ICCJ. Decizia nr. 2652/2015. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 2652/2015
Dosar nr. 20320/303/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 24 noiembrie 2015
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare formulată la 27 octombrie 2014, Casa de pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, a solicitat instanţei – în contradictoriu cu Biroul Executorilor Judecătoreşti Asociaţi B.Ş.C., D.N. şi M.I. – să dispună suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei la executare şi să anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul execuţional nr. 1266/2014.
În motivarea cererii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 711 şi 192 C. proc. civ., contestatoarea a arătat că, prin sentinţa civilă nr. 2449 din 18 septembrie 2011, pronunţată de Tribunalul Argeş, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 583/2013, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul D.F., s-a dispus anularea deciziei de pensionare din 24 februarie 2011 şi menţinerea deciziei de pensionare emisă de Casa de pensii a Ministerului Apărării Naţionale, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 164/2001.
S-a arătat că, prin sentinţa menţionată, instanţa de judecată a anulat decizia de recalculare a pensiei emisă în temeiul Legii nr. 119/2010, fără a institui în sarcina Casei de pensii sectoriale a Ministerului Apărării Naţionale o obligaţie de a menţine în plată drepturile de pensie stabilite în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat (adică, inclusiv după abrogarea acesteia la 1 ianuarie 2011). Mai mult, instanţa de judecată nu putea înlătura de la aplicare, în cazul supus judecăţii, prevederile O.U.G. nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ultraactivând dispoziţiile Legii nr. 164/2001.
S-a învederat că, în ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti irevocabile, prin care a fost anulată decizia de recalculare a pensiei, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat prin decizia nr. 9 din 10 iunie 2013, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c) – h) din Legea nr. 119/2010 „privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”, act normativ aplicabil revizuirii pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţei judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi pensiile de serviciu ale personalului diplomatic şi consular, similar O.U.G. nr. 1/2011.
Potrivit acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că „sunt supuse revizuirii şi pensiile care au făcut obiectul recalculării conform prevederilor Legii nr. 119/2010, atunci când deciziile de recalculare emise (…) au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, fiind menţinut cuantumul pensiei anterioare, fără a se putea reţine puterea de lucru judecat a acestor din urmă hotărâri”.
S-a susţinut că soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este aplicabilă, mutatis mutandis, şi în cazul fostelor pensii militare de serviciu, recalculate potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. a) – b) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.
S-a precizat că, prin aplicarea actelor normative menţionate, până în prezent reclamantului i s-a păstrat cuantumul pensiei avut în plată la 31 decembrie 2010, aşa cum, în fapt, a dispus şi instanţa de judecată prin sentinţa civilă nr. 2449 din 18 septembrie 2011.
S-a solicitat, totodată, să se cenzureze cuantumul cheltuielilor de executare, respectiv al onorariului executorului, sumă considerată a fi exagerat de mare şi neconformă cu dispoziţiile art. 39 din Legea nr. 188/2010.
Prin sentinţa nr. 986 din 06 februarie 2015, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.
S-a reţinut de către instanţă că, potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanţei de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispoziţiile de drept comun care reglementează stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, respectiv dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
S-a mai reţinut că, în concret, contestatoarea a invocat motive de contestaţie la executare care atrag atât competenţa materială a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, respectiv criticile aduse modalităţii de stabilire a cheltuielilor de executare, cât şi motive care atrag competenţa materială a Tribunalului Argeş, care a pronunţat titlul executoriu.
Astfel, prin contestaţia la executare formulată, s-a invocat intervenirea unui impediment la executarea sentinţei civile nr. 2462/2012 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 5950/109/2011, rămasă irevocabilă, constând în intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 1/2011, care a modificat prevederile legale în materia stabilirii drepturilor de pensie. Pe cale de consecinţă, soluţionarea contestaţiei la titlu prin prisma acestor motive presupune analiza dispoziţiilor legale specifice în materia pensiei şi impactul acestor dispoziţii legale asupra deciziei vizate de sentinţa civilă pusă în executare silită. Or, analiza acestor aspecte este de competenţa exclusivă a instanţei specializate în materia asigurărilor sociale.
S-a mai reţinut că, în condiţiile în care unele motive de contestaţie atrag competenţa Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, iar altele competenţa Tribunalului Argeş, având în vedere identitatea de raţiune, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş sub nr. 20320/303/2014.
În faţa Tribunalului Argeş, reprezentantul contestatoarei a susţinut că nu a înţeles să învestească instanţa şi cu o contestaţie la titlu, ci numai cu o contestaţie la executare, invocând chiar excepţia necompetenţei materiale a instanţei.
La data de 29 septembrie 2015 Tribunalul Argeş a dispus disjungerea contestaţiei la titlu de cea la executare şi s-a invocat excepţia necompetentei materiale a instanţei.
Prin sentinţa civilă nr. 1864 din 29 septembrie 2015, Tribunalul Argeş, secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenta între cele 2 instanţe, în temeiul art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei, iar potrivit art. 135 alin. (1) C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
În considerente s-au reţinut următoarele:
Potrivit art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare. În cazul urmăririi silite prin poprire, dacă domiciliul sau sediul debitorului se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul. În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului. Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.
Întrucât prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014 a fost declarat neconstituţional art. 650 alin. (1) C. proc. civ., normă cu caracter special care prevedea stabilirea competenţei teritoriale a instanţei de executare în funcţie de locul situării biroului executorului judecătoresc, pentru stabilirea instanţei de executare în sensul C. proc. civ. raportarea se face la dispoziţiile de drept comun care reglementează stabilirea competenţei teritoriale a instanţei, respectiv dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 Bucureşti, instanţa care a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite în dosarul de executare contestat.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu pot avea aplicabilitate dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât s-ar ajunge ca instanţa de executare să nu mai soluţioneze contestaţiile la executare prin simpla formulare şi a unei contestaţii la titlu.
Investită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va constata că, în speţă, competenţa materială în soluţionarea contestaţiei la executare revine Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 152 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar conform art. 153 lit. i) din acelaşi act normativ, tribunalele soluţionează în primă instanţă litigiile privind „contestaţiile împotriva măsurilor de executare silită, dispuse în baza prezentei legi”.
Sintagma „măsurile de executare silită dispuse în baza prezentei legi” se referă la măsurile de executare promovate de autorităţile prevăzute de lege şi reglementate special pentru aplicarea sistemului unic de pensii publice, în speţă Casa Naţională de Pensii Publice, casele teritoriale judeţene şi cele sectoriale, etc., printre aceste măsuri regăsindu-se, cu titlu exemplificativ, executarea debitelor datorate de pensionari cu titlu de drepturi de pensie încasate necuvenit, din diferite motive.
În speţă, actele de executare contestate nu au fost efectuate de organele investite cu autoritate publică, constituite expres pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale în materie de asigurări sociale, ci de către executorul judecătoresc, la solicitarea creditorului, pensionarul căruia trebuia să i se menţină în plată pensia de serviciu, astfel cum s-a stabilit prin titlul executoriu.
Prin urmare, se va constata că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 153 lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci dispoziţiile art. 713 alin. (1) C. proc. civ., care dau soluţionarea contestaţiei la executare în competenţa instanţei de executare, în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau sediul debitorul, respectiv Judecătoria sectorului 6 care, de altfel, a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită, în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 noiembrie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2640/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2655/2015. Civil → |
|---|
