ICCJ. Decizia nr. 2591/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2591/2015
Dosar nr. 3127/1/2015
Şedinţa publică din 19 noiembrie 2015
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 835 D din 23 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta A.V.A.S., precum şi de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin împuternicit D.G.F.P. Satu Mare judeţul Satu Mare. A fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantul T.L. împotriva pârâţilor SC C.M. SA şi A.V.A.S. Bucureşti. S-a anulat decizia nr. 51 din 04 decembrie 2007 emisă de pârâta I.S.G. C.M. SA Satu Mare şi s-a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la beneficiul măsurilor reparatorii din Legea nr. 10/2001. A fost obligată pârâta de ordin 1 să restituie în natură reclamantului terenul preluat abuziv de stat şi deţinut de aceasta prin efectul legilor de privatizare, identificat sub nr. top AA în suprafaţă de 51 mp, BB în suprafaţă de 2715 şi CC în suprafaţă de 539 mp înscrise în CF XX Satu Mare, iar în subsidiar, în caz de imposibilitate a executării obligaţiei principale, determinată de amplasamentul terenului, ce se va stabili de îndată după rămânerea irevocabilă a hotărârii, pârâta de ordin II A.V.A.S. Bucureşti a fost obligată să-l despăgubească pe reclamant cu valoarea de circulaţie. În termen de 2 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. A fost respinsă acţiunea reclamantului faţă de Statul Român prin reprezentant legal Ministerul Economiei şi Finanţelor Bucureşti. S-a luat act de faptul că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 49 din 18 mai 2010, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, s-au admis apelurile formulate de pârâta SC C.M. SA Satu Mare şi de reclamantul L.R. împotriva sentinţei susmenţionate care a fost schimbată în parte fiind înlăturată obligarea pârâtei SC C.M. SA Satu Mare la restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF XX Satu Mare, şi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei, prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti.
Prin decizia nr. 3013 din 31 martie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, a admis recursurile declarate de reclamantul L.T. şi pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 49 A din 18 mai 2010 a Curţii de Apel Oradea, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, prin decizia civilă nr. 52/2013-Ap din 1 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-au admis apelurile declarate de apelantul-reclamant L.T., apelanta-pârâtă SC C.M. SA Satu Mare şi apelanta-pârâtă A.V.A.S. Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 835/D din 23 octombrie 2009, pronunţată de Tribunalul Satu-Mare; au fost menţinute dispoziţiile privind respingerea excepţiilor lipsei calităţii procesual pasive a A.V.A.S. Bucureşti şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, respingerea acţiunii faţă de Statul Român, anularea deciziei nr. 51 din 14 decembrie 2007 emisă de SC C.M. SA Satu Mare, constatarea calităţii reclamantului de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii la Legea nr. 10/2001, obligarea pârâtei SC C.M. SA Satu Mare la restituirea în favoarea reclamantului în natură a terenului identificat sub nr. top. AA în suprafaţă de 51 mp din CF XX Satu Mare; a fost înlăturată obligarea pârâtei SC C.M. Satu Mare la restituirea în natură a imobilelor teren - top BB în suprafaţă de 2715 mp şi top. CC în suprafaţă de 539 mp din CF XX Satu Mare; a fost înlăturată dispoziţia privind obligarea A.V.A.S. - Bucureşti la despăgubiri; a fost obligată A.V.A.S. Bucureşti să înainteze documentaţia privind acordarea măsurilor compensatorii pentru imobilele ce nu pot fi restituite în natură, teren în suprafaţă de 2715 mp din top. BB şi casă şi teren în suprafaţă de 539 mp din top. DD din CF XX Satu Mare, Secretariatului Comisiei Naţionale conform Legii nr. 165/2013 de modificare a Legii nr. 247/2005; fără cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1352 din 13 mai 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosar nr. 143/83/2009*, s-a constatat nul recursul declarat de reclamantul L.T. împotriva deciziei nr. 52/AP din 01 octombrie 2013 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, şi s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Prin cererea formulată la data de 04 februarie 2015, petentul M.G., în calitate de expert tehnic judiciar în cauză a solicitat completarea deciziei civile nr. 52/2013/Ap din 1 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în sensul confirmării decontului pe care l-a depus la dosar, pentru a-şi putea ridica suma ce i se cuvine conform acestui decont înregistrat în evidenţele Biroului Local de Expertize Satu Mare, anexând la cerere decontul în cuantum total de 1500 RON, precum şi copia deciziei invocate.
