ICCJ. Decizia nr. 1809/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 1809/2015
Dosar nr. 17556/3/2014/a1
Şedinţa din camera de consiliu de la 23 septembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 23 mai 2014, reclamantul Dumitru Iosif, în temeiul Legii nr. 165/2013, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de invalidare nr. 587 din 13 martie 2014 emisă de Guvernul României - C.N.C.I. prin care i s-a respins cererea de acordare de despăgubiri.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Sentinţa nr. 1521 din 19 decembrie 2014 a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Hunedoara.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a constatat că decizia contestată a fost emisă de pârâtă în aplicarea art. 25 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Din interpretarea coroborată a acestor prevederi cu cele cuprinse în art. 21 şi art. 35 din acelaşi act normativ, tribunalul a apreciat că ceea ce prezintă relevanţă în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a contestaţiei este sediul Comisiei judeţene de fond funciar, emitentă a hotărârii prin care s-au acordat măsuri compensatorii şi nu sediul C.N.C.I.
A considerat că în sprijinul acestei concluzii este, în primul rând, principiul celerităţii care guvernează derularea procedurii judiciare, consacrat în art. 6 C. proc. civ., iar în al doilea rând, a reţinut că o interpretare contrară ar echivala cu stabilirea unei competenţe teritoriale exclusive în favoarea Tribunalului Bucureşti, ceea ce nu a fost în intenţia legiuitorului. A mai arătat, în al treilea rând, că o atare interpretare ar duce la un blocaj al procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii.
Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, prin Sentinţa nr. 856 din 6 mai 2015 a admis excepţia necompetenţei teritoriale. A declinat competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Bucureşti. A constatat existenţa conflictului de competenţă şi a înaintat dosarul, spre soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a reţinut, raportat la obiectul acţiunii dedus judecăţii şi la temeiurile de drept incidente în cauză, că aparţine Tribunalului Bucureşti competenţa soluţionării cererii.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:
Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie C.N.C.I., care funcţionează în subordinea Cancelariei Primului - Ministru şi are în competenţă validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entităţile învestite de lege, care conţin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.
Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, „Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
Se observă că instanţele aflate în conflict au analizat, din perspective diferite, noţiunea de „entitate” folosită de legiuitor în conţinutul textului anterior citat.
Având însă în vedere că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestaţia formulată împotriva Deciziei de invalidare nr. 587/2014 emisă de C.N.C.I., rezultă cu evidenţă că, în cazul de faţă, entitatea la care se referă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât cea care a avut şi calitatea de emitentă a deciziei atacate în prezenta procedură, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiaşi norme legale, litigiul de faţă este de competenţa (teritorială şi materială) a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii emitente.
Cum sediul C.N.C.I. se află în Bucureşti, sector 1, respectiv în raza teritorială a Tribunalului Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 septembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 250/2015. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
