ICCJ. Decizia nr. 410/2015. Civil. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA A II-A CIVILĂ
Decizia nr. 410/2015
Dosar nr. 7635/30/2012
Şedinţa publică din 10 februarie 2015
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 249 din 8 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă, s-a respins cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanta SC V.S. SRL prin administratori judiciari Casa de insolvenţă Transilvania - Filiala Braşov SPRL şi C. SPRL în contradictoriu cu pârâta SC E. SRL prin SCP A. & Q.C. SPRL, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a constatat că prin cererea formulată, reclamanta SC V.S. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC E. SRL solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a Contractelor nr. 118 din 17 mai 2009, 119 din 27 mai 2009, 158 din 14 august 2009, 163 din 14 august 2009, 497 din 22 decembrie 2009 încheiate de părţi, cu toate consecinţele ce decurg din constatarea nulităţii absolute a acestora, inclusiv a protocolului din data de 22 decembrie 2009.
Prima instanţă a considerat că cererea este neîntemeiată, având în vedere că în realizarea contractului nr. J01/2008 încheiat în anul 2008, între reclamanta SC V.S. SRL şi Compania Naţională de Drumuri şi Poduri Bucureşti, pentru continuarea şi realizarea lucrării „Ocolitoare Timişoara", reclamanta a încheiat o serie de contracte de închiriere utilaje şi spaţii cât şi livrare de mărfuri cu pârâta SC E. SRL, pe care le repudiază invocând faptul că au o cauză ilicită constând în aceea că SC E. SRL i-a impus preţuri spre a obţine avantaje disproporţionate raportat la obiectul prestaţiilor, că sumele pretinse nu au o bază reală, scopul fiind acela de obţinere a unor venituri aberante şi nejustificate în raport cu contraprestaţia oferită dar instanţa constată că probatoriul administrat în cauză nu relevă existenţa acestei cauze de nulitate absolută a actului juridic civil.
Prima instanţă a constatat că obiectul contractelor este dat de contraprestaţii reciproce ale părţilor, fiecare având calitatea de creditor şi debitor, respectiv pârâta a oferit spre închiriere spaţii şi utilaje şi a furnizat marfă contra unui preţ. Scopul pârâtei în încheierea contractelor a fost acela de a exploata bunurile din portofoliul său, de a face comerţ, respectiv de a obţine profit.
S-a mai constatat că în cauză nu a fost încălcat principiul libertăţii de voinţă deoarece reclamanta, persoană juridică cu capacitate de folosinţă şi de exerciţiu deplină, nu a fost constrânsă de nici un element obiectiv sau subiectiv în formarea voinţei juridice ce a stat la baza încheierii contractelor sinalagmatice cu pârâta, iar faptul că aceasta ar fi fost singurul competitor comercial care ar fi putut satisface necesităţile reclamantei impunând un anumit preţ, chiar disproporţionat faţă de cel mediu de pe piaţa liberă pentru servicii similare, nu poate fi în opinia instanţei suficient pentru a accepta opinia doctrinară avansată de reclamantă.
Prin urmare, s-a apreciat de către prima instanţă că, contractele încheiate de părţi nu sunt lovite de nulitate pentru cauză ilicită nici privită stricto sensu şi nici lato sensu astfel că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC V.S. SRL, fiind însuşit de administratorii judiciari C. SPRL şi Casa de Insolvenţă Transilvania - Filiala Braşov SPRL iar prin Decizia civilă nr. 613/A din 22 septembrie 2014, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul.
În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că motivul reiterat, în apel, similar cu cel ce stă la baza cererii reclamantei de constatare a nulităţii absolute este art. 968 C. civ., respectiv încheierea contractelor având o cauză ilicită.
S-a reţinut că din niciun act depus la dosar nu rezultă dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de incidenţa nulităţii absolute a convenţiilor iar probele administrate şi susţinerile părţilor nu pot conduce la concluzia că apelanta avea obligaţia să accepte oferta pârâtei sau că nu ar mai existat nicio altă societate cu un obiect de activitate similar. Acest fapt rezultă chiar din declaraţia martorului audiat la fond, care, în mod expres, a arătat că s-au mai purtat discuţii şi cu alte societăţi, respectiv că a prospectat pentru reclamantă piaţa înainte de a fi încheiate contractele cu pârâta şi a constatat că aceasta era societatea cea mai în măsură să asigure reclamantei utilajele necesare finalizării în termen a lucrărilor contractate cu Compania Naţională de Drumuri şi Poduri Bucureşti şi că preţul practicat de pârâtă era cu 10 - 15% peste preţul pieţei, procent care într-o economie de piaţă liberă nu poate reprezenta în nici un caz un preţ disproporţionat.