Prin completarea cererii din 31 martie 2015. petentui M.G. a precizat că din valoarea totală a decontului de 1500 RON a primit de la Biroul Local de Expertize Satu Mare suma ce reprezintă avansul efectuării expertizei, menţionând totodată că şi diferenţa de 1.000 RON există în evidenţele acestui birou, fiind depusă la datele de 03 august 2012 şi respectiv 24 septembrie 2012, doar că Biroul de expertize solicită confirmarea decontului de către instanţă sau o copie de pe hotărâre.
Prin decizia nr. 490 A din 2 iulie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, s-a respins cererea formulată de petentul M.G. privind completarea deciziei civile nr. 52 din 01 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, în Dosar nr. 143/83/2009, precum şi cererile formulate de petentui L.T.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că întreaga sumă de 1500 RON, reprezentând decontul cheltuielilor de expertiză efectuate de domnul expert M.G. în acest dosar a fost achitată de apelanta SC C.M. SA Satu Mare în contul expertului la Biroul Local de Expertize Satu Mare, astfel cum rezultă din încheierile de şedinţă din 26 iunie 2012 şi respectiv 25 septembrie 2012, iar chitanţele aferente sumelor se găsesc la dosar, instanţa nemaiputând obliga încă o dată intimata apelantă la plata onorariului de expertiză, întrucât, astfel cum s-a arătat, a fost achitat în întregime onorariului. S-a mai reţinut că în cadrul acestei cereri de completare a dispozitivului, intimatul L.T. a formulat mai multe cereri cu referire la fondul cauzei în care s-a pronunţat în apel, decizia civilă nr. 52/2013, având ca obiect Legea nr. 10/2001, cereri faţă de care s-a considerat că exced cadrului procesual de faţă.
Instanţa a mai reţinut şi faptul că în cadrul Legii nr. 10/2001 care presupune o procedură specială de soluţionare a unei notificări, aspectele de drept comun privind o eventuală cerere de sistare a stării de indiviziune sau servitute de trecere nu fae obiectul acesteia şi oricum nu se pot rezolva în cadrul unei cereri de completare a dispozitivului hotărârii întemeiată pe art. 281 C. proc. civ.
S-a mai precizat şi faptul că cererea privind completarea hotărârii în baza art. 2812 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ. se poate formula în acelaşi termen în care se poate declara apelul sau recursul, respectiv 15 zile de la comunicarea apelului, iar în cazul de faţă, cum hotărârea nu a fost comunicată expertului, petentul nu a fost ţinut de termenul menţionat, astfel că cererea formulată a fost considerată în termen.
Referitor la cheltuielile de judecată, s-a reţinut că sunt incidente prevederile art. 2813 alin. (2) C. proc. civ., care supulează că părţile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de îndreptarea, lămurirea sau completarea hotărârii.
Împotriva ultimei decizii, intimatul L.T. a formulat recurs prin care, fără a indica un temei legal, în esenţă, şi-a a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că nu a primit răspuns la scrisorile trimise instanţei în 2 şi 3 aprilie 2015, prin care a solicitat lămuriri cu privire la imobilele ce au făcut obiectul cauzei, referindu-se totodată, în expozeul său, şi la cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză, precum şi Ia obiecţiunile formulate la acestea.
În şedinţa publică din 19 noiembrie 2015, instanţa a invocat, din oficiu, în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că motivele formulate de recurent nu se încadrează în art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului.
Examinând, cu prioritate, această excepţie, în raport de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., se constată următoarele:
Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contraria, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidenţiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.
Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca motivele formulate să se circumscrie cazurilor de nelegalitate expres şi limitativ reglementate de art. 304 pct. 1 -9 C. proc. civ.
A motiva recursul înseamnă, pe de a parte, arătarea motivelor prin identificarea unora dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar şi dezvoltarea acestora, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată, raportat la motivele de recurs invocate.
În consecinţă, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.
În speţă, prezentarea recurentului prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de faptul că nu a primit răspuns la scrisorile prin care a purtat corespondenţă cu instanţa legat de obiectul cererii deduse judecăţii şi referirile cu privire la expertizele judiciare efectuate în cauză, ce ţin de situaţia de fapt, nu permit o structurare, din punct de vedere juridic, în aşa fel încât să se poată reţine, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.
În cererea de recurs nu se fac referiri la soluţia respingerii cererii privind completarea deciziei civile nr. 52 din 01 octombrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Oradea şi nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări şi situaţii de fapt care nu au legătură cu argumentele deciziei recurate.
De altfel, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea şi evaluarea situaţiilor de fapt pot fi invocate doar în apel, nu şi în recurs.
Pentru considerentele arătate, reţinând că în speţă nu s-au invocat motive de ordine publică, Înalta Curte constată, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecăţii este nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de intimatul L.T. împotriva deciziei nr. 490A din 2 iulie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 143/83/2009.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2681/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2593/2015. Civil → |
|---|
