ICCJ. Decizia nr. 2519/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2519/2015
Dosar nr. 5847/118/2014
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2015
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
Prin decizia civilă nr. 66C din 17 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost respins apelul civil formulat de reclamant împotriva sentinţei civile nr. 2750 din 06 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă.
În motivare, curtea de apel a constatat că niciuna dintre ipotezele reglementate de prevederile art. 317 C. proc. civ. nu este incidentă pentru că, pe de o parte, legalitatea procedurii de citare la instanţa de fond nu a fost contestată, iar pe de altă parte, întrucât motivele invocate de contestator, referitoare la modalitatea de aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001, nu pot fi circumscrise reglementării stabilită de pct. 2 al textului de lege menţionat, care vizează situaţia hotărârilor ce au fost date de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă.
Instanța de apel a arătat nu sunt întrunite în speţă nici condiţiile impuse de art. 318 din acelaşi cod, pentru că acestea deschid calea contestaţiei în anulare doar împotriva deciziilor date asupra recursului, nu şi împotriva celor pronunţate la judecata fondului, chiar după casarea cu reţinere, ori hotărârea atacată în cauză pe calea contestaţiei în anulare este sentinţa civilă nr. 971 din 05 octombrie 2009 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost soluţionată în fond cererea reclamantului R.M., contestator în litigiul de faţă, de rezolvare a notificării prin care a solicitat acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Constanţa, str. T.S. nr. 63.
Faptul că soluţia pronunţată de tribunal în litigiul de fond a fost menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs nu îndreptăţeşte părţile să o atace pe calea contestaţiei în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza I din C. proc. civ., deoarece, aşa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 387 din 30 septembrie 2004 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041/10.11.2004, prin care s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., reglementarea este aplicabilă în situaţia prevăzută de ipoteza normei, respectiv părţilor care au participat la soluţionarea recursului a cărui dezlegare este rezultatul unei greşeli materiale sau al omisiunii instanţei de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Împotriva acestei decizii reclamantul R.M. a formulat în termenul legal recurs, printr-o simplă declarație.
Analizând excepţia de nulitate a recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte a reținut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., „cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum şi dezvoltarea lor”.
Conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia motivelor de ordine publică ce pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs”.
De asemenea, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. „indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.”
În cauză, recurentul reclamant a recurat decizia curţii de apel printr-o simplă declarație, fără însă a formula vreo critică care să vizeze argumente legale prezentate de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate.
Înalta Curte reţine că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulţumirii faţă de hotărârea pronunţată în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părţii, instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală.
Pentru a conduce la modificarea hotărârii, recursul trebuie să cuprindă nu doar textele de lege incidente, ci şi indicarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, împreună cu o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept.
În acest sens, trebuie menţionat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera nelegalitatea hotărârii.
În consecinţă, văzând că recurentul reclamant nu a înțeles să motiveze calea de atac formulată, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de reclamantul R.M. împotriva deciziei civile nr. 66C din 17 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2517/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2523/2015. Civil. Expropriere. Recurs → |
|---|
