ICCJ. Decizia nr. 2683/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2683/2015
Dosar nr. 34/118/2004
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2015
Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
1. Hotărârea instanţei de apel
Prin decizia civilă nr. 35/C din 27 aprilie 2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a admis apelul formulat de reclamanţii R.K. şi C.Ş.G. împotriva sentinţei civile nr. 1277 din 04 decembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia civilă.
A schimbat în parte sentinţa, în sensul că, anulând decizia nr. 810 din 09 iunie 2004, a constatat că reclamanta R.K. este îndreptăţită la măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale pentru suprafaţă de 137.965,50 mp (13 ha şi 7.965,50 mp), iar reclamantul C.Ş.G. este îndreptăţit la măsuri reparatorii doar pentru suprafaţa de 52.837 mp (5 ha şi 2.837 mp).
A constatat că reclamanta este îndreptăţită şi la măsuri reparatorii pentru edificatele având o suprafaţă construită totală de 5.114,32 mp şi identificate prin expertiza tehnică imobiliară C.M. cu notaţiile 1, 1A, 5, 5A, 14, 26, 31, 36, 38, 39, 40, 42, 47, 49, 46 şi 52 şi gard de zidărie.
A stabilit că măsurile reparatorii cuvenite pentru toate aceste bunuri imobile sunt cele compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Cap. III din Legea nr. 165/2013, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi 7 din acelaşi act normativ.
A obligat pe pârâta SC M.O. SA, prin lichidator, să întocmească decizia cu propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru aceste imobile, în favoarea reclamanţilor şi să o transmită Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.
A respins celelalte pretenţii ale reclamanţilor şi cererea de restituire în natură.
A menţinut dispoziţiile primei instanţe privitoare la cheltuielile de judecată în fond.
A respins apelul reclamantului C.Ş.G. şi apelul pârâtei SC M.O. SA, prin lichidator.
A admis cererea de majorare a onorariului, formulată de expert C.C., pentru suma de 1.130 RON şi a dispus achitarea acestei sume de către apelanta K.R., prin mandatar, către Biroul Local pentru Expertize Judiciare – Tribunalul Constanţa.
A obligat pe apelanta pârâtă la plata, către apelanta K.R., a sumei de 3.252 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, referitor la modalitatea de preluare a imobilului (fosta moşie P. aflată pe teritoriul administrativ actual al comunei 23 August, jud. Constanţa) şi la incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 în acest caz, nu au fost evocate critici nici în faza judecăţii în fond şi nici în apel, decizia nr. 810 din 09 iunie 2004 emisă de SC M.O. SA, contestată în acest proces, pronunţându-se pe elemente legate de lipsa calităţii de moştenitor şi a probei dreptului de proprietate.
Prin urmare, chestiunea preluării abuzive de către stat a acestui imobil – terenuri şi construcţii – în perioada de referinţă 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 nu a fost supusă controlului de legalitate, ea fiind confirmată prin probatoriul administrat, de vreme ce prin actul de donaţie din anul 1944 succesorii legali ai proprietarilor iniţiali P.E. şi soţia sa, C., încă aveau drept de dispoziţie asupra acestor bunuri, afirmându-se în act că terenul donat, de 4 ha şi 5.369 mp, se învecina la acea dată cu lotul A menţionat în actul de donaţie anterior (,,imobilul şi grădina d-nei A.R.’’).
În referire la întinderea drepturilor celor doi apelanţi reclamanţi, s-a arătat că este fără dubiu că reclamantul C.Ş.G., succesor în drepturi al notificatoarei C.A., are dreptul la măsuri reparatorii doar pentru terenul primit de bunica maternă, B.D.D.F., prin donaţia din 1930, adică pentru lotul D menţionat în actul de donaţiune din 7 noiembrie 1930 în suprafaţă de 5 ha şi 2.837 mp din terenul fostei vii şi plantaţii ale moşiei P., nu şi pentru terenurile donate celorlalţi moştenitori; în prezent lotul D se află în vatra satului M., fiind ocupat de construcţiile şi gospodăriile locuitorilor şi de căile de acces aferente.
Nu va avea drept la măsuri reparatorii pentru construcţia regăsită la data donaţiei pe acest lot D, anume ,,fosta locuinţă a grădinarului, în ruină’’, nefiind administrată nici o dovadă că acest edificiu, deteriorat în anul 1930, s-a menţinut şi ulterior datei de 06 martie 1945 şi a fost preluată ca atare de stat.
