerii acţiunii, respectiv la termenul din 9 martie 2009, odată cu întâmpinarea, s-a depus la dosar de către intimatul Primarul Municipiului Braşov, dispoziţia nr. 1865 din 2 martie 2009, prin care s-au restituit în natură reclamantei T.L. imobilul teren în suprafaţă de 220 mp, înscris în CF nr. XX Bv, teren aferent construcţiei spaţiu comercial şi grup sanitar (cu 2 m în spatele construcţiei), având caracter provizoriu, conform elementelor tehnico-juridice stabilite prin documentaţia cadastrală nr. WW şi imobilul teren în suprafaţă de 105 mp, identificat în CF nr. XX BV, afectat de construcţie provizorie, conform elementelor tehnico-juridice stabilite prin documentaţia cadastrală nr. RR.

Prin aceeaşi dispoziţie s-a propus acordarea de despăgubiri băneşti în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007 pentru imobilele terenuri care nu pot fi restituite în natură, respectiv teren în suprafaţă de 194 mp, zonă verde aferentă cvartalului de locuinţe de pe str. P., precum şi a suprafeţei de teren de 9,08 mp, afectată de trotuar, terenul în suprafaţă de 324 mp, afectat de zonă verde şi 20 mp afectat de alee acces, precum şi pentru construcţiile expropriate şi demolate, înscrise în CF nr. ZZ Braşov, top CC în CF nr. YY Braşov, top. nr. DD şi în CF nr. VV Braşov, top EE, situate în str. S.M., nr. 4.

Prin art. 4 al aceleiaşi dispoziţii s-a stabilit că notificatoarea T.L. se va subroga în drepturile Municipiului Braşov, pentru partea din terenul restituit în natură, care face parte din terenul cuprins între str. P. (colţ cu str. N.B.), ce face obiectul contractului de asociere din anul 1996, pentru care ulterior s-a încheiat actul adiţional nr. 1/2005, încheiat iniţial între Municipiul Braşov şi SC P.M. SRL, pe o perioadă de 20 de ani, cu începere de la data de 1 martie 1996, asociere care are drept obiect amenajarea refugiilor de călători cu spaţii comerciale şi grup sanitar public, în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001 republicată, urmând să se efectueze renegocierea clauzelor contractului atât cu Municipiul Braşov, cât şi cu SC I.G.I. SRL, care a preluat drepturile şi îndatoririle cu privire la contractul de asociere menţionat, începând cu anul 2005.

Ulterior depunerii dispoziţiei menţionate, reclamanta T.L. şi-a precizat acţiunea, solicitând restituirea în natură a terenurilor libere, fără construcţii şi instalaţii, respectiv terenul în suprafaţă de 194 mp, înscris în CF nr. XX Braşov şi terenul în suprafaţă de 325 mp, înscris în aceeaşi CF.

S-a solicitat, totodată, să se constate nulitatea şi inopozabilitatea actului adiţional nr. 1/2005.

Prin cererea de intervenţie în interes propriu formulată la 4 mai 2009 de către SC I.G.I. SRL, în contradictoriu cu Municipiul Braşov şi T.L., s-a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, urmare a admiterii cererii de intervenţie, să se dispună anularea parţială a dispoziţiei Primarului Municipiului Braşov nr. 1865 din 2 martie 2009, în sensul respingerii cererii de restituire în natură a terenurilor în suprafaţă de 220 mp şi 105 mp, înscrise în CF nr. XX Braşov, afectate de construcţii definitive, realizate în baza contractului de asociere în participaţiune din 15 septembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional nr. 1 din 25 octombrie 2005, motiv pentru care nu pot face obiectul restituirii în natură, conform prevederilor art. 10 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 10/2001 republicată.

S-a solicitat, totodată, să se dispună emiterea unei noi dispoziţii, prin care să se propună acordarea de despăgubiri băneşti, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilele terenuri ce nu pot fi restituite în natură reclamantei.

Cererea de intervenţie în interes propriu formulată de SC I.G.I. SRL a fost admisă în principiu prin încheierea de la termenul din 2 iulie 2009, cu motivarea că aceasta a invocat un drept propriu asupra construcţiilor edificate pe terenurile a căror restituire în natură s-a solicitat, astfel încât sunt întrunite dispoziţiile art. 52 şi 55 C. proc. civ.

Curtea va constata că intervenienta în interes propriu SC I.G.I. SRL, cesionară a drepturilor şi obligaţiilor revenind din contractul de asociere din anul 1996 încheiat cu Municipiul Braşov, de la SC E. SRL (fostă SC P.M. SRL), are calitatea de terţ faţă de raportul juridic dedus judecăţii, dintre persoana îndreptăţită (reclamanta T.L.) şi deţinătorul imobilelor în litigiu, Municipiul Braşov prin Primar, ca urmare a contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei nr. 1865 din 2 martie 2009, emise de Primarul Municipiului Braşov, în procedura specială a Legii nr. 10/2001.

Curtea va constata că se impunea ca instanţele de fond şi apel să ţină seama de efectele puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 248/S din 2 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, definitivă şi irevocabilă prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 9170 din 14 noiembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă, şi de P.I., prin care s-a dispus anularea dispoziţiei nr. 617 din 9 mai 2002 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, dispoziţie prin care se respinsese cererea de restituire în natură a terenurilor înscrise în CF nr. ZZ, sub nr. top. CC, FF, în CF nr. YY, sub nr. top. DD şi în CF nr. VV sub nr. top. EE, formulată de petenta T.L.