De asemenea, s-a mai reţinut că încheierea acestor convenţii fiind reglementată de principiul autonomiei de voinţă, expertiza contabilă, ca singură probă solicitată de reclamantă, nu putea determina îndeplinirea condiţiilor impuse de nulitatea absolută a convenţiilor şi nici nu este în măsură să stabilească valoarea prestaţiilor pârâtei, câtă vreme părţile au participat la o negociere pentru a stabili preţul.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că există contraprestaţii reciproce ale părţilor, fiecare având calitatea de creditor şi debitor, respectiv pârâta a oferit spre închiriere spaţii şi utilaje şi a furnizat marfă contra unui preţ, că într-adevăr, scopul pârâtei în încheierea contractelor a fost acela de a exploata bunurile din portofoliul său, de a face comerţ, respectiv de a obţine profit, însă, nu a fost încălcat principiul libertăţii de voinţă deoarece reclamanta, persoană juridică cu capacitate de folosinţă şi de exerciţiu deplină, nu a fost constrânsă de nici un element obiectiv sau subiectiv în formarea voinţei juridice ce a stat la baza încheierii contractelor sinalagmatice cu pârâta, iar faptul că aceasta ar fi fost singurul competitor comercial care ar fi putut satisface necesităţile reclamantei impunând un anumit preţ, chiar disproporţionat faţă de cel mediu de pe piaţa liberă pentru servicii similare, nu a putut fi reţinut a fi suficient pentru a accepta opinia doctrinară avansată de reclamantă.
Faptul că situaţia economică, determinată, nu doar de preţurile pretins disproporţionate, ci şi de necesitatea contractării unui împrumut important şi, respectiv de întârzierile la plată iniţial convenite cu CNADNR au condus la imposibilitatea apelantei de a-şi achita debitele, s-a apreciat că nu poate conduce la constatarea nulităţii unor contracte.
În fine, nu s-a dovedit şi nici nu s-a solicitat administrarea altei probe din care să rezulte că pârâta ar deţine monopol în domeniu sau în zonă, că s-ar fi încheiat alte contracte, în condiţii similare, vădit mai avantajoase faţă de alţi cocontractanţi, pentru a se stabili intenţia pârâtei în realizarea avantajelor exagerate, în paralel cu însărăcirea apelantei.
Împotriva deciziei sus-menţionate, a declarat recurs reclamanta SC V.S. SRL prin Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL - Filiala Braşov şi C. SPRL, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi în subsidiar, modificarea în tot a deciziei cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
În dezvoltarea motivelor de nelegalitate invocate, recurenta-reclamantă a susţinut că deşi instanţa a apreciat că probele administrate nu dovedesc susţinerile reclamantei, a respins proba cu expertiza de specialitate contabilă, probă de natură a demonstra diferenţele enorme dintre preţurile din contracte şi prestaţiile pârâtei, pe de o parte şi dintre preţurile pieţei şi preţurile practicate în contractele încheiate, pe de altă parte.
A mai susţinut recurenta că soluţia pronunţată nu este motivată, având în vedere că nu au fost analizate mijloacele de apărare şi nu s-a motivat care este raţiunea respingerii probei cu expertiza specialitatea contabilitate iar din modul în care este motivată soluţia, nu rezultă care este punctul de vedere al instanţei faţă de argumentele prezentate, în condiţiile în care nu sunt nici analizate, iar soluţia în ceea ce priveşte cererea principală este fundamentată pe părţi din probe sau pe probe ce au demonstrat fără echivoc necesitatea întocmirii unui raport de expertiză de specialitate.
În continuare, a arătat recurenta că instanţa de apel nu a avut în vedere susţinerile sale cu privire la faptul că necesitatea contractării cu pârâta a survenit din necesitatea ducerii la îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu CNADNR iar neîndeplinirea de către reclamantă a obligaţiilor asumate faţă de CNADNR ar fi avut consecinţe dezastruoase asupra sa, în sensul în care nu ar mai fi avut dreptul pentru participarea şi adjudecarea niciunei licitaţii organizată de către CNADNR, o situaţie ce ar fi generat în mod automat paralizarea activităţii societăţii şi concedierea tuturor angajaţilor.
Totodată, instanţa a ignorat faptul că pârâta era singurul contractant cu care putea încheia aceste contracte care a impus preţurile spre a obţine avantaje disproporţionate raportat la obiectul prestaţiilor, aspect confirmat de declaraţia martorului N.L.
Pentru realizarea lucrării, recurenta a fost nevoită să contracteze credite bancare la nivelul de 80% din valoarea contractului, adică aproximativ 16 milioane euro, situaţie care a generat costuri financiare ridicate, cu mult peste cele avute în vedere în proiectele şi prognozele sale, situaţie în care a fost afectat sever echilibrul financiar din acea perioadă, fapt de care pârâta a profitat pentru a-şi crea avantaje vădit disproporţionate.
Urmare a faptului că pe lângă costurile de finanţare a fost nevoită să suporte şi penalităţi de întârziere, societatea a intrat în insolvenţă şi profitând de această situaţie, pârâta „a constrâns-o" să încheie în data de 22 decembrie 2009 un protocol de reeşalonare a unui debit, în sumă de 12.907.714,35 ROL, pentru o perioada de 36 de luni, cu plata unei dobânzi la soldul neachitat egală cu dobânda de referinţa a BNR.