Faţă de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. a) şi art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, R.K. (succesorul legal al lui O.E.) are dreptul la măsuri reparatorii în condiţiile legii speciale pentru ceea ce primise bunicul patern, D.E., prin actul de donaţie din 1930, anume, lotul B în suprafaţă de 5 ha şi 2.836 mp, precum şi pentru ceea ce tatăl său, O.E. primise prin actul de donaţie din anul 1944 de la sora şi mătuşile sale, adică terenul de 4 ha şi 5.369 mp, dar şi pentru cota de ½ culeasă de O.E. de pe urma mătuşii lui R.A., conform certificatului de moştenitor din 25 iulie 1995 (adică ½ din dreptul aferent lotului A menţionat prin donaţia din 1930, de 7 ha şi 9.521 mp).
Probele administrate au dovedit că, după încheierea actului de donaţie din 1930, P.C. a rămas în proprietatea terenului de 4 ha şi 5.369 mp (aflat în nord-vest faţă de lotul A) şi care a intrat în patrimoniul descendenţilor în viaţă la data decesului acesteia (copiii L.L.I., A.I.R., F.D.B., nepoţii I.A. şi O.E.). Ulterior, acest teren a făcut obiectul donaţiei din anul 1944 către O.E., fiul lui D.E. Acest aspect a fost corect stabilit şi în primă instanţă.
O.E. devine, conform acestui ultim act, ,,singurul şi exclusiv proprietar al întregului teren’’.
Prin urmare, C.A. şi O.E. nu mai puteau face notificare, pe temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru eventuale cote părţi ale celorlalţi moştenitori, în patrimoniul autoarei comune P.C. nemairegăsindu-se la data de 6 martie 1945 niciun bun aflat în indiviziune între moştenitorii săi.
Acelaşi text exclude, în absenţa unei acceptări a moştenirii (astfel cum s-a întâmplat în cazul A.R.), vreo pretenţie a ambilor reclamanţi pentru lotul C primit de L.L.I. la data donaţiei din 1930, precum şi vreo pretenţie a lui O.E. (antecesorul lui R.K.), pe temeiul art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru cota parte de ½ culeasă de sora sa, I.E. (A.), de pe urma A.R., conform certificatului de moştenitor din 25 iulie 1995 – cu precizările anterioare privind ineficacitatea contractului de vânzare de drepturi succesorale autentificat din 4 iunie 2004.
În privinţa naturii măsurilor reparatorii la care sunt îndreptăţiţi apelanţii reclamanţi, în apel s-a reţinut, faţă de considerentele arătate, că pentru lotul D în suprafaţă de 52.837 mp, regăsit în vatra localităţii M., com. 23 August şi care este imposibil a fi restituit în natură, apelantul C.Ş.G. are dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Cap. III din Legea nr. 165/2013 (aplicabilă şi speţei de faţă, potrivit art. 4), puncte care se determină potrivit art. 21 alin. (6) şi (7) din acelaşi act normativ.
Pentru lotul B în suprafaţă de 52.836 mp, situat în vatra satului M., apelanta R.K. este la rândul său îndreptăţită la măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Cap. III din Legea nr. 165/2013.
Pentru terenul de 45.369 mp care a făcut obiectul donaţiei din 1944, dar şi pentru suprafaţa de 39.760,50 mp reprezentând cota de ½ culeasă de O.E. de pe urma mătuşii lui R.A. conform certificatului de moştenitor din 25 iulie 1995 (adică ½ din dreptul aferent lotului A menţionat prin donaţia din 1930, de 79.521 mp), respectiv pentru suprafaţa totală de 85.129,50 mp, apelanta K.R. nu va putea însă beneficia de restituirea în natură, ci din nou de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în condiţiile Cap. III din Legea nr. 165/2013.
Această soluţie se impune întrucât potrivit actelor de stare civilă depuse după decesul reclamantului O.E., apelanta R.K. este cetăţean al SUA.