Prin considerentele sentinţei menţionate, confirmate de instanţele de fond şi apel s-a reţinut că intimatul, în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care pe terenurile preluate în mod abuziv s-au ridicat construcţii, era obligat să determine terenurile libere şi pe cele aflate de construcţii provizorii şi să i le restituie petentei în natură.

Acţiunea cu care a fost învestit Tribunalul Braşov la 2 februarie 2009 (Dosarul nr. 778/62/2009) a fost formulată ca urmare a refuzului nejustificat al Primarului Municipiului Braşov de a proceda la emiterea unei dispoziţii în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul considerentelor ce au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 248/S din 2 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Braşov, hotărâre definitivă şi irevocabilă.

Contestaţia reclamantei T.L. formulată împotriva dispoziţiilor nr. 1865 din 2 martie 2009 emise de Primarul Municipiului Braşov ulterior introducerii acţiunii a vizat, conform precizării de acţiune din 6 aprilie 2009, anularea în parte a dispoziţiei menţionate, în sensul restituirii în natură şi a terenurilor în suprafaţă de 194 mp şi respectiv 325 mp (menţionate la art. 3 din dispoziţie), pentru care se propusese acordarea de despăgubiri băneşti în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 81/2007.

Instanţele de fond şi apel nu au observat că, terenurile a căror restituire s-a dispus de către Primarul Municipiului Braşov prin dispoziţia contestată doar în parte de reclamantă, respectiv terenurile în suprafaţă de 220 mp şi 105 mp, înscrise în CF nr. XX Braşov, indicate în art. 1 şi 2 (din dispoziţia nr. 1865 din 2 martie 2009), au intrat în circuitul civil, astfel că dispoziţia îşi producea pe deplin efectele cu privire la acestea.

Ca terţ faţă de procedura Legii nr. 10/2001, intervenienta SC D. SRL nu avea calea procedurii speciale prevăzută de art. 26 din Legea nr. 10/2001 pentru a-şi valorifica drepturile proprii asupra construcţiilor edificate pe terenurile a căror restituire s-a dispus prin dispoziţia nr. 1865 din 2 martie 2009 emisă de Primarul Municipiului Braşov. Intervenienta putea ataca dispoziţia de restituire în natură, care conform art. 23 din Legea nr. 10/2001, constituie titlu de proprietate, cu forţa probantă a unui înscris autentic, doar pe calea unei acţiuni în nulitate de drept comun, potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1) şi art. 112 C. proc. civ., de competenţa instanţelor de drept comun.

Prin urmare, se va constata că examinând cererea de intervenţie principală în cadrul procesual determinat de reclamantă prin formularea contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, instanţele de fond şi apel nu s-au preocupat să califice solicitările formulate prin cererea de intervenţie, conform art. 84 C. proc. civ., potrivit cu scopul urmărit prin promovarea acesteia, raportat la cauzele de nulitate invocate şi nici să determine normele de competenţă aplicabile, cu respectarea principiilor contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

În consecinţă, se va constata că se impune casarea deciziei recurate pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei, respectiv dezlegarea dată criticilor formulate de reclamantă prin motivele de apel, în ceea ce priveşte legitimarea procesuală activă a intervenientei ca persoană străină faţă de raportul juridic născut în urma exercitării dreptului reclamantei la restituire în natură în temeiul Legii nr. 10/2001.

Considerentele instanţei de apel reţinute spre a motiva interesul intervenientei, în sensul că aceasta are calitatea de constructor a unor construcţii de utilitate publică edificate pe terenurile restituite reclamantei prin dispoziţia menţionată, emisă în procedura Legii nr. 10/2001 sunt străine de natura pricinii, atâta timp cât nu s-a determinat corect cadrul procesual.

Urmează a se constata că, în condiţiile motivării sumare a deciziei recurate, se impune desfiinţarea acesteia pentru imposibilitatea exercitării contractului judiciar.

Cu ocazia rejudecării, instanţa urmează să aibă în vedere şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs, referitoare la inopozabilitatea modificării regimului juridic al construcţiilor edificate pe terenurile în litigiu, cu încălcarea autorizaţiei de construire şi a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, critici ce au constituit şi motive de apel.

Urmează ca instanţa să aibă în vedere şi împrejurarea că prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale doar în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate, în condiţiile în care acţiunea ce formează obiectul dosarului a fost formulată ca urmare a anulării de către instanţele judecătoreşti a unei dispoziţii emise în temeiul Legii nr. 10/2001 (dispoziţia nr. 617 din 9 mai 2002 emisă de Primarul Municipiului Braşov) şi refuzului emiterii unei noi dispoziţii, conform statuărilor trecute în puterea lucrului judecat prin sentinţa civilă nr. 248/S din 2 aprilie 2004 a Tribunalului Braşov, definitivă şi irevocabilă.

Pentru toate aceste considerente, urmează să se admită recursul reclamantei şi, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., să se caseze decizia recurată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta T.L. împotriva deciziei nr. 782/Ap din 16 iunie 2015 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 noiembrie 2015.

← ICCJ. Decizia nr. 2462/2015. Civil  ICCJ. Decizia nr. 2457/2015. Civil →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2459/2015. Civil