ICCJ. Decizia nr. 45/2015. Civil. Actiune in raspundere delictuala. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 45/2015
Dosar nr. 3547/91/2013
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2015
Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:
Obiectul cauzei
Prin acţiunea înregistrată la data de 10 iunie 2013 pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta B.G. a chemat în judecată pe pârâtul S.R. prin M.F.P., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 800.000 euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a duratei procedurilor judiciare la care a fost supusă timp de 12 ani.
Hotărârea pronunţată de tribunal
Tribunalul Vrancea, secţia I civilă, prin sentinţa nr. 585 din 26 septembrie 2013, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea civilă, pentru pretenţii.
3. Hotărârile pronunţate de curtea de apel
Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prin decizia nr. 12/ A din 10 februarie 2014, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de tribunal, pe care a anulat-o şi a reţinut cauza pentru judecarea procesului pe fond.
Prin decizia nr. 43/ A din 2 aprilie 2014, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a admis în parte acţiunea reclamantei în contradictoriu cu S.R. prin M.F.P. – D.J.F.P. Vrancea, pe care l-a obligat la plata către B.G. a sumei de 5.000 euro sau echivalentul în lei al acesteia, de la data punerii în executare a hotărârii, cu titlu de daune morale. A mai fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
4. Cererea de recurs
Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta B.G., solicitând schimbarea în parte a deciziei atacate, în sensul obligării pârâtului S.R., prin M.F.P. la plata sumei de 800.000 euro cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat prin trimiterea sa în judecată şi faţă de durata excesivă a procesului.
În susţinerea recursului, după expunerea situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, recurenta - reclamantă a invocat o serie de critici care, în opinia sa, s-ar circumscrie motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta - reclamantă a arătat următoarele:
Hotărârea recurată este nelegală, întrucât instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe practica C.E.D.O., reţinând că în speţe similare celei de faţă, Curtea Europeană a acordat sume cuprinse între 3.000 şi 5.000 euro, acest argument având la bază doar aspectul privitor la încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de durata excesivă a procesului penal în care a fost angrenată, fără a mai analiza prejudiciul moral suferit ca urmare a respectivei încălcări raportat la probele din dosarul cauzei.
Recurenta a susţinut că suma de 5.000 euro acordată de instanţa de apel este prea mică şi nu este în măsură să acopere suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă, precum şi sărăcia şi privaţiunile ulterioare pe care le-a suferit împreună cu întreaga familie. În acest sens, a arătat că a fost suspendată din funcţia deţinută pentru o perioadă de 12 ani, timp în care nu a beneficiat de venituri din muncă şi nici de alte beneficii rezultând din raporturi de muncă . A fost privată astfel de dreptul de a munci, asupra sa planând o bănuială alimentată de deficienţele acute ale sistemului judiciar român, fiind subiectul unui dosar penal, finalizat cu achitarea sa. Nesiguranţa zilei de mâine şi permanenta stare de aşteptare au schimbat-o profund, nu a mai putut fi un sprijin pentru cei dragi, fiindu-i permanent afectată imaginea.
În continuare, a arătat că dreptul la un proces echitabil reprezintă unul dintre fundamentele unei societăţi democratice şi ocupă un loc esenţial în sistemul de valori al oricărui stat de drept, întrucât consacrarea şi protejarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale trebuie dublată în mod obligatoriu de instituirea unor garanţii procedurale prin care să se asigure în mod adecvat eficienţa acestei protecţii. A s usţinut că prin tărăgănarea procesului, însăşi prezumţia de nevinovăţie, de care ar fi trebuit să se bucure ca persoană urmărită penal, a fost afectată, având în vedere că după o perioadă atât de lungă opiniile despre o persoană urmărită penal sunt atât de adânc fixate în memoria colectivă încât faptul achitării nu mai are nicio valoare în ceea ce priveşte imaginea publică a celui achitat. A mai susţinut că întreaga jurisprudenţă C.E.D.O. consacră necesitatea protecţiei cetăţeanului în raport de erorile şi abuzurile statului, înţeles ca un ansamblu articulat de autorităţi în care este prezentă şi justiţia, astfel că orice vătămare produsă prin funcţionarea defectuoasă a acesteia trebuie însoţită în mod necesar de măsuri reparatorii adecvate, atât sub aspectul daunelor materiale, cât şi al celor morale.