Având în vedere că notificarea a vizat restituirea în natură şi a vechilor construcţii regăsite în proprietatea lui P.E., în apel s-a recunoscut apelantei R.K. şi dreptul la măsuri compensatorii sub formă de puncte, calculate după acelaşi algoritm, pentru edificiile poziţionate pe lotul A şi pe cel alăturat, de 4 ha şi 5.369 mp, identificate prin expertiza C.M. cu ocazia judecăţii în fond, indicate ca fiind construcţiile 1, 1A, 5, 5A, 14, 26, 31, 36, 38, 39, 40, 42, 47, 49, 46 şi 52, împreună cu gardul de zidărie, care însumează o suprafaţă construită de 5.114,32 mp.
Modalitatea de stabilire a măsurilor compensatorii pentru construcţii rezultă de altfel şi din împrejurarea relevată la termenul din 07 aprilie 2014 de către K.R., prin mandatar, în sensul că edificiile descrise prin expertiza în construcţii C.M. nu mai există, atât ele cât şi gardul împrejmuitor fiind în prezent demolate în totalitate.
Această împrejurare nu îi poate fi imputată apelantei pârâte, faţă de situaţia specială a societăţii (în insolvenţă încă din anul 2005) şi faţă de demersurile efectuate de lichidatorul G.I. SPRL pentru asigurarea pazei materiale a acestor bunuri.
Însă, această situaţie nu poate fi suportată nici de către apelanta reclamantă, care este îndreptăţită să primească în acest caz despăgubiri sub formă de puncte, în condiţiile legii, pentru starea bunurilor de la momentul notificării.
Cât priveşte apelul societăţii pârâte, care arată că nu poate fi obligată la întocmirea documentaţiei stabilite de legea specială pentru a propune măsurile reparatorii în echivalent, Curtea a înlăturat aceste critici.
Jurisprudenţa în materie a statuat că, în cazul în care persoana juridică notificată deţine numai în parte bunurile ce fac obiectul notificării, urmează să acţioneze în acord cu prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, comunicând persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat. În speţă, primind notificarea nr. 740/2001 de la autoritatea locală, societatea apelantă nu a transmis datele reieşite din evidenţa proprie către cei care au formulat cererea de restituire în natură, dispunând în iunie 2004, prin actul contestat, asupra tuturor drepturilor clamate.
Fiind în situaţia de a contesta decizia nr. 810 din 09 iunie 2004 emisă de SC M.O. SA, reclamanţii nu au avut argumente să conteste calitatea emitentului actului, de unitate deţinătoare, cu atât mai mult cu cât Primăria comunei 23 August comunicase mandatarului reclamanţilor încă din 6 decembrie 2001 că a redirecţionat solicitarea la fosta I.P.I.L.F. M. Prin urmare, potrivit legii, în dezlegarea raportului litigios, unităţii care a emis decizia contestată îi revine obligaţia de a rezolva întreaga notificare, neputându-se deroba de această sarcină din moment ce nu a acţionat conform art. 27 alin. (2) din lege.
Împrejurarea că abia în judecata apelului societatea a realizat că terenul pentru care s-a emis notificarea se suprapune doar cu cca. 1,5 ha din terenul deţinut conform Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nu este de natură să conducă la soluţia prefigurată de aceeaşi parte, anume de a lăsa nesoluţionată cererea pentru restul terenului pretins - şi care, cel puţin pentru loturile B, C şi D din actul de donaţie din 1930, era evident că ele aparţin domeniului privat al localităţii, pe ele fiind construcţiile locuitorilor satului M. şi drumurile aferente.
2. Recursul
2.1. Motive
Pârâta SC M.O. SA, prin lichidator judiciar S.I. I.P.U.R.L., a declarat recurs prin care a formulat următoarele critici:
În mod greşit a fost obligată să întocmească decizia cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii pentru toate suprafeţele de teren şi construcţiile ce fac obiectul măsurilor reparatorii, cu motivarea că nu a acţionat conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Recurenta deţine numai o parte din terenul solicitat de către reclamanţi şi a fost sancţionată de către instanţa de apel pentru că nu ar fi comunicat persoanelor îndreptăţite toate datele privind persoana deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat.
Soluţia este greşită în condiţiile în care notificarea persoanelor interesate fusese redirecţionată de autoritatea publică locală, căreia iniţial îi fusese adresată şi care, deşi cunoştea din propriile registre agricole ponderea suprafeţei deţinută de societate nu a înţeles să comunice notificatorilor această situaţie.
Fostele loturi de teren B, C şi D din moşia P. nu au fost deţinute niciodată de SC M.O. SA, ele aparţin domeniului privat al localităţii, pe ele fiind edificate construcţiile locuitorilor satului M. şi drumurile aferente.
