ICCJ. Decizia nr. 2560/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2560/2015
Dosar nr. 53280/3/2011
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2015
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. 53280/3/2011, reclamanta V.E.C. a solicitat obligarea pârâtei P. TV S.A. să îi lase în deplină proprietate şi posesie anumite suprafeţe de teren din imobilul situat în Bucureşti, bd. P.P., nr. 105-107 sector 2, compus din teren şi construcţii; pârâta care are calitatea de posesor neproprietar asupra imobilului deţine părţi din imobil, localizate la nr. 105-107, în suprafaţa de aproximativ 1440 mp şi care urmează sa fie identificate prin expertiza de specialitate, rezervându-şi dreptul de a preciza acţiunea după efectuarea raportului de expertiză.
În drept, cererea a fost motivată pe disp. art. 480 şi urm. C. civ.
Pârâta P. TV SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Prin cererea reconvenţională formulată la aceeaşi dată pârâta reclamantă P. TV SA a solicitat să se constate că este cumpărător de bună credinţă şi că a efectuat toate demersurile necesare în calitate de proprietar dreptul său fiind înscris în cartea funciară. Mai arată că dreptul de proprietate nu a fost dobândit direct de la Statul Român, ci a fost transmis prin contractul de vânzare cumpărare încheiat cu SC A.M.C. SA (fostă SC M.P.M.C. SA) fiind încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data respectivă; la data încheierii contractului s-a eliberat extras de carte funciară din 27 decembrie 2006 emis de A.N.C.P.I. sector 2 din care a reieşit că imobilul nu era grevat de sarcini şi nu era notat nici un litigiu.
Prin sentința civilă nr. 2225 din 18 decembrie 2013 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei; a respins acţiunea principală formulată de reclamanta V.E.C. în contradictoriu cu pârâta P. TV SA ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă; a disjuns cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta V.E.C. criticând sentința ca nelegală și netemeinică.
Prin decizia nr. 320A din data de 15 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul, a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond. A fost obligată intimata pârâtă la 5056 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
În motivarea deciziei s-au reținut următoarele.
Obiectul acțiunii îl reprezintă revendicarea unui imobil compus din 3100 mp și două construcții situat în Bd-ul P.P. nr. 105-107, sectorul 2 București prin compararea titlurilor de proprietate.
Una dintre condiţiile cerute pentru ca o persoană să fie parte în proces, este calitatea procesuală (legitimatio ad causam) care contribuie la desemnarea titularului de a acţiona şi, în acelaşi timp, a persoanei împotriva căreia se poate exercita acţiunea.
Spre deosebire de capacitatea procesuală care se apreciază în general, pentru o anumită categorie de persoane, calitatea procesuală se determină în concret, „la speţă”, în raport de litigiul dedus judecăţii. Altfel spus, numai o anumită persoană poate fi reclamant(ă), respectiv pârât(ă), în cadrul raportului juridic litigios. Condiţia calităţii procesuale prezintă o importanţă considerabilă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate stabili decât între persoanele care îşi dispută dreptul în litigiu.
Întrucât C. proc. civ. nu cuprinde o definiţie a calităţii procesuale, în doctrină s-au conturat diferite concepţii în legătură cu această noţiune.
S-a impus concepţia potrivit căreia calitatea procesuală presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii (calitatea procesuală activă) şi, pe de altă parte, existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în acelaşi raport juridic (calitate procesuală pasivă). Definiţia menţionată a fost confirmată în mod constant şi de jurisprudenţa actuală.
Justificarea calităţii procesuale active (şi pasive) cade în sarcina reclamantului, prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor în fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa. După sesizare, instanţa verifică calita
tea procesuală activă (şi pasivă), fie înainte de începerea dezbaterilor dacă acest lucru e posibil (de regulă în cazul cererilor personale, iar în cazul cererilor reale numai dacă se invocă calitatea procesuală pasivă), în cadrul dezbaterilor asupra fondului dreptului (dacă se invocă excepţia lipsei calităţii procesuale active în acţiunile reale).
