ICCJ. Decizia nr. 2685/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2685/2015
Dosar nr. 1230/46/2013
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2015
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 04 aprilie 2013, petenta Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” Bucureşti a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea deciziilor civile nr. 61/A din 23 mai 2011 şi nr. 75/A din 30 iunie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti.
Prin încheierea de şedinţă din data de 29 mai 2014, curtea de apel a stabilit că Serviciul Român de Informaţii dobândeşte în cauză calitatea de revizuent, prin lege, conform dispoziţiilor art. 3 din O.U.G. nr. 114/2013, urmând să aibă această calitate alături de revizuenta iniţială.
Prin decizia civilă nr. 115 din 22 ianuarie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a respins cererea de revizuire formulată de revizuenții Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” Bucureşti și Serviciul Român de Informaţii și a obligat revizuenții la plata sumei de 940 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimații M.A., D.L. și H.A.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel a avut în vedere următoarele considerente:
Excepția tardivității cererii de revizuire nu a fost analizată separat de instanță, deoarece curtea de apel a reținut că motivele formulate în susținerea acestei excepții țin de fondul cererii de revizuire. În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei civile nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel a constatat că această din urmă decizie face corp cu hotărârea finală, astfel încât este supusă acelorași căi de atac ca şi hotărârea finală. Cum desființarea hotărârii finale ar implica şi desființarea hotărârii intermediare, ce are caracterul unei încheieri interlocutorii, în mod corect cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva ambelor hotărâri.
Cu privire la fondul cererii de revizuire, curtea de apel a constatat următoarele:
Prin decizia civilă nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Pitești a admis cererea de revizuire formulată, în temeiul art. 322 pct. 9 C. proc. civ., de revizuenții M.A., D.L. și H.A., a schimbat decizia civilă nr. 177/A din 05 noiembrie 2003 pronunțată de aceeași instanță şi a fixat termen pentru judecata apelului formulat împotriva sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea. Rejudecând apelul, prin decizia civilă nr. 75/A din 30 iunie 2011, Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții M.A., D.L. și H.A. şi de pârâții Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” şi Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Curtea de Apel a apreciat că înscrisurile invocate de revizuentă nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. pentru a fi considerate înscrisuri noi.
Astfel, o parte din înscrisurile depuse în susținerea cererii de revizuire nu au fost descoperite după darea hotărârii, întrucât se regăsesc în Dosarul nr. 346/46/2011, fiind depuse în recurs sau în apel, şi anume cele referitoare la titlurile de proprietate şi cererile de reconstituire, declarațiile atașate cererilor de reconstituire, referatul întocmit de ing. S.A.P.
În ceea ce privește declarația dată de S.A.P. în calitate de martor şi raportul de expertiză tehnică judiciară din Dosarul nr. 3795/C/2002, despre care se susține ca au fost primite la data de 16 aprilie 2013, instanța a reținut că nu reprezintă înscrisuri, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., iar toate celelalte înscrisuri invocate în susținerea cererii de revizuire au fost eliberate de diverse instituții, la cererea revizuentei.
Prin urmare, în opinia instanței, toate înscrisurile invocate de revizuente nu au calitatea de înscrisuri noi, întrucât revizuentele nu au făcut dovada imposibilității de prezentare a înscrisurilor dintr-un motiv mai presus de voința lor, în condițiile în care înscrisurile au fost eliberate de diverse instituții (Arhivele Naționale, O.C.P.I. Vâlcea, Primăria Băile Olănești, Direcția Silvică Vâlcea, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților), la solicitarea revizuentei, cerere care putea fi făcută oricând pe parcursul soluționării cauzei în prima instanță, apel sau în recurs.
Condiția ca înscrisul să nu fi putut fi procurat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții sau întrucât a fost reținut de partea potrivnică nu este îndeplinită dacă înscrisul putea fi obținut şi depus la dosar prin diligenta părții.