Cu privire la cuantumul daunelor acordate, a arătat că acesta trebuie apreciat în mod liber şi suveran de magistrat, în raport de probele administrate, precum şi de ceea ce configurează „conştiinţa juridică actuală” a societăţii româneşti (noţiunile actuale de dreptate, adevăr judiciar, prejudiciu) , iar faţă de toate criteriile indicate şi probate, sumele solicitate sunt cât se poate de rezonabile.
Statul, ca persoană responsabilă, răspunde pentru consecinţele păgubitoare produse în desfăşurarea activităţilor specifice organelor judiciare, dar nu pentru o faptă săvârşită de o altă persoană, ci în calitate de garant al legalităţii şi independentei actului de justiţie.
Fapta ilicită prejudiciabilă de care se face vinovat S.R. nu constă în exercitarea abuzivă, cu rea-credinţă a căilor de atac legale, ci constă, în primul rând, în emiterea actului de sesizare - rechizitoriul ş i apoi de durata excesivă a litigiului în raport de complexitatea cauzei şi conduita părţilor implicate în demersul judiciar, iar încălcarea dreptului său la un proces echitabil sub aspectul duratei excesive a procedurii, se impune a fi sancţionată. A arătat că în stabilirea cuantumului despăgubirilor, instanţa de apel trebuia sa se raporteze în primul rând la practica internă conturata de Înalta Curte în materia daunelor morale şi apoi la practica C.E.D.O. tot în materia daunelor morale şi nu la sume acordate ca urmare a unei încălcări a convenţiei, prin care se condamnă statul ca urmare a violării unui articol din aceasta fără a se analiza prejudiciul moral produs victimei urmare a respectivei încălcări.
Totodată, a arătat că aşa cum s-a statuat în numeroasele decizii ale instanţei supreme, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanţele de judecată, a criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de persoanele în cauză, în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor lezate şi, în măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea percepţiei consecinţelor vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială; toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral, fiind subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimei.
În concluzie, a susţinut că instanţa de apel nu a analizat prejudiciul moral raportat la criteriile sus arătate şi nu a motivat reducerea drastică a pretenţiilor sale .
5. Procedura derulată în recurs
Raportul întocmit în cauză în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., prin care s-a constatat că recursul este admisibil în principiu, urmând a fi avute în vedere şi puse în discuţia contradictorie a părţilor inclusiv aspectele invocate prin întâmpinarea formulată de intimatul – pârât referitoare la reiterarea criticilor din apel şi la modificarea cauzei juridice a acţiunii cu implicaţii şi asupra regimului căilor de atac, a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor potrivit art. 493 alin. (4) din acelasi cod.
La datele de 30 septembrie 2014 şi 1 octombrie 2014, s-au înregistrat punctele de vedere ale părţilor asupra raportului.
Prin încheierea din 29 octombrie 2014, completul de filtru a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu şi, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a fixat termen de judecată a acestuia.
6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:
Ca un prim aspect, instanţa constată că reclamanta, deşi a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă a fi analizată prin prisma acestui motiv de nelegalitate.
Criticile formulate referitoare la criteriile avute în vedere de instanţa de apel la stabilirea despăgubirilor sunt, însă, susceptibile de încadrare în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi urmează a fi analizate ca atare.