2.2. Excepţii
Intimatul C.Ş.G. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi excepţia lipsei de interes.
În opinia intimatului, recursul este nul, în condiţiile art. 3021 C. proc. civ., întrucât recurenta nu a dezvoltat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta nu a arătat dacă apreciază decizia recurată ca fiind lipsită de temei legal sau dacă a fost dată cu aplicarea greşită a legii.
Recurenta s-a limitat să critice hotărârea arătând că ea nu putea fi obligată să emită decizie de propunere de acordare a măsurilor compensatorii, fără să arate care sunt prevederile legale pretins încălcate.
Recurenta nici nu are interes în formularea recursului pentru că a fost obligată doar la propunerea de acordare de măsuri compensatorii, nu şi la acordarea acestor măsuri.
Excepţiile nu sunt întemeiate întrucât, pe de o parte recurenta a invocat nesocotirea prevederilor art. 21 din Legea nr. 165/2013, deci criticile formulate vizează aplicarea greşită a legii materiale, astfel încât sunt susceptibile a fi încadrate în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pe de altă parte interesul în promovarea recursului rezidă în obţinerea respingerii obligării la emiterea deciziei prin care să se facă propuneri de acordare a măsurilor compensatorii.
2.3. Analiza recursului
Recursul nu este întemeiat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, dispoziţiile art. 25 sunt aplicabile şi în situaţia în care persoana juridică notificată deţine numai în parte bunurile imobile solicitate. În această situaţie persoana juridică deţinătoare va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea din imobil pe care o deţine, iar conform alin. (2), persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptăţite toate datele privind persoana fizică sau juridică deţinătoare a celeilalte părţi din imobilul solicitat. Totodată va anexa la comunicare şi copii de pe actele de transfer al dreptului de proprietate sau, după caz, de administrare. În cazul în care nu deţine aceste date persoana juridică notificată va comunica acest fapt persoanei îndreptăţite.
În soluţionarea notificării nr. 640/2001, SC M.O. SA a emis decizia nr. 810 din 9 iunie 2004 prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilului solicitat de către C.A. şi O.E., fără să comunice reclamanţilor niciun fel de date suplimentare în sensul art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Soluţia pe care a dispus-o instanţa de apel, de obligare a acestei persoane juridice să emită decizia cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru întreg imobilul ce formează obiectul notificării, iar nu doar pentru partea pe care o deţine, şi să o transmită Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor nu constituie o sancţiune aplicată de instanţă, aşa cum susţine recurenta, ci o interpretare corespunzătoare a textului enunţat.
Aceasta deoarece, dacă în prezentul litigiu, urmare a modului defectuos în care recurenta a analizat notificarea reclamanţilor, ar rămâne nesoluţionată notificarea pentru partea de imobil ce nu aparţine SC M.O. SA, reclamanţii ar fi puşi în situaţia de a nu mai putea recurge la dispoziţiile art. 27 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 şi să formuleze notificare în termen de 6 luni de la primirea, prin scrisoare recomandată, a comunicării prin care sunt înştiinţaţi în legătură cu persoana deţinătoare a terenului.
Aşadar, instanţa de apel a reţinut în mod corect că unităţii care s-a pronunţat asupra întregii notificări îi revine obligaţia de a rezolva întreaga notificare, în sensul impus de către instanţa superioară de fond.
Pe de altă parte, în respectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, entităţile învestite de lege transmit Secretariatului Comisiei Naţionale deciziile care conţin propunerea de acordare de măsuri compensatorii, întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii acestora şi documentele care atestă situaţia juridică a imobilului obiect al restituirii la momentul emiterii deciziei, inclusiv orice înscrisuri cu privire la construcţii demolate.
Prin urmare, recurenta are posibilitatea de a evidenţia, odată cu documentele pe care le transmite Secretariatului Comisiei Naţionale, împreună cu decizia cu propunere de acordare de măsuri compensatorii pentru întreg imobilul ce formează obiectul notificării, care este suprafaţa de teren pe care nu o deţine.
Faţă de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat, cu consecinţa rămânerii irevocabile a hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţiile nulităţii şi lipsei de interes în exercitarea recursului.
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.O. SA prin lichidator judiciar S.I. I.P.U.R.L. împotriva deciziei civile nr. 35/C din 27 aprilie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2686/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2685/2015. Civil → |
|---|