Întrucât înscrisurile depuse în susținerea cererii de revizuire s-au aflat în permanență la Arhivele Naționale sau în arhivele altor instituții şi au putut fi procurate la solicitarea revizuentei, nu este îndeplinită condiția mai sus enunțată. Simpla necunoaștere a unor înscrisuri care ar fi avut legătură cu cauza şi care puteau fi obținute prin diligența părții interesate nu reprezintă o împrejurare mai presus de voința sa, pentru a putea fi invocată în cererea de revizuire.
În consecință, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 5 teza I C. proc. civ., instanța a respins cererea de revizuire.
1. Împotriva deciziei civile nr. 115 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, și a încheierii interlocutorii de la termenul de judecată din data de 26 iunie 2014, în termen legal a declarat și motivat recurs Serviciul Român de Informaţii – U.M. XX.
Prin motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., recurentul formulează următoarele critici de nelegalitate:
Urmare a depunerii la dosar a Protocolului de predare-preluare cu nr. 1642461 din 23 ianuarie 2014, încheiat în baza O.U.G. nr. 114/2013, între Serviciul Român de Informaţii şi Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, cu privire la transmiterea imobilului Complex Palat O. din proprietatea publică a statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, în administrarea Serviciului Român de Informaţii, prin încheierea din data de 29 mai 2014, Curtea de Apel Piteşti a dispus introducerea recurentului în această cauză în calitate de revizuent, alături de revizuenta Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” care şi-a păstrat această calitate procesuală, astfel că cele două instituţii s-au aflat în situaţia de coparticipare procesuală activă reglementată de art. 47 - 48 C. proc. civ.
Dobândind această calitate procesuală, şi în conformitate cu dispoziţiile art. 48 C. proc. civ., prin notele de ședinţă depuse pentru termenul de judecată din data de 29 mai 2014, recurentul și-a precizat propria poziţie procesuală în sensul că, în susţinerea cererii sale de revizuire înţelege să formuleze aceleaşi critici învederate şi de către Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, pe care le susţine cu un material probatoriu descris în notele de şedinţă şi anexat acestora.
Materialul probator este format din înscrisuri noi care nu au fost cunoscute de instanţă deşi existau la aceea dată şi care au un caracter determinant fiind apte de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată, în conformitate cu prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Cu toate acestea, prin încheierea interlocutorie pronunţată în şedinţa publică din data de 26 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti a îndepărtat aprioric de la examinare înscrisurile doveditoare depuse de recurent, afirmând că prin administrarea acestor înscrisuri s-ar produce o modificare a cererii revizuentei Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” şi că aceasta nu este permisă decât la prima zi de înfăţişare, invocând dispoziţiile art. 132 C. proc. civ.
Dispoziţia instanţei este nelegală. Înscrisurile au fost depuse de revizuenta Serviciul Român de Informaţii la primul termen de înfăţişare în care a dobândit această calitate procesuală, odată cu depunerea Protocolului de predare-preluare cu nr. 1642461 din 23 ianuarie 2014.
Prezentarea înscrisurilor noi de către revizuenta Serviciul Român de Informaţii nu poate fi considerată ca o modificare a cererii revizuentei Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, deoarece cele două se află într-o poziţie procesuală de coparticipare activă în care acţionează principiul independenţei procesuale statuat la art. 48 C. proc. civ.
Reglementând procedura soluţionării cererii de revizuire, C. proc. civ. precizează la art. 324 alin. (4) faptul că termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5, din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă, dar nu prevede obligaţia de a depune înscrisurile odată cu cererea de revizuire şi nici nu introduce interdicţia ca revizuentul, descoperind şi alte înscrisuri noi, să nu le poată prezenta instanţei în sprijinul cererii sale, atâta vreme cât judecata revizuirii se află în etapa procedurală de administrare a probatoriului.
Ţinând cont de faptul că la aceea dată nu se depăşise prima etapă a procesului, respectiv etapa scrisă, sens în care la termenul de judecată din 19 iunie 2014 instanţa a admis intimaţilor o nouă cerere de depunere a unor înscrisuri, în cauză nu s-a făcut o aplicare corectă a unui principiu fundamental al procesului civil - principiu egalităţii armelor - statuat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care constă în posibilitatea acordată părţilor de a participa în mod activ şi de a beneficia de un tratament egal în prezentarea şi argumentarea drepturilor lor, precum şi a probelor pe care acestea se întemeiază.