Prin raportare la aceste considerațiuni doctrinale și jurisprudențiale, din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamanta apelantă V.E.C. și-a justificat calitatea procesuală activă prin menționarea sentinței civile nr. 8214/1997 a Judecătoriei sectorului 2.
În acea cauză reclamanta s-a judecat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Primarul General și C.G.M.B., precum și cu persoana fizică P.D., prin sentința sus menționată, constându-se că imobilul situat în București - B-ul P.P. nr. 105-107, sectorul 2 București, compus din 3100 mp și două construcții nu a intrat în proprietatea statului și celorlalți pârâți, s-a dispus anularea certificatului de moștenitor din 29 septembrie 1992 al notariatului de Stat al sectorului 2 și s-a constatat că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu, obligându-se pârâții la restituirea acestuia.
Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă, în ceea ce privește dispozițiile de admitere, mai puțin față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice apreciat de instanțele de control judiciar ca neavând calitate procesuală pasivă.
Din economia cererii de chemare în judecată, rezultă, de asemenea, că s-a solicitat compararea titlurilor de proprietate, susținându-se că cel al reclamantei este mai vechi, fiind primul transcris, în timp ce al pârâților provine de la un autor în patrimoniul căruia bunul nu a intrat în temeiul unui titlu valabil. La cererea de chemare în judecată s-a anexat și contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 10 aprilie 1942 de fostul Tribunal Ilfov, transcris în 10 aprilie 1942, extras din cartea funciară din data de 10 decembrie 2010, precum și actele de stare civilă pentru dovedirea succesiunilor față de proprietarul inițial al imobilului G.V.S. până la reclamanta V.E.C.
Tribunalul a reținut greșit și fără o analiză temeinică că ”reclamanta nu este titulara dreptului pretins prin acţiune, respectiv a dreptului de proprietate asupra unor porţiuni de teren care nu au fost identificate, dar despre care susţine fără temei şi în absenţa oricăror probe că se află în patrimoniul său”, prin simpla raportare a calității procesuale active a reclamantei la sentința civilă nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București precum și la faptul că această sentință nu este opozabilă pârâtei.
Astfel , după cum s-a arătat anterior, în acțiunile reale calitatea procesual activă este verificată odată cu fondul dreptului, deoarece numai după analizarea pe fond a raporturilor juridice referitoare la transmisiunile succesive ale proprietății în discuție, pentru ambele părți, și cumulat cu expertize topografice de identificarea a imobilului potrivit actelor autentice de proprietate exhibate de reclamantă și pârâtă, se putea concluziona asupra identității dintre imobilul pe care reclamanta susține că la dobândit de la autorul său G.V.S. și imobilul deținut de pârâtă, precum și asupra limitelor sale.
În ceea ce priveşte proba dreptului de proprietate, reclamantul trebuie să probeze că este titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, în favoarea pârâtului operând o prezumţie relativă de proprietate, desprinsă din faptul posesiunii bunului; proba se face prin titlul de proprietate, care poate să fie un act translativ sau declarativ (hotărâre judecătorească, act de partaj, o tranzacţie etc.). Dacă reclamantul nu face dovada dreptului său de proprietate, acţiunea în revendicare va fi respinsă. Dacă reclamantul aduce dovezi în sprijinul existenţei dreptului său de proprietate, pârâtul va fi obligat să iasă din pasivitate şi să încerce, la rândul său, să-şi probeze titlul; în acest caz instanţa va compara titlurile de proprietate înfăţişate de părţi şi va da câştig de cauză părţii al cărei titlu este preferabil.
Curtea de apel a reţinut şi motivarea contradictorie şi nelegală în ceea ce priveşte efectele sentinţei civile nr. 8214 din 3 iunie 1997 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
Din această perspectivă, a reținut că autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuala (conform art. 1201 C. civ. şi art. 166 C. proc. civ.) şi aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.].
Dacă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauza), nu tot astfel se întâmpla atunci când acest efect important al hotărârii se manifesta pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorităţii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătoreşti.
Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relaţia dintre părţi, aceasta prezumţie are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior.
