ICCJ. Decizia nr. 455/2015. Civil. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA I CIVILĂ
Decizia nr. 455/2015
Dosar nr. 19990/300/2014
Şedinţa din camera de consiliu de la 13 februarie 2015
După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 2014 la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, Biroul de Executori Judecătoreşti Asociaţi „L. şi M." a solicitat pentru, creditorul CN A.D.N.R. SA - D.R.D.P. Bucureşti încuviinţarea executării silite asupra debitorului SC Z.C.A.Y. SRL în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenţiei din 6 iulie 2011 referitor la achitarea sumei de 28 euro în Iei la cursul de schimb valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului conform art. 6 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 15/2002 plus cheltuielile de executare.
Prin încheierea din data de 13 octombrie 2014 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgovişte.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că, potrivit art, 650 alin. (1) din Noul C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel Aceste dispoziţii au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. al României la data de 16 iulie 2014.
În procesul verbal de constatare a contravenţiei din 14 iunie 2011 este indicată adresa debitorului ca fiind în municipiul Târgovişte.
Aşa fiind, devin incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care stabilesc competenţa de soluţionare în favoarea instanţei în circumscripţia unde domiciliază (îşi are sediul) debitorul.
Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2015, Judecătoria Târgovişte a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că, deşi în procesul verbal de stabilire a contravenţiei invocat ca titlu executor este indicat sediul debitorului ca fiind în municipiul Târgovişte, dispoziţiile art. 107 C. proc. civ, atribuie competenţa instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază/îşi are sediul debitorul, iar debitorul îşi are sediul în sectorul 2 Bucureşti, aşa cum a fost indicat în cererea de chemare în judecată, respectiv: Bucureşti, sector 2, iar acţiunea a fost introdusă la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
S-a mai reţinut că din extrasul O.R.C. aflat la filele 9, 10 din dosarul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti rezultă că sediul debitoarei este în Bucureşti, sector 2, iar competenţa instanţei se apreciază prin raportare la momentul formulării cererii de executare silită.
Pe de altă parte, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 348 din 17 iunie 2014, publicată în M. Of. nr. 16 iulie 2014, s-a declarat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ., iar, conform art. 146 din Constituţia României, decizia produce efecte de la data publicării, respectiv de la 16 iulie 2014.
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, pentru argumentele ce succed:
Potrivit art. 650 alin. (1) C. proc. civ., „Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".
Dispoziţiile sus evocate au fost declarate neconstituţionale prin. Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, dată de la care statuarea conţinută în respectiva decizie a devenit obligatorie pentru instanţe.
Curtea a statuat că din coroborarea dispoziţiilor art. 650 cu cele ale art. 651 C. proc. civ., rezultă că în ceea ce priveşte alegerea executorului judecătoresc marja de apreciere lăsată de legiuitor creditorului este mare, dându-i acestuia posibilitatea să îşi aleagă executorul judecătoresc din circumscripţia curţii de apel în funcţie de natura bunurilor care urmează a fi supuse executării, respectiv a obligaţiilor care trebuie să fie executate.
Totodată, a apreciat că în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor soluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în circumscripţia căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului sau locul unde urmează să se facă executarea.
Cum, cererea de încuviinţare a executării silite a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 2 la data de 3 septembrie 2014, ulterior publicării deciziei de neconstituţionalitate sus evocată, rezultă că dispoziţiile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicabilitate în cauză, respectiv instanţă de executare nu mai poate fi considerată ca fiind judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc, situaţie cu care ambele instanţe aflate în conflict au fost de acord.
Declararea ca neconstituţională a dispoziţiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu are drept efect repunerea în vigoare a dispoziţiilor anterioare abrogate, ţinând cont de prevederile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dar şi de caracterul unitar al noii reglementari, care ar putea fi afectat prin inserarea unei norme izolate, desprinse din vechiul C. proc. civ.
În raport de această situaţie, în lipsa dispoziţiilor speciale ale art. 650 alin. (1) C. proc. civ., pentru a determina competenţa teritorială a instanţei de executare se revine la competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care prevăd că cererea de chemare în judecată se introduce ia instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Pe caie de consecinţă, în lipsa altor prevederi speciale în materia executării silite, instanţa de executare este judecătoria în raza căreia îşi are domiciliul sau sediul debitorul,
În cauza pendinte, conform înscrisurilor de la dosar, ia data formulării cererii de încuviinţare executare silită sediul debitoarei era în Bucureşti, sector 2, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei se va stabili în favoarea judecătoriei
În circumscripţia căreia se află domiciliul acesteia, respectiv Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
Competenţa teritorială în cauză se determină în raport de sediul debitoarei de la momentul formulării cererii de executare silită, iar nu funcţie de sediul indicat în procesul verbal de contravenţie ce constituie titlu executoriu, aspect ce rezultă din interpretarea prevederilor art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează expres momentul determinării instanţei competente, respectiv acela al sesizării instanţei.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2015.
| ← ICCJ. Decizia nr. 453/2015. Civil | ICCJ. Decizia nr. 477/2015. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs → |
|---|