Pe fondul cauzei, recurentul arată că cererea de revizuire este îndreptată împotriva deciziei civile nr. 61/A din 23 mai 2013 şi a deciziei civile nr. 75/A din 30 iunie 2011, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în soluţionarea apelului şi nu a recursului.
Prin urmare, dacă înscrisurile care au fost descoperite ulterior pronunţării soluţiei date în apel au fost utilizate şi în cadrul unei alte căi de atac, cum este recursul, nu înseamnă că au fost cunoscute şi de judecătorul care s-a pronunţat în apel.
Se mai susține că, prin precizările făcute de expertul S.I. în cadrul Raportului de expertiză tehnică judiciară aflat la dosarul cauzei şi în special prin completarea adusă ca răspuns la obiecţiuni, se arată foarte clar că suprafaţa de teren revendicată nu excede suprafeţei de teren pe care este amplasat Palatul O., palatul fiind construit chiar pe această suprafaţă de teren, în fapt, pe lângă acest palat, terenul respectiv fiind afectat şi de alte construcţii (bazine apă, magazii, chioşc, bazine carburant, terase, scări, staţie pompare şi alte construcţii).
Prin urmare, la pronunţarea deciziei a cărei revizuire se cere, instanţa de judecată a avut o percepţie greşită asupra stării de fapt stabilită în hotărârea atacată, astfel că nu a ţinut cont de existenţa dreptului de proprietate al statului asupra construcţiilor edificate pe terenul revendicat.
Înscrisurile depuse în sprijinul cererii de revizuire reprezintă înscrisuri noi conform cerinţelor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în sensul că nu au fost cunoscute de instanţa ce a pronunţat cele două decizii supuse revizuirii, deşi existau la aceea dată, și au un caracter determinant, fiind apte de a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată, aspecte ce au fost clarificate şi prin intermediul raportului de expertiză judiciară întocmit în acest scop de expertul T.M.I., depus pentru termenul din data de 23 octombrie 2014.
Recurentul arată că este îndeplinită şi condiţia referitoare la lipsa posibilităţii de înfăţişare a acestor înscrisuri noi, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii. Împrejurarea edificării unor construcţii pe terenul ce face obiectul acestui litigiu a fost relevată încă de la judecata în primă instanţă a acestui litigiu. Mai mult, în soluţionarea apelului formulat împotriva sentinţei, Curtea de Apel Piteşti reţine că soluţionarea acestui litigiu nu poate fi realizată pe baza legii comune, ci se impune aplicarea legii speciale, lege care conţine soluţiile pentru evitarea încălcării dreptului de proprietate al statului asupra construcţiilor edificate pe terenurile revendicate.
Or, în situaţia în care, în toate aceste etape procesuale a fost stabilită existenţa Complexului „Palat O.” pe terenul revendicat de intimaţi, era imposibil de prevăzut de către părţi că ulterior, printr-o eroare inexplicabilă, o altă instanţă de judecată, în revizuire, va aprecia, fără nici un motiv, că ansamblul de construcţii Palat O. se află în afara terenului revendicat de intimaţi.
Astfel, devine evident faptul că nu a existat nici un motiv pentru care revizuenta Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” să fi căutat „înscrisuri noi” pentru a dovedi o stare de fapt cunoscută de către părţile litigiului şi recunoscută prin actele procesuale arătate, şi, cu atât mai mult, este evident că nici Serviciul Român de Informaţii nu a avut posibilitatea de a înfăţişa aceste înscrisuri noi, care dovedesc în mod neîndoielnic realitatea existenţei Complexului „Palat O." pe terenul revendicat de intimaţi.
În egală măsură, înscrisurile ce au intrat în posesia Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, primite de la alte instituţii ale statului după pronunţarea celor două decizii supuse revizuirii, sunt în măsură să evidenţieze încă două erori în înţelegerea stării de fapt, de natură a conduce la modificarea soluţiei pronunţate: faptul că la data pronunţării celor două decizii atacate moştenitorii numitului B.D. beneficiaseră deja de reconstituirea dreptului de proprietate a autorului lor pentru suprafaţă de teren pe care acesta o mai deţinea în proprietate la momentul la care autorităţile comuniste i-au preluat în mod abuziv averea, și faptul că amplasamentul complexului „Palat O.” este integrat terenului cunoscut sub denumirea „L.G.”, înstrăinat de B.D. către Banca M. & Co SA, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1919.