Prin sentinţa civilă nr. 8214/1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, s-a dezlegat chestiunea referitoare la valabilitatea titlului de proprietate al statului, instanţa analizând pe fond condiţiile în care imobilul a intrat în proprietatea statului şi apreciind în final că statul nu a dobândit proprietatea asupra imobilului în litigiu,neavând calitate de proprietar, este, faţă de imobil, simplu deţinător precar.
De asemenea, tot un efect pozitiv al puterii de lucru judecat al susmenţionatei sentinţe se manifestă şi în ceea ce priveşte calitatea de unică moştenitoare a reclamantei apelante V.E.C., faţă de autorul său, S.G., dat fiind că prin dispozitivul sentinţei şi din economia considerentelor s-a dispus anularea certificatului de moştenitor din 29 septembrie 1992 al Notariatului de Stat al sectorului 2 emis pe numele lui P.D.
Astfel fiind, Curtea de apel a constatat că tribunalul nu s-a pronunţat asupra fondului cauzei, întrucât, aşa cum s-a menţionat anterior, în cazul acţiunilor în revendicare, excepţia lipsei calităţii procesuale active nu poate fi verificată decât odată cu fondul şi după administrarea întregului probatoriu, practic ea confundându-se cu fondul cauzei.
Faţă de această împrejurare şi având în vedere şi solicitarea apelantei de a se trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării pe fond, Curtea de apel a anulat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond.
Văzând şi dispoz. art. 274 C. proc. civ., Curtea de apel a obligat intimata pârâtă la 5056 RON cheltuieli de judecat, reprezentând taxă de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC P. TV SRL, solicitând instanţei ca prin de recurs hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
- admiterea recursului;
- modificarea în tot a încheierii din data de 8 iunie 2015 şi a deciziei civile nr. 320/A din 15 iunie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti în Dosarul nr. 53280/3/2011, în sensul respingerii ca nefondat a apelului formulat de intimata - reclamantă şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 225 din 18 decembrie 2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. 53280/3/2011 prin care a fost respinsă în totalitate cererea de chemare în judecată formulată de intimata-reclamantă ca efect al admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active;
- obligarea intimatei - reclamante în temeiul art. 274 C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate pârâtei de prezentul litigiu.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele.
I. Decizia recurată este nelegală, instanţa de apel omiţând a motiva soluţia pronunţată din perspectiva tuturor apărărilor şi excepţiilor invocate, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Atât prin întâmpinarea depusă în faţa, instanţei de fond, prin concluziile scrise ulterioare, cât şi prin întâmpinarea depusă în apel a învederat faptul că acţiunea în revendicare se impune a fi respinsă ca formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, pentru următoarele considerente.
Sentinţa civilă nr. 8214/1997, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 5294/1997, prin care petenta îşi legitimează calitatea procesuală activă, nu îi este opozabilă, nefiind pronunţată în contradictoriu cu recurenta şi are caracterul unui act recognitiv, iar nu al unui act constitutiv de drepturi.
Actele de stare civilă prin care intimata - reclamantă pretinde că îşi justifică calitatea de moştenitoare a defunctului S.G. (i) pe de o parte, nu au aptitudinea de proba şirul neîntrerupt de succesiuni, iar pe de altă parte, (ii) au fost depuse în simple copii, nefiind prezentate originalele, deşi o parte din acte au fost emise de autorităţile elene.
Prin decizia recurată, instanţa de apel a admis criticile de nelegalitate şi netemeinicie invocate de petentă cu privire la modul în care Tribunalul Bucureşti a soluţionat cauza prin admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active, respingând totodată şi apărările invocate de către recurentă prin întâmpinarea la apel.
Ca atare, instanţa de apel a criticat soluţia Tribunalului Bucureşti,
(i) atât prin prisma faptului că s-a pronunţat asupra cauzei cu încălcarea art. 137 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că pentru soluţionarea excepţiei nu era necesară administrarea probelor în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii, cât şi
(ii) din prisma faptului că nu a făcut o analiză pertinentă sferei şi incidenţei efectelor puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 8214/1997.
Din cuprinsul dispozitivului şi al considerentelor care stau la baza deciziei recurate nu reiese însă care sunt motivele pentru care instanţa de apel a îndepărtat criticile recurentei referitoare la actele de stare civilă în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a petentei.