A mai susţinut recurenta că interpretarea pe care instanţa trebuia s-o dea actelor juridice deduse judecăţii trebuia să se facă potrivit art. 977 - 985 C. civ. şi cu respectarea dispoziţiilor art. 968 - 969 acelaşi cod.
A concluzionat recurenta susţinând că singura probă ce poate demonstra fără dubiu că sumele pretinse de pârâtă nu au o bază reală, scopul fiind acela de obţinere a unor venituri nejustificate în raport cu contraprestaţia oferită, este expertiza de specialitate contabilă.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situaţia în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, astfel cum se poate desprinde din memoriul de recurs, recurenta a criticat soluţia atacată din perspectiva interpretării contractului având o cauză ilicită şi imorală, în condiţiile în care pârâta a profitat de starea de nevoie a reclamantei pentru a obţine profit.
Din această perspectivă, se constată că nu poate fi reţinută critica referitoare la greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, susţinerile recurentei fiind nefondate, reprezentarea acesteia asupra înţelesului sintagmei „schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic" fiind eronată.
A schimba natura sau înţelesul actului semnifică atribuirea de către instanţă a unei alte finalităţi actului juridic, încălcând astfel voinţa părţilor exprimată în cuprinsul acestuia şi implicit principiul forţei obligatorii a actelor juridice legal făcute - pacta sunt servanda - consfinţit de art. 969 C. civ.
Or, în cauză, ceea ce contestă recurenta nu este modalitatea de interpretare stricto sensu a dispoziţiilor contractuale, ci faptul că voinţa părţilor pe parcursul derulării contractului ar fi fost alta decât cea convenită iniţial, aspect care însă nu poate fi imputat instanţei din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Mai mult, interpretarea instanţei nu s-a îndepărtat de la natura şi înţelesul actelor juridice, din considerentele deciziei rezultând fără putinţă de tăgadă că abordarea cauzei s-a făcut prin raportare la caracterul sinalagmatic al contractelor atacate, cu referire la contraprestaţiile reciproce la care părţile s-au obligat.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta reglementează cazul de modificare a hotărârii atacate, în situaţia în care aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, aspecte care în mod cert nu pot fi reţinute în ceea ce priveşte decizia recurată.
Din această perspectivă, se constată că recurenta-reclamantă a susţinut că decizia recurată este nemotivată, având în vedere că nu s-au analizat apărările formulate şi nu s-a explicitat raţiunea respingerii probei cu expertiza de specialitate contabilă.
Examinând decizia recurată, prin raportare la motivul de nelegalitate invocat, se constată că susţinerea recurentei este nefondată, având în vedere că argumentele instanţei de apel sunt dezvoltate punctual, fiind expuse pe larg motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin, cu respectarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ.
Cu referire la examinarea probelor administrate se constată că analiza probatoriului s-a făcut prin raportare la obiectul acţiunii, respectiv nulitatea contractelor ce fac obiectul prezentului litigiu. Astfel, nu poate fi reţinută o eventuală nemotivare a hotărârii, în condiţiile în care din considerentele hotărârii rezultă că soluţia s-a fundamentat pe probatoriul administrat în cauză, respectiv înscrisuri şi proba testimonială, iar în ceea ce priveşte proba cu expertiză de specialitate, s-a reţinut că aceasta nu era de natură a determina îndeplinirea condiţiilor impuse de nulitatea absolută a convenţiilor şi nici nu ar fi fost în măsură să stabilească valoarea prestaţiilor pârâtei, câtă vreme părţile au participat la o negociere pentru a stabili preţul contractului.
În ceea ce priveşte trimiterea la dispoziţiile art. 977 - 985 C. civ., acestea rămân simple afirmaţii cu valoare teoretică, de vreme ce recurenta nu a explicitat în ce anume constă interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, prin raportare la prevederile legale menţionate.
Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează cazurile când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurenta-reclamantă a reiterat istoricul cauzei, contextul în care s-au încheiat contractele, modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză precum şi greşita respingere a cererii de efectuare a expertizei de specialitate contabilă care ar fi fost în măsură să evalueze disproporţia dintre prestaţii.
După cum lesne se poate observa, în speţă, niciuna din cele două ipoteze ale motivului de nelegalitate invocat nu a fost argumentată corect, recurenta neindicând încălcarea sau greşita aplicare a vreunei norme legale.
Pentru a răspunde lipsei temeiului legal, recurenta-reclamantă se afla în situaţia de a demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei recurate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată.
În cazul de faţă, este evident că motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.
Pe cale de consecinţă, pentru argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC V.S. SRL prin Casa de Insolvenţă Transilvania SPRL - Filiala Braşov şi C. SPRL împotriva Deciziei civile nr. 613/A din 22 septembrie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2015. Civil. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 411/2015. Civil. Constatare nulitate act.... → |
|---|