Şi în acest caz, caracterul de noutate al înscrisurilor a fost certificat prin raportul de expertiză depus de expertul judiciar M.I., ele nu au fost cunoscute de instanţa ce a pronunţat cele două decizii supuse revizuirii, deşi existau la aceea dată, dar nu au putut fi prezentate de către revizuentă întrucât nu era în posesia acestor documente şi nici nu avea cunoştinţă despre existenţa lor.
Un exemplu relevant, din această perspectivă, este răspunsul primit de la Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Vâlcea prin adresa din 2014, unde se menţionează că documente de arhivă cu relevanţă asupra terenului aflat în litigiu nu au fost transmise şi la solicitarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” întrucât au fost primite ulterior acestei solicitări.
2. Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” critică decizia instanței de apel pentru următoarele considerente, pe care le întemeiază pe prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.:
Atâta timp cât instanţa a reţinut coparticiparea procesuală a Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” şi a Serviciului Român de Informaţii în calitate de revizuente, era obligată să analizeze ambele înscrisuri noi, atât cele depuse de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” cât şi cele depuse de Serviciului Român de Informaţii.
Faptul că o parte din înscrisurile noi invocate în prezentul dosar s-au depus ulterior cererii de revizuire (lucru justificat inclusiv de faptul ca Serviciul Român de Informaţii nu a fost parte în dosar decât începând cu data de 08 mai 2014), nu încalcă dispoziţiile art. 324 pct. 4 C. proc. civ. care se referă strict la termenul de depunere a cererii de revizuire şi nu la probatoriului cererii.
Totodată, instanţa nu a făcut nici o referire la hărţile obţinute de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” de la de la Direcţia Topografică Militară - Ministerul Apărării Naţionale (U.M. WW Bucureşti) la data de 30 aprilie 2013 (anterior secretizate), iar refuzul analizării acestora încalcă principiul disponibilităţii și prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Recurenta susține că instanţa de apel a avut o conduită contradictorie: a indicat expertului care a întocmit raportul dispus din oficiu să se limiteze la analiza unor anumite înscrisuri (depuse doar de Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” până la un anumit termen), iar în considerentele hotărârii a analizat parţial şi alte înscrisuri decât cele indicate expertului.
Totodată, în mod nelegal, instanţa de apel a exclus din categoria înscrisurilor (fără a le mai analiza), o declaraţie de mator dintr-un alt litigiu şi un raport de expertiză din acel litigiu (Dosarul 3795/C/2002, înscrisuri primite la data de 16 aprilie 2013 de la Spitalul de Urgenţă E.) și nu a făcut nici un fel de apreciere cu privire la înscrisurile depuse de Serviciul Român de Informaţii.
Recurenta arată că hărţile de la Direcţia Topografică Militară - Ministerul Apărării Naţionale (U.M. WW Bucureşti), depuse împreună cu procesul verbal la dosar la data de 08 mai 2013 au avut caracter secret și că simplul fapt că anumite înscrisuri se regăseau la Arhivele Naţionale sau la Primărie nu este suficient în a aprecia că nu a existat o împrejurare mai presus de voinţa părţilor în a le înfățișa, cu atât mai mult cu cât Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” a solicitat în repetate rânduri înscrisuri de la aceste instituţii, fără a le primi.
Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, prin adresa din 10 aprilie 2013, înregistrată la Arhivele Naţionale Vâlcea din 11 aprilie 2013, a solicitat eliberarea în copie a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1919-1951 de către B.D., contractele de vânzare-cumpărare încheiate în perioada 1951-1960 de E.B., registrul de recensământ agrar din 1941 pentru zona Băile Herculane şi sentinţa civilă nr. 5 din 22 noiembrie 1944 a Tribunalului Vâlcea.