Ca atare, nu pot fi primite susţinerile intimatului – pârât, formulate inclusiv prin întâmpinarea depusă, vizând nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor dezvoltate în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Nu pot fi primite nici susţinerile intimatului – pârât referitoare la modificarea cauzei juridice a acţiunii cu implicaţii şi asupra regimului căilor de atac, din analiza motivelor de recurs reieşind faptul că hotărârea a fost considerată ca fiind nelegală, motivat de faptul, că în opinia recurentei, instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia pe practica C.E.D.O., având la bază doar aspectul privitor la încălcarea art. 6 din Convenţie faţă de durata excesivă a procesului penal în care a fost angrenată, fără a mai analiza prejudiciul moral suferit ca urmare a respectivei încălcări raportat la probele din dosarul cauzei.
Contrar însă susţinerilor recurentei - reclamante, instanţa de apel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate, nu s-a limitat doar la analiza cauzei din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O .
În acest sens, se observă că instanţa de apel a pornit de la aprecierea faptului că durata procedurii în care reclamanta a fost implicată nu are caracterul „rezonabil” cerut de art. 6 din Convenţie, motiv pentru care statul este obligat să răspundă pentru consecinţele prejudiciabile ale propriei activităţi juridice pe care a organizat-o şi o conduce în calitate de garant al legalităţii şi independenţei actului de justiţie. În continuare, constatând că acţiunea în pretenţii este întemeiată, acordarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit fiind justificată, cu privire la cuantumul daunelor, curtea de apel, ţinând cont de jurisprudenţa în materie, a reţinut că acesta urmează a fi stabilit în raport de consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorii lezate şi măsura lezării produse, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, perpetuarea în timp a acestora, măsura în care i-a fost afectată victimei situaţia familială, profesională şi socială, în cuantificarea prejudiciului moral, toate aceste criterii fiind subordonate condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs victimei .
Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că pentru procesele soluţionate şi în cadrul cărora se reclamă încălcarea art. 6 din C.E.D.O., cum este şi cazul de faţă, în lipsa unei căi legislative care să se constituie într-un remediu efectiv necesar asigurării dreptului prevăzut de articolul mai sus menţionat din Convenţie, rolul de a aprecia asupra pretenţiilor reclamantului şi de a stabili asupra procedurilor şi modalităţilor de soluţionare a unor astfel de cereri îi revine instanţei de judecată.
Raportându-se aşadar şi la criteriile sus-menţionate şi având în vedere jurisprudenţa C.E.D.O. care, de regulă, pentru depăşirea termenului rezonabil de soluţionare definitivă a unui proces, a acordat sume cuprinse între 3000 şi 5000 euro, instanţa de apel a apreciat că suma de 5.000 euro este suficientă să-i asigure reclamantei o satisfacţie echitabilă.
Prin criticile formulate, făcând referire la consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, la importanţa valorilor morale lezate şi la aspecte legate de afectarea situaţiei familiale, profesionale şi medicale, recurenta a criticat decizia instanţei de apel pentru aspectul că în mod greşit nu a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor, toate aceste criterii de evaluare a prejudiciului moral încercat.
Or, aprecierea, în concret, a cuantumului daunelor morale prin raportare la criteriile aplicabile în materie reprezintă o chestiune de fapt, care pune în discuţie temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii atacate.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanţa de apel, la acordarea despăgubirilor a avut în vedere criteriile de evaluare la care face referire reclamanta, iar suma stabilită cu titlu de daune morale respectă cerinţa justului raport de proporţionalitate între prejudiciu şi reparaţia acordată, fiind una rezonabilă, echilibrată şi îndestulătoare în raport de circumstanţele cauzei şi în concordanţă cu evaluările în echitate pe care Curtea Europeană însăşi le aplică pentru determinarea întinderii reparaţiei ca urmare a unei încălcări a art. 6 din Convenţie.
În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva deciziei nr. 43/ A din 2 aprilie 2014 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 ianuarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2015. Civil. Legea 10/2001. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 452/2015. Civil → |
|---|