Or, astfel cum s-a stabilit în doctrină, nemotivarea soluţiei din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia echivalează cu o nemotivare în sensul dispoziţiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Este adevărat că judecătorul, în motivarea dispozitivului hotărârii pronunţate, este ţinut doar din prisma mijloacelor de apărare invocate, nu şi din prisma argumentelor care stau la baza acestora, însă, în prezenta cauză, instanţa de apel a cenzurat sentinţa apelată, omiţând să expună în mod corect şi complet raţionamentul juridic care a stat la baza deciziei sale.
Cu alte cuvinte, pârâta a supus analizei instanţei de apel un fine de neprimire a cererii de chemare în judecată, grefat pe excepţia lipsei calităţii procesuale active, construit într-o manieră duală.
Or, instanţa de recurs trebuie să observe că cele două paliere ale apărării construite sunt cumulative şi nu se presupun reciproc. Prin urmare, este suficientă constatarea temeiniciei unei singure critici din cele două invocate pentru admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active.
Ca atare, instanţa de judecată s-a rezumat la a respinge în mod global excepţia lipsei calităţii procesuale active, fără a surprinde în cuprinsul considerentelor raţiunea pentru care a îndepărtat criticile privitoare la forţa probantă a actelor de stare civilă.
O atare motivare superficială, sau viciu de motivare, echivalează cu o lipsire de conţinut a dreptului recurentei la apărare şi a garanţiilor aferente dreptului la un proces echitabil.
III. Decizia şi încheierea recurată sunt nelegale instanţa de apel în mod nelegal refuzând să dispună prezentarea originalelor documentelor ce atestă calitatea procesual activă şi să aplice sancţiunea pentru neprezentarea originalelor - motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În mod nelegal instanţa de apel a încălcat prevederile art. 1188 C. civ. 1864, apreciind că înscrisurile depuse la dosarul cauzei, și anume contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 aprilie 1942 şi actele de stare civilă pentru dovedirea succesiunilor faţă de G.V.S. până la intimata-reclamantă V.E.C. ar avea forţa probantă a unor originale, având în vedere că acestea nu s-au înfăţişat, deşi acest lucru a fost solicitat în mod expres instanţei la termenul din data de 8 iunie 2015.
Potrivit dispoziţiilor art. 1188 C. civ. copiile legalizate ale înscrisurilor autentice fac dovada, sub rezerva prezentării originalului. În ipoteza în care originalul nu există, copiile legalizate au o putere doveditoare diferită, în funcţie de distincţiile făcute în alin. (2) al art. 1188 C. civ. Duplicatele ori copiile legalizate sunt presupuse a corespunde fidel originalului, dar le lipseşte forţa doveditoare proprie, fiind admise numai sub rezerva confruntării cu înscrisul original, care poate fi oricând cerut pentru verificare - cazul dedus judecaţii.
Documentele depuse în cadrul probei cu înscrisuri indicate mai sus nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a fi încadrate în categoria înscrisurilor originale fiind reprezentate de copii eliberate de către Arhivele Naţionale (pentru contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 10 aprilie 1942) sau copii transmise prin fax pentru actele de stare civilă, fără a se fi prezentat originalul acestora pentru comparare.
Relevanţa depunerii/nedepunerii originalelor este esenţială în aprecierea titlului de proprietate al reclamantei şi a calităţii sale procesuale active pentru că determină verificarea legalităţii hotărârii judecătoreşti care a statuat asupra dreptului în conflict prin şi din perspectiva situaţiei juridice relevate de aceste documente ce determină legalitatea hotărârii Tribunalului Bucureşti cu privire la calitatea procesual activă.
Instanţa de apel a nesocotit astfel prevederile art. 139 C. proc. civ. ce stabilesc şi sancţiunea pentru nedepunerea originalelor în ipoteza depunerii doar a copiilor certificate: neluarea în seama a înscrisurilor.
Chiar şi în ipoteza în care s-ar aprecia că actele depuse ar avea forţă probantă, acestea nu făceau dovada obiectului dreptului de proprietate în patrimoniul autorului lor şi al reclamantei.