La această adresă, Arhivele Naţionale Vâlcea nu au dat curs. Eliberarea în copie a contractelor de vânzare-cumpărare s-a realizat de către Arhivele Naţionale Vâlcea, la solicitarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” din 30 mai 2013 transmisă Secretariatului General al Guvernului şi trimisă la Arhivele Naţionale Vâlcea (înregistrată din 10 iunie 2013), aşa cum rezultă şi din adresa din 17 iunie 2013. Or, această situaţie de fapt nu poate fi considerată culpa revizuentelor.
Recurenta susține că înscrisurile depuse sunt înscrisuri noi și dovedesc că intimaţii nu (mai) puteau beneficia de restituirea în natură a unei suprafeţe de teren mai mare decât cea deţinută de autorul lor, întrucât deja beneficiaseră de restituirea unei proprietăţii în suprafaţa de 196.7935 ha în Băile Olăneşti, care include teren în zona solicitată - „Zona P. şi S.M.”.
Având în vedere ca prin actul de vânzare - cumpărare din anul 1919, B.D. a înstrăinat Băncii M. & Co întreaga moşie O., cu excepţia unei suprafeţe de „cel mult 150 ha”, vânzare confirmată şi de extrasul din cartea de hotărnicie a proprietăţii, datele din Ordonanţa din 1897 invocată în cererea iniţială se schimbă. Declaraţia dată de S.A.P. în calitate de martor şi raportul de expertiză tehnică judiciară din Dosarul nr. 3795/C/2002 dovedesc că încălcările constatate de hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Drăghici contra României a se fi făcut în anul 2004, erau deja remediate.
Documentaţia de la Primăria Oraşului Băile Olănești primită la data de 24 aprilie 2013 cuprinde toate documentele depuse de petenţi în susţinerea cererilor de retrocedare a terenurilor pe Legea fondului funciar şi titlurile de proprietate eliberate; din cererile depuse de intimaţi rezultă explicit că acelaşi teren „S.M.” l-au solicitat şi l-au şi obţinut în echivalent sau pe acelaşi amplasament în temeiul Legii fondului funciar, până în 2009.
Hărţile de la Direcţia Topografică Militară - Ministerul Apărării Naţionale (U.M. WW Bucureşti) cu privire la terenul în litigiu, primite la data de 30 aprilie 2013 (depuse deja împreună cu procesul verbal la dosar la data de 08 mai 2013) oferă repere privind amplasamentele terenurilor, iar adresa formulată către Prefectura Judeţului Vâlcea la data de 12 ianuarie 1946 - din care rezultă suprafaţa deţinută de Societatea O. - 3.486 ha, probează că B.D. nu mai deţinea terenul înstrăinat către M. & Co, pentru ca moştenitorii săi să îl poate pretinde. Contracte vânzare - cumpărare teren încheiate de B.E., după anul 1951, comunicate de A.N.C.P.I. la data de 08 mai 2013, probează faptul că unica moştenitoare a lui B.D., şi anume B.E., a continuat să înstrăineze terenuri din patrimoniul lui B.D. şi după anul 1945.
Aceste înscrisuri noi ar fi putut împiedica admiterea primei revizuiri solicitată de reclamanţi deoarece prin decizia nr. 61/A din 23 mai 2011, Curtea de Apel Pitești a admis prima cerere de revizuire a intimaţilor din prezenta cauză, reţinând printre altele că încălcările constatate prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Drăghici contra României continuă să se producă şi nu pot fi remediate în nici un alt mod. Or, înscrisurile noi ar fi probat că încălcările s-au remediat între timp.
Prin întâmpinarea formulată, intimații M.A., D.L. și H.A. au invocat următoarele excepții: excepția lipsei calității procesuale active și a interesului revizuentei Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” Bucureşti, ca urmare a transmisiunii calității procesuale care a operat în favoarea Serviciului Român de Informaţii prin O.U.G. nr. 114/2013, precum și excepția lipsei de interes a Serviciului Român de Informaţii, ca urmare a emiterii deciziei nr. 67 din 20 februarie 2015 de punere în executarea a sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul de fond.
