ICCJ. Decizia nr. 2621/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA l CIVILĂ
Decizia nr. 2621/2015
Dosar nr. 1484/93/2012
Şedinţa publică din 20 noiembrie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 06 octombrie 2010, sub nr. 64901174812010, reclamanţii Ş.P. şi Ş.F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii G.N., N.A.B. şi B.E.J. C.I.I., să se constate că pârâtul G.N. nu şi-a îndeplinit obligaţia de plată integrală a preţului stipulat în antecontractele de vânzare-cumpărare autentificate de B.N.P. T.C. sub nr. 809/2008, 810/2008 şi 2394-2396/2008 şi să se dispună, pe cale de consecinţă, întoarcerea executării silite în dosarele de executare nr. 436/2009, 507/2009 şi 442/2010, instrumentate de B.E.J. C.I.I., precum şi repunerea în situaţia anterioară prin desfiinţarea actului de adjudecare, reprezentat de procesul-verbal de licitaţie imobiliară din 06 aprilie 2010, predarea terenului în suprafaţă de 2.500 mp (nr. cadastrale XX, CF AA) şi a construcţiei cu destinaţia de locuinţă edificată şi nefinalizată, precum şi a terenului în suprafaţă de 2.500 mp (nr. cadastral YY, CF BB), cu cheltuieli de judecată.
Printr-o precizare depusă la termenul de judecată din 02 august 2011 reclamanţii au solicitat instituirea unui sechestru judiciar asupra imobilelor, obligarea intimatului G.N. la plata sumei de 1.117.920 RON, cu titlu de sancţiune contractuală, rezultată din neexecutarea celor două antecontracte, şi la plata unor despăgubiri evaluate provizoriu la suma 10.000 RON pentru fiecare dintre ei.
În drept, acţiunea civilă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 4041-3, art. 111 C. proc. civ. şi art. 969 C. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 964 din 15 martie 2012, Judecătoria Cornetu a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 1484/93/2012, iar la termenul din 04 iunie 2013 apelanţii-reclamanţi au formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei Societatea Profesională de Executori Judecătoreşti D.C.A.
Prin sentinţa nr. 1905 din 11 iulie 2013, Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti D.C.A. şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca inadmisibile, capetele de cerere având ca obiect constatarea neîndeplinirii obligaţiei de plată a preţului de către pârâţii G.N. şi G.F. şi desfiinţarea actului de adjudecare şi a procesului-verbal de licitaţie imobiliară încheiat la data de 06 aprilie 2010; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor G.N. şi G.F. cu privire la instituirea sechestrului judiciar şi a respins această cerere ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, cererea de instituire a sechestrului judiciar, formulată împotriva pârâţilor N.A.B. şi Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti din România; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâţilor G.N., G.F., N.A.B. şi Casa de Asigurări a Executorilor Judecătoreşti din România la plata sumei de 137.000 de euro, precum şi la plata despăgubirilor în cuantum de 10.000 RON, către fiecare reclamant.
Prin decizia nr. 190 din 17 aprilie 2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi Ş.P. şi Ş.F. împotriva sentinţei nr. 1905 din 11 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamanţii Ş.P. şi Ş.F. au formulat recurs, în termenul legal, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 09 iunie 2015.
În motivare, au arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii şi a interpretat eronat cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată şi prin cererile precizatoare. Astfel, au susţinui că obiectul litigiului constă într-o acţiune în despăgubiri ce rezultă din nerespectarea de către pârâţi a clauzelor antecontractelor, precum şi din evacuarea abuzivă la care reclamanţii au fost supuşi.
De asemenea, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de lipsa de rol activ a instanţei, care a respins cererea de probatorii şi a soluţionat greşit solicitarea privind angajarea răspunderii personale a executorului judecătoresc pentru culpă profesională.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii-părâţi Biroul Executorului Judecătoresc C.l.I., G.N., G.F. şi intimata-intervenientă în nume propriu Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti D.C.A. au invocat excepţia nulităţii recursului din perspectiva neîncadrării motivelor în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În recurs nu au fost administrate probe, conform dispoziţiilor art. 305 C. proc. civ.
Analizând recursul din perspectiva excepţiei de nulitate, a cărei analiză este prioritară, în raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită, pentru argumentele ce succed:
Conform art. 3021 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac şi dezvoltarea acestora.
Din aceste prevederi legale, coroborate cu cele ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., care reglementează limitativ cazurile de modificare şi de casare, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică argumentele de natură juridică pentru care recurentul înţelege să critice hotărârea atacată.
Recursul declarat în cauză nu se circumscrie acestor dispoziţii legale, întrucât, din conţinutul memoriului căii de atac nu rezultă care sunt motivele de nelegalitate pe care aceasta este fundamentată, deoarece reclamanţii nu au combătut soluţia instanţei de apel, care a dispus respingerea apelului formulat împotriva sentinţei nr. 1905 din 11 iulie 2013, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă.
Ca atare, reclamanţii au arătat că instanţa de apel a reţinut în mod greşit situaţia de fapt dedusă judecăţii şi a interpretat eronat cadrul procesual fixat prin cererea de chemare în judecată şi prin cererile precizatoare. De asemenea, şi-au exprimat nemulţumirea faţă de lipsa de rol activ a instanţei, care a respins cererea de probatorii şi a soluţionat greşit solicitarea privind angajarea răspunderii personale a executorului judecătoresc pentru culpă profesională.
Astfel, ignorând specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căruia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greşita aplicare a legii de către instanţele fondului, recurenţii-reclamanţi deduc judecăţii aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului şi de evaluare a acestuia de către instanţele anterioare.
În felul acesta, nesocotesc reglementarea şi conţinutul motivelor de recurs (art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.) care permit controlul de legalitate în limite precis determinate, cărora le exced aspectele legate de administrarea probelor (în contextul abrogării pct. 10 şi 11 din art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000).
Fiind în eroare, astfel cum s-a arătat, asupra funcţiei căii extraordinare de atac a recursului - de a asigura exclusiv controlul de legalitate - recurenţii--reclamanţi deduc judecăţii aspecte care sunt lăsate de legiuitor exclusiv în competenţa instanţelor fondului, vizând administrarea probelor, evaluarea şi aprecierea asupra acestora şi, corelativ, determinarea situaţiei de fapt.
Pe de altă parte, modalitatea în care pârâţii au înţeles să motiveze recursul nu se subsumează nici criticilor care să poată fi încadrate, din oficiu, într-unul din cazurile de casare sau de modificare prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., aşa cum permit prevederile art. 306 alin. (2) din acelaşi aci normativ.
Faţă de aceste considerente şi având în vedere ca în cererea de recurs nu se regăsesc critici propriu-zise ale deciziei instanţei de apel, care face obiectul controlului de legalitate în cauză, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., coroborat cu art. 303 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Ş.P. şi Ş.F. împotriva deciziei nr. 190A din 17 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IIl-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2685/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2640/2015. Civil → |
|---|