Analiza titlului de proprietate invocat de către intimata-reclamantă - impune distincţia între titlului de proprietate - moştenirea - şi actul/actele juridice care îl reflectă, de lege lata, obiectul unei transmisiuni imobiliare este determinat şi nu determinabil (ca la bunurile mobile) pentru că numai astfel se asigură opozabilitatea reală şi se asigură circuitul civil. Probele administrate trebuiau să fie analizate riguros pentru a stabili obiectul dreptului de proprietate pretins a fi moştenit.
Prin decizia recurată instanţa de apel nu a întreprins nicio analiză pe fond a probelor, procedând în baza unui silogism trunchiat în a concluziona în sensul că în baza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, problema calităţii procesuale active ar fi fost deja tranşată.
În mod nelegal instanţa de apel a refuzat prin hotărârea luată prin încheierea din data de 8 iunie 2015 să dispună acvirarea dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti pentru a se putea analiza ce anume s-a avut în vedere de instanţă cu privire la calitatea de moştenitor a intimate-reclamante de pe urma lui G.V.S. şi care ar fi elementele de natură a conduce la concluzia că este vorba despre acelaşi teren cu cel din prezenta cauză şi că au fost avute în vedere aceleaşi acte ca şi cele depusă în prezenta cauză pentru stabilirea calităţii procesual active. În mod nelegal şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale instanţa de apel a refuzat să analizeze problema de drept supusă analizei acesteia refuzând să observe lipsa de valoare probatorie a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, decizia recurată fiind rezultatul unor presupuneri nedovedite în mod legal în faţa instanţei prin acte cu privire la care P. TV a solicitat prezentarea originalelor conform dispoziţiilor art. 139 C. proc. civ. şi art. 1188 C. civ.
În plus, astfel cum a arătat în faţa instanţei de apel în şedinţă publică la termenul din 8 iunie 2015, solicitarea de acvirare a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 se impunea cu atât mai mult cu cât în faţa instanţei de fond a invocat anumite reţineri cu privire la situaţia juridică a terenului, cunoscută de către instanţa care a pronunţat sentinţa nr. 8214 din 03 iunie 1997 şi asupra căreia judecătorul prezentei cauze trebuie să aibă o înţelegere deplină.
Această necesitate rezultă şi din faptul că recurenta, nefiind parte în litigiul soluţionat de către Judecătoria sectorului 2, nu poate cunoaşte motivele şi elementele de fapt care au stat la baza soluţiei de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice de către instanţa de recurs.
În privinţa solicitării de prezentare a originalelor actelor de stare civilă, depuse la dosarul de fond în susţinerea pretenţiilor din cererea de chemare în judecată, reiterează observaţiile ridicate la termenul din 8 iunie 2015. Drept urmare, înfăţişarea originalelor este necesară de vreme ce patru dintre actele depuse la dosar sunt copii ale unor copii, după cum rezultă din antetul acestora, iar două dintre documente au fost emise de autorităţile din Atena şi prezentate doar în formă tradusă şi trimisă prin fax.
Faţă de această situaţie în mod nelegal instanţa de apel a respins cererea de probatorii şi a reţinut puterea de lucru judecat cu privire la existenţa calităţii procesual active în persoana intimatei-reclamante.
V.E.C. a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei pronunţate de instanţa de apel.
Înalta Curte a constatat nefondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.
În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că din cuprinsul dispozitivului şi al considerentelor care stau la baza deciziei recurate nu reiese care sunt motivele pentru care instanţa de apel a îndepărtat criticile sale referitoare la actele de stare civilă în soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.
După cum se poate observa din considerentele deciziei atacate instanța de apel a reținut, în principal, că soluționarea excepției lipsei calității procesuale active presupunea administrarea acelorași probe necesare soluționării fondului cauzei, astfel că trebuia unită cu fondul, conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ., interpretat per a contrario. Astfel, instanța de apel nu a analizat excepția lipsei calității procesuale active, nereținând că ar fi neîntemeiată.
Instanța de apel a mai reținut, pe de altă parte, că efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 8214/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București ”se manifestă şi în ceea ce priveşte calitatea de unică moştenitoare a reclamantei apelante V.E.C., faţă de autorul său, S.G., dat fiind că prin dispozitivul sentinţei şi din economia considerentelor s-a dispus anularea certificatului de moştenitor din 29 septembrie 1992 al Notariatului de Stat al sectorului 2 emis pe numele lui P.D.”.