În temeiul art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 137 C. pen., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepțiile invocate prin întâmpinarea formulată de intimați.
Excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei interesului în ceea ce o privește pe revizuenta Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” Bucureşti au fost motivate pe împrejurarea că a operat o transmitere a calității procesuale de la această revizuentă, în favoarea Serviciului Român de Informaţii. În opinia intimaților, odată ce calitatea procesuală a fost transmisă Serviciului Român de Informaţii, revizuenta Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” nu mai are calitate procesuală activă și nici interes în promovarea prezentei cereri de revizuire.
Înalta Curte constată că, într-adevăr, prin art. 3 alin. (5) din O.U.G. nr. 114/2013 s-a prevăzut că: „La data semnării protocolului de predare-primire, Serviciul Român de Informaţii se subrogă în toate drepturile Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” în legătură cu activitatea aferentă imobilului prevăzut la art. 2, inclusiv în cele izvorâte din litigii, precum și în convențiile și contractele încheiate potrivit legii.” Este, de asemenea, adevărat că protocolul de predare-primire a fost semnat și că imobilul prevăzut la art. 2, la care face trimitere norma citată, este cel din prezenta cauză.
Însă, prin Legea nr. 42 din 17 martie 2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 114/2013, art. 5 alin. (3) a fost modificat, în sensul că a fost exclusă subrogarea Serviciului Român de Informaţii în drepturile Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” izvorâte din litigii și în convențiile și contractele încheiate potrivit legii, fiind menținută subrogarea numai în ceea ce privește „activitatea aferentă” imobilului în cauză.
Prin urmare, Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” a rămas titulara drepturilor izvorâte din litigii în legătură cu imobilul în cauză, astfel încât această parte își păstrează calitatea procesuală activă și interesul în promovarea prezentei cereri de revizuire. În plus, Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” a fost parte în fazele procesuale anterioare prezentei căi extraordinare de atac, iar în judecarea revizuirii, care reprezintă o etapă procesuală a aceluiași litigiu, cadrul procesual anterior urmează a fi păstrat.
Excepția lipsei de interes a Serviciul Român de Informaţii a fost argumentată de intimați prin faptul că, această parte a emis decizia nr. 67 din 20 februarie 2015 de punere în executarea a sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Este adevărat că Serviciul Român de Informaţii a emis decizia nr. 67 din 20 februarie 2015 prin care a admis cererea de restituire a terenului în suprafață de 68.086,6 mp. în favoarea persoanelor îndreptățite M.A., D.L. și H.A., în condițiile menționate în cuprinsul acestei decizii.
Respectiva decizie a reprezentat punerea în executarea a sentinței civile nr. 361 din 17 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Însă, împrejurarea că Serviciul Român de Informaţii a emis decizia nr. 67 din 20 februarie 2015 în executarea unei obligații stabilite în sarcina sa printr-o hotărâre judecătorească nu poate reprezenta un argument pentru a susține lipsa de interes a acestei părți în promovarea unei cereri de revizuire.
Interesul, ca o condiţie de exerciţiu a acțiunii civile, reprezintă folosul practic urmărit prin iniţierea actului de procedură și atâta timp, cât partea urmărește retractarea hotărârii pronunțate, prin promovarea unei cereri de revizuire, acest folos practic există și nu poate fi înlăturat de faptul că, anterior exercitării căii de atac, parte și-a îndeplini obligația legală de a pune în executate o hotărâre judecătorească.
În consecință, Înalta Curte constată că toate excepțiile formulate prin întâmpinare sunt nefondate, urmând a le respinge.
Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, urmând a le admite pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de la termenul de judecată din data de 29 mai 2014, Curtea de Apel Pitești a dispus următoarele: „(…) stabilește cadrul procesual, în sensul că Serviciul Român de Informaţii dobândește calitatea de revizuientă, prin lege (…), însă în același timp va rămâne și revizuienta inițială (…), ambele părți urmând a avea această calitate.” La același termen de judecată, instanța a dispus efectuarea unui raport de expertiză, consemnând în dispozitivul încheierii că, prin expertiză, urmează a se stabili „dacă înscrisurile pretins a fi noi (conform precizărilor revizuienților aflate la dosar) au fost folosite sau nu în judecățile anterioare, cu relevanță juridică directă asupra imobilului în litigiu”.