Acestea sunt motivele pentru care, deși nu a menționat explicit, instanța de apel nu a analizat criticile recurentei pârâte referitore la actele de stare civilă .
Este adevărat că tot instanța de apel a reținut anterior că ”[ d ] acă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit”, fără a explicita în ce măsură acest efect se aplică pârâtei recurente, care a susținut că nu a fost parte în acel dosar, dar aceasta reprezintă o problemă de drept ce trebuie analizată din perspectiva pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., iar nu a pct. 7.
Astfel, sunt nefondate motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
În ceea ce privește motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta reclamantă a invocat, în primul rând, faptul că în mod nelegal instanţa de apel a refuzat să dispună prezentarea originalelor documentelor ce atestă calitatea procesual activă şi să aplice sancţiunea pentru neprezentarea originalelor, încălcând prevederile art. 1188 C. civ. și art. 139 C. proc. civ.
În cadrul ședinței din 08 iunie 2015 pârâta SC P. TV SA a solicitat atașarea dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8214/1997 a Judecătoriei sectorului 2 București și să i se pună în vedere reclamantei să prezinte originalele actelor de stare civilă ale căror copii, atestate pentru conformitate cu originalul, au fost depuse la dosar în dovedirea lanțului succesiunilor până la proprietarul imobilului S.G.
De asemenea, reclamanta a solicitat încuviințarea administrării probei cu expertiză topo pentru a identifica terenul în cauză și a determina partea acestuia care este liberă.
Instanța de apel a respins cererile de probatorii formulate de către ambele părți ”având în vedere soluția pronunțată de prima instanță de fond și criticile cu a căror rezolvare a fost învestită prin cererea de apel formulată de către reclamantă”.
Observând considerentele deciziei atacate rezultă că instanța de apel nu a statuat asupra calității procesuale active a reclamantei, motivul principal al admiterii apelului fiind acela că tribunalul a reținut greșit și fără o analiză temeinică că ”reclamanta nu este titulara dreptului pretins prin acţiune, respectiv a dreptului de proprietate asupra unor porţiuni de teren care nu au fost identificate, dar despre care susţine fără temei şi în absenţa oricăror probe că se află în patrimoniul său”, prin simpla raportare a calității procesuale active a reclamantei la sentința civilă nr. 8214 din 3 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, precum și la faptul că această sentință nu este opozabilă pârâtei.
Instanța de apel a mai reținut că ”în acțiunile reale calitatea procesual activă este verificată odată cu fondul dreptului, deoarece numai după analizarea pe fond a raporturilor juridice referitoare la transmisiunile succesive ale proprietății în discuție, pentru ambele părți, și cumulat cu expertize topografice de identificarea a imobilului potrivit actelor autentice de proprietate exhibate de reclamantă și pârâtă, se putea concluziona asupra identității dintre imobilul pe care reclamanta susține că la dobândit de la autorul său G.V.S. și imobilul deținut de pârâtă, precum și asupra limitelor sale.”
Astfel, instanța de apel nu a analizat forța probantă a înscrisurilor depuse de către reclamantă, și cu atât mai puțin îndeplinirea condițiilor art. 1188 C. civ. sau sancțiunea aplicabilă în cazul neprezentării înscrisurilor în original, conform art. 139 C. proc. civ.
Aceste apărări formulate de către pârâtă urmează a fi analizate în rejudecare de către prima instanță de fond, care, de asemenea, urmează a analiza utilitatea atașării dosarului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, invocată de către reclamantă în susținerea faptului că ar avea un bun actual.
În același timp, trebuie determinat dacă imobilul la care se referă sentința civilă nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București este identic cu cel care face obiectul acțiunii, ținând cont și de actul de proprietate avut în vedere la pronunțarea acelei hotărâri, având în vedere apărările pârâtei sub acest aspect.