La termenul de judecată ce a urmat, Serviciul Român de Informaţii a învederat instanței că, deși în adresa înaintată expertului s-a precizat în mod corect că acesta trebuie să verifice „caracterul de noutate a documentelor depuse în sprijinul cererii de revizuire”, în încheierea de ședință s-a făcut referire numai la înscrisurile depuse la dosar. A solicitat totodată instanței să aibă în vedere și înscrisurile depuse de revizuentul Serviciul Român de Informaţii, aflate la dosar.
Curtea de Apel a respins această solicitare, prin încheierea de la termenul de judecată din data de 26 iunie 2014. Instanța și-a motivat decizia prin faptul că revizuentul Serviciul Român de Informaţii s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile revizuentei Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”.
Înalta Curte constată că dispozițiile instanței sunt contradictorii și, prin aceasta, afectează drepturile procesuale ale părților.
Astfel, pe de o parte, curtea de apel, prin încheierea de la termenul de judecată din data de judecată din data de 29 mai 2014 a admis că ambele părți, atât Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, cât și Serviciul Român de Informaţii au calitatea de revizuente în cauză, pentru ca ulterior, prin încheierea din data de 26 iunie 2014 să respingă cererea Serviciului Român de Informaţii de a analiza înscrisurile depuse de această parte în calitate de revizuentă, cu motivarea că Serviciul Român de Informaţii s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale ale Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”.
Dacă revizuenta Serviciului Român de Informaţii a dobândit această calitate în condițiile stabilite prin încheierea de la termenul de judecată din data de judecată din data de 29 mai 2014, atunci condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire în privința sa trebuiau analizate prin raportare la înscrisurile prin care această parte a înțeles să susțină cererea de revizuire și pe care le-a indicat ca fiind cele de la dosarul curții de apel. În schimb, dacă Serviciul Român de Informaţii s-a subrogat în drepturile și obligațiile procesuale la revizuentei Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”, așa cum instanța a consemnat în încheierea de la termenul de judecată din data de 26 iunie 2014, nu putea prelua decât drepturile procesuale ale părții căreia i s-a subrogat, fiind ținut de limitele cererii de revizuire inițial formulate de acea parte.
Sub aceste aspecte ale cadrului procesual, hotărârea recurată este contradictorie, iar stabilirea corectă a limitelor judecății în care este învestită instanța și a părților antrenate în litigiu este o condiție prealabilă analizării fondului cererii de revizuire.
Constatând că, în cauză nu există o determinare coerentă a cadrului procesual, criticile formulate în acest sens prin motivele de recurs fiind întemeiate, Înalta Curte nu poate exercita controlul judiciar de legalitate și nu poate răspunde motivelor de recurs care vizează condițiile de fond ale cererii de revizuire formulate în cauză.
Prin urmare, în temeiul art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, după stabilirea cadrului procesual, instanța de apel va analiza condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire reglementate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. fără a dispune efectuarea unui raport de expertiză care să stabilească dacă înscrisurile pretinse a fi noi au fost sau nu folosite în judecățile anterioare, așa cum s-a consemnat în încheierea din data de 29 mai 2014. Dacă respectivele înscrisuri au fost sau nu folosite în fazele procesuale anterioare nu poate constitui un obiectiv asupra căruia să se pronunțe specialiști prin intermediul unei expertize, în condițiile art. 201 C. proc. civ., ci reprezintă atributul exclusiv al instanței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile lipsei calităţii procesuale active și lipsei de interes a recurentei revizuente Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat – Bucureşti, precum și cea a lipsei de interes a recurentului revizuent Serviciul Român de Informaţii.
Admite recursurile declarate de revizuenta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 115 din 22 ianuarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, şi de revizuentul Serviciul Român de Informaţii – U.M. XX împotriva aceleiaşi decizii şi împotriva încheierii de şedinţă din 26 iunie 2014 a aceleiaşi instanţe.
Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2683/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2621/2015. Civil → |
|---|