În ceea ce privește efectele sentinței civile nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, recurenta pârâtă a invocat faptul că nu îi este opozabilă, întrucât nu a fost parte în acel dosar, reclamanta judecându-se cu o persoană care nu avea în proprietate imobilul la acea dată.
În recurs, în cadrul motivelor întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta a arătat că ”p rin decizia recurată instanţa de apel nu a întreprins nicio analiză pe fond a probelor, procedând în baza unui silogism trunchiat în a concluziona în sensul că în baza efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat faţă de sentinţa nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, problema calităţii procesuale active ar fi fost deja tranşată”.
Într-adevăr, instanța de apel a făcut câteva considerații asupra efectelor sentinței menționate anterior, reținând motivarea ”contradictorie și nelegală” a primei instanțe sub acest aspect, fără totuși a preciza expres dacă înțelege că puterea de lucru judecat exprimată prin efectul pozitiv se aplică și persoanelor care nu au fost părți.
Astfel, sub acest aspect, instanța de apel a reținut în primul rând că ”[d] acă în manifestarea sa de excepţie procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză), nu tot astfel se întâmpla atunci când acest efect important al hotărârii se manifesta pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit”.
Din această frază pare să rezulte că ar exista distincții între efectul negativ și pozitiv al puterii de lucru judecat sub aspectul condiției triplei identități de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ. (obiect, părţi, cauză).
În realitate, efectele pozitiv și negativ sunt simultan aspecte ale puterii de lucru judecat, cel pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea irevocabilă într-o nouă judecată fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului, iar cel negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu. Despre aspectul pozitiv se susține în doctrină că apare dacă identitatea de obiect și cauză nu este decât parțială, dar nu că s-ar putea opune unor terți.
Ca atare, efectele, pozitiv și negativ, ale puterii de lucru judecat nu pot reprezenta argumente pentru a se extinde efectele unei hotărâri asupra altor persoane decât cele care au fost părți, în sensul prezenței lor juridice, în litigiul care a dus la pronunțarea acelei hotărâri.
În speță se pune problema dacă puterea de lucru judecat se poate opune unui dobânditor cu titlu particular al bunului, care nu intră în noțiunea de parte, ca prezență juridică, în condițiile în care hotărârea se referă la un drept transmis din patrimoniul statului anterior declanșării litigiului, reclamanta judecându-se în acel litigiu cu o persoană care la acea dată nu era proprietarul imobilului.
În aceste condiții, într-adevăr, așa cum corect a susținut aceasta, recurentei pârâte nu i se poate opune puterea de lucru judecat a hotărârii anterioare nici ca prezumție legală absolută irefragabilă și nici ca excepție de fond.
Ca atare, simpla legătură, din cadrul unui proces ulterior, cu chestiunea litigioasă dezlegata anterior nu este suficientă pentru a susține că această statuare nu mai poate fi contrazisă, atâta timp cât nu se poate reține îndeplinirea condiției identității de părți, în caz contrar încălcându-se principiile dreptului la apărare și al contradictorialității.
În aceste condiții se pune problema în ce mod se poate valoriza față de terți sentința civilă nr. 8214 din 03 iunie 1997 a Judecătoriei sectorului 2 București, irevocabilă.
În acest context este util efectul procesual al hotărârii judecătorești de a constitui din punct de vedere probator act autentic. Astfel, o hotărâre judecătorească poate fi folosită și împotriva terților ca mijloc de probă într-un alt proces, cu posibilitatea pentru terți de a face dovada contrară acestei probe în condițiile dreptului comun.
Totuși, această modificare a motivării deciziei atacate nu este de natură a influența decizia de admitere a apelului cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere considerentul avut în vedere, în principal, de către instanța de apel, și anume faptul că nu au fost analizate și administrate toate probele necesare pentru soluționarea excepției calității procesuale active de către prima instanță de fond, probe care erau comune cu cele necesare soluționării fondului cauzei, conform art. 137 alin. (2) C. proc. civ., interpretat per a contrario.
În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 7, 9 C. proc. civ. și art. 316 raportat la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P. TV SRL împotriva deciziei nr. 320A din data de 15 iunie 2015 şi a încheierii de şedinţă din data de 8 iunie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2593/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2561/2015. Civil → |
|---|
